Cărți

Întrebări la care mă întorc mereu și mereu în călatoria vieții… – ȘtiriCreștine.ro

todaySeptember 22, 2021

Background
share close

Acum câțiva ani, citind o carte bună, am dat peste câteva întrebări care m-au pus serios pe gânduri. Am încercat să reformulez o parte dintre ele și să le așez într-o oarecare ordine, cu specificația că la nici una dintre ele nu am toate răspunsurile.

1. De ce așa de mulți oameni care vor să-i placă lui Cristos sunt așa de rar cu un gând în Cristos?

2. De ce vestim o Evanghelie care eliberează și-i chemăm pe oameni la libertate, când noi de bună voie ne lăsăm orbiți de gândirea lui Satan care ne duce din nou în sclavie?

3. De ce adesea doctrina corectă, în loc să producă o relație de dragoste cu Cristos și compasiune pentru ceilalți, produce mai degrabă apatie față de Dumnezeu și cruzime față de oameni?

4. De ce se pare că tradiția domină lucrarea bisericii și, în general, guvernează lumea eclesiastică?

5. De ce atunci când tradiția bisericii se lovește de învățătura Scripturii, de obicei tradiția învinge?

6. De ce se înmulțesc regulile și regulamentele într-o credință care promite libertatea? Este libertatea în Cristos chiar atât de periculoasă?

7. De ce adesea Evanghelia, care este cea mai mare forță eliberatoare din lume, este împărtășită de unii dintre cei mai triști și mai crispați oameni de pe fața pământului, printre care uneori mă număr și eu?

Am convingerea că aceste întrebări sunt comune pentru mulți credincioși evanghelici, crescuți ca și mine în biserici evanghelice, care caută să înțeleagă mai bine ce se întâmplă cu aceste biserici.

Sursa: Facebook Samy Țuțac

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Poteraș Ionuț

Rate it

Previous post

Credință

Credința care dă siguranţă

Putem greși în multe feluri cu privire la ceea ce credem că am înţeles, de o parte sau de alta a graniţei dintre credinţă și necredinţă. Timpul ne va spune cât și când am greșit. Nu este însă nevoie, până atunci, să trăim în incertitudine. Îmi ţiuiau urechile. Din pricina acelei tăceri interioare nefirești pe care paradoxal o trăiam simultan cu o furtună de gânduri ce mă făcea să strig, […]

todaySeptember 21, 2021


Similar posts

Consiliere

Poate cineva să-mi înţeleagă singurătatea?

Te simţi singur? Nu eşti singurul! Suntem mulţi care înţelegem prin ce treci. Suntem alături de tine, fiecare, în singurătatea lui. Motivele singurătăţii sunt diverse şi complexe. Dar imaginează-ţi că şi cea mai titrată persoană din istorie, Isus Cristos, a gustat licoarea amară a singurătăţii. O profeţie îl descria ca […]

todayOctober 4, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%