Revenirea lui Iisus

Marea sărbătoare a sfinţilor

todayNovember 19, 2020 3

Background
share close

La 1 aprilie 1957, postul britanic de televiziune BBC prezenta o știre bizară, despre culesul pomilor de spaghete. În emisiunea Panorama, realizatorul acesteia, Richard Dimbleby, a prezentat un reportaj despre o familie din Elveţia care își așeza recolta de spaghete la soare, ca să se usuce.

Știrea i-a contrariat pe unii și a stârnit curiozitatea altora, așa că oamenii au început să sune la redacţie, cerând seminţe ca să planteze, la rândul lor, copacul minune. În realitate, totul era o farsă livrată telespectatorilor de 1 aprilie.

Din nefericire, metode asemănătoare, deși deloc inocente, sunt folosite adesea pentru a disemina știri confuze. Suntem tentaţi să credem cu mai mare ușurinţă informaţiile care provin din surse de încredere sau de la cineva cu autoritate, deși ar trebui să ne deprindem să verificăm orice informaţie. Atunci când este vorba de învăţăturile biblice, discernământul este cu atât mai necesar, pentru că surse considerate credibile pot distorsiona informaţiile clare ale Scripturii.

Perspective diferite asupra mileniului

Ediţia electronică a dicţionarului Merriam-Webster oferă următoarea primă explicaţie pentru cuvântul „mileniu”: „Cei 1.000 de ani menţionaţi în Apocalipsa 20, în timpul cărora sfinţenia va umple lumea, iar Hristos va domni pe pământ.” De asemenea, Enciclopedia Britanică spune că termenul „milenialism” se referă la convingerea bazată pe cartea Apocalipsa, potrivit căreia Hristos va domni 1.000 de ani pe Pământ împreună cu sfinţii Săi, înainte de judecata finală.

Ideea unui mileniu de pace și bunăstare pe Pământ este foarte atrăgătoare, dar este necesar să verificăm dacă Iisus Hristos a promis într-adevăr o astfel de domnie, care să preceadă judecata finală a tuturor oamenilor.

În general, cercetătorii Bibliei cred că mileniul va fi înaintea întoarcerii Domnului Iisus pe Pământ. Convingerea lor este că răspândirea cu succes a Evangheliei va duce în cele din urmă la o epocă de aur, de 1.000 de ani, la finalul căreia Iisus Se va întoarce pentru a începe veșnicia. Alţii cred că această perioadă de 1.000 de ani va fi după a doua venire a lui Iisus și mulţi sunt de părere că Iisus Își va instaura împărăţia pe Pământ în acest interval de timp. În final, o altă categorie susţine că avem de-a face cu o imagine simbolică, și nu cu o perioadă reală de timp.

Pentru a putea discerne între versiunile despre mileniu, trebuie să știm care este viziunea biblică pe acest subiect. Apostolul Ioan folosește imagini sugestive pentru a descrie evenimentele care se derulează în timpul mileniului: „Am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia adâncului și un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în adânc, l-a închis acolo și a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme” (Apocalipsa 20:1-3).

Termenul „adânc” mai poate fi găsit în capitolul 9 al cărţii Apocalipsa: „Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii adâncului și a deschis fântâna adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii” (Apocalipsa 9:1-2).

Potrivit cu Apocalipsa 8:10, Satana este „steaua” căzută din cer, dar și posesorul cheii adâncului. Tranziţia de la un înger puternic, stăpânul adâncului, la unul legat cu un lanţ și aruncat în adânc de un înger mai puternic, care are autoritatea de a face lucrul acesta, este tulburătoare și este nevoie să fie analizată. Cum ajunge Satana, din stăpân, prizonierul adâncului? Răspunsul scurt este că evenimentul celei de-a doua veniri a schimbat ordinea lucrurilor, așa încât statutul pe care îl are Satana înainte de revenirea lui Iisus este radical diferit de cel deţinut după acest eveniment.

O planetă pustiită de păcat

Conform descrierii dramatice din Apocalipsa 19, Hristos Se întoarce pe Pământ în calitate de conducător al armatelor cerești. Morţii cei neprihăniţi sunt înviaţi și se ridică la cer, împreună cu drepţii care sunt în viaţă, pentru a-L întâmpina pe Iisus. Cei răi, sau cei nemântuiţi, nu supravieţuiesc strălucirii și slavei revenirii lui Hristos.

Concluzia este că Pământul rămâne pustiu, fără niciun om care să îl mai populeze. Întrucât diavolul a avut la dispoziţie mii de ani pentru a-i ispiti pe locuitorii Pământului, după ce Iisus pleacă spre cer împreună cu cei drepţi, nu mai există niciun om pe Pământ pe care să îl folosească ca agent al său în marea luptă dintre bine și rău. Până la acest moment al pustiirii planetei, Satana putea face ca fumul răzvrătirii să se ridice din adânc, amăgind minţile oamenilor. Acum este condamnat să rămână în adâncul creat de el însuși, vreme de 1.000 de ani.

Tabloul din Apocalipsa 20:1-3 este unul simbolic. Satana nu este legat la propriu cu un lanţ și aruncat într-o groapă. Iar, dacă acceptăm că lanţul, balaurul și cheia sunt elemente figurate, nu avem motive să credem că abisul ar trebui înţeles ca o prăpastie adâncă sau o fântână părăsită, cu capac și încuietoare. Vreme de 1.000 de ani, diavolul rămâne prizonier pe un Pământ pustiu și nepopulat, din cauza circumstanţelor pe care el însuși le-a creat, liber să contemple dezastrul creat de răzvrătirea lui.

Noul Testament spune că Satana și îngerii lui sunt pedepsiţi să stea în adânc, „înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri și păstraţi pentru judecată” (2 Petru 2:4). În cuvinte poetice, profetul Ieremia descrie imaginea dezolantă a unei planete care s-a ridicat împotriva Creatorului ei:

„Mă uit la pământ, și iată că este pustiu și gol;

mă uit la ceruri, și lumina lor a pierit!

Mă uit la munţi, și iată că sunt zguduiţi;

și toate dealurile se clatină!

Mă uit, și iată că nu este niciun om;

și toate păsările cerurilor au fugit!

Mă uit, și iată Carmelul este un pustiu

și toate cetăţile sale sunt nimicite.” (Ieremia 4:23-26)

Pentru a zugrăvi adâncul în care este silit să rămână diavolul, Ieremia folosește expresiile „iată că nu este niciun om” și ”toate păsările cerurilor au fugit”; „toate cetăţile (…) sunt nimicite”, accentuând faptul că nu va mai exista nimeni care să respire aerul acestei planete condamnate. Profetul folosește un limbaj și mai dramatic pentru a evidenţia soarta celor care au respins mântuirea: „Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinși de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi de pământ” (Ieremia 25:33).

Domnia celor mântuiţi

Apocalipsa ne dezvăluie activitatea celor mântuiţi, ajunși în sfârșit în locuinţele lor din ceruri: „Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele (adică celor răscumpăraţi, n.n.) li s-a dat judecata. Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat și au împărăţit cu Hristos o mie de ani” (Apocalipsa 20:4).

Probabil că mântuiţii vor avea nevoie de timp să se obișnuiască cu imaginea cerului, dar cert este că ei vor fi destul de ocupaţi în această mie de ani. Potrivit autorului Apocalipsei, cei salvaţi vor împărăţi alături de Hristos în acest timp, iar această domnie comportă mai multe nuanţe.

În primul rând, vor avea șansa de a fi martori direcţi ai dreptăţii și dragostei lui Dumnezeu, ilustrate în modul în care a tratat problema păcatului. Vor înţelege eforturile lui Dumnezeu de a mântui orice persoană care a trăit vreodată, cu o claritate pe care nu au avut-o în trecut. Vor avea ocazia de a afla de ce persoane dragi lipsesc de la marea sărbătoare a cerului, iar Dumnezeu va răspunde cu răbdare fiecărei întrebări, până când toate dubiile se vor risipi, iar caracterul lui Dumnezeu va străluci în toată frumuseţea lui.

În al doilea rând, conform afirmaţiei făcute de apostolul Pavel că „noi vom judeca pe îngeri” (1 Corinteni 6:3), înţelegem că sfinţii devin acum regi şi judecători ai lumii. Victimele îi judecă pe aceia care le-au condamnat – un tribunal nemaivăzut, prin faţa căruia se perindă toate numele care lipsesc din cartea vieţii.

Cei neprihăniţi vor revizui până și sentinţa finală primită de Satana și îngerii săi. Această deschidere a dosarelor va demonstra dincolo de orice urmă de îndoială că Dumnezeu a fost iubitor și corect. El va fi achitat de toate acuzaţiile pe care Satana le-a rostit la adresa Lui, așa încât toţi vor vedea, mai clar decât oricând, înţelepciunea și dragostea divină. Armonia dintre dreptatea și iubirea lui Dumnezeu va uni mântuiţii într-un refren de laudă:

„Mari și minunate sunt lucrările Tale,

Doamne Dumnezeule atotputernice!

Drepte și adevărate sunt căile Tale,

Împărate al neamurilor!” (Apocalipsa 15:3).

După mii de ani de păcat, suferinţă și moarte, Împărăţia lui Dumnezeu va dăinui fără nicio confruntare cu răul, de-a lungul veșniciei.

Perioada celor 1.000 de ani a fost comparată adesea cu schimbarea gărzii. Vechea ordine, care a stăpânit atât de crud, lasă în sfârșit loc unei noi ordini universale. Mileniul va sluji ca reper pentru sfârșitul tragediei păcatului și pentru triumful lumii celei noi. „Schimbarea gărzii” le va oferi oamenilor, locuitorilor universului și îngerilor un timp în care să se adapteze de la o lume orientată spre păcat la un univers curăţat de efectele nocive ale răului. Dumnezeu a prevăzut că este nevoie de o perioadă de timp între prima venire a lui Hristos pe Pământ și a doua Lui venire și în același mod, înţelepciunea Lui a stabilit acest interval dintre a doua Sa venire și facerea unui nou Pământ.

Aceste zece veacuri, un interval comparabil în lungime cu viaţa celui mai longeviv om din istoria planetei, reprezintă cadrul ideal în care oamenii lui Dumnezeu din diferite culturi și veacuri se vor cunoaște și familiariza unii cu alţii. Aceasta sugerează că, după înviere, trăsăturile culturale și individuale nu vor fi dispărea. Cei mântuiţi vor primi trupuri duhovnicești pline de slavă trupuri reale, asemenea trupului lui Hristos.

Misiunea Lui este aceea de a salva

Cel mai mare privilegiu al acestei perioade va fi să Îl cunoaștem îndeaproape pe Dumnezeu. Vom avea timp să înţelegem pe deplin proiectul Lui pentru umanitate. Dumnezeu vrea ca noi să avem încredere deplină în conducerea Lui. Din acest motiv a petrecut deja mii de ani ocupându-Se cu răbdare atât de fiinţele din cer, cât și de cele de pe pământ. Această nouă mie de ani va fi un dar oferit de Creator universului pentru ca toţi să cunoască și să înţeleagă planurile iubirii și dreptăţii Sale.

La finalul mileniului, vrăjmașul, îngerii lui și toţi cei ce nu au primit harul lui Hristos vor suferi pedeapsa definitivă a unui foc venit din cer. Dumnezeu este profund interesat să înţelegem pe deplin necesitatea acestei sentinţe înainte ca ea să fie aplicată.

Aceasta a fost maniera Sa de a proceda încă din vechime, după cum ne dezvăluie cartea Geneza. În capitolul 18 al Genezei Îl descoperim pe Dumnezeu făcând o vizită surpriză lui Avraam, cu înfăţișarea unui om obișnuit care călătorește pe jos. Fără a cunoaște identitatea Străinului, Avraam Îl tratează cu ospitalitate, apoi Îl însoţește o bucată de drum, prilej cu care Oaspetele îi destăinuie planurile Sale de a distruge Sodoma și Gomora, nelegiuitele și prosperele cetăţi din câmpie. Șocat de ceea ce auzea, dar intuind că această destăinuire este o invitaţie la dialog, Avraam mijlocește pentru viaţa locuitorilor acestor cetăţi, printre care se număra și nepotul său Lot: „Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” (Geneza 18:25). Cu smerenie și perseverenţă, Avraam cere ca Sodoma și Gomora să fie cruţate dacă acolo se vor găsi cel puţin 50 de oameni drepţi.

Ca și când n-ar fi știut exact numărul neprihăniţilor din cetăţile condamnate, Dumnezeu îi acceptă rugămintea și Se lasă înduplecat să ierte în fiecare punct al acestei negocieri, până când Avraam reduce la 10 numărul neprihăniţilor despre care speră să locuiască acolo. Modul în care Dumnezeu răspunde mijlocirii sale arată dorinţa Lui profundă de a salva, și nu de a nimici păcătoșii.

În dimineaţa următoare, Avraam s-a întors cu emoţie la locul despărţirii de Oaspetele său ceresc, ca să privească cetăţile pentru care mijlocise cu o zi înainte. Tot ce a reușit să vadă a fost fumul gros care se înălţa spre cer. În durerea sa, Avraam trebuie să fi înţeles totuși că în cetăţile acestea era mai multă nelegiuire decât își imaginase. Mai târziu avea să afle că Dumnezeu Își respectase promisiunea: salvase toţi oamenii buni pe care îi găsise în Sodoma.

La final de istorie vom vedea că Dumnezeu l-a salvat pe fiecare păcătos care a venit la El, dar și că preţul acestei misiuni de salvare a fost mai ridicat decât orice estimare a noastră.

Acest material face parte dintr-o serie de 15 articole însoţite de prezentări video, adunate sub genericul Vie Împărăţia Ta!. Puteţi urmări integral programele aici.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Lorand Balla

Rate it

Previous post

Anunțuri

ACHIZIȚIONEAZĂ Calendarul de Misiune Kairos 2021 – ȘtiriCreștine.ro

Prin calendarul din acest an, dorim să ridicăm cu întreaga Biserică un zid spiritual de apărare în jurul misionarilor, pentru ca harul și pacea lui Dumnezeu să inunde viețile lor și a celor care răspund chemării la mântuire. Războiul spiritual se duce pe genunchi și pentru ca mijlocirea noastră să fie cât mai concretă, fiecare dintre misionari a transmis câte 12 motive de rugăciune. Pentru fiecare zi din acest an, […]

todayNovember 19, 2020 2

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%