Aproape de cei persecutați

Locuri fierbinţi din lume unde este de aşteptat ca persecuţia împotriva creştinilor să crească în anul 2021

todayJanuary 3, 2021 1

Background
share close

Organizaţia Release Internaţional sprijină creştinii persecutaţi din toată lumea. „Partenerii noştri ne spun că atacurile împotriva creştinilor vor fi în creştere în China comunistă şi sora ei mai mică Coreea de Nord, sub islam în Iran şi Malaysia şi în India aflată sub influenţa hinduismului radical,” spune Paul Robinson directorul organizaţiei.

„Cu toată persecuţia şi restricţiile generate de pandemie, vedem dovezi clare despre îndrăzneala, curajul şi încrederea în Dumnezeu pe care creştinii aflaţi sub presiune o au în toată lumea.”

China

Persecuţia este generalizată în China, care a cumpărat tăcerea comunităţii internaţionale prin dependenţa pe care a indus-o ţărilor din Occident prin schimburi comerciale. Multe ţări consideră comerţul cu China ca fiind esenţial pentru propriile lor economii.

Au fost aprobate noi legi care au ca scop controlul strict al oricărei activităţi religioase. Bisericile neînregistrate au fost expuse şi închise în 2020, iar multe din bisericile oficiale au fost obligate să instaleze camere video cu circuit închis pentru a fi monitorizate, iar afişe careproclamă idealurile şi credinţele comuniste au fost lipite la intrarea şi în interiorul clădirilor bisericilor.

„Guvernul comunist a profitat la maxim de situaţia creată de infecţia cu Covid-19, intensificând represiunea împotriva bisericilor creştine,” a declarat Bob Fu, din partea China Aid. „Mai multe campanii împotriva bisericilor au fost demarate, inclusiv îndepărtarea crucilor de pe biserici.”

Malaezia

Noul guvern al Malaeziei s-a folosit de pandemia de Covid pentru a ţine bisericile închise.

Release Internaţional a înaintat o petitite autorităţilor pentru a-l elibera pe Raymond Koh, un pastor creştin care a fost răpit în plină zi de pe stradă printr-o operaţiune de tip militar.

Creştinii malaezieni care s-au convertit de la islam au experimentat cea mai dură persecuţie, situaţie care este de aşteptat să crească în 2021.

Coreea de Nord

Această ţară este considerată cel mai dur loc de pe pământ pentru creştini. Credincioşii din această ţară au văzut în Covid-19 mâna lui Dumnezeu care a deschis noi oportunităţi pentru ei, conform unui partener Release.

„Anul 2020 a fost cel mai creativ an pe care l-a avut biserica subterană din Coreea de Nord.” Distribuţia de Biblii venite din afara ţării s-a dublat.

Iran

Creştinii din Iran s-au întâlnit online, pentru a evita controlul autorităţilor.

„Persecuţia este în creştere în Iran pentru că autorităţile sunt conştiente de creşterea numărului de convertiţi şi de biserici de casă,” spune un partener Release.

„Nu există nici o îndoială că liderii islamici care controlează ţara sunt extrem de preocupaţi cu musulmanii deziluzionaţi de ceea ce le oferă religia lor şi care se întorc spre credinţa creştină.”

Presiunea asupra creştinilor este de aşteptat să continue să crească în 2021, fapt care va genera o creştere a exodului creştinilor din această ţară.

Pakistan

Conform raportului Release Internaţional, legile blasfemiei au continuat să fie folosite în mod abuziv împotriva creştinilor şi a altor minorităţi – adesea ca să tranşeze dispute personale. În plus, comunitatea creştină trebuie să reziste unor acte precum răpiri, violuri, convertiri şi mariaje forţate pentru fetele creştine.

Egipt

Trendul de creştere a persecuţiei va continua şi în Egipt, ţară care are cea mai mare populaţie de religie creştină din toate ţările arabe. Creştinii convertiţi de la islam sunt cei care au de îndurat greul persecuţiei.

Aceşti convertiţi sunt adesea alungaţi din familiile lor şi sunt forţaţi să divorţeze, le sunt luaţi copiii şi îşi pierd locul de muncă.

Nigeria

În Nigeria, viaţa şi integritatea creştinilor sunt ameninţate de mult timp de organizaţia teroristă Boko Haram, iar o tendinţă de creşterea a persecutiei se înregistrează şi din partea păstorilor militanţi şi foarte bine înarmaţi Fulani.

Atitudinea faţă de creştini în Nigeria are din ce în ce mai mult accente de jihad – situaţie care pare că nu generează nici un fel de reacţii din partea comunităţii internaţionale.

„Avem atacuri bine planificate, elaborate foarte minuţios şi executate sistematic împotriva comunităţilor creştine, iar aceste atacuri nu au nici o legătură cu lupta pentru terenurile de păşunat,” a declarat Rev. Hassan John, partener al Release International.

„Aceste atacuri sunt motivate de o ideologie islamistă ţintită spre a distruge „infidelii” şi în multe locuri la a-i strămută din ținuturile lor de baştină, în timp ce autorităţile se fac că nu văd masacrele.”

India

Creştinii din India au de înfruntat o intoleranță religioasă în creştere, în mare parte datorită naţionalismului hindus în creştere.

Extremiştii hinduşi au atacat biserici şi credincioşii creştini tot anul 2020.

Conform ADF India, în primele 10 luni din 2020 violențele motivate religios au fost în număr de 225 – în creştere de la 218 incidente în anul anterior. Multe din aceste atacuri au fost executate de mulţimi furioase.

În septembrie 2020, extremiştii hinduși au incitat mulţimi cu până la 3.000 de persoane care au atacat creştinii în trei sate din statul Chhattisgarh.

Intoleranţa la adresa creştinilor a crescut continuu de la venirea la putere a BJP (partidul naţionalist hindus) în 2014. Conform Release International atacurile împotriva creştinilor au crescut după victoria zdrobitoare a prim-ministrului Narendra Modi din partea BJP în alegerile din mai 2019.

Releae Internaţional ste o organizaţie internaţională care printr-o reţea de agenţii de misiune activează în 25 de ţări, sprijinind păstori, prizonieri creştini şi familiile lor, oferind literatură creştină, Biblii şi luptând în justiţie pentru drepturile acestora.

Sursa: releaseinternational.org

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Poteraș Ionuț

Rate it

Previous post

Externe

Argentina este acum cea mai mare țară din America Latină, care a legalizat avortul

O sculptură a unui copil în timpul unui miting anti-avort în fața clădirii Congresului Național, în Buenos Aires, Argentina, 28 noiembrie 2020. REUTERS/Matias Baglietto Argentina a devenit miercuri cea mai mare țară din America Latină care a legalizat avortul, sfidând opoziția publică a Papei Francisc, precum și a liderilor catolici ai națiunii. Senatul a adoptat proiectul de lege pentru legalizarea avortului (38 voturi pentru – 29 contra), la numai două săptămâni după ce acesta a fost aprobat în Camera Deputaților […]

todayJanuary 3, 2021


Similar posts

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%