Istorie, adevăr și istoria adevărului

Ideea că Iisus cel istoric poate fi descoperit doar prin metodologia istorico-criticismului impune textului biblic un tipar limitativ de analiză.

Vor fi întotdeauna autori care să trimită către lipsa dovezilor istorice extrabiblice pentru unele dintre locurile, personajele sau evenimentele menţionate în Biblie. Iar cititorul care întâlnește pentru prima dată o asemenea informaţie poate fi tentat să creadă că i-a fost oferită dovada falsei istoricităţi a Bibliei. Dar o asemenea concluzie ar fi greșită. Nu întâmplător unele dintre materialele care pun la îndoială istoricitatea Bibliei se termină ambiguu, lăsând cititorul, aparent cu toleranţă, să decidă pentru sine. Motivul unei asemenea ambiguităţi ar putea fi mai degrabă înţelegerea faptului că absenţa dovezii nu este totuna cu dovada absenţei unui loc, eveniment sau personaj din istorie.

Într-un demers caracterizat înainte de toate de sinceritate și deschidere, trebuie să admitem că istoricitatea relatărilor Bibliei care nu au până în prezent corespondent în alte izvoare istorice este evaluată de fiecare observator în funcţie de metanaraţiunea favorită sau de propria concepţie filosofică. Ideea că o relatare biblică nu poate fi considerată istorică decât dacă este susţinută și de dovezi extrabiblice face parte dintr-o viziune postiluministă aplicată parţial anacronic Bibliei – un produs al unor timpuri caracterizate de alte abordări filosofice. De asemenea, ideea că Iisus cel istoric poate fi descoperit doar prin metodologia istorico-criticismului (care exclude din capul locului posibilitatea existenţei supranaturalului, a manifestărilor lui Dumnezeu în istorie sau a profeţiilor) impune textului biblic un tipar limitativ de analiză. Principiul că existenţa unei minuni poate fi admisă doar dacă nu se poate găsi nicio explicaţie naturalistă, ci exclusiv dovezi că legile naturale au fost încălcate, este un principiu limitativ care poate duce la concluzii greșite în încercarea de a interpreta corect relatările biblice despre intervenţiile supranaturale ale lui Dumnezeu în istorie. Tocmai de aceea, cititorul trebuie să urmărească și în ce măsură textele care ridică semne de întrebare cu privire la istoricitatea Bibliei oferă, de asemenea, dovezi directe că aceasta este fals istorică. În absenţa unor asemenea dovezi, îndoielile ar trebui să-și diminueze umbrele aruncate asupra Bibliei.

Se poate pretinde însă că este în sarcina susţinătorilor Bibliei să ofere dovezi ale istoricităţii ei, și nu în sarcina celor ce se îndoiesc să demonstreze contrariul, dar un asemenea demers este departe de a fi misiunea sau miza creștinismului. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, volumul dovezilor care susţin istoricitatea Bibliei a crescut constant. În plus, viziunea creștină asupra lumii, cea în care un Dumnezeu unic și neschimbător este garantul universalităţii legilor naturii sau a legilor logicii, prin care încercăm, de altfel, să evaluăm inclusiv istoricitatea sau autenticitatea Bibliei, se arată a fi coerentă și în armonie cu lumea în care trăim. Iar această viziune provine din Biblie – această uimitor de transparentă, originală și unică sintetizare a istoriei relaţiei dintre Dumnezeu și om, care a inspirat și transformat generaţii timp de milenii.

Norel Iacob este redactorul-șef al revistelor Semnele Timpului și ST Network.

The post Istorie, adevăr și istoria adevărului first appeared on Semnele timpului.

Sursa
semneletimpului.ro