Într-o relaţie complicată cu munca

Chiar dacă suntem „într-o relaţie complicată“ cu munca, faţă de care nu avem tot timpul sentimentele cele mai bune, ea reprezintă mai mult decât o simplă sursă de venit.

Trezitul fără alarmă. Neverificatul obsesiv al ceasului. Niciun autobuz de prins pe fugă, nicio goană după indispensabilul loc de parcare. Nicio panică. Doar tihnă lipsită de termene-limită și o dulce adiere a timpului liber.

Fiecare dintre noi are o definiţie diferită a vacanţei ideale. Unii vor la munte, alţii, la mare. Unii tânjesc după repaus, alţii preferă un concediu alert, cu activităţi intense. Însă numitorul comun există. Desprinderea de cotidian și pătrunderea într-o lume guvernată de câteva reguli simple și prietenoase ne atrag pe toţi în egală măsură.

Cui nu-i place să-și odihnească trupul și sufletul după luni întregi de muncă asiduă, zile trase la indigo și motivaţii bazate pe „trebuie“?

Altfel se simte viaţa într-o vacanţă mult așteptată. Libertatea gustată din plin, preţ de cel puţin patru săptămâni pe an, ne aduce aminte că suntem mai mult decât jobul de la 9 la 17, mai mult decât responsabilităţile zilnice, mai mult decât o rotiţă zimţată într-un mecanism febril. Suntem vii și uneori este nevoie să apăsăm butonul off pentru a ne reaminti lucrul acesta.

Munca și starea de bine

Câţi dintre noi nu întâmpină cu regret întoarcerea la locul de muncă? De cele mai multe ori, sfârșitul concediului ne lasă un gust ușor amar. Adio nisip fin și dimineţi negrăbite, bun venit ședinţe rigide și sarcini pe bandă rulantă! Poate doar privilegiaţii care lucrează din pură pasiune, având și „norocul“ de a fi plătiţi pentru asta, să fi scăpat de sindrom…

O statistică intens vehiculată spune că petrecem aproximativ 90.000 de ore din viaţă muncind, ceea ce înseamnă că timpul activ îl „umilește“ cantitativ pe cel liber; înseamnă că, oricât de fericiţi ne-ar face destinaţiile exotice, niciun concediu de vis nu poate compensa o eventuală experienţă negativă acumulată la un loc de muncă nepotrivit.

Chiar dacă suntem „într-o relaţie complicată“ cu munca, faţă de care nu avem tot timpul sentimentele cele mai bune, ea reprezintă mai mult decât o simplă sursă de venit; ne oferă mai mult decât haine, mâncare și-un acoperiș solid deasupra capului.

Destui oameni continuă să lucreze și atunci când situaţia financiară le-ar permite să nu lucreze. Ca să ne bucurăm cu adevărat de viaţă, avem nevoie să fim activi și folositori, să ne perfecţionăm abilităţile și să primim recunoaștere pentru efortul depus. Munca este esenţială pentru starea noastră de bine.

Situaţia diferă atunci când primejdia pierderii ne îngustează radical viziunea. S-a tot vorbit despre faptul că pandemia ne-a învăţat să reevaluăm importanţa lucrurilor obișnuite, inclusiv a relaţiei cu propriul timp liber și cu munca, cu angajatorul, cu colegii, cu atribuţiile de serviciu, cu planurile de viitor etc.

În situaţiile de criză, nemulţumirile uzuale își micșorează proporţiile și acordă prioritate nevoii de conservare.

Fenomenul este justificat: în situaţiile de criză, nemulţumirile uzuale își micșorează proporţiile și acordă prioritate nevoii de conservare. Dacă riscăm să rămânem șomeri într-o perioadă nefericită pentru economie, atunci standardele profesionale se ajustează (în sens descrescător), toleranţa la frustrare crește, iar compromisul devine imperios necesar.

Până și șeful acela toxic, pe care altădată l-am fi criticat fără reţineri, pare un pic mai simpatic, programul – mai acceptabil și salariul – mai decent decât este.Gândul că, după o binemeritată deconectare, ne așteaptă un job neplăcut accentuează gustul amar al revenirii la realitate.

În căutarea viitorului potrivit

Modul de supravieţuire activat în vremuri de criză nu trebuie să ne caracterizeze permanent existenţa. Nu trebuie să confundăm excepţia jocului cu regulile sale de bază.

Când i-am spus recent unei cunoștinţe că mă pregătesc pentru o serie de examene, deoarece vreau să-mi schimb locul de muncă, mi-a replicat instant: „Asta îţi dorești de ani buni.“ Să fie o utopie încăpăţânarea mea sau a altora de a bifa cât mai multe dintre criteriile aflate pe lista scurtă a unui job nici măcar ideal, ci doar satisfăcător într-un mod autentic, real? Sau trebuie să ne mulţumim cu puţin?

De-a lungul timpului, am întâlnit prea puţini oameni împăcaţi cu ceea ce fac. Pe cei entuziasmaţi îi pot număra pe degetele de la mâini. Majoritatea angajaţilor simt că abia după program începe cu adevărat viaţa. Statul cu ochii pe ceas în așteptarea celui mai râvnit eveniment al zilei de lucru – sfârșitul acesteia – tronează la loc de cinste în cultura organizaţională a multor instituţii și companii.

Citește și: Angajaţii dedicaţi | Factorii care stimulează loialitatea faţă de locul de muncă

Muncind cu plăcere

Timpul liber și activităţile benefice sufletului, nemarcate ca obligatorii pe nicio fișă de post, sunt elementele care ne ajută la recalibrare fizică și psihică. Dincolo de ele însă, munca joacă un rol crucial în sensul dat vieţii, în formarea noastră ca oameni. Nu ne putem bucura cu adevărat de viaţă activând într-o zonă care, din varii motive, nu ne place, nu ne reprezintă sau nu ne oferă satisfacţii reale.

Am avut ocazia să discut cu numeroși vârstnici dornici să-și împărtășească trecutul. Experien­ţele lor mi-au demonstrat că, pe ultima sută de metri, oamenii care privesc înapoi cu plăcere sunt oamenii mulţumiţi de viaţa familială și profesională – oamenii care acasă au fost înconjuraţi de iubire, iar la muncă au avut parte de satisfacţii constante, indiferent de poziţie, câștiguri sau statut. Erau dintre cei care, fie că puseseră gresie și faianţă sau croiseră haine, fie că făcuseră operaţii pe creier sau proiectaseră clădiri, au găsit sens și semnificaţie în activitatea lor.

Timpul liber și activităţile benefice sufletului, nemarcate ca obligatorii pe nicio fișă de post, sunt elementele care ne ajută la recalibrare fizică și psihică.

Ce putem face dacă nu contribuim suficient la schimbările posibile în sfera noastră de influenţă, dacă ne-am greșit vocaţia, dacă nu suntem compatibili cu modul de lucru al organizaţiei, cu viziunea sau cu oamenii care o compun? Dacă, pur și simplu, ne dorim altceva? Lecţiile de până acum m-au învăţat că suntem datori să aspirăm la schimbări pozitive pe plan profesional, să muncim pentru ele și să transformăm prezentul într-o rampă de lansare necesară pentru progres.

În caz de inadecvare, am putea tolera neajunsurile, asumându-ne riscurile aferente (dezamăgire, stres, plafona re și altele), sau, în lipsa unor rezultate bune obţinute acolo unde suntem, ne-am putea orienta spre locuri capabile să răspundă adevăratelor noastre nevoi, să ne asigure un echilibru stabil între viaţa profesională și cea personală, între timpul liber și cel dedicat muncii.

Indiferent de alegere, un lucru este cert: când vine vorba de muncă, compromisurile lasă goluri greu de umplut chiar și cu cele mai reușite concedii din lume.

Genia Ruscu pornește de la premisa că, oricât de inedit și eficient ne-am folosi timpul liber pentru relaxare, nu ne putem bucura cu adevărat de viaţă dacă nu ne place ceea ce facem zi de zi pe plan profesional.