Credință

Încrederea în Dumnezeu și imensul pas mic

todayFebruary 23, 2022

Background
share close

Încrederea în Dumnezeu oferă limpezime gândirii, de aceea, Dumnezeu ne cere să nu fim obsedaţi de dreptate, ci preocupaţi și încântaţi de har.

Chiar și numai gândul că ar trebui să acordăm din nou încredere este suficient uneori pentru a ne genera un dureros conflict interior și o serie întreagă de temeri, adesea justificate.

În ceea ce-i privește pe oameni, simţim că nu putem avea încredere în ei pentru că sunt nerezonabili, fără scrupule, capabili să facă tot ce e necesar pentru a părea de încredere, tocmai ca să poată câștiga apoi de pe urma noastră. Verificăm bonurile fiscale în magazine, contractele, facturile, promisiunile, cel mai adesea pentru că am fost înșelaţi cel puţin o dată și am învăţat că trebuie să fim precauţi. Oricât de atenţi am fi, continuăm să fim înșelaţi din timp în timp, și asta ne acutizează nevoia de a nu mai acorda încredere.

În ceea ce-L privește pe Dumnezeu, simţim că a-I încredinţa Lui rezolvarea problemelor noastre e echivalentul unui soi de abandon, de resemnare, de escapism sau chiar de iresponsabilitate în faţa obstacolelor vieţii. De fapt, în cele mai multe cazuri, aceste sentimente ascund teama nemărturisită că Dumnezeu nu există sau, dacă există, nu face nimic. De aceea oamenii sunt dispuși să Îl lase pe Dumnezeu să rezolve o problemă doar atunci când omenește nu se mai poate face nimic.

În celelalte cazuri, de obicei, este vorba de incapacitatea noastră de a avea răbdare, de
a aștepta, de a nu anticipa scenarii negative și a nu ne panica – de fapt, incapacitatea
noastră de a întrezări posibilităţile infinite de rezolvare pe care Dumnezeu le are la
îndemână în cazul unei probleme sau al alteia.

Când a zis: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muștar, (…) nimic nu v-ar fi
cu neputinţă” (Matei 17:20), Iisus Se referea tocmai la această încredere. Cele mai
dificile obstacole pot fi înlăturate nu de credinţa noastră, ci de Dumnezeul căruia Îi
încredinţăm soarta unei situaţii.

Dacă am fi dispuși să ne încredem în Dumnezeul care a promis că va „lupta pentru noi“, am putea lăsa la o parte încordarea și am putea începe să vedem lumea prin ochii Lui.

Încrederea în El oferă limpezime gândirii. Și de această limpezime avem nevoie ca să înţelegem că încrederea pe care Dumnezeu ne cere să le-o acordăm oamenilor nu e credulitate sau obligaţie de ritual religios, ci o investiţie cumpătată, motivată de har.

Practic, să le acordăm încredere oamenilor nu înseamnă să-i credem necondiţionat, ci să le acordăm șansa de a nu fi pre-judecaţi, chiar dacă am avea motive. Și să le acordăm șansa de a dezvolta onestitate și altruism, o șansă care trebuie să se menţină și după ce ne-au dezamăgit, chiar repetat.

Implicaţia e una paradoxală: noi ne punem lipsa de încredere pe seama lipsei de onestitate sau de altruism a lumii, dar ceea ce ne scapă este că onestitatea și altruismul sunt atât de rare printre noi și pentru că adesea nu le acordăm celorlalţi suficientă încredere și șanse de a deveni onești și altruiști.

La aceste șanse acordate celuilalt s-a referit Iisus când ne-a cerut să întoarcem obrazul sau să-i dăm și cămașa celui care ne-a luat haina. El nu ne-a cerut să devenim preșul altora, ci să știm când să potolim conflictul, să amânăm dreptatea și să îi acordăm o nouă șansă celui care are nevoie de ea. Dumnezeu Însuși procedează astfel cu cei care Îl insultă, deși, paradoxal, Biblia spune că „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit”.

El nu ne-a cerut să devenim preșul altora, ci să știm când să potolim conflictul, să amânăm dreptatea și să îi acordăm o nouă șansă celui care are nevoie de ea.

De fapt, El știe cum să suporte batjocura o vreme pentru a încerca să-l salveze pe batjocoritor. Dreptatea se va face până la urmă: „…ce seamănă omul, aceea va și secera” (Galateni 6:7), dar, în harul Său, Dumnezeu face dreptate în așa fel încât să maximizeze șansele de recuperare ale celui care a încălcat dreptatea.

De aceea, Dumnezeu ne cere să nu fim obsedaţi de dreptate, ci preocupaţi și încântaţi de har. Lumea se vede complet diferit prin ochii lui Dumnezeu. Liberă de stresul celor care nu au răbdare să intervină Dumnezeu sau de frustrarea celor care nu mai pot să acorde încredere, liberă de neliniștea sufletească pe care o aduce incapacitatea de a
ierta și de povara conștienţei că lumea e rea…

Da, răul din lume este evident, dar a-l deplânge ne consumă timpul în care Dumnezeu ar dori să contemplăm și, în final, să celebrăm măreţia Celui care are toate soluţiile.

Te-ar putea interesa și: De ce cred în Dumnezeu

Încrederea în Dumnezeu De ce cred în Dumnezeu

Norel Iacob este redactorul-șef al revistelor Semnele Timpului și ST Network.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Norel Iacob

Rate it

Previous post

Consiliere

PSALMUL 23: „El mă paște pe pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă”

Am văzut la începutul săptămânii faptul că Dumnezeu îmbracă haină de slujitor devenind Păstorul nostru, apoi cum, pe baza acestei realități, cel care este parte a turmei Sale nu duce lipsă de nimic. Însă meditația de ieri poate ne-a lăsat pe unii dintre noi cu multe întrebări cu privire la însemnătatea acestei afirmații. Psalmistul David, în textul asupra căruia medităm astăzi, vine cu niște clarificări la acest aspect. Dumnezeu este […]

todayFebruary 23, 2022

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%