Ucraina

În mijlocul războiului | Noaptea care a schimbat totul (II)

todayApril 18, 2022

Background
share close

Este greu să ne refacem cu adevărat vieţile în timp ce oamenii dragi au rămas în Ucraina, în mijlocul războiului.

E a doua oară când sunt nevoită să las totul în urmă și să plec. Am 27 de ani, sunt designer și locuiesc în regiunea Kiev, orașul Vîșhorod. M-am născut în orașul Kramatorsk, în estul Ucrainei, într-o zonă pe care acum unii o numesc Republica Populară Doneţk.

În 2014, nu am dat mare importanţă știrilor despre război. Nu credeam că s-ar putea întâmpla ceva care să mă afecteze. Apoi a izbucnit războiul. Un obuz a lovit chiar casa noastră. Din fericire, niciunul dintre noi nu era acasă.

Acum suntem din nou în război. Am plecat de acasă și nu știu dacă locuinţa noastră va rămâne în picioare. Nu știu dacă vom avea unde să ne întoarcem mai târziu.

În dimineaţa zilei de 24 februarie, am fost trezită devreme de o explozie. De data aceasta, eram pregătită să plec. Mă alarmaseră și zvonurile că va fi schimbată legislaţia, astfel încât și femeile să poată fi recrutate pentru serviciul militar. Cu o lună înainte de invazie, am vorbit cu rudele mele despre o eventuală plecare, în cazul în care lucrurile se vor înrăutăţi. Îmi verificasem deja actele și le pusesem într-un loc sigur.

Vuietul exploziei m-a făcut să încep să tremur dintr-odată. Locuiam la etajul 20 și zgomotul a fost foarte puternic. Am început să ne sunăm rudele, să vedem dacă sunt bine. Nu se luminase bine de ziuă, dar de la fereastră puteam vedea mai multe mașini care părăseau complexul rezidenţial, îndreptându-se spre Kiev.

Am fost sunaţi de la serviciu, ni s-a spus că a început războiul și că trebuie să ne găsim un loc sigur. Voiam să ajungem în Bucea, unde locuiau mama și fratele meu împreună cu familia lui. Am încercat timp de două ore să găsesc un taxi care să ne ducă acolo. În Kiev erau blocaje, așa că am fost nevoiţi să trecem prin Hostomel, care era deja învăluit de fum, în urma bombardamentelor. Din Bucea nu am reușit să plecăm mai departe până a doua zi dimineaţa. A fost o noapte albă, în care ne-am refugiat în baie în timpul exploziilor, pentru că nu aveam niciun adăpost în apropierea casei.

Dimineaţa am pornit din nou la drum: două zile de mers, fără nicio oprire și fără somn, șapte pasageri, dintre care doi copii. Încercam să ocolim orașele mari și să folosim traseele mai puţin aglomerate. Am avut de două ori probleme cu mașina și, privind lucrurile retrospectiv, înţeleg că Dumnezeu a folosit aceste avarii ca să ne modifice traseul.

Intenţionam să trecem prin orașul Bar, dar a fost nevoie să oprim la o benzinărie ca să alimentăm mașina și din acel moment nu au mai funcţionat farurile. A fost nevoie să tai firele și să le conectez manual, timp în care am primit un telefon și am fost avertizaţi să evităm orașul Bar – aglomeraţia era foarte mare pentru că autorităţile îi verificau foarte atent pe cei care tranzitau orașul.

Următoarea zi, am rămas fără combustibil după ce am trecut de Cameniţa. Am împins mașina până la prima benzinărie, dar nu a fost chip să o mai pornim după alimentare. Murise bateria. Am reușit însă să reparăm farurile cu ajutorul instrucţiunilor pe care ni le-a dat prin telefon un prieten, care se îndrepta și el spre Cernăuţi.

De pornit mașina însă, a fost imposibil, așa că prietenul nostru a venit după noi și ne-a adus o baterie. Acela a fost momentul în care am decis să schimbăm din nou traseul, ocolind prin regiunea Ternopil, pentru a evita un ambuteiaj de câţiva kilometri, care ne-ar fi prelungit drumul spre Cernăuţi cu cel puţin încă o noapte.

La Cernăuţi am fost primiţi de o familie minunată, iar fratele meu a decis să rămână pentru o vreme acolo, împreună cu familia lui. Noi am hotărât să trecem graniţa în România. Gazda noastră din Cernăuţi ne-a adus până la Porubne și ne-a dat numărul unui tânăr adventist, care avea să ne ajute să ne găsim cazare la o biserică din România.

Timpul de așteptare la vamă a fost scurt, de doar 40 de minute, dar nu știam unde vom merge după aceea. A fost o adevărată minune cât de ușor s-a rezolvat totul. Am fost direcţionaţi spre centrul de tineret din Coșna al Bisericii Adventiste din România.

Eram pregătiţi să acceptăm orice fel de condiţii, dar modul în care ne-au fost împlinite nevoile în acest loc și faptul că am fost trataţi ca și cum am fi fost parte dintr-o mare familie ne-au trezit o recunoștinţă pe care nu o putem cuprinde în cuvinte. Dumnezeu să binecuvânteze proprietarii acestui loc!

Următoarea noastră destinaţie este Polonia, unde sperăm să găsim și un loc de muncă, dar gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă spre casă, acolo unde au rămas rudele și prietenii noștri. Bunica noastră este în Kramatorsk, alte rude și prieteni sunt răspândiţi în toată Ucraina.

Este greu să ne refacem cu adevărat vieţile în timp ce oamenii dragi au rămas în Ucraina, în mijlocul războiului. Ne rugăm ca acest conflict să se încheie curând și să-i regăsim în siguranţă pe toţi aceia pe care i-am lăsat în urmă.

Citește și: Războiul din Ucraina ca luptă între interpretări

în mijlocul războiului

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Elena Stoica

Rate it

Previous post

Externe

Articol dintr-un mare ziar american vorbește despre „uciderea unui Dumnezeu al urii”

Ziarul american „The New York Times” a decis să publice un eseu al unui autor care l-a criticat dur pe Dumnezeu în Săptămâna Patimilor (conform calendarului bisericii occidentale). Shalom Auslander a scris un articol în care insistă asupra faptului că, de acest Paște, ar trebui să nu mai acordăm atenție lui Dumnezeu: „În această perioadă de război și violență, de opresiune și suferință, propun să trecem peste altceva: Dumnezeu”, și-a […]

todayApril 18, 2022 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/