Iubirea nebună a lui Dumnezeu

Cartea „Iubirea nebună a lui Dumnezeu“[1] este o invitaţie la analiză raţională, dar şi intuitivă, a consecinţelor şi pericolului unui colaps moral şi spiritual al societăţii pretins independente de orice sursă de descoperire divină.

„Dacă e bine să‑i faci pe atei mai puţin siguri de inexistenţa lui Dumnezeu, este la fel de bine să‑i faci pe teologi mai puţin încrezători în speculaţiile lor.” O afirmaţie care surprinde, dacă nu chiar șochează. Însă teologul rus Paul Evdokimov înţelege că o scriere apologetică se așază, mai întâi de toate, pe pilonii obiectivităţii. Așa a apărut (în 1973) una dintre cele mai lucide scrieri despre efectele evoluţiei teologice, filosofice și practice a lumii occidentale în secolul al XX-lea.

El vine cu o analiză obiectivă a stării creștinismului, care a căzut în dizgraţia civilizaţiei occidentale din motive istorice lesne de înţeles (cruciade, persecuţii, corupţie morală etc). Drept rezultat, întreaga civilizaţie occidentală a plonjat într-un nihilism aparent ireversibil. Găsim pe paginile cărţii traduse în limba română – în 1993, din limba franceză, de Teodor Baconschi – o propunere mai mult decât îndrăzneaţă: „Ar fi chiar extrem de interesant să vezi la fa­cultăţile de teologie o catedră de ateism, care i‑ar putea face pe teologi mai puţin gratuiţi în afirmaţii­le lor superficiale, mai sensibili faţă de omul concret care suferă.”

Iubirea nebună a lui Dumnezeu | Structura

Structurată în 8 capitole, opera se recomandă ca o lectură mai puţin facilă pentru publicul larg, dar extrem de utilă în contextul efervescenţei teologice și filosofice a epocii. Este o invitaţie la analiză raţională, dar și intuitivă, a consecinţelor și pericolului unui colaps moral și spiritual al societăţii pretins independente de orice sursă de descoperire divină. Autorul, citându-l pe J. Lagneau, consideră că ateismul este providenţial, deoarece acesta „este sarea care pune la păstrare credinţa în Dumnezeu”.

Cartea își are amprentele ei ortodoxe, însă depășește în mare statutul de scriere cu caracter confesional. Cititorul va găsi cu ușurinţă mesajul universal al gândirii creștine. Acesta izvorăște din Revelaţie, și nu din dogmele expirate ale creștinismului istoric: „Sarcina noastră istorică nu este de a recu­pera formele creştinismului primar, ci de a regăsi acel Maranatha – «Vino, Doamne!»”. Redescoperirea lui Iisus Hristos devine esenţială și mai mult decât necesară în contextul actual, la fel cum creștinismul secolului I „a fost triumful vieţii prin cimitirele lumii”.

Este limpede că ideile descoperite vor anima viaţa spirituală a cititorilor și vor călăuzi imaginaţia și gândirea spre concluzia că în epoca contemporană lupta dintre bine și rău, confruntarea dintre „a fi” și „a nu fi”, bătălia dintre adevăr și contrafacere, este departe de a se fi încheiat.