Educatie

MANA de LUNI: Pandemia „lipsei” – dorul de oamenii de care ne pasă

todayApril 26, 2021

Background
share close

Deoarece mi s-a părut înțelept să stau acasă în perioada pandemiei de Covid-19, în primele luni am simțit că am îmbătrânit cu câțiva ani. Nu am mâncat prea mult și nici nu m-am uitat prea mult la televizor. Acest lucru nu s-a întâmplat deoarece eu nu am făcut nimic, pentru că eu am folosit acest timp pentru a mă concentra pe proiecte pe care doream să le fac de ani de zile. Acest lucru s-a întâmplat fiindcă mi-a fost dor de oameni, mi-a fost dor să fiu în preajma lor, să-i privesc, să interacționez cu ei.

Mi-a fost dor să merg la cafea sau la prânz cu prietenii, să cântăm, dar în mod special mi-a fost dor de cei mai tineri, care reprezintă în mod normal o parte din viața mea. Frecventăm o biserică mare, cu câteva mii de oameni, dintre care majoritatea sunt tineri. Eu și soția mea suntem unul dintre cele mai bătrâne cupluri de acolo. Câteodată suntem vizitați de oameni în vârstă, dar noi suntem cei mai în vârstă, sau aproape cei mai bătrâni printre participanții obișnuiți. Asta înseamnă că mulți copii și adolescenți aleargă de colo colo și muzica este tare și puternică.

Ceea ce mi-a lipsit cel mai mult a fost energia de pe hol. Discuțiile cu oamenii, să-i salut fericit pe cei pe care nu i-am văzut de duminica trecută și, în mod general să-mi încarc bateriile pentru săptămână. Nu încerc să-mi amintesc numele copiilor; eu mă bucur doar de activitate și de tinerii părinți care încearcă să-și țină copiii sub control. Practic, mi-a fost dor de interacțiunea regulată față în față cu oamenii.

Se spune că devenim media celor mai apropiați cinci prieteni – devenim ca cei cu care petrecem cel mai mult timp. Dacă ne petrecem timpul cu oameni deștepți care ne provoacă să citim și să ne educăm mai bine, vom face acest lucru în mod firesc. Dacă prietenii noștri sunt sportivi, noi vom deveni sportivi mai buni. Dacă prietenii noștri sunt aroganți sau nătângi, începem să le urmăm exemplele. Deci, relațiile de prietenie pe care le stabilim fac o mare diferență în ceea ce vom deveni.

Vorbitorul motivațional Charlie Jones „Cel Extraordinar” a spus de multe ori că peste cinci ani vom fi aceiași oameni, cu excepția cărților pe care le citim și a oamenilor pe care îi întâlnim. După cum ne-am putea aștepta, Biblia spune multe despre importanța relațiilor noastre cu alți oameni. Iată doar câteva exemple:

Am fost creați pentru relații. De la început, Dumnezeu a dorit să se bucure de relațiile cu oamenii pe care i-a creat, dar de asemenea a recunoscut și că avem nevoie de relații sănătoase și cu ceilalți oameni. „Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el” (Geneza 2:18).

Singurătatea poate fi o suferință teribilă. Așa cum interacțiunea cu oamenii ne menține motivați, lipsa acesteia poate fi debilitantă. „Un om este singur-singurel, n-are nici fiu, nici frate, și totuși munca lui n-are sfârșit, ochii nu i se satură niciodată de bogății și nu se gândește: „Pentru cine muncesc eu și-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Și aceasta este o deșertăciune și un lucru rău” (Eclesiastul 4: 8).

Traiul alături de alte persoane aduce multe beneficii. Abilitatea de a vă asocia cu alte persoane face mai mult decât să elimine singurătatea. „Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur și cade fără să aibă pe altul care să-l ridice!… Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor” (Eclesiastul 4: 9-12).

Să sperăm că în lunile următoare vom putea relua timpul petrecut cu vechii prieteni, ne vom putea face alți prieteni noi, ne vom implica în activități noi și palpitante și ne vom forma noi obiceiuri pozitive. Avem ocazia perfectă de a descoperi un nou normal. Amintiți-vă, cei cu care petrecem cel mai mult timp pot influența într-un mod puternic cine suntem și cine vom deveni. Deci, alegeți cu înțelepciune.

CBMC INTERNATIONAL
MANA DE LUNI
26 Aprilie 2021

 

 

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Doina Bejenaru

Rate it

Previous post

Anunțuri

Confruntări violente între palestinieni si evrei în Ierusalim

Gruparea Lehava, o mișcare extremistă din Israel, a organizat un protest planificat împotriva palestinienilor din Ierusalim. Împotriva acestui protest a fost organizată o contra-opoziție a palestinienilor, cu scopul de a opri mișcarea menționată inițial. Lehava ar fi organizat acest proces ca urmare a violențelor la care au fost supuși evreii, relatează Business Insider. Membrii grupării, care se opune coexistenței evreilor și a non-evreilor, ar fi fost instruiți să atace orice arab […]

todayApril 25, 2021 1


Similar posts

Consiliere

Poate cineva să-mi înţeleagă singurătatea?

Te simţi singur? Nu eşti singurul! Suntem mulţi care înţelegem prin ce treci. Suntem alături de tine, fiecare, în singurătatea lui. Motivele singurătăţii sunt diverse şi complexe. Dar imaginează-ţi că şi cea mai titrată persoană din istorie, Isus Cristos, a gustat licoarea amară a singurătăţii. O profeţie îl descria ca […]

todayOctober 4, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%