Kent Hansen | Cum vindecă Dumnezeu o căsnicie care se pierde

Kent Hansen a acceptat cu bunătate să discutăm despre cel mai dureros episod din viaţa sa, pierderea soţiei. O discuţie care, dincolo de tristeţe, e bogată în multe emoţii și lecţii pentru fiecare dintre noi. 

Vă confruntaserăţi și înainte cu moartea, suferinţa, durerea. Niște persoane foarte apropiate de dvs. au murit prematur.

Da, în al treilea an de facultate, m-am logodit cu o fată cu care fusesem amic din copilărie. Din nefericire, cineva a furat o mașină și, în timp ce gonea pe autostradă, a produs un accident în care logodnica mea a fost ucisă. Mi-a fost greu – îmi amintesc că nu îmi puteam nici măcar imagina cum aș putea să mai respir după asta. Eu însumi am fost rănit în accident, mi-am revenit, dar, sufletește vorbind, a fost o experienţă foarte dificilă.

Într-o noapte, stăteam în camera de cămin de la universitate și m-am rugat Domnului. Am fost crescut cu credinţă într-un Dumnezeu iubitor, astfel că nu am crezut că prin această experienţă El mă pedepsea, dar voiam să știu de ce se petrecuse asta. Mă rugam și aceea a fost prima dată când am înţeles că Dumnezeu îmi putea vorbi personal, că vorbea direct inimii mele, și am înţeles mesajul Lui pentru mine: „Viaţa ta nu va fi simplă, nici fără eforturi mari din partea ta. Nu vei afla motivul acelui eveniment, fiindcă trebuie să trăiești cu credinţă în Mine și iubirea Mea.” Acesta a fost răspunsul, iar eu l-am acceptat, fiind o încurajare timpurie pentru mine.

Ce am învăţat din această experienţă dureroasă timpurie a fost că viaţa e liniară, că trebuie să mergi mai departe, că nu e bine să faci cercuri, să te oprești și să te întorci în trecut, ci trebuie să mergi mai departe cu Dumnezeu. Există etape ale suferinţei pe care le-am parcurs. După un timp m-am îndrăgostit de altă femeie, care mi-a fost colegă de universitate. Ne-am căsătorit și mariajul nostru a durat 42 de ani.

În acea perioadă, mi-am pierdut ambii părinţi, care aveau 90 și ceva de ani. Mi-am pierdut și o soră, pe care o iubeam foarte mult, din cauza unui cancer pancreatic.

Soţia mea a suferit din copilărie de diabet juvenil de tip I, o afecţiune autoimună, care te face dependent de insulină. În copilărie, i s-a spus că nu avea să trăiască mai mult de, poate, 45 de ani. A depășit această vârstă, a ajuns cu bine la 55 de ani și, în cea mai mare parte a vieţii, a avut o stare bună a sănătăţii. Dar boala aceasta pe termen lung te uzează, și ea a început să se simtă tot mai rău în ultimii zece ani din viaţă. Am fost foarte apropiaţi emoţional, spiritual, a fost o relaţie autentică în cei 42 de ani.

Să ne întoarcem puţin la etapele timpurii ale relaţiei dvs. cu soţia, Patty. Când eraţi logodiţi, gata de nuntă, știaţi deja de boala ei. Nu sunteţi medic, dar știaţi că această boală este serioasă și ireversibilă. Cum a fost pentru dvs. să decideţi să vă uniţi viaţa cu o persoană care suferea de o afecţiune permanentă?

Am acceptat situaţia. Pe atunci, ea avea o stare de sănătate foarte bună și o vigoare remarcabilă, dar știam de boala ei. Prietenii mi-au zis: „Kent, dacă te căsătorești cu ea, s-ar putea ca, de exemplu, să nu ai niciodată copii biologici.” Și așa a fost: am adoptat unul, așa se face că avem un copil. Le-am spus: „Nu mă căsătoresc cu ea doar ca să avem copii, ci pentru că o iubesc.” De asemenea, mi-am dorit mult să mă căsătoresc cu o persoană foarte inteligentă, deoarece cred că, în căsnicie, comunicarea e esenţială. Nu voiam să îmi petrec viaţa cu cineva cu care nu puteam discuta, voiam să putem împărtăși idei, ceea ce am și făcut. M-am căsătorit cu o femeie foarte inteligentă, interesată de multe domenii – spiritualitate, relaţii publice, lumea înconjurătoare. Avea o curiozitate intelectuală foarte puternică. Aceasta a constituit o parte importantă a mariajului nostru. Am iubit această persoană și, după cum se declară în jurământul marital, oamenii se căsătoresc pentru a fi alături când sunt bolnavi sau sănătoși, bogaţi sau săraci, până când moartea îi va despărţi. Cred în căsnicii care durează toată viaţa, la fel cum credea și Patricia.

Spunem în jurământul marital că vom rămâne împreună când suntem bolnavi, săraci sau când avem alte necazuri, dar probabil că nu ne gândim că ni se va întâmpla ce e mai rău. Dar când dvs. și soţia aţi pronunţat acest angajament, știaţi că era deja o situaţie reală.

Categoric.

În mod straniu, oamenii par să accepte mai ușor la persoana cu care se căsătoresc defecte morale grave decât probleme fizice.

Așa este. Noi privim la înfăţișare și multe lucruri se fac de dragul ei, dar contează cu adevărat ce e în inimă. Patty era frumoasă, dar, mai mult decât atât, avea o inimă bună, pe care i-o cunoșteam, așa că puteam împărtăși experienţe cu ea. Nu cred că te căsătorești vreodată căutând să schimbi un om sau ca el să te schimbe pe tine, ci vrei o persoană alături de care poţi crește, iar împreună cu Patty am făcut asta.

Câţiva ani mai târziu, într-o zi, ne aflam în mașină împreună, ducându-ne la grădina zoologică cu băieţelul nostru. Pe drumul spre casă, Patty a început să îmi povestească despre o experienţă profundă pe care o avusese.

Pe atunci, era afectată de multe probleme – starea de sănătate, anumite lucruri care o stresau, legate de serviciul ei. În acea perioadă, din cauza problemelor de sănătate, îl ducea pe fiul nostru la grădiniţă, iar apoi se întorcea acasă, se așeza pe canapea și Îi vorbea Domnului. Era profund deprimată și zicea: „Am crezut mereu că ești prietenul meu, dar un prieten nu s-ar purta așa cu mine. Trec prin toate aceste probleme, iar Kent are o viaţă și o relaţie cu Tine uimitoare, dar eu nu simt neapărat același lucru. De ce se petrece asta?”

Asculta muzică religioasă și, într-o zi, după această frământare îndelungată de care îmi povestea, a auzit această rugăciune într-un cântec: „Mă închin Ţie, Dumnezeule măreţ, nu mai e nimeni ca Tine. Mă închin Ţie, Prinţ al păcii, asta vreau să fac. Mă închin Ţie, fiindcă ești neprihănirea mea. Mă închin Ţie, Dumnezeule măreţ, căci nu mai e nimeni ca Tine.”

În mașină, pe acel drum de întoarcere,  mi-a povestit că, în acel moment, Dumnezeu a făcut-o să înţeleagă mesajul Său: „Nu sunt doar prietenul tău, ci și Dumnezeul tău; închină-te Mie, acceptă-Mă ca Dumnezeu al tău în toate aspectele vieţii tale!” Mi-a zis că schimbarea din viaţa ei a început să aibă loc atunci.

Ascultam relatarea ei, a femeii pe care o iubeam, și i-am spus: „Nu am știut nimic despre asta.” Ea mi-a zis: „Nu era vorba de tine, dar am să îţi spun ceva.” Și acesta e cel mai mare compliment pe care l-a făcut vreodată căsniciei noastre. A spus: „Dacă nu aș fi rezolvat problema aceasta cu Dumnezeu, nu am fi putut rămâne căsătoriţi, fiindcă știam că Îi ești complet devotat, că I te-ai predat pe deplin, că ai o relaţie cu El. Dacă nu aveam o relaţie similară cu El, nu puteam continua căsnicia.”

I-am zis: „Știi că te iubesc, nu te-aș fi părăsit niciodată.” Ea a zis: „Ţi-am explicat, nu era vorba despre tine, era o problemă între mine și Dumnezeu, din cauza căreia, dacă nu aș fi rezolvat-o, nu am fi putut continua căsnicia.” I-am spus: „Acum doi ani, nu aș fi înţeles asta, dar acum da. Îţi mulţumesc că L-ai pus pe Dumnezeu în acel loc important din inima, mintea, sufletul tău și relaţia noastră.” Fiindcă într-o căsnicie adevărată totul vine de la Dumnezeu, care îi aduce pe cei doi împreună. Această experienţă ne-a schimbat mult pe amândoi.

Sună ciudat, pentru că vrei ca partenerul tău să te pună pe primul loc, și e o situaţie cu care m-am confruntat în experienţa mea. Cineva mi-a spus: „Kent, ai putea vorbi cu soţul meu? Aș vrea să devină credincios.” Dar se întâmplă ca, după ce soţul Îl acceptă pe Hristos, soţia să gândească: „Nu am vrut de fapt asta. Voiam doar ca el să se supună dorinţelor mele și am crezut că spiritualitatea e o cale convenabilă de a-mi atinge acest scop.”

Dar nu, ideea este că ambii parteneri trebuie să Îi fie mai întâi devotaţi lui Dumnezeu și să aibă încredere că El îi unește. Căsnicia înseamnă două mâini unite într-un gest de rugăciune. Soţia și soţul stau unul lângă altul, arătând spre Dumnezeu, comunicând unul cu celălalt. Nu e o atitudine de „canibalism” uman: trebuie să fii al meu, să te schimb, iar tu să faci ce vreau eu. Nu, staţi unul lângă altul, cu respect reciproc, știind că arătaţi spre Dumnezeu. Asta înseamnă căsătoria și asta am înţeles și am învăţat alături de soţia mea, Patty.

Aţi fost surprins când aţi aflat că trecuse prin frământări spirituale așa de profunde fără ca dvs. să știţi. Permiteţi-mi să vă întreb dacă, atunci când dvs. v-aţi confruntat cu propria perioadă de gol lăuntric și disperare spirituală, ea v-a cunoscut situaţia.

Știa că sunt foarte ocupat, foarte activ și că asta ne distanţa. Totodată, ea avea niște probleme de sănătate la ochi faţă de care eu eram cam indiferent, căci eram axat pe altceva, nu eram atent la ea. Dar seara, când mă întorceam cu mașina spre casă, era un anumit loc unde mă opream. Simţeam o durere sufletească, plângeam, erau lucruri pe care nu i le-am împărtășit neapărat soţiei pe atunci. Încercam și să rezolv niște conflicte din biserica mea, dar nu puteam face asta singur.

Mi-am dat seama că trebuie să mă duc să vorbesc cu soţia mea, să îi împărtășesc asta. Am intrat în sufragerie și i-am zis: „Știu că am fost indiferent, distant. Aptitudinile pe care mi le-a dăruit Dumnezeu de gestionare și organizare m-au ajutat să fac tot felul de activităţi care m-au îndepărtat de tine și de Andrew, fiul nostru. Dumnezeu m-a făcut să înţeleg că mândria și faptul că sunt ocupat L-au dat la o parte din viaţa mea. Îmi pare rău, sunt îndurerat fizic din cauza asta. Situaţia trebuie să se schimbe și știu că ar fi bine dacă ai fi alături de mine.”

Ea s-a uitat la mine mult timp, așezată pe canapeaua din colţul opus al camerei, și mi-a zis: „Am trecut de la o căsnicie minunată la una obișnuită, săracă în emoţii. Mă întrebam când avea să se încheie perioada aceasta. Și eu îmi doresc asta.”

Ne-am rugat împreună și, din acea zi, lucrurile au decurs mai bine. Dar fiecare din noi trebuie să aibă o relaţie personală cu Dumnezeu, pe care nu o poţi căpăta prin intermediul partenerului de viaţă, al unui părinte, al fratelui sau al surorii. Ei te pot ajuta și te pot sprijini, dar, într-un final, totul se rezumă la tine și Dumnezeu.

Acesta e un lucru pe care trebuie să îl reţinem. Dacă cineva are frământări legate de Dumnezeu, nu ar trebui să intervenim și să spunem: „Te voi ajuta să te simţi mai bine.” Nu, trebuie să lăsăm ca situaţia să se rezolve. Cât timp persoana aceea continuă să încerce, Dumnezeu e credincios și limpezește lucrurile. Înainte de rugăciune, le spun oamenilor un lucru ce sună extrem și pe care va trebui să îl explic, dar le spun: „Dacă sunteţi mâniaţi pe Dumnezeu, dacă, de exemplu, Îl urâţi, prin aceasta mărturisiţi ceva. În primul rând, că există Dumnezeu. Căci de ce aţi urî pe cineva care nu există? Lucrul de care trebuie să ţineţi cont când vă rugaţi e onestitatea. Altfel, cum veţi proceda? Dacă Îl urâţi pe Dumnezeu, spuneţi: «Te urăsc, vreau să Îţi spun asta sincer, din inimă.» El știe să Se ocupe de această situaţie, Se poate ocupa de voi și va face asta. Nu vă va trăsni de moarte, ci Își va arăta iubirea în moduri pe care nu le-aţi crezut vreodată posibile. Va umple acel gol. Dar spuneţi ce simţiţi! Nu lăsaţi ca emoţiile să mocnească în voi! Confruntaţi-L pe Dumnezeu, iar El vă va confrunta la rândul Lui pe voi; e un lucru clar arătat în Scriptură, în întreaga experienţă creștină și spirituală de la crearea lumii. Apelaţi direct la Dumnezeu, iar El vă va răspunde direct, schimbând situaţia!”

Unii oameni zic: „Nu cred în Dumnezeu, Îl urăsc.” Poate că urâţi experienţele triste trăite cu oamenii ce au o perspectivă greșită despre Dumnezeu, dar acordaţi-I o șansă, apelaţi direct la El, și vă garantez că vă va răspunde direct! Există în lume mulţi atei și agnostici, care nu cred în Dumnezeu, și totuși I se împotrivesc foarte tare. Există sau nu Dumnezeu? Acordaţi-I o șansă Dumnezeului celui viu!

Când grădina înflorește, e ca și când aș primi o scrisoare de dragoste de la soţia mea.

Au fost perioade când aţi avut interacţiuni autentice, foarte profunde cu soţia dvs. despre legătura dvs. cu Dumnezeu. Acum, când ea nu mai e lângă dvs., căci aţi fost separaţi de moarte, ce înseamnă pentru dvs. acele experienţe?

Sunt avocat pentru o instituţie medicală, ceea ce înseamnă că interacţionez des cu oameni aflaţi la finalul vieţii și, de-a lungul anilor, am constatat ceva aproape fără excepţie. Cred că ar trebui să le spui zilnic oamenilor dragi că îi iubești. Oamenii care nu fac asta, care se abţin din cauza mâniei, a mândriei sau a resentimentelor, se confruntă cu o mare problemă când persoanele dragi ajung la finalul vieţii: ele pot fi menţinute în viaţă artificial, dar sunt inconștiente, iar cei apropiaţi nu pot lua decizia de a le deconecta de la aparate, căci spun: „O, dacă i-aș putea vorbi pentru ultima dată!” E prea târziu, asta nu se va întâmpla și e sfâșietor. Le zic oamenilor: „Ocupaţi-vă zilnic de relaţiile voastre, și nu veţi avea această problemă!”

Eu și Patty discutam zilnic, ne rugam, împărtășeam idei, citeam din Scriptură. Nu eram acasă atunci când a murit, dar în acea dimineaţă, cu o oră și jumătate înainte să moară, fusesem acolo, citisem un pasaj din Matei, și i-am zis: „Draga mea, sunt așa de recunoscător că tu înţelegi mai adânc teologia decât mine, că citești mai mult, că reflectezi mai temeinic, că m-ai ajutat să înţeleg multe lucruri! Sunt așa de recunoscător că te am!” Și ea mi-a zis: „Și eu simt la fel cu privire la tine. Ne sprijinim unul pe altul.”

Am purtat această discuţie minunată, bazată pe Scriptură, rugăciune, iubire, comunicând unul cu altul și cu Domnul. Ne-am rugat, eu am plecat și cred că după o oră și jumătate a murit. Dacă am fi putut scrie scenariul pentru ultima noastră conversaţie, nu ar fi putut fi mai bine.

Dumnezeu știa și a fost acea conversaţie cu persoana iubită de pe urma căreia poţi să rămâi împăcat la finalul vieţii acelui om.

Un Dumnezeu care mă iubește mi-a scos în cale pe cineva care m-a iubit. Aceasta a fost o alinare puternică pentru mine. Dar totul se leagă de faptul că, în fiecare noapte, nu ne duceam la culcare fără să ne declarăm iubirea unul altuia, chiar dacă avuseserăm neînţelegeri. Da, oamenii au neînţelegeri, nu există vreo căsnicie perfectă, căci e vorba de două persoane diferite, dar trebuie să puneţi punct conflictului. Dumnezeu spune să nu lăsăm soarele să apună soarele peste mânia noastră, deoarece mânia e ca lava: se acumulează, iar dacă lași timpul să treacă, se întărește și e greu de înlăturat. Trebuie să spui: „Te iubesc, hai să ne împăcăm.” Am reușit mereu să facem asta, astfel că, în cei doi ani scurși de la moartea ei, deși e foarte dureros, simt nu doar o tristeţe profundă, ci și o speranţă puternică și amintirea unei mari iubiri.

Ei îi plăceau mult florile, ca și mie, așa că plantase în curte multe flori, arbuști și pomi cu flori, care încă înfloresc primăvara și vara. De fiecare dată când îmbobocesc, înfloresc sau apar fructe, e ca și cum aș primi un mesaj de dragoste de la ea, e un fel de moștenire ce continuă. Sunt așa de recunoscător pentru asta, dar e rezultatul unei vieţi trăite cu iubire, în care am comunicat unul cu altul și ne-am rezolvat neînţelegerile.

Patty mi-a zis într-o zi un lucru care m-a surprins: „Știu că niciodată nu ai divorţa de mine.” I-am răspuns: „E adevărat. Dar de ce spui asta?” Ea mi-a răspuns: „Fiindcă nu-ţi stă în fire.” I-am zis: „Îţi mulţumesc, ești generoasă că spui asta.” Ea mi-a zis: „Nu ai spune niciodată că mariajul nostru s-a terminat, ci ai vrea să discutăm, ca să rezolvăm problemele.”

Iertarea este elementul care face să dispară fricţiunile vieţii. Ne rănim din cauza lor, ne murdărim din pricina gândurilor, a acţiunilor și a lucrurilor pe care trebuie să le facem în viaţă. Iertarea curăţă aceste lucruri. Iisus a vorbit mult de curăţire, pe care a pus-o în legătură cu iertarea. Și trebuie să cureţi aceste lucruri ce te pot răni.

Sunt soţi care îmi spun: „Soţia mea trebuie să mi se supună.” Și le spun: „Văd că insistaţi pe această temă, dar am să vă zic ceva. Mai stă scris în Biblie și să îţi apreciezi soţia. Asta înseamnă nu doar să o iubești.” Ei zic: „Desigur că ea știe că o iubesc. Nu îi cumpăr lucruri?” Nu, aprecierea înseamnă să îi acorzi atenţie, să îi ţii faţa în mâini, să o privești în ochi și să fii tandru. De ce ţi-ar fi ea supusă dacă tu nu ești tandru?

Căsătoria înseamnă reciprocitate. Fiecare are rolul său, dar trebuie să îţi onorezi și să îţi apreciezi partenerul, iar respectul, iubirea și tandreţea înseamnă mult. Acum câteva zile, am vorbit cu cineva care și-a petrecut viaţa într-o căsnicie dificilă, lipsită de afecţiune. Erau soţ și soţie, dar stăteau la etaje diferite ale casei. Rămăseseră căsătoriţi, dar nu comunicau, nu se ajutau unul pe altul să evolueze, nu se sprijineau reciproc. Or, viaţa înseamnă mult mai mult decât atât. Dacă merită să fii căsătorit, merită și să depui efort ca să îndrepţi lucrurile.

Despre suferinţă

M-aţi întrebat de suferinţă și cum mă raportez la ea. Am un Dumnezeu care mi-a promis și cred din toată inima că o voi revedea pe Patty. După ce a murit, în curte a apărut o piatră mică, care e încă acolo, după doi ani. Pe ea scrie: „Credinţa aduce pace.” Nu știu nici acum cine a pus piatra acolo. Poate că a fost soţia creștină a arhitectului peisagist care lucra la curtea noastră. Dar știu că e adevărat un lucru: dacă te încrezi într-un Dumnezeu puternic al iubirii, ce ţine toate lucrurile în mâinile Sale, într-un Dumnezeu al viilor și al morţilor, al lui Avraam, Isaac și Iacov, după cum a spus Iisus, atunci poţi continua să trăiești având pace.

În 1 Corinteni 15:19, apostolul Pavel a zis un lucru pe care îl amintesc des: „Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” Și asta pentru că această lume este una decăzută, unde se petrec lucruri rele, oamenii se îmbolnăvesc, mor, au accidente, au loc evenimente oribile, toate acestea fiind efectele păcatului. Acesta nu a fost niciodată planul lui Dumnezeu. El are un plan să rezolve totul la final, dar va trebui să trecem prin toate acestea.

Așa privea Patty viaţa. Trebuie să trăim știind că dorinţa Sa pentru noi e viaţa veșnică. Să fiu căsătorit cu o femeie care credea și m-a învăţat asta, deși se lupta zilnic cu probleme de sănătate, m-a încurajat foarte tare și mă ajută acum să trăiesc, fiindcă aceste lucruri mi-au fost întipărite în inimă. Când apăreau necazuri, Patty spunea: „Nimeni nu ar trebui să citească o carte despre suferinţă atunci când suferă. În acel moment, ești alături de Dumnezeu, nu vrei să auzi chestiuni teoretice despre ce ar trebui să simţi, să gândești, să faci.”

Știu că a trăit zilnic având o boală cronică, ce i-a afectat vederea, i-a provocat dureri teribile și, la un moment dat, un chist pe coloana vertebrală, care i-a sporit durerea; pe lângă această boală, a avut și alte probleme, și totuși a continuat să privească la Dumnezeu și m-a îndrumat în această direcţie, iar din acest motiv pot să trăiesc. E un cântec gospel cu versurile: „Fiindcă El trăiește, pot înfrunta ziua de mâine; fiindcă El trăiește, toată teama a dispărut.”

Aveţi o bogăţie unică! Aveţi ocazii să o transmiteţi mai departe?

Într-o zi, am avut un client ateu, profesor la Universitatea de Stat din California. Într-o seară, am discutat cu el înainte de a ne pregăti pentru audierea de a doua zi. Era un om erudit, cu multe cărţi publicate, dar nu credea în Dumnezeu. I-am zis: „Mă rog pentru tine.” Mi-a răspuns: „Cum poţi căpăta atâta consolare pe baza unui mit?” I-am spus: „Nu e mit.”

A doua zi, a fost acuzat de niște fapte îngrozitoare, care nu cred că erau adevărate. În timpul audierii, mi-am dat seama că, aflat lângă mine, plângea incontrolabil. Am solicitat o pauză, am ieșit afară, iar el tremura fără să se poată stăpâni. Mi-am pus braţul în jurul lui și, după ce s-a calmat, ne-am întors în sală și am continuat. Am trecut de audiere, care s-a desfășurat cu bine. Apoi am primit o scrisoare de la el: „Sunt atât de recunoscător că lucrurile au decurs așa bine. În acea seară, la cină, m-am uitat la familia mea și m-am rugat… pentru prima dată în viaţă. Rugăciunea a fost: «Doamne, Îţi mulţumesc pentru familia mea, pentru această masă, pentru binecuvântările Tale și pentru avocatul meu.»”

Asta m-a mișcat, fiindcă nu cred că avocaţii au parte de multe rugăciuni de mulţumire pentru ei. Dar se crease o legătură autentică cu Dumnezeu. Când inima lui era sfâșiată, viaţa îi era distrusă, cariera îi era ameninţată, în acel punct a aflat că Dumnezeu e mai mult decât un mit, că e și Dumnezeul lui. De-a lungul timpului, el a crescut în credinţă, apoi a avut loc evenimentul de pe 11 septembrie 2001 și toate visurile privind starea mai bună a lumii au fost nimicite. El și-a predat viaţa Domnului și a devenit creștin.

Revenind la soţia dvs., starea ei de sănătate în ultima parte a vieţii s-a deteriorat serios, moartea ei a fost ceva previzibil sau știaţi că se putea petrece, dar nu a fost nimic prevestitor?

Sigur, avea probleme de sănătate. Discutam despre aceste stări, care se agravau, dar cu două zile înainte să moară am lucrat în grădină, ne-am ocupat de renovări.

Și s-a implicat personal în asta.

Da, a ales fiecare plantă, locurile unde să fie sădite, s-a dus la arhitectul peisagist și i-a spus: „Vreau să construiţi o magazie pentru unelte la capătul garajului.” De fiecare dată când intru în el și văd agăţate uneltele pe care le folosesc, mă gândesc: „Ea nu credea că avea să moară, ci că avea să trăiască în continuare.” Nici eu nu m-am așteptat să moară atunci.

Eram pregătiţi, Îl iubeam pe Dumnezeu, ne iubeam unul pe altul, și asta ne-a ajutat pe mine și fiul meu, care e un creștin devotat, să trăim după moartea ei. E minunat să privești în urmă, iar principala componentă a suferinţei să nu fie vinovăţia, ci recunoștinţa și dorinţa de a fi din nou în prezenţa acelei persoane, ceea ce știi că se va întâmpla.

În viaţa multor oameni, vinovăţia este elementul dominant al suferinţei.

E un lucru atât de trist, fiindcă poţi îndrepta situaţia în faţa lui Dumnezeu, dar nu o mai poţi face cu persoana decedată. Apostolul Pavel scrie în 2 Corinteni că există o suferinţă lumească, ce duce la moarte, și una divină, care duce la pocăinţă, la o schimbare de direcţie. Aceasta e lumina lui Dumnezeu și am vorbit mai devreme despre exprimarea iubirii unii faţă de alţii, fiindcă aceasta și recunoștinţa înlătură lucrurile ce provoacă vinovăţie mai târziu. Și de aceea e așa importantă iertarea într-o relaţie autentică.

Dar dacă moare cineva și nu i-ai spus lucrurile dorite, trebuie să te duci în faţa lui Dumnezeu, a crucii. Iisus a spus că e Dumnezeul celor vii și al celor morţi. Așa că faci asta fiindcă iertarea e importantă și pentru persoana care o cere și pentru cea care o dăruiește, iar Dumnezeu va interveni și îţi va dărui pacea. Nu înţelegem asta și ne întrebăm: „Cum poate Dumnezeu să mă cureţe și să îndrepte situaţia?” Face asta pentru că e un Dumnezeu al eternităţii, al iubirii. Chiar dacă ai un puternic sentiment de vinovăţie fiindcă nu ai putut să îndrepţi lucrurile cu o persoană, nu dispera! Lasă asta în grija lui Dumnezeu, care e iubitor și real și care te va ajuta!

Cei mai mulţi dintre noi, deși nu negăm că vom muri într-un final, trăim ca și cum asta se va petrece într-un viitor atât de îndepărtat, încât nu are nicio consecinţă asupra vieţii noastre actuale. Cred că pentru dvs. a fost diferit, căci soţia dvs. a suferit toată viaţa și gândul morţii era prezent, amândoi eraţi mereu conștienţi. Într-un fel, acea povară dureroasă a fost un mijloc important de disciplinare pentru dvs.: „Nu pot amâna să mă împac cu soţia mea, să îi cer iertare, să o tratez cu iubire, cu tandreţe.” Cineva a spus: „Nu e niciodată prea devreme să faci ce trebuie fiindcă nu știi cât de devreme va fi prea târziu.”

Pavel a scris: „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Iisus” (2 Corinteni 4:10).

Ce aţi făcut după moartea soţiei cu mesajul săptămânal pe care obișnuiaţi să-l scrieţi pe blogul dvs.? Pe de o parte, nu puteaţi scrie ca de obicei, fără să menţionaţi prin ce treceaţi. Pe de altă parte, să fie un eveniment așa recent și să scrii despre el e destul de dificil, căci în astfel de perioade gândurile, emoţiile se schimbă rapid, dar dacă le așterni în scris, rămân acolo pentru totdeauna. Aţi fost tentat să vă opriţi măcar pentru o vreme din scris?

Nu am mai scris circa o lună după moartea soţiei. Apoi am scris despre suferinţă, iar uneori credeam că scriu prea mult despre asta, dar nu mă cufundam în ea, ci doar descriam: „Asta simt.” Dar cred că un eveniment care m-a impulsionat a fost o discuţie cu un mecanic venit să pornească mașina care fusese a soţiei mele. Am amintit în discuţie de faptul că ea murise. El se gândea să se căsătorească și nu voia să repete greșelile făcute în familia sa, așa că era îngrijorat. Am început să îi vorbesc despre credinţă. I-am spus cât de frumoasă poate fi căsnicia dacă Dumnezeu e pus pe primul loc și dacă există respect reciproc, tandreţe, iubire între parteneri. Discuţia din acea zi toridă i-a trezit credinţa că există un Dumnezeu viu și plin de har, s-a căsătorit și are o experienţă frumoasă.

Am mulţi prieteni buni, care m-au vizitat și cu care am depănat amintiri prin care Patty a continuat să rămână vie în mintea noastră. Ei au avut aceeași reacţie faţă de grădină, căci moștenirea lui Patty se află în frumuseţea acestei grădini. Am continuat să scriu despre aceste experienţe și a fost dificil, dar de fapt e mai simplu pentru mine uneori să scriu decât să vorbesc, fiindcă sunt oarecum introvertit, iar introvertiţii se pricep mai mult să scrie pentru a-și exprima emoţiile.

Am continuat cu asta și nu îmi e la fel de ușor ca înainte, dar dacă nu am ceva sincer de transmis, în general nu scriu. Știu că primiţi ceea ce scriu și motivul pentru care trimit uneori mai târziu e-mailul e fiindcă încă mă gândesc la ce să scriu și mă rog pentru asta înainte să scriu la calculator.

Vă mulţumesc foarte mult pentru acest efort dulce-amar de a scrie și a ne împărtăși parcursul vieţii voastre împreună, suferinţa, experienţa cu Dumnezeu în această perioadă dificilă, lucruri care vor face parte din moștenirea dvs. eternă.  

Kent Hansen care conduce de mult timp biroul juridic al Universităţii Loma Linda, ne descrie contururile și culorile unei relaţii pe care așteaptă să o continue în veșnicie.

Te-ar putea interesa și: Singura moarte care poate fi evitată