Opinii

John MacArthur îi îndeamnă pe creştini să nu susţină libertatea religioasă: „Nu voi lupta pentru idolatrie”

todayMarch 7, 2021

Background
share close

În timp ce, conform tuturor studiilor, americanii susţin libertatea religioasă ca şi  componentă a valorilor culturale americane, pastorul John MacArthur de la Grace Community Church din California spune că el nu o susţine pentru că lasă loc pentru idolatrie.

În timpul unei adrese privind Starea Bisericii transmisă miercuri, MacArthur a îndemnat creştinii evanghelici din toate confesiunile să nu mai formeze alianţe cu alte grupări necreştine de dragul de a promova libertatea religioasă, pentru că nu este nevoie de aşa ceva.

„Evanghelia îl ofensează pe păcătos şi îl scoate din zona lui de comfort şi automulţumire prin faptul că îi pune în față realitatea judecăţii lui Dumnezeu. Evanghelicii din zilele noastre au devenit asemenea lui Petru. Ei vor să facă alianţe cu diavolul crezând că asta va aduce cumva un beneficiu Împărăţiei lui Dumnezeu,” a spus MacArthur.

„Am spus bisericii noastre acum câteva săptămâni că nu mi-aş face griji despre libertatea religioasă. Nu m-aş lupta pentru libertatea religioasă pentru că n-aş vrea să lupt pentru idolatrie. De ce m-aş lupta pentru diavol, ca să fie cât mai multe religii false posibile şi ca toate acestea să fie disponibile pentru toată lumea,” a întrebat el.

John MacArthur, care a ajuns de mai multe ori în ultimul an pe prima pagină a ştirilor când s-a opus intenţiilor autorităţilor locale şi centrale din Statele Unite de a interzice adunările religioase în interiorul bisericilor în timpul pandemiei de Covid19, a subliniat faptul că şi în condiţii de libertate religioasă, creştinii continuă să fie ţinta „ostilităţilor din partea păcătoşilor.”

„Ei bine, mulţi ar spune probabil că este o afirmaţie groaznică. Ce se întâmplă însă cu creştinismul? Creştinismul avansează indiferent că există libertate religioasă sau nu. Minciuna se va bucura întotdeauna de libertate religioasă. Orice religie falsă va fi liberă pentru că este legată de împărăţia întunericului care lucrează acum în lume. Iar creştinii, indiferente de eticheta religioasă pe care o au, vor fi întotdeauna luaţi în vizor chiar şi în condiţii de libertate religioasă.”

„Apostolii au întors lumea pe dos fără nici un ajutor de la ea. Fără lucrare socială. Fără alianţe. Împărăţia răului urăşte ceea ce Dumnezeu iubeşte şi iubeşte ceea ce Dumnezeu urăşte, iar întunerecul nu va fi niciodată prieten cu lumina,” a completat MacArthur. „Chiar şi conducătorii au schimbat adevărul lui Dumnezeu pentru o minciună….Ei se află sub domnia tatălui minciunii. Nu există absolut nici un motiv pentru ca noi să facem alianţe cu ei.”

Pentru a-şi susţine argumentul, MacArthur a citat din textul din Scriptură unde se enunţă mandatul bisericii: Efeseni 5:5-8.

„Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei. Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.”

„Să nu va întovărășiti deloc cu ei,” a repetat el versetul 7. „Nu faceţi alianţe cu împărăţia întunericului.”

Sursa: Christian Post

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Poteraș Ionuț

Rate it

Previous post

Devoțional

Ioan Ciobotă: Domnului Dumnezeului tău să te închini

6 martie 2021 „’Pleacă, Satano’ i-a răspuns Isus. ‘Căci este scris: <Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti>.’”(Matei 4:10) Video AICI. Doar Domnului Dumnezeului tău să te închini și doar Lui să-I slujești! Cu mii de ani în urmă, Moise s-a adresat poporului cu următoarele cuvinte, la fel de valabile și pentru noi în ziua de astăzi: „Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu […]

todayMarch 7, 2021 5


Similar posts

Educatie

Blestemat e oricine este atârnat pe lemn

BAL49154 Christ on the Cross, 1884 (oil on canvas) by Munkacsy, Mihaly (1844-1900); 460×712 cm; Deri Muzeum. Debrecen, Hungary; (add.info.: also known as ‘Golgotha’; part of a triptych, other 2 panels in Deri Muzeum and Art Gallery of Hamilton, Ontario;); Hungarian, out of copyright Cu trei sau patru decenii înainte […]

todayApril 26, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%