Reforma

Înaintea timpului lor? Reforma din Rusia secolului al XV-lea

todayAugust 20, 2021

Background
share close

Uitaţi-vă într-o enciclopedie. Întrebaţi un student la istorie. Discutaţi cu un cleric. Cuvântul „reformă” va face referire la mișcarea religioasă din secolul al XVI-lea care a zguduit din temelii Biserica Romano-Catolică din Europa.

Luther, Calvin și Zwingli sunt numele care apar în avangarda mișcării. Dar, cu aproape un secol înainte, Rusia a avut propria reformă, care însă rareori a primit atenţia meritată. De asemenea, această mișcare deosebită a avut și adepţi – care au susţinut adevărul biblic, și ruguri de foc – care au încercat să stingă farurile inovaţiei religioase. Această mișcare semnificativă a avut potenţialul de a schimba nu numai istoria Rusiei, ci și situaţia religioasă din Occident.

Începutul

Reforma rusă a început cu mișcarea Novgorod-Moscova, un curent intelectual și religios care a înflorit în aceste orașe. Este dificil de precizat care a fost data de origine. Servitski, istoric rus, afirma că: „Am încercat să aflăm… de unde provine această erezie. Analizând cu atenţie toate sursele, am ajuns la concluzia că nu există un început clar pentru această erezie.”[1] Referindu-ne la acești „eretici ”, un alt istoric, A. I. Klibanov, scrie că aceștia „au apărut chiar înainte de secolele al XIII-lea și al XIV-lea.”[2] Deoarece teologia mișcării era înrădăcinată în Biblie, aceasta nu a fost influenţată de creștinismul bizantin. Întrucât adepţii mișcării nu erau prea numeroși, activitatea ei a mocnit o vreme de-a lungul secolelor, pentru a irupe și a se dezvolta vizibil în anii 1400.

Secolul al XV-lea în Rusia a constituit o perioadă de tranziţie, când o ţară divizată s-a transformat în monarhie absolută centralizată. Acest proces, odată cu apariţia unor noi clase sociale și a unor noi moduri de gândire, a devenit un sol roditor pentru apariţia și dezvoltarea unei mișcări religioase de tip protestant. Mișcarea a avut sprijin din partea familiei regale, inclusiv a lui Dimitri, primul ţar încoronat, și a atras implicarea multor membri ai nobilimii, clerului și a altor mii de oameni. Spre deosebire de Reforma din Europa de Vest, al cărei teren a fost pregătit de ideile seculare ale Renașterii, Reforma Rusă s-a bazat mai mult pe studiul și meditaţia asupra Bibliei. În Rusia, Biblia nu a fost ţinută departe de oamenii obișnuiţi, așa cum s-a întâmplat în ţările catolice. Din scrierile lui Ivan Cherni (? -1505) și ale fraţilor Ivan (anii 1440?-1504) și Feodor Kurizin (1440-1504?) – principalii teologi ai mișcării Reformei – este clar că principiile de credinţă, stilul de viaţă și învăţăturile sabatarienilor din Novgorod-Moscova s-au bazat foarte mult pe Biblie. Acest interes pentru Scripturi a căpătat amploare deoarece oamenii simpli din Rusia aveau acces ușor la Biblie. Încă din secolul al XI-lea, părţi ale Bibliei fuseseră traduse în limba comună a poporului și, până în 1581, rușii aveau o Biblie integral tipărită.[3]

În perioada mitropolitului Filipp din Moscova (cca 1470) – episcopul Bisericii Ortodoxe de Răsărit din regiune – sabatarienii aveau deja un set sistematic de credinţe și învăţături.[4] Centrul mișcării de dezvoltare a teologiei lor era Novgorod – cel mai independent și mai liber oraș din Rusia la acea vreme. Datorită formei sale guvernamentale republicane, orașul a întreţinut relaţii strânse cu Europa de Vest, precum și cu alte regiuni ale Rusiei.[5] Este, de asemenea, posibil ca învăţăturile sabatarienilor să fi fost influenţate de o „erezie” anterioară protestantă din Rusia, Strigol’niki, care a presupus implicarea mirenilor ce susţineau reformele bisericești.[6] Dar influenţa acestor Strigol’niki asupra sabatarienilor s-a limitat la schimbul liber de idei și la angajamentul faţă de studiul Bibliei, pentru că prima dintre mișcări a fost implicată în mare parte în reforme sociale, în timp ce a doua s-a constituit într-o reformă teologică radicală.[7]

Un factor care a încurajat mișcarea sabatariană a fost influenţa externă a mai multor orașe rusești, la acea vreme. A doua jumătate a secolului al XV-lea a însemnat o Rusie mai centralizată, care privea din ce în ce mai mult spre exterior și se implica în activităţi internaţionale. În consecinţă, ideile occidentale în arhitectură, meșteșuguri, literatură, modă, gândire liberă și religie au avut un impact major asupra Rusiei. Mai mult, influenţa mișcărilor religioase husite și taborite din Boemia a avut efect asupra evoluţiei mișcării sabatariene. Legăturile strânse dintre Boemia și Polonia, precum și legăturile educaţionale și culturale ale studenţilor polonezi cu universităţile cehe au făcut posibil ca studenţii polonezi să readucă în patria lor noi idei religioase, care au avut impact și asupra Rusiei. Într-adevăr, ideile husite propagate la un moment dat au fost atât de puternice în Polonia, încât în ţară a fost promulgat un edict care le cerea oamenilor să nu mai călătorească în Boemia și să nu mai citească literatura acestei ţări.[8]

S-ar putea să îţi placă și:reforma din Rusia

Atracţia la nivelul maselor

Până în a doua jumătate a secolului al XV-lea, un grup mare de clerici ortodocși ruși din Novgorod a susţinut și a promovat mișcarea de reformă. Unii dintre cei proeminenţi, precum preoţii Dionisie și Aleksei, au devenit vocile principale ale Reformei în Novgorod.[9] În această perioadă, ţarul Ivan al III-lea, primul ţar rus de facto, a vizitat Novgorod și a fost impresionat de realizările intelectuale și de stilul de viaţă simplu al clerului de acolo, spre deosebire de situaţia clerului din alte locuri. Ca urmare, i-a invitat pe ambii preoţi la Moscova și i-a numit arhiepiscopi ai catedralelor Uspenski și Arhangelski de la Kremlin, două puncte importante de influenţă religioasă și politică în ţară.

În acest moment, mulţi clerici din Moscova erau adepţi pe faţă ai mișcării reformiste. Unii comentatori afirmă chiar că însuși mitropolitul Moscovei, Zosima, împărtășea unele convingeri ale Reformei.

Probabil cel mai proeminent teolog al mișcării Novgorod-Moscova a fost Feodor Kurizin (1440? -1504?), un diplomat rus care a călătorit mult prin Europa și care a trăit trei ani la curtea regelui transilvănean Matei Corvin (1443-1490) ). Kurizin a deţinut un post crucial în guvernul Rusiei – echivalentul de astăzi al ministrului afacerilor externe și al primului consilier al ţarului – și a făcut multe pentru ţară. Vorbea latină, italiană, tătară, lituaniană și poloneză și a jucat un rol cheie în răsturnarea pe cale pașnică a dominaţiei tătaro-mongole din 1481. Datorită lui, Rusia a putut întreţine legături cu ţările occidentale. Șederea lui Kurizin la curtea regelui Matei Corvin a avut loc imediat după activităţile husite și taborite din Boemia, când guvernul și oamenii au luptat împreună împotriva puterii necontrolate a bisericii. Este foarte posibil ca Kurizin, care l-a sfătuit pe ţarul rus în probleme de afaceri externe și interne, să-l fi influenţat și în probleme religioase. O astfel de deducţie stă în picioare dacă luăm în considerare faptul că ţarul Ivan al III-lea a împărtășit unele dintre credinţele Reformei, cum ar fi caracterul efemer al sufletului. Mai mult, unii dintre cei mai apropiaţi membri ai familiei ţarului au fost reformatori. De exemplu, Elena, nora ţarului (ucisă în 1505), a urmat învăţăturile sabatarienilor și i-a transmis și fiul ei, Dimitri, credinţele sale. A fost fiica prinţului moldovean Ștefan cel Mare (1435-1504), care a primit refugiaţi protestanţi din Boemia în anii 1480. Printre alţi lideri și adepţi ai reformatorilor s-au numărat Ivan Cherni, Semion Klepov, Ivan Maksimov, Dimitri Pustoselov și alţii, care au fost printre cei mai educaţi oameni din timpul lor, în Rusia.[10]

Mișcarea de reformă a găsit sprijin atât în clasele superioare, cât și în cele inferioare. Volozki, adversarul principal al mișcării Novgorod-Moscova la acea vreme, a scris cu amărăciune că în fiecare oraș oamenii discutau despre credinţa reformată în orice loc posibil.[11] În orașul Pskov, de exemplu, vorbeau despre dogmă și tradiţii ale bisericii când se adunau la veche[12] pentru alte probleme seculare.[13] Gennadi Gonozov, un alt adversar proeminent al acestei mișcări și fondatorul Inchiziţiei ruse, consemna într-o scrisoare către episcopul Prohor Sarski că „ispita, aici, s-a răspândit nu numai în orașe, ci și în sate.”

Este evident, deci, că mișcarea de reformă rusă s-a răspândit și a influenţat fiecare clasă socială, inclusiv oamenii de rând, clerul, funcţionarii guvernamentali, nobilimea, și chiar și pe slujitorii ţarului. Dar care au fost ideile de bază ale Reformei?

Învăţăturile de bază

Deși s-ar putea să fi existat diferenţe și abateri între susţinătorii mișcării, care au determinat clerul ortodox rus să-i califice pe reformatori drept iudaici, astfel de diferenţe nu ar trebui să fie invocate ca să abată atenţia de la învăţăturile centrale ale mișcării reformiste. Acest nucleu central este evident în literatura religioasă a vremii. O analiză a unei astfel de literaturi oferă următorul rezumat al teologiei și învăţăturilor mișcării reformiste.

  1. Sfintele Scripturi reprezintă cea mai înaltă autoritate pentru credincios și se situează deasupra tradiţiilor bisericii. Păstrarea Sabatului, respectarea Cinei Domnului și alte credinţe similare derivă direct din această credinţă primordială.
  2. Monahismul, icoanele, sfintele moaște și alte tradiţii care nu se regăsesc în Biblie sunt „găselniţe” preoţești și nu trebuie urmate sau venerate.
  3. Biblia este atât un ghid istoric, cât și un ghid profetic care leagă împreună trecutul, prezentul și viitorul.
  4. Creștinul ar trebui să se roage lui Dumnezeu fără intermediari umani precum, preoţii sau sfinţii. Scripturile pot fi înţelese și explicate fără ajutorul clerului.
  5. Credincioșii ar trebui să respecte toată Legea lui Dumnezeu, Decalogul, inclusiv Sabatul zilei a șaptea.
  6. Moartea lui Hristos a fost sacrificiul ispășitor pentru păcatele omenirii.
  7. Fiinţele umane sunt creaturi moniste, nu dualiste. Nu există un suflet care să supravieţuiască trupului; sufletul nu este nemuritor.
  8. Fiecare persoană este liberă să aleagă și să practice ceea ce crede. Libertatea conștiinţei este crucială în credinţa și practica religioasă.
  9. Adevărata religie și știinţă nu sunt antagoniste una faţă de cealaltă.

În timp ce Renașterea europeană a promovat umanismul și, prin urmare, a plasat raţiunea umană mai presus de orice altceva, credincioșii din cadrul mișcării Novgorod-Moscova au susţinut un principiu central, care îi făcea să fie diferiţi în demersul lor ultim. Feodor Kurizin spunea la un moment dat: „Sufletul este autocratic. Credinţa este bariera sa de protecţie.” Astfel, în loc să se bazeze complet pe cunoașterea umană, reformatorii ruși s-au bazat pe Dumnezeu și pe Scripturi, ca arbitri ultimi ai ideilor lor.

Înfrângerea mișcării

Până la sfârșitul secolului al XV-lea, ideile și practicile reformei religioase din cadrul mișcării Novgorod-Moscova s-au răspândit în toată Rusia și s-au făcut remarcate în fiecare clasă socială. Faptul că până și o parte din familia ţarului a acceptat noile învăţături a tulburat într-adevăr clerul ortodox. Biserica oficială a resimţit clar ameninţarea la adresa puterii sale, de unde nevoia imperioasă de a acţiona fără întârziere pentru a-și salva poziţia.

Prima abordare a fost de tip intrigă, care a dobândit amploare printr-o coaliţie de interese a unor personalităţi ambiţioase din cadrul bisericii și al diferitelor cercuri politice. Aspectele politice s-au manifestat chiar la curtea regală. După ce Ivan al III-lea și-a pierdut soţia în 1467, s-a căsătorit cu Zoe, nepoata ultimului împărat bizantin, care împreună cu familia ei se refugiaseră la Roma. Zoe fusese sub tutela cardinalului Bessarion. Cardinalul a văzut în ea un potenţial aliat, care să atragă Rusia sub influenţa catolică și, prin Rusia, să-și elibereze patria, Grecia, de sub dominaţia Imperiului otoman (turc). Printr-un prieten comun bine plasat în Rusia, Bessarion a propus căsătoria nepoatei sale Zoe cu Ivan al III-lea. Ţarul s-a arătat interesat de ea. În curând, romantismul, puterea și ambiţia ecleziastică s-au combinat pentru a transforma intriga într-un adevărat complot.

În momentul în care Zoe a sosit în Rusia, Moscova, Novgorod și alte orașe erau cuprinse de o revoltă religioasă și de lupta pentru putere de la curtea lui Ivan al III-lea. Moștenitorul, tânărul Ivan, s-a îmbolnăvit în 1490, a fost asistat de medicii lui Zoe și a murit. Evenimentul a deschis calea persecuţiei. În acel an, a avut loc primul consiliu bisericesc, care a formulat o serie de acuzaţii împotriva mișcării reformiste, numind-o erezie „iudaizantă” și a anatemizat-o. Aceste acuzaţii nu au avut niciun efect asupra oamenilor și mișcarea a continuat să ia amploare. Între timp, Zoe plănuia să-l aducă pe tron pe fiul ei, Vasili (1479-1533). Pentru a reuși acest lucru, a trebuit să-l elimine pe Dimitri, nepotul lui Ivan al III-lea și următorul moștenitor de drept la tron. Dimitri a fost susţinut însă de mișcarea Novgorod-Moscova pentru că era unul dintre membrii acesteia și, astfel, Zoe a devenit dușmanul mișcării și militantul cheie în lupta împotriva acesteia.

În 1497, Vasili, fiul lui Zoe, s-a răsculat împotriva tatălui său pentru a prelua tronul, dar planul său a eșuat. În 1498, Ivan al III-lea a anunţat succesiunea la tronul Rusiei nepotului său Dimitri și l-a numit pe acesta ţar. Viitorul Rusiei părea sigur și promiţător, ţara bucurându-se de libertate religioasă și iluminare. Cu toate acestea, speranţa aceasta a fost de scurtă durată. Prin mită, comploturi, conspiraţie și calomnie, Zoe l-a îndepărtat cu succes pe Ivan de Dimitri, iar în 1502 Vasili a fost declarat moștenitorul tronului. Dimitri și mama sa, Elena, au fost aruncaţi în închisoare și, când Ivan al III-lea a murit în 1505, cei doi au fost executaţi.

Pe 27 decembrie 1504, Moscova a asistat la primele manifestări de tipul rugurilor Inchiziţiei din Rusia. Ivan Kurizin, Dimitri Konopliov, Ivan Maksimov și alţii au fost arși în cuști de lemn. Bătrânul Ivan al III-lea, fiul său, ţarul Vasili, mitropolitul Simon, alţi episcopi și tot consiliul bisericesc îi acuzaseră de iudaizare și îi condamnaseră la moarte. În aceeași iarnă, Ivan Rukavov, arhimandritul mănăstirii Yr’evsky, Cassian și fratele său Ivan, Gridia Kvashnia, Dimitri Pustoselov și alţi „eretici” mai puţin cunoscuţi au fost arși pe rug din cauza credinţei lor. Acești oameni se exprimaseră pentru numirea lui Dimitri ca ţar de drept și erau prezenţi la procesul lui Vasili; dar acum erau condamnaţi ca infractori din cauza credinţei lor. Chiar dacă mișcarea Novgorod-Moscova a suferit pierderi mari în rândul claselor superioare, aceasta a rămas foarte populară la nivelul claselor inferioare. Până în 1511, ţarul Vasili a fost supus presiunii de a amplifica persecuţia „ereticilor”, pentru ca Biserica Ortodoxă din Rusia să nu își piardă poziţia de autoritate.

Astfel, reformatorii au fost îndepărtaţi de la Kremlin. Partidul lui Zoe a triumfat. Ivan al III-lea și-a trăit ultimele zile ale vieţii disperat și a murit în anonimat. Chiar dacă Inchiziţia din Rusia nu a atins aceleași proporţii asemenea aceleia din ţările catolice, pieţele orașelor rusești erau adesea iluminate de ruguri aprinse.

Progresul Rusiei către protestantism și iluminism a fost astfel oprit de intrigi politice. Situaţia a contribuit la stabilirea absolutismului emergent asupra straturilor sociale, politice și religioase ale poporului rus. Domnia lui Vasili (1505-1533) s-a caracterizat prin cruzime și revenirea la ignoranţă. Fiul său și succesorul său direct, Ivan al IV-lea (1531-1584), s-a dovedit a fi un conducător sângeros, care a terorizat toată Rusia, rămânând în istorie sub titlul infam de Ivan cel Groaznic. Chiar și în timpul domniei sale, în Rusia erau oameni care rămăseseră fideli învăţăturilor Bibliei, în special Sabatului. Consiliul bisericesc „O sută de conducători”, convocat în 1551, în timpul domniei lui Ivan al IV-lea, a adoptat o rezoluţie care până astăzi nu a fost anulată de Biserica Ortodoxă Rusă. Acest regulament prevede că, pe lângă închinarea duminicală, oamenii s-ar putea închina și sâmbătă, în limitele impuse de rigorile Bisericii Ortodoxe Ruse – o declaraţie care a fost recunoscută de consiliul bisericesc ca fiind autorizată de apostolii Petru și Pavel.[14]

Povestea remarcabilă a mișcării de reformă nu este bine cunoscută astăzi în Rusia. După căderea comunismului, a devenit important ca oamenii să afle adevărul, care a fost îngropat timp de secole sub straturile absolutismului, orbirii religioase și autoritarismului. Deși lipsesc multe date din istoria reformei rusești, un fapt iese în evidenţă cu îndrăzneală: mișcarea reformistă din Rusia din secolele XV-XVI a fost o mișcare indigenă, ale cărei rădăcini au ajuns să fie la fel de adânc implantate precum creștinarea iniţială a Rusiei. Devotamentul faţă de adevărul biblic, inclusiv faţă de Sabat, a dus la martiriul multor eroi ruși ai credinţei. Exemplul lor curajos constituie încă o provocare pentru creștinii contemporani.

Oleg Zhigankov a predat istorie bisericească la Seminarul Teologic Zaokski din Rusia și deţine un doctorat în același domeniu la Universitatea Andrews din Berrien Springs, Michigan. 

Traducere de: Emanuela Jalbă-Șoimaru

„Servitski, «Opyt Issledovaniia Novgordskih Eretikov, ili ‘Zhidovstvuiushchih ’» [Concluzie privind cercetarea despre ereticii sau «iudaizatorii» din Novgorod], Pravoslavnoe Obozrenie, Moscova, iul. 1862, p. 303-304.”

„A. I. Klibanov, History of Religious Sectarianism in Russia (1860-1917), tr. E. Dunn, ed. S. P. Dunn, Pergamon Press, Oxford, 1982, p. 39.”

„E. H. Broadbent, The Pilgrim Church, Fleming H. Revell Company, New York, 1955, p. 323.”

„Oleg Zhigankov, Eretiki, ili Liudi, Operedivshie Vremia [Eretici sau creștini înaintea timpului lor?], Istochnik Zhizni, Zaoksky, Rusia, 1996, p. 28.”

„V. L. Ianin, Novgorodskie Posadniki [Conducătorii din Novgorod], Moskovsky Gosudarstvenyi Universitet, Moscova, 1962, p. 387.”

„Buganov și Bogdanov, The Rebels in the Russian Orthodox Church, Politizdat, Moscova, 1991, p. 19-31.”

„V. Botsianovsky, «Russkie Volnodumtsy» [Liberii-cugetători din Rusia], Novoe Slovo, St. Petersburg, 1896, 12:171.”

„Buganov și Bogdanov, p. 48.”

„A. I. Sobolevsky, Logika Zhidovstvuiushchih i Taina Tainyh [Logica iudaizatorilor și misterul misterelor], St. Petersburg, 1899.”

„I. Volozky, The Instructor, Moscova, 1994, p. 44-45.”

„Un loc popular de adunare într-un oraș – oarecum ca piaţa orașului grecesc – unde cetăţenii se adunau pentru a discuta chestiuni importante precum războiul, pacea, alegerea unui conducător sau a unui episcop și alte asemenea chestiuni.”

„Pskovskaia I Letopis’, 1468-1470 [Cronicile din Pskov, I: Anii 1468-1470].”

„Ed. D. E. Kozhachnikov, Stoglav [Consiliul cu o sută de conducători], Tipografiia Imperatorskoi Akademy Nauk, St. Petersburg, 1863, p. 270, 271.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Oleg Zhigankov

Rate it

Previous post

Anunțuri

Organizațiile creștine se mobilizează pentru a oferi ajutor în Haiti – ȘtiriCreștine.ro

Un cutremur cu magnitudinea 7,2 a lovit sudul statului Haiti sâmbătă, ucigând peste 1.400 de oameni. De asemenea, sunt peste 2.000 de răniți și alte sute de persoane sunt încă date dispărute. Epicentrul cutremurului a fost situat la aproximativ 12 kilometri nord-est de orașul Saint-Louis du Sud. Autoritățile locale au raportat pagube structurale în orașul Jérémie și în capitala Port-au-Prince. Primul ministru, Ariel Henry, a declarat că situația din țară […]

todayAugust 20, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%