Inspiraţia divină | Suflarea lui Dumnezeu peste profeţi

Ce este „inspiraţia divină”? Cum se petrece aceasta?

Când auzim cuvântul „inspiraţie”, ne gândim de obicei la cea artistică, adică la momentul în care creativitatea atinge cote maxime în viaţa unui autor. În ceea ce privește inspiraţia scriitorului biblic (numit profet), ea prezintă asemănări, dar mai ales deosebiri esenţiale faţă de inspiraţia artistică.

Revelaţie și inspiraţie

Dacă revelaţia este procesul prin care Dumnezeu îi descoperă autorului biblic informaţii și/sau concepte, inspiraţia se referă la procesul prin care mesajul primit este transmis către terţi. Cu alte cuvinte, revelaţia este procesul cognitiv, iar inspiraţia este unul lingvistic.[1]

Pretenţia autorilor biblici este aceea că au fost insuflaţi de Dumnezeu (2 Timotei 3:16), că nicio scriere de-a lor „nu a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21). Scopul profetului inspirat nu este obligatoriu acela de a scrie un text frumos artistic, ci unul care să transmită cel mai bine sensul, ideea, conceptul pe care Dumnezeul l-a revelat în mintea profetului. Procesul inspiraţiei este supravegheat plenar de Duhul Sfânt – tocmai de aceea imaginea profetului inspirat este aceea a unui om peste care Dumnezeu suflă adevărurile Sale, așa cum vedem în versetele citate mai sus.

Spre deosebire de inspiraţia artistică, profetul nu pretinde că originea mesajului constă în propria lui sclipire sau că acesta trebuie apreciat după estetica lui (valoarea estetică fiind influenţată decisiv de talentul, educaţia și capacităţile scriitorului). Grija profetului este să transmită fidel mesajul lui Dumnezeu, în forma în care este cel mai bine înţeleasă de publicul ţintă. De aceea, profetul folosește metodele cele mai potrivite pentru a atrage atenţia destinatarilor asupra voinţei divine: folosește scrieri (scrisori, naraţiuni, descrieri, versuri etc.), folosește dramatizări (Ieremia poartă un jug – Ieremia 27:12), parabole sau face muncă de cercetare, selecţie și redactare (Luca 1:1-4). Cu alte cuvinte, mesajul divin perfect este transmis prin mijloace umane, care, prin definiţie, sunt limitate, imperfecte. Cu toate acestea, adevărul lui Dumnezeu este transmis deplin către oameni. Tema centrală și scopul suprem al conţinutului Scripturii este descoperirea caracterului lui Dumnezeu în așa fel încât omul să se încreadă în El, să se apropie de El și astfel să fie salvat, mântuit.

Nu putem spune că aflăm din Biblie toate detaliile inspiraţiei, însă citim pretenţia și certitudinea demonstrată în timp cu privire la originea supranaturală a Bibliei: toată Scriptura este insuflată, inspirată de Dumnezeu (2 Timotei 3:16). Nu se poate vorbi despre părţi mai inspirate decât altele; autoritatea Bibliei pentru viaţa de credinţă este astfel supremă și totală: toată Biblia e inspirată și toată Biblia este mesajul lui Dumnezeu pentru mine.

Cum lucrează inspiraţia

Despre cum lucrează inspiraţia și ce anume este inspirat – cuvântul scris în sine sau mintea profetului – se discută intens în creștinism. Dezbaterea poate fi tehnic interesantă, dar mai puţin importantă, de vreme ce accesul nostru la textul sacru este intermediat de traducerile pe care le folosim. Orice traducere este o încercare de adaptare; important este ca sensul, ideea, mesajul să fie transmis cât mai fidel și pe înţelesul cititorilor. Aceleași concepte valoroase au fost traduse în limbajul înţeles de români în secolul al XVII-lea (greu de înţeles pentru noi) în Biblia de la București, dar și în traducerile contemporane, accesibile nouă. Chiar și personajele Noului Testament, apostolii și mai ales Pavel foloseau traducerea grecească a Vechiului Testament, Septuaginta. Această traducere era considerată autoritate divină, inspirată, fiind citată ca atare (1 Timotei 5:18).

Vorbind de traduceri, de variante de text, bineînţeles că omenescul failibil face să se strecoare diferenţe, scăpări sau mici erori. Cercetătorii confirmă faptul că atunci când ele totuși apar (foarte, foarte rar) sunt nesemnificative pentru mesajul central al Scripturii.[2]

Experienţa de viaţă ne spune că uneori putem înţelege mai bine un text, o carte, atunci când îi cunoaștem autorul; cunoscând cum este omul, care sunt pasiunile, priorităţile și preocupările lui, putem înţelegem mai bine, mai profund sensul cuvintelor, citite de multe ori corect și uneori printre rânduri. Mântuitorul Iisus ne spune că, dacă-L vom cunoaște intenţionat, programat pe Dumnezeu, vom aprofunda înţelesul Scripturii la un nivel pe care nu îl anticipasem (Ioan 7:17). Această cunoaștere se realizează eficient când omul trăiește învăţătura primită; așa poate experimenta sfaturile lui Dumnezeu și poate recunoaște valoarea și eficienţa adevărurilor insuflate divin (Ioan 10:38). Probabil, acest îndemn final este cea mai „inspirată” concluzie pentru întregul articol.