Devoțional

Ioan Ciobotă: Ești prins de pornografie? O planetă de oameni goi și fără rușine

todayJanuary 3, 2021 4

Background
share close

3 ianuarie 2021

„Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.” Geneza 2:25

Versetul de mai sus este din perioada când Adam și Eva erau fără păcat, aveau o relație deosebită cu Dumnezeu și era normal să nu le fie rușine de nimic. Dar odată cu păcatul a intrat și rușinea în lume. Abia după ce omul a cunoscut binele și răul, abia atunci conștiința i-a spus că trebuie să-i fie rușine de păcat. Dar omul a trecut repede peste această rușine.

Așa că după o relație superbă cu Dumnezeu, după ce omul se întâlnea și vorbea cu Dumnezeu în răcoarea dimineții, omul cade în păcat, se ascunde de Dumnezeu și Îi spune Celui Atotputernic: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că ERAM GOL şi m-am ascuns.” Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti GOL? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”

Psalmul 104 spune despre Dumnezeu: „Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta”. Nu știu dacă și primii oameni erau îmbrăcați fizic în lumină, dacă erau înveliți cu lumina ca și cu o manta, dar știu că așa s-a încheiat relația superbă a lui Dumnezeu cu prima familie.

Azi goliciunea este celebrată, rușinea nu mai există, iar camera de filmat alunecă parșiv peste goliciunea umană și transmite planetei imagini urmărite cu nerușinare de alți oameni fără rușine.

Pornografia distruge planeta, credincioși, Biserici, familii, copii, femei, bărbați, societatea, normalul, bunul simț. Asta pentru că omul vrea să trăiască pe pământul plin de păcat, ca în Eden: gol și fără rușine. Chemarea paradisului pierdut…

Pornografia sapă pe creier niște canale la fel ca și cocaina. Creează o dependență nimicitoare. Dar înaintea lui Dumnezeu „Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.” (Evrei 4:13).

Atentie! Este cumva valabil pentru tine personal versetul: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol?” (Apocalipsa 3:17).

Esti prins de pornografie? Esti prins de păcate „fără rușine”? Dacă da, pocăiește-te!

Ce urmează după pocăință? Scapi de goliciune, de rușine, de povara și tirania păcatului, și devii un om nou:

„Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos.” (Galateni 3:27).

Iar la final, „Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.” (1 Corinteni 15:54).

Slavă Domnului!

Autor: Ioan Ciobotă

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Gabriela Augustinov

Rate it

Previous post

Aproape de cei persecutați

Locuri fierbinţi din lume unde este de aşteptat ca persecuţia împotriva creştinilor să crească în anul 2021

Organizaţia Release Internaţional sprijină creştinii persecutaţi din toată lumea. „Partenerii noştri ne spun că atacurile împotriva creştinilor vor fi în creştere în China comunistă şi sora ei mai mică Coreea de Nord, sub islam în Iran şi Malaysia şi în India aflată sub influenţa hinduismului radical,” spune Paul Robinson directorul organizaţiei. „Cu toată persecuţia şi restricţiile generate de pandemie, vedem dovezi clare despre îndrăzneala, curajul şi încrederea în Dumnezeu pe care creştinii aflaţi sub presiune o au în toată lumea.” […]

todayJanuary 3, 2021 1


Similar posts

Devoțional

Ioan Ciobotă: Trăim vremuri tulburi

23 februarie 2021 „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”(Ioan 14:27) Video AICI. Trăim vremuri tulburi. Cu adevărat vremurile sunt tulburi. Domnul Isus Cristos, cu aproximativ 2000 de ani în urmă spunea: […]

todayFebruary 26, 2021

Consiliere

Vlad Schlezak: „Oala urâtă e frumoasă”

Una din marile minciuni păgâne luate în serios ca fiind adevăr spune că pentru a fi oameni compleți trebuie să depindem de modul cum arătăm, de performanță și statut social. Așadar, în conceptul lumesc, omul trebuie să muncească din greu pentru cele 3 variante: a) Felul în care arătăm + […]

todayFebruary 25, 2021 2

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%