
Mai marii bisericii fac un apel pentru încetarea suprimării brutale a protestelor care au loc împotriva loviturii de stat din această ţară.
Forţele de securitate au recurs la violențe pentru a reprima demonstrațiile împotriva loviturii de stat din 1 februarie, când Aung San Suu Kyi şi alţi lideri politici aleşi democratic au fost reţinuţi şi plasaţi în arest la domiciliu.
Ultima duminică a fost cea mai sângeroasă zi de la începutul demonstraţiilor, când 18 persoane au fost ucise de către forţele de ordine.
Conferinţa Catolică pentru Justiţie din Europa şi Comitetul pentru Pace au emis declaraţii prin care au făcut apel la pace şi solidaritate cu poporul din Myanmar.
„Pacea este posibilă. Pacea este singura cale,” se spune în mesajul Comitetului Executiv condus de către episcopul Noel Treanor.
În declaraţie se cere eliberarea „promptă” a tuturor prizonierilor politici şi îndeamnă armata din Myanmar să se „abţină de la violențe şi să caute împăcarea în acelaşi timp cu un angajament pentru principiile democratice şi respectarea drepturilor omului, inclusiv dreptul la viaţă, interzicerea torturii, libertatea de adunare, libertatea presei şi libertatea de exprimare.”
„Stăm uniţi în rugăciune pentru poporul din Myanmar. Nu veţi fi uitaţi. Fie ca adevărul, dreptatea şi pacea să prevaleze.”
Marţi, Moderatorul Adunării Generale a Bisericii Scoţiene dr. Martin Fair a exprimat aceleaşi gânduri într-o scrisoare transmisă către ambasadorul Republicii Myanmar din Marea Britanie.
„Biserica Scoţiei are o legătură veche cu Myanmarul şi preţuim relaţia cu biserica de acolo,” a spus el.
„Ne unim şi noi vocea cu cei care cer oprirea violențelor, ca lovitura de stat să fie inversată, liderii aleşi democratic să fie eliberaţi şi voinţa poporului din Myanmar să fie recunoscută.”
„Vrem ca toţi locuitorii Myanmarului să se bucure de siguranţă şi prosperitate.”
„Nu credem că acest lucru poate fi obţinut de către un guvern neales democratic şi ilegitim şi care foloseşte forţa împotriva propriilor cetăţeni.”
Liderii bisericii din Myanmar s-au alăturat protestelor şi marşurilor paşnice ce au loc cu mulţimi mari de oameni.
Cardinalul din Yangon Charles Bo a lăudat tinerii că „luptă împotriva celei mai brutale dictaturi militare.”
„Tinerii îşi riscă viaţa pentru a-i salva pe alţii,” a scris el pe Twitter.
Într-o mişcare de protest plină de emoţie, sora Ann Nu Thawng, o călugăriţă, a îngenuncheat în lacrimi în faţa unui cordon de poliţişti implorându-i să oprească violențele.
Sursa: Christian Today
Post comments (0)