Cărți

Infernul în traducerea imaginară a lui Alighieri

todayMarch 14, 2023

Background
share close

La vârsta de 9 ani, micul Dante s-a îndrăgostit incurabil de Beatrice Portinari, o „domnișoară” cam de aceeași vârstă, a cărei imagine avea să-l urmărească pentru tot restul vieţii, inspirând unul dintre cele mai celebre personaje feminine ale literaturii universale.

Dante Alighieri şi-a finalizat capodopera – poemul epic Divina comedie – în anul morţii sale, 1321. Născut în 1265, la Florenţa, într-o familie cu rădăcini nobile, dar săracă, Dante a fost silit să aleagă zestrea generoasă a Donatilor în locul iubirii pentru Beatrice.

A studiat la una dintre cele mai renumite instituţii de învăţământ ale lumii medievale, Universitatea din Bologna, şi – începând din 1295 –s-a implicat în politică, fiind ales membru al Consiliului orăşenesc al Florenţei. Implicat în conflictul dintre partidul guelfilor şi cel al ghibelinilor, Dante a stat de partea celor dintâi, susţinând separarea bisericii de stat, respectiv neimplicarea papei în alte afaceri decât cele religioase.

Opţiunile sale politice şi părerea sa despre implicarea pontifi lor în viaţa şi deciziile politice i-au atras antipatii. Aşa se face că, în 1302, a fost judecat, în Florenţa, pentru baratteria, adică pentru fraudă şi venituri obţinute ilicit, dar şi pentru conspiraţie împotriva Scaunului Pontifical.

Condamnat la plata unei amenzi uriaşe de 5.000 de florini, Dante, care nu se afla în Florenţa la data aceea, s-a eschivat de la plată şi, câteva săptămâni mai târziu, pedeapsa i-a fost comutată în condamnare la moarte prin ardere pe rug și confiscarea proprietăţilor. Dante nu a mai revenit în Florenţa și astfel a scăpat de rug, trăind însă până la sfârșitul vieţii în exil, sărac şi dependent financiar de sprijinul unor nobili binevoitori.

Minunata Comedie

Tema centrală a Comediei lui Dante porneşte de la una dintre întrebările fundamentale nu doar ale creştinilor, ci ale oricărei fiinţe inteligente: Ce se întâmplă după moarte? Intitulată iniţial Comedia şi apreciată ca unul dintre monumentele literare ale perioadei medievale, opera lui Dante a primit ulterior şi atributul „divina“, din partea prozatorului Giovanni Boccaccio.

„Versurile dantești au suflul vast, patosul teribil al unui Savonarola sau Luther, iar mulţi cercetători au vrut să vadă în opera florentinului nu pe poetul creştinătăţii catolice, ci pe un precursor al Reformei.“

Alexandru Balaci

Cele trei părţi ale Comediei descriu călătoriile poetului în tărmurile catolice ale vieţii de dincolo de moarte (Infernul, Purgatoriul, Paradisul). Catolic sincer, dar antipapal, Dante nu s-a sfiit să arunce în flăcările Infernului imaginar numeroşi papi şi cardinali ai epocii sale. Un singur papă a fost inclus în Paradisul dantesc, şi anume Giovanni al XXI-lea.

Divina comedie a devenit astfel un instrument prin care poetul condamnat la moarte a demascat ipocrizia şi viciile clericilor. „Aceste atacuri vehemente ale lui Dante vor da naştere unei literaturi anticlericale, care va cunoaşte în Italia o mare dezvoltare, de la Divina comedie a sa, de la Decameronul lui Giovanni Boccaccio până în actualitatea literaturii de astăzi“[1] – observă unul dintre biografii lui Dante. Poet cu har şi critic sever al abuzurilor Bisericii, Dante nu a întrunit însă virtuţile unui creştin, pentru că, aşa cum observă acelaşi biograf, acesta a fost un bărbat mândru, dornic de răzbunare, crud (măcar în scriitură), admirator al păgânilor şi al poeziei lor, departe deci de smerenia creştină şi de conceptul iubirii vrăjmaşilor.

Infernul după Dante

Dante a strâns în Comedia sa concepţiile populare despre viaţa de dincolo de moarte. Universul său a fost zidit din tradiţii şi mituri antice, din legende şi superstiţii păgâne, hibridate cu elemente creştine. Nu doar Infernul, ci şi Purgatoriul „a beneficiat de o şansă extraordinară: geniul poetic al lui Dante Alighieri… i-a sculptat un loc trainic în memoria umană“[2] – în ciuda faptului că doctrina Purgatoriului nu îşi are originea în Biblie.

Ideile biblice impregnează atât de profund Divina comedie[3], încât unii comentatori notează că Vechiul şi Noul Testament „au pătruns în aşa măsură limbajul lui [al poetului], încât au devenit aproape una cu acesta“.[4] Totuşi tabloul Infernului ieşit din pana inspiraţiei lui Dante era departe de ceea ce spune Biblia despre moarte şi Iad, autorul însuşi neintenţionând vreodată ca literatura lui să devină o doctrină. În ciuda acestui fapt, scrie teologul Eldon Woodcock, „imaginea descrisă de Dante a devenit portretul standard al Iadului pentru autorii populari ai secolelor următoare“.[5] Şi tot Woodcock observa că până şi predicatorii creştini de mai târziu, uitând de caracterul fictiv al Comediei, s-au inspirat din imaginile acesteia pentru a-şi înspăimânta ascultătorii.

Ironic, odată cu Iluminismul şi raţionalismul, credinţa creştină şi Dumnezeul ei aveau să fie tot mai frecvent denigrate sau respinse și din pricina exagerărilor şi imaginilor groteşti inspirate de Comedia lui Dante.

Citește și:

Dante

„Alexandru Balaci, Dante Alighieri, București, Editura Tineretului, 1966, p. 184.”

„Jacques Le Goff, The Birth of Purgatory, Scolar Press, 1990, p. 334.”

„Opera reunește 575 de citări din Biblie.”

„Peter S. Hawkins, „Dante and the Bible“ în The Cambridge Companion to Dante (Rachel Jacoff, edit.), Cambridge University Press, 1993, p. 125.”

„Eldon Woodcock, „Images of Hell in the Tours of Hell: Are They True?“, CTR, fall 2005, p. 24.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Florin Bică

Rate it

Previous post

Stil de viață

Arta de a nu face nimic

Aștept la ușa de la intrare a unei săli spaţioase, cu o pungă plină de pixuri în mână. Îmi zvâcnește capul de durere, ochii îmi sunt măriţi de frică, am un nod în stomac și simt că inima e pe cale să-mi sară din piept. Motivul? Am uitat să învăţ pentru un examen care e gata să înceapă. Mă gândesc la manualul meu, uitat în camera de cămin aflată la […]

todayMarch 13, 2023

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%