Prietenie

Inima încrederii este vulnerabilitatea

todayFebruary 1, 2021 3

Background
share close

Printre cele mai mari dezamăgiri ale vieţii se numără și aceea de a ne fi înșelate așteptările; nu de politicieni, de publicaţiile care promovează știri false sau de previziunile meteorologice, ci de cei apropiaţi nouă, de oamenii investiţi cu încredere.

Încrederea definește așteptările pe care le avem de la anumite persoane, și disponibilitatea de a depinde de ele atunci când spun sau lasă de înţeles că vor ţine cont de nevoile și dorinţele noastre; este elementul cheie fără de care nu putem iubi, nu putem lega prietenii, nu ne putem lăsa pe mâna medicilor sau a frizerului, nu putem alege conducători de stat, nu ne putem baza pe sisteme abstracte sau pe instituţii.

Adulţii trataţi cu afecţiune în copilărie tind să acorde mai des votul lor de încredere celor din jur, afirmă teoria. Pentru a proba această ipoteză, un experiment american a reunit două categorii de subiecţi, care au fost invitaţi să scrie o scurtă poveste pornind de la cuvinte ca mamă, copil, pătură, zâmbet, somn, ursuleţ ș.a. Cei din prima categorie (adulţi cu un stil de atașament securizant) au gândit o dinamică pozitivă între personaje, în timp ce grupul secund (adulţi neglijaţi de părinţi in copilarie) a conturat o istorie tristă, bazată pe interacţiuni deficitare.

Dincolo de atașamentele primare, de educaţie și de prejudecăţile din familie, încrederea se construiește în timp, necesitând o serie de experienţe comune în care cineva își dovedește bunele intenţii, simpatia, efortul de a ajuta la nevoie.

Când ajungem să considerăm o persoană ca fiind ”de încredere”? De regulă, după ce face dovada bunăvoinţei, a onestităţii și loialităţii faţă de noi. Însă nimeni și nimic nu ne poate garanta că cel pe care ne bizuim necondiţionat se va ridica, în mod constant, la înălţimea așteptărilor noastre. Încrederea totală presupune, deci, și un oarecare „salt al credinţei”, o alegere asumată în ciuda riscurilor de rigoare.

David DeSteno, profesor la Universitatea Northeastern din S.U.A. și autor al cărţii Truth about trust scrie că ”inima încrederii este vulnerabilitatea”, pentru ca odată deschisă ușa încrederii, devenim ușor de rănit.

Cum încă nu există un detector al comportamentelor de rea credinţă (deși studiile arată că asociem automat unele trăsături fizice cu tendinţa celorlalţi de a fi sau nu de încredere), trebuie să manevrăm cu precauţie deschiderea noastră faţă de lume.

Neîncrederea ne învaţă să gândim critic

O istorioară cu tâlc povestește cum un brutar și un fermier s-au învoit să facă schimb de produse: brutarul primea unt de la fermier, iar fermierul pâine de la brutar. Totul a mers strună până când, într-o zi, brutarul a sesizat că bucăţile de unt nu mai atingeau kilogramul stabilit. Furios, s-a dus la judecător să îi facă dreptate. Judecatorul l-a chemat pe pârât și i-a spus:

– Brutarul susţine că untul pe care i-l vinzi nu respectă gramajul!
– Este imposibil! a răspuns fermierul, verific greutatea de fiecare dată.
– Poate că nu sunt corecte greutăţile tale, a continuat judecătorul.
– Greutăţile mele? Nu am greutăţi, nu am folosit niciodată.
– Și atunci cum cântărești untul? a întrebat judecătorul.
– E simplu, eu iau pâine de la brutar, el, unt de la mine. O bucată de pâine cântărește un kilogram, așa că pun pâinea pe un taler și untul pe celălalt, pentru a vedea cât trebuie să dau.

Deși încrederea este motorul oricărei relaţii, indiferent de natura ei, și neîncrederea joacă un rol important în deciziile luate.

În anumite situaţii, îndoielile ne ajută să abandonăm logica uzuală și mersul din inerţie, să apelăm la așa-numita gândire „din afara cutiei”.

O serie de experimente publicate de-a lungul timpului în Journal of Personality and Social Psychology demonstrează că scepticismul ne învaţă să gândim critic. Printre acestea, studiul condus de Ruth Mayo la Universitatea Ebraică din Ierusalim (2004) a arătat că, expuși la fotografii cu chipuri ce sugerau neîncredere, participanţii au făcut asocieri atipice de cuvinte, spre deosebire de cei expuși la fotografii corelate cu încrederea, care au făcut asocieri previzibile. Urmând aceeași linie, un experiment din 2008 a relevat că subiecţii animaţi de sentimente de încredere au propus rezolvări standard pentru probleme uzuale de matematică, în timp ce participanţii confruntaţi cu neîncrederea au găsit soluţii originale, neașteptate chiar.

Neurologic vorbind, încrederea se asociază cu zonele cerebrale responsabile de recompense și de procesarea informaţiilor, iar neîncrederea, cu zonele responsabile de aversiune și teamă: acea teamă care ne ajută să evităm pericolele, fiind direct răspunzătoare de protejarea intereselor noastre. Împinsă la extrem, neîncrederea ne separă de oameni, devenind opusul încrederii ca fundament ce transformă străinii în prieteni și asigură o apropiere emoţională greu de obţinut pe alte căi.

Toată lumea greșește

De unde știm cine este demn de încredere și cine nu? În mod sigur, bunele intenţii nu caracterizează agenda oricui.

Este nevoie, în primul rând, să investim timp și răbdare pentru a vedea în ce măsură persoanele cu care negociem graniţele relaţiei dau dovadă de întelegere, sinceritate și respect, trei atribute esenţiale în atingerea scopului nostru. Un indicator bun în acest sens este comportamentul de zi cu zi al oamenilor. Cine este credincios în cele mai mici lucruri va fi credincios și în cele mari. Astfel, cei care ne dezamăgesc în situaţii banale o pot face și atunci când avem cea mai mare nevoie de ajutor.

Punctual, nu doar comportamentele afișate și declaraţiile verbale servesc drept dovezi ale unor bune intenţii, ci și ceea ce se citește printre rânduri, limbajul non-verbal. Pe baza unor studii corelaţionale, psihologii numesc patru indicii care, pe parcursul unei interacţiuni, semnalează lipsa de credibilitate a interlocutorului: gestul de a-și coborî privirea în timpul conversaţiei, încrucișarea braţelor, atingerea feţei și agitarea mâinilor.

Pe de altă parte, și experienţa cotidiană vine cu o lecţie importantă: nu putem primi ceea ce nu oferim la rândul nostru; cel puţin, nu pe termen lung. Atât faptele bune cât și opusul lor influenţează comportamentul celorlalţi, întorcându-se ca un bumerang în favoarea sau împotriva noastră. Nefiind demni de încredere, nici alţii nu vor fi pentru noi.

Există și circumstanţe atenuante care pot justifica o oarecare lipsă a onestităţii, ca atunci când medicul asigură familia că bunicul a avut o moarte ușoară; sau când unul dintre soţi îi spune celuilalt că nu mai sunt dulciuri în casă, pentru a-l determina să respecte dieta. Totuși, utilizarea excesivă a filtrelor de înfrumuseţare a realităţii ne poate duce în extrema relativizării adevărului la orice pas.

Spre deosebire de specialiștii în etică ce privesc cu indulgenţă aceste „minciuni albe”, spuse cu scopul de a-i proteja pe alţii, anumiţi psihologi condamnă în sine faptul de a minţi, pe motiv că reţinerea adevărului – indiferent de motivaţie și context, blochează intimitatea între oameni și duce la perimarea încrederii.

Fie că vorbim de raţiuni altruiste, fie că detectăm un scop egoist al camuflării realităţii, un lucru este cert: toată lumea greșește. Părinţi, copii, soţi, prieteni, colegi, vecini, oricine poate cădea în capcana indiferenţei, a neglijării, a trădării, a infidelităţii, a dezinteresului faţă de cei apropiaţi sau, dimpotrivă, a hiperprotectivităţii. Indiferent de forma pe care o îmbracă, greșelile ce sfidează angajamentul de încredere al unei relaţii lovesc direct la temelie, sunt greu de tolerat și sădesc îndoieli în inima oricui. Însă chiar și relaţiile deposedate de darul încrederii pot supravieţui dacă toţi cei implicaţi își doresc lucrul acesta, își asumă responsabilitatea faptelor și depun eforturile necesare pentru a reclădi.

Fiind atât de fragilă, încrederea se pierde ușor și se recapătă greu; uneori niciodată. De aceea, trebuie să ne gândim bine înainte de a trata cu superficialitate capitalul de încredere care ni se oferă, dar și înainte de a refuza iertarea celor ce ne greșesc.

Genia Ruscu are o diplomă de master în consiliere în domeniul asistenţei sociale.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Genia Ruscu

Rate it

Previous post

Externe

Mişcarea anarhistă „Black Lives Matter”, propusă la Premiul Nobel pentru Pace

Mișcarea anarhistă împotriva „inegalităților” rasiale „Black Lives Matter” (BLM), relansată anul trecut după moartea lui George Floyd, a fost propusă la Premiul Nobel pentru Pace de către un parlamentar norvegian, apare pe mai multe agenții internaționale de știri, printre care The Guardian, Le Figaro, USA Today. Înființată în 2013 în Statele Unite, mișcarea „a devenit una dintre cele mai puternice mișcări mondiale în lupta împotriva nedreptății rasiale”, a declarat sâmbătă pentru AFP un deputat din cadrul Stângii Socialiste (SV), Petter […]

todayFebruary 1, 2021 3

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%