Iisus

Învierea lui Iisus Hristos | Cine a mutat piatra?

todayJanuary 15, 2022

Background
share close

Învierea este un fapt istoric. Iar credinţa creștină este invalidă fără ea.

Așa cum a susţinut primul mare lider al creștinismului: „Dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică și zadarnică este și credinţa voastră” (1 Corinteni 15:14). Învierea este un fapt istoric. Fără ea, credinţa creștină este lipsită de orice validitate.

Examinând dovezile dintr-o perspectivă neutră sau chiar ostilă, doi autori evrei (Joseph Klausner și Pinchas Lapide) și patru avocaţi (Ross Clifford, Simon Greenleaf, Charles Colson și Frank Morison) au ajuns la concluzia că învierea a fost, într-adevăr, un „eveniment istoric”. Fiecare dintre cei patru „martori” (scriitorii Evangheliei) a trecut cele mai riguroase teste. S-a constatat că stilurile scriitorilor Evangheliei și forma evangheliilor lor au fost diferite. Iar micile neconcordanţe din mărturiile lor au demonstrat că nu a existat nicio conspiraţie între ei și că aceste mărturii chiar au fost ale unor martori oculari.

Toate explicaţiile alternative ale mormântului gol se bazează pe credinţa de secol XVIII într-un „sistem închis” – mai exact, credinţa că învierea lui Iisus nu ar fi putut avea loc pentru că nu este un fapt repetabil. Autorii moderni însă au adoptat perspectiva că universul este mai asemănător cu un gând decât cu o mașinărie. De aceea, ei sunt dispuși să considere acceptabilă pledoaria împotriva existenţei miracolelor doar dacă fiecare consemnare a vreun miracol a fost investigată și dovedită falsă.

Istoricii nu forţează dovezile ca să le potrivească cu vreo concluzie preconcepută, ci le permit să vorbească despre ele însele. Acest articol examinează natura surselor privind moartea și învierea lui Iisus, precum și dovezile disponibile pentru fiecare în parte.

Natura surselor

La fel ca mulţi contemporani ai săi, teologul F. C. Baur (1792-1860) considera că cele patru evanghelii au fost scrise, în mare parte, în secolul la II-lea d. Hr. și că relatările lor despre miracole nu reprezintă altceva decât un efort de înfrumuseţare a textului, produsul gândirii deziderative a autorilor. Însă, după ani de cercetare, John A. T. Robinson, cândva membru al școlii critice a lui Baur, a ajuns la concluzia că toate evangheliile, inclusiv a patra, au fost scrise înainte de anul 70 d. Hr. Robinson i-a mustrat pe predecesorii săi în teologia critică pentru „lenea” lor academică și pentru „orbirea aproape intenţionată”.

Ulterior, examinând modul în care Robinson a datat scrierile Noului Testament, R. T. France scria: „Este, cred eu, probabil ca suma și probabil toate evangheliile să fi fost deja scrise în forma lor actuală la 30 de ani de la evenimentele relatate și probabil că mare parte din materialul folosit în evanghelii a fost cules și pus în formă scrisă cu un deceniu sau două mai devreme.”

Relatări despre învierea și apariţiile lui Iisus se găsesc în Matei 28; Marcu 16; Luca 24; Ioan 20 și 1 Corinteni 15. Acestea sunt sursele care conţin depoziţiile martorilor.

John Wenham consideră că detaliile aparent discrepante din evanghelii pot fi armonizate. Ba chiar avocaţii care au examinat mărturiile învierii au considerat că variaţiile în chestiuni de detaliu sunt un semn al autenticităţii. Unul dintre ei concluzionează: „În astfel de cazuri, discrepanţele de suprafaţă nu înseamnă că nu s-a întâmplat nimic, ci mai degrabă înseamnă că martorii nu au fost în coluziune (jur., înţelegere secretă între două părţi în prejudiciul unei a treia, n.tr.)”.

Cei care au anunţat primii vestea învierii au făcut anunţul în Ierusalim, chiar la câteva sute de metri de mormântul gol. Oricare dintre ascultători ar fi putut face un scurt drum de verificare și ar fi putut constata dacă mormântul era sau nu gol. În aceste condiţii, 3.000 de oameni au fost convertiţi la vestea bună a învierii într-o singură zi (Faptele Apostolilor 2:24,41); 5.000 – într-o altă zi (Faptele apostolilor 3:15; 4:2,4) și „o mare mulţime de preoţi” (Faptele apostolilor 6:7).

Dovezi privind moartea lui Iisus

Înainte ca verdictul de răstignire să fie pronunţat, guvernatorul roman ordonase deja ca Iisus să fie biciuit. Cele 39 de lovituri ale biciului roman flagrum pe umerii, spatele și picioarele prizonierului aveau să facă din spatele Lui o masă irecognoscibilă de ţesut sfâșiat și însângerat, fiind totodată capabile să producă hemoragie ca urmare a spargerii vaselor de sânge din mușchi. Mulţi nu mai supravieţuiau celor 39 de lovituri.

În trecutul recent, arheologii israelieni au aflat multe despre crucificare dintr-o săpătură de pe muntele Scopus. O ţepușă de 17 centimetri străpunsese ambele călcâie ale celui crucificat. O alta, din fier forjat, fusese folosită ca să fixeze încheieturile mâinilor. Durerea musculară era sfâșietoare. Cel răstignit trăgea aer în piept, dar nu îl mai putea expira. Dioxidul de carbon se acumula în plămâni și în sânge. Moartea survenea prin sufocare.

Romanii erau macabru de eficienţi când venea vorba de crucificări. Nu existau supravieţuitori.

Dovezi ale învierii

Doi evrei bogaţi au pregătit pentru înmormântare trupul răstignit al lui Iisus. Ar fi renunţat de bunăvoie la toată bogăţia și influenţa lor ca să vadă un semn de viaţă dinspre El. Femeile au fost și ele martore. Iisus nu avea semne vitale. Așa că a fost îngropat.

Greutatea pietrei O piatră, estimată de o autoritate modernă că ar fi cântărit între o tonă și jumătate și două tone, a fost rostogolită peste intrarea mormântului. În Sabat – a doua zi – autorităţile evreiești s-au dus la guvernatorul roman și au cerut ca mormântul să fie păzit de un gardian. Un sigiliu a fost pus pe piatră, astfel încât aceasta să nu poată fi îndepărtată fără știrea autorităţilor, și a fost instalată o pază (Luca 23:50-56; Ioan 19:38-42; Matei 27:57-66).

Soldaţii Indiferent dacă gardienii erau evrei sau romani, povestea că au fost mituiţi să spună că trupul fusese furat de ucenici în timp ce ei dormeau nu ar fi putut fi transmisă mai departe decât de oameni înspăimântaţi, neinteligenţi sau cu un interes personal. Cum ar fi putut paznicii să știe cine a furat trupul dacă ei dormeau? „Soldaţii și preoţii și Pilat credeau în mod evident că s-a întâmplat ceva supranatural”, scrie John Wenham. „De aici și dorinţa autorităţilor de a interoga soldaţii” (vezi Matei 28:11-15).

Sigiliul rupt Printre multe dificultăţi pe care le ridică versiunea trupului furat se numără și ruperea sigiliului roman; cei responsabili ar fi fost automat executaţi pentru o astfel de faptă. Ideea că un grup de ucenici ar fi sfidat fie garda templului, fie un detașament al unei legiuni romane, asumându-și riscul de a rupe un sigiliu roman, este absurdă. O sursă cu autoritate spune: „Nicio abordare a originii credinţei în învierea lui Iisus nu va ajunge prea departe decât dacă realizează ce zdrobitor a fost pentru ucenici șocul răstignirii lui Iisus.

Executarea Sa a fost urmată de o criză înfiorătoare a credinţei.” „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel” – „trăgeam”, timpul trecut s– așa s-a exprimat un ucenic (Luca 24:21). Dimineaţa învierii i-a găsit pe ucenici într-o stare de șoc și dezamăgire spirituală. Ei nu erau pregătiţi pentru învierea lui Iisus.

A fost nevoie de o întâlnire reală, obiectivă, cu Iisus cel înviat pentru a se cristaliza credinţa ucenicilor în El și pentru a-i determina să proclame învierea Sa. Viziunile și experienţele subiective nu ar fi avut același rezultat. Era mai întâi nevoie ca ei să vadă ceva anume, ceva real.

Apariţiile Martorii învierii L-au identificat pe Iisus cel înviat cu Iisus cel pământesc. „După patima Lui, li S-a înfăţișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele apostolilor 1:3).

Când se spune că „L-au văzut ei” pe Iisus sau că El „S-a arătat”, se face referire la faptul că ucenicii L-au văzut cu ochii, cu vederea obișnuită. „Uitaţi-vă la mâinile și picioarele Mele”, a spus Iisus. „A(u) văzut pe Domnul”, se consemnează despre martori (Matei 28:17; Luca 24:34,39-46; Ioan 20:14,18,20; 1 Corinteni 15:5-8). Ni se mai spune că Iisus a vorbit (Matei 28:9; 18-20), a umblat (Luca 24:13-16), a împărţit mâncare (Luca 24:30), a mâncat (Fapte 1:4), a făcut semne (Ioan 20:30), a binecuvântat cu mâinile Sale (Luca 24:50), Și-a arătat mâinile și coasta (Ioan 20:20) și a fost atins (Matei 28:9).

Apariţiile lui Iisus nu au urmat niciun stereotip. El a apărut în moduri diferite într-o mulţime de locuri. Maria Magdalena L-a crezut grădinar. Cei de pe drumul spre Emaus L-au crezut un tovarăș de călătorie. Apostolilor din camera de sus le-a apărut (de două ori) când ușile au fost închise.

Cu altă ocazie, El le-a pregătit micul dejun pe malul Mării Galileei. Apoi, tot în Galileea, S-a arătat la 500 de oameni odată. Reacţiile au variat de la frică la copleșire emoţională până la neîncredere încăpăţânată. Când Hristos i S-a arătat lui Pavel la Damasc, Se arăta principalului Său dușman. Femeile L-au văzut primele; dacă relatările despre înviere ar fi fost inventate, femeile nu ar fi fost niciodată incluse în poveste, cu atât mai puţin ca primi martori.

Mormântul gol A fost indispensabila probă A în procesul de lansare a creștinismului în Ierusalim. Dacă mormântul cel nou al lui Iosif nu ar fi fost gol, liderii religioși de la templu, care se aflau sub o teribilă presiune, ar fi eliminat cu ușurinţă mișcarea printr-o simplă excursie la mormânt și, eventual, organizând o paradă cu trupul lui Iisus prin oraș. „Ei nu au făcut acest lucru pentru că știau că mormântul era gol.

Explicaţia lor oficială pentru acest fapt – anume că discipolii furaseră trupul – a fost o recunoaștere că mormântul era într-adevăr gol.” Atât sursele și tradiţiile romane, cât și cele evreiești documentează existenţa unui mormânt gol. Sursele variază de la Flavius Josephus ​​​​la o compilaţie de scrieri evreiești din secolul al V-lea numită Toledoth Jeshu. Dacă o sursă ajunge să admită un fapt în mod evident în defavoarea sa, atunci aceasta devine o puternică dovadă că acel fapt este autentic.

Marii-preoţi și sinedriul dăduseră dovadă de o mare pricepere politică în manipularea lui Pilat. Ar fi fost nevoie de mult mai puţină îndemânare din partea lor pentru a se ocupa eficient de urmașii lui Hristos, dacă ar fi știut unde se află trupul lui Iisus. În schimb, autorităţile evreiești nu au putut face altceva decât să îi hăituiască uneori pe ucenici, ameninţându-i cu moartea dacă nu încetează să-L predice pe Hristos cel înviat (Faptele apostolilor 5:17-42). Altceva nici nu ar mai fi putut face – având în vedere mormântul gol, impresia puternică pe care o aveau că s-a întâmplat ceva supranatural și faptul că un număr tot mai mare de persoane (inclusiv dintre preoţi) îmbrăţișau adevărul învierii.

Mișcarea pietreiFrank Morison și-a intitulat convingătoarea colecţie de dovezi privitoare la înviere Who Moved the Stone? (Cine a îndepărtat piatra?). Această întrebare trebuie să-i fi derutat pe cei care voiau să creadă că ucenicii furaseră trupul. Fusese îndepărtată o piatră cântărind între o tonă și jumătate și două tone.

Matei afirmă că o piatră mare a fost „prăvălită (…) de la ușa mormântului”. Verbul grecesc pentru „a prăvăli” (rostogoli) este kulio. În relatarea sa despre poziţia pietrei după înviere, Marcu a trebuit să folosească o prepoziţie împreună cu verbul. În greacă, pentru a indica schimbarea direcţiei unei acţiuni exprimate printr-un verb sau pentru a o sublinia, se adaugă o prepoziţie.

Marcu a antepus ana-, care înseamnă „în sus” sau „înspre sus”. Termenul folosit de Marcu, anakulio, poate însemna „a rostogoli ceva în sus pe o pantă”. Luca vine să completeze imaginea, adăugând o altă prepoziţie, apo, care înseamnă „o distanţă de”. Deci piatra nu a fost doar mutată. A fost deplasată pe o pantă, la o oarecare distanţă.

Ioan (capitolul 20) folosește un verb grecesc diferit, airo, care înseamnă „a ridica ceva și a-l duce”. Chiar dacă ar fi dormit, soldaţii ar fi trebuit să fie surzi ca să nu fi auzit o piatră de asemenea dimensiuni mișcându-se în acest fel.

Dovezi circumstanţiale

Existenţa bisericii creștineCum ar putea o astfel de mișcare să se întemeieze pe o minciună? De ce ar accepta niște oameni, descriși de un dușman al creștinismului drept oameni cu o „morală pură și austeră”, să fie bătuţi, întemniţaţi, torturaţi și executaţi pentru o minciună? Dacă aceasta a fost o înșelătorie din partea acestor oameni, de ce, sub presiunea morţii, nici măcar unii dintre ei nu au cedat și nu și-au retractat mărturia?

Botezarea credincioșilor Botezul arăta o preocupare pentru moartea, înmormântarea și învierea lui Hristos, un ritual care datează din primii ani ai bisericii primare. Pentru a deveni creștin era necesar să te identifici public cu moartea, înmormântarea și învierea Celui care a fondat creștinismul (vezi Romani 6:3-9).

Lașii din Ghetsimani au devenit eroii Rusaliilor.

Vieţi schimbate Lașii din Ghetsimani au devenit eroii Rusaliilor. Acest lucru este inexplicabil fără înviere. Dacă noii credincioși ar fi acumulat prestigiu, bogăţie și statut social atunci când Îl mărturiseau pe Hristos și învierea Lui, predicarea lor ar fi fost rezonabilă. În realitate însă, „recompensele” lor erau de altă natură, implicând în cele din urmă arena cu lei, crucificarea și orice altă metodă imaginabilă de a-i opri să mai vorbească. Schimbarea revoluţionară vizibilă în vieţile primilor apostoli a fost replicată de milioane de ori în cele două milenii de istorie creștină.

Inadecvarea argumentelor opuse

Argumentele aduse de obicei împotriva învierii lui Iisus nu rezistă unei investigaţii atente.

Că autorităţile au mutat trupul lui Iisus – Dacă autorităţile evreiești sau romane au mutat și îngropat trupul lui Iisus în altă parte, tot ce trebuiau să facă în zilele și în anii care au urmat, pentru a înlătura creștinismul, era să spună: „Noi am dat ordin să fie luat trupul”, după care să arate unde fusese îngropat sau aruncat Trupul. Această măsură nu a fost luată.

Că ucenicii au furat trupulUcenicii nu ar fi putut nici să sfideze garda templului sau pe soldaţii romani și nici nu ar fi putut rostogoli piatra.

Că femeile au mers la mormântul greșit Această teorie susţine că femeile erau atât de supărate încât, în întunericul dimineţii devreme, au mers într-un loc greșit. După cum ne putem închipui, prezenţa sigiliului și a gărzii ar fi făcut ca mormântul corect să fie ușor de identificat chiar și la prima geană de lumină a zilei. Mai mult, această teorie nu ţine și pentru că, dacă femeile ar fi mers la mormântul greșit, marii-preoţi și ceilalţi dușmani ai credinţei ar fi mers rapid la mormântul potrivit și ar fi arătat trupul.

Că Iisus doar a leșinat pe cruce și S-a trezit în mormânt Potrivit acestei teorii, în ciuda biciuirii și a pierderii de sânge, a ţărușilor care i-au fost înfipţi în glezne și încheieturi, a orelor de expunere pe cruce și a suliţei care I-a străpuns coastele, Iisus a supravieţuit cumva.

Această teorie a apărut pentru prima dată în secolul al XVIII-lea când, se pare, unii oameni credeau că e posibil ca o persoană să supravieţuiască înmormântării într-un mormânt umed, fără hrană sau apă sau îngrijire defel; că El ar fi putut supravieţui chiar și așa, înfășurat în textilele grele și îmbibate în mirodenii de îmbălsămare, și că El Și-ar putea aduna apoi puterile pentru a Se dezbrăca de giulgiu și a împinge piatra grea de la gura mormântului, a trece nesesizat de gardieni și apoi a merge kilometri întregi pe picioarele străpunse pentru a fi salutat drept Cuceritor al morţii și Prinţ al vieţii.

David Strauss, un critic notabil din secolul al XIX-lea care nu credea în înviere, a respins această idee. El scria că „este imposibil ca cineva care tocmai a ieșit, pe jumătate mort, dintr-un mormânt, care se târa slăbit și rănit, având nevoie urgentă de tratament medical, de pansamente, de sprijin ca să se deplaseze și de cea mai atentă îngrijire, înainte să cedeze sub povara suferinţei lui fizice, să fi putut lăsa vreodată ucenicilor impresia că a fost un biruitor asupra morţii și asupra mormântului”.

Că Hristos cel înviat S-a arătat numai credincioșilor – Nu este adevărat. Toma, la început, nu s-a numărat în rândul credincioșilor. Probabil că nici Iacov, fratele lui Iisus, nu era credincios atunci când L-a întâlnit pe Hristos cel înviat; cu siguranţă el fusese un necredincios în timpul slujirii pământești a lui Hristos (1 Corinteni 15:7; Marcu 3:21; 6:3,4; Ioan 7:5). Din faptul că Iacov figurează printre cei 120 de ucenici care erau împreună în Ierusalim la momentul în care a avut loc înălţarea la cer și din faptul că Pavel, un adversar al lui Hristos, a fost convertit în urma unei întâlniri cu El, este clar că unii au devenit credincioși și martori după ce L-au văzut pe Hristos înviat.

Richard Swinburne, care a examinat recent dovezile în favoarea învierii dintr-o perspectivă știinţifică, raţionalistă, a ajuns la concluzia că „dovezile istorice detaliate” sunt „atât de puternice” încât, „în ciuda faptului că o astfel de înviere ar fi o încălcare a normelor naturale, balanţa probabilităţilor înclină în favoarea învierii”. Un avocat sau un istoric echidistant ar trebui să considere cazul dovedit.

Acest articol a fost iniţial publicat în revista Ministry din martie 2004.

David Marshall este jurnalist cu experienţă în presa de popularizare, este licenţiat în istorie și politologie și deţine un doctorat de la Universitatea Hull.

Bibliografie

  • Paul Beasley-Murray, The Message of the Resurrection, InterVarsity Press, Nottingham 2000.
  • Ross Clifford, Leading Lawyers Look at the Resurrection, Sutherland, NSW: Albatross, 1991.
  • Stephen T. Davis, Daniel Kendall, Gerald O’Collins (ed), The Resurrection: An Interdisciplinary Symposium on the Resurrection of Jesus, Oxford University Press, Oxford, 1997.
  • T. France, The Evidence for Jesus, Hodder and Stoughton, Londra, 1986
  • Green, The Empty Cross of Jesus, Hodder and Stoughton, Londra, 1984.
  • Anthony Tyrrell Hanson, The Prophetic Gospel: A Study of John and the Old Testament, T. and T. Clark, Edinburgh, 1991.
  • Josh McDowell, The Resurrection Factor, prima ediţie, Alpha, 1993; ediţia 2000.
  • John Wenham, The Easter Enigma: Are the Resurrection Accounts in Conflict?, Paternoster Press, Exeter, 1996.
  • Marcus J. Borg, N. T. Wright, The Meaning of Jesus: Two Visions, SPCK, Londra, 1999.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: David Marshall

Rate it

Previous post

Optimism

Cum să depășești barierele fără a încălca limitele

Cu ajutorul acestui tipar (depășirea barierelor fără a încălca limitele), mi-am îmbogăţit abilităţile și perspectiva despre mine însumi din ce în ce mai mult. Eram doar un tânăr student în căutarea unui job bine plătit, care să mă ajute să îmi susţin familia și să îmi achit studiile. În ziua aceea, mă găseam în cabinetul asistentei-șefe de la un cămin de bătrâni din apropierea casei. Nu lucrasem niciodată în acel […]

todayJanuary 14, 2022

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%