Social

Louis Braille | Orbul care le-a deschis ochii

todayFebruary 17, 2022

Background
share close

Louis Braille spunea: „Lui Dumnezeu I-a plăcut să le dezvăluie ochilor mei splendorile ameţitoare ale speranţei veșnice. După aceasta, nu vi se pare că nimic nu m-ar mai putea ţine legat de pământ?“

Privea fascinat la mâinile tatălui său, din care ieșeau tot felul de forme și de obiecte frumoase. Nu știa ce planuri avea în minte tatăl pentru viitorul lui, el doar își dorea, cu simplitatea candidă a celor trei ani ai săi, să facă și el obiecte frumoase ca ale tatălui său.

S-a uitat pe jos și a găsit o bucată de piele suficient de mare ca să-i atragă atenţia. Apoi Louis a început să caute din ochi un cuţit cu care să o poată tăia. Ţipătul lui ascuţit a spart monotonia zgomotelor obișnuite din atelierul tatălui său. Cuţitul ricoșase din pielea tăbăcită direct în ochiul drept al micuţului meșter.

Câteva clipe mai târziu, în timp ce alerga pe uliţele satului cu Louis în braţe, Simon-René nu putea să-și stăpânească disperarea și sentimentul de vinovăţie. Îl pierduse din ochi preţ de câteva clipe. Dacă ar fi putut da timpul înapoi cu doar câteva zeci de secunde… Își scutură capul și lacrimile de pe obraji căzură pe jos.

Iuţi pasul, hotărât să facă tot ce era omenește posibil pentru a salva ochiul lui Louis. A ajuns într-un suflet la casa bătrânei care oferea leacuri tuturor celor ce veneau la ea. A privit-o pe femeie cum scoate din dulapul ei o sticluţă și pune ceva pe ochii copilului. Dacă exista acea sticluţă, sigur în ea era un remediu bun pentru Louis, și-a spus în gând Simon.

Simon-René Braille, tatăl lui Louis, se înșelase. Extractul de nufăr îi făcuse probabil micuţului mai mult rău decât bine. La scurt timp, și ochiul stâng s-a inflamat. Corneea ochiului drept a devenit opacă, în timp ce ochiul stâng mai păstra câteva striaţii ce aminteau de cei doi ochi mari, albaștri, ai băieţelului cu păr blond și cârlionţat.

„Singurul lucru mai rău decât să fii orb este să ai vedere, dar să n-ai viziune.” (Hellen Keller)

Tragedia micuţului Louis păruse anunţată încă de când se născuse. Atât de mic și de neputincios fusese, încât cu greu reușise să se hrănească la pieptul mamei lui. Părinţii îl botezaseră în chiar a doua zi după naștere, de teamă că ar putea muri. Louis supravieţuise și, din pricina emoţiilor trăite, sufletele părinţilor s-au legat în mod special de el. Devenise pentru ei micul „Beniamin“, mezinul favorit, după modelul biblic al familiei patriarhului
Iacov.

Dar tragedia care îi ocolise la naștere cerea o compensaţie sumbră după numai trei ani. Până la vârsta de cinci ani, Louis era complet orb și părea condamnat la viaţa mizeră rezervată nevăzătorilor din satele franceze ale începutului de secol XIX. Părinţii lui Louis au refuzat să accepte însă un astfel de deznodământ. Aveau o altă viziune. Băiatul lor avea să meargă la școală și să capete șansa unei vieţi normale. Astfel, încă de mic, l-au ajutat pe
Louis să înveţe literele alfabetului, sculptate în lemn, ca degetele lui să le poată simţi diferenţele.

Floare de colţ

Oamenii nu îi priveau cu ochi buni pe cei cu diverse neputinţe. Plutea mereu în aer bănuiala că e ceva necurat la ei, că doar nu li se întâmplă degeaba să fie surzi, muţi sau orbi. Inteligenţa și curiozitatea fără margini a lui Louis trebuiau să înfrunte prejudecăţi pentru a ajunge să fie remarcate. Din fericire însă, un nou părinte paroh a sosit în sat.

Părintele Jacques Palluy era un fost călugăr învăţat, care a descoperit repede potenţialul micuţului Braille. Sub umbra copacilor de lângă biserică sau în casa parohială în zilele cu vreme urâtă, părintele Jacques l-a introdus pe Louis în fascinanta lume a cunoașterii. Acel an minunat petrecut alături de părinte i-a întipărit adânc în suflet dorinţa de a manifesta faţă de toţi oamenii dragoste, bunătate și smerenie.

La vârsta de șapte ani, a mers la școala din sat. Un alt copil îl conducea de mână până la școală și înapoi acasă. După trei ani amărâţi din pricina sărăciei și a războiului, i s-a oferit o șansă. Părinţii au profitat de ea, și-au învins amărăciunea de a-și vedea cuibul rămas gol și l-au trimis pe Louis la singura școală pentru nevăzători din Paris.

Clădirea veche, situată pe strada Saint-Victor, era construită cu mai bine de 200 de ani în urmă, insalubră în cel mai înalt grad, totuși era cea mai bună variantă pentru Louis. Valentin Haüy, fondatorul școlii, era un om învăţat, care cunoștea zece limbi și slujise ca traducător al regelui Ludovic al XIV-lea.

Louis s-a dovedit la Paris un elev strălucit la toate materiile. În plus, și-a descoperit pasiunea pentru muzică și a devenit un pianist și un organist atât de bun, încât la 16 ani i s-a propus slujba plătită de organist al bisericii de lângă școală. Pentru tot restul vieţii, avea să lucreze ca organist al mai multor biserici din Paris. Iar spiritul său de sacrificiu se dezvolta și el, așa cum s-a văzut când, într-o ocazie, a renunţat la slujba de organist al unei biserici în favoarea unui alt nevăzător, care avea mai multă nevoie de ea decât el.

Când a fost introdusă în școala sa scrierea tactilă, a lui Charles Barbier – un sistem inventat
pentru ca soldaţii lui Napoleon să poată citi ordinele pe întuneric –, Louis a simţit că poate crea un sistem mai bun. Din acel moment, fiecare minut liber era dedicat proiectului său special, uneori până noaptea târziu.

Avea numai 15 ani când a finalizat propriul alfabet pentru nevăzători, pe care avea să îl perfecţioneze ulterior și care este astăzi cunoscut ca alfabetul Braille. Dar pentru că Louis era pasionat de muzică, și-a adaptat sistemul de puncte ieșite în relief pentru a putea transcrie partituri. Rezultatele cercetărilor sale și noul alfabet au fost publicate în anul 1829.

Portretul lui Louis Braille

La doar 19 ani, Braille a devenit ajutor de profesor în școala unde învăţase, urmând ca după cinci ani să devină profesor plin. Din această postură, a predat gramatică, ortografie, citire, geografie, istorie, aritmetică și algebră.

Era un profesor atât de iubit, încât elevii „concurau nu doar pentru a se egala sau a se depăși unul pe altul, ci făceau un efort constant și sincer ca să-și mulţumească profesorul, pe care îl iubeau și îl respectau ca pe un prieten înţelept, luminat și superior lor, plin de sfaturi bune.“[1]

Toate acestea, în condiţiile în care Louis era cunoscut pentru seriozitatea și promptitudinea cu care îi disciplina pe elevii care nu se purtau cuviincios. Era hotărât, principial, perseverent, perfecţionist și dispreţuia deopotrivă excentricitatea sau pretenţiile.

Louis Braille nu a căutat gloria. Nu a ezitat niciodată să declare cât de îndatorat îi este lui Charles Barbier și invenţiei sale, care l-a inspirat să-și dezvolte propriul alfabet. Și a continuat să facă la fel chiar și după ce Barbier a început să lupte împotriva alfabetului Braille, în încercarea de a-și impune propria invenţie ca instrument de lucru oficial în procesul de instruire a nevăzătorilor.

Un nevăzător care a iubit lumina

Boala infamă a Europei secolului al XIX-lea, tuberculoza, i-a curmat prematur viaţa. Cel mai probabil, îmbolnăvirea i-a fost cauzată de teribila insalubritate a școlii din Paris, unde Louis își petrecuse 24 din cei 43 de ani ai vieţii, învăţând și apoi predând. A murit cu doi ani înainte ca alfabetul Braille să fie oficial recunoscut și adoptat în Franţa.

Dar peste timp, contribuţia unică a acestui geniu modest și altruist a crescut în influenţă până acolo încât, la 100 de ani de la moartea sa, guvernul francez a recunoscut că Louis Braille și-a câștigat pe drept un loc în Panteonul francez. Doar alte 74 de personalităţi marcante ale Franţei sunt înmormântate acolo până în prezent.

Deși nici măcar o singură știre nu a apărut în vreunul dintre ziarele franceze la moartea sa, în 1852, un secol mai târziu demnitari din întreaga lume au sosit la Paris pentru a-și aduce omagiul. Hellen Keller, scriitoarea americană nevăzătoare și fără auz, a ţinut cu acea ocazie un discurs impresionant, în care afirma: „Noi, nevăzătorii, îi suntem îndatoraţi lui Louis Braille așa cum omenirea îi este îndatorată lui Gutenberg.“

Pe 15 decembrie 1851, simţind că viaţa sa se apropie de încheiere, Louis chemase un preot catolic să îl împărtășească. A doua zi, Louis s-a simţit mai bine, ceea ce l-a făcut să-i mărturisească prietenului său, Hippolyte Coltat: „Ieri a fost una dintre cele mai frumoase și măreţe zile din viaţa mea. Când trăiești așa ceva, înţelegi maiestatea și puterea religiei. (…) Sunt convins că misiunea mea pe pământ s-a încheiat. (…) Este adevărat, I-am cerut lui Dumnezeu să mă ia din lumea aceasta – dar am simţit că nu I-am cerut suficient de hotărât.“[2]

Cu puţin înainte să închidă ochii, avea să completeze: „Lui Dumnezeu I-a plăcut să le dezvăluie ochilor mei splendorile ameţitoare ale speranţei veșnice. După aceasta, nu vi se pare că nimic nu m-ar mai putea ţine legat de pământ?“

În testamentul său, Braille a avut grijă să menţioneze iertarea tuturor datoriilor pe care alţii le aveau la el, a stabilit o rentă viageră pentru mama lui, ajutoare pentru ceilalţi membri ai familiei, iar restul economiilor le-a donat unor iniţiative caritabile și Bisericii Catolice.

La moartea sa, chipul îi purta urmele suferinţei îndelungate. Dar, după cum își amintea Hyppolite, nici suferinţa cronicizată nu i-a putut șterge zâmbetul plăcut care îi lumina mereu chipul.

Frumuseţea pentru un nevăzător

Norel Iacob este redactorul-șef al revistelor Semnele Timpului și ST Network.

„C. M. Mellor, Louis Braille. A Touch of Genius, National Braille Press, Boston, p. 68.”

„C. Michael Mellor, Louis Braille. A Touch of Genius, pag 2.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Norel Iacob

Rate it

Previous post

Familie

Horoscopul zilnic chiar mi se potrivește!

Horoscopul zilnic este privit uneori ca o metodă cvasiştiinţifică de prezicere a viitorului, alteori ca o copilărie a celor mari, un izvor de potolire a curiozităţii cu privire la ziua de mâine. Asocierea dintre corpurile cereşti şi evenimentele de pe Pământ pare învăluită în mister şi ştiinţă, dar întrebarea capitală rămâne: De ce nu câştigă astrologii toţi banii de la casele de pariuri, de ce nu pot ghici numerele de […]

todayFebruary 15, 2022 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%