Educatie

Miercurea Roșie îi onorează pe creștinii persecutați

todayNovember 24, 2021

Background
share close

Fiind luminată în roșul martirilor, Bazilica Sf. Mihail a susținut din nou creștinii persecutați – una dintre zecile de catedrale din întreaga lume iluminate pentru Miercurea Roșie.

Evenimentul a început să ia amploare de când a fost inaugurat în Brazilia în 2015, a declarat directorul executiv Aid to the Church in Need – Canada, Marie-Claude Lalonde, fundația pontificală care sponsorizează Săptămâna Roșie.

„De fapt, crește. Avem din ce în ce mai mulți oameni care participă. Vedem asta atât în Canada, cât și în altă parte”, a declarat Lalonde pentru The Catholic Register.

Pentru prima dată, pe lista locurilor din acest an, colorate în lumina roșie care arată susținerea față de creștinii persecutați, includea cupola Oratoriului Sf. Iosif din Montreal.

Puțin peste jumătate din populația lumii trăiește în 26 de țări care suferă încălcări intense ale libertății religioase, conform Raportului 2021 privind libertatea religioasă al Aid to the Church in Need. Creștinii, cea mai întâlnită religie din lume, suferă cel mai mare număr de încălcări ale drepturilor religioase din lume, Societatea Internațională pentru Drepturile Omului, cu sediul la Frankfurt, raportând în 2009 că 80% dintre actele de persecuție religioasă din lume vizează creștinii.

În Toronto și în toată Canada, catolicii au putut folosi sistemul de sponsorizare a refugiaților pentru a oferi miilor de creștini și altor familii din minorități religioase șansa de a-și trăi viața fără persecuție, a declarat directorul Oficiului pentru Refugiați al Arhiepiscopiei Toronto, diaconul Rudy Ovcjak, oamenilor adunați la catedrala „Sfântul Mihail” pentru o slujba sponsorizată de Aid to the Church in Need.

Situația globală necesită acte concrete de iubire față de aproape, a spus diaconul.

Evenimentele de Miercurea Roșie sunt mai mult decât simbolice, a subliniat Lalonde.

„Când vorbim cu creștinii persecutați, ei simt adesea că au fost abandonați de restul lumii – că oamenii au uitat de dificultățile lor”, a spus ea.

Participarea oficială a Canadei la Miercurea Roșie a inclus catedralele din Montreal și Toronto, Oratoriul Sf. Iosif, Altarul Maicii Domnului din Cap din Trois Rivieres, Que., Ambasada Ungariei din Ottawa și seminarul major din Montreal. Dar participarea neoficială depășește cu mult lista oficială, a spus Lalonde.

SURSA | CatholicRegister

În 2021, Miercurea Roșie este o inițiativă care a ieșit din aria Bisericii Catolice fiind preluată de un număr mare de biserici baptiste.

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Cosmin Frișan

Rate it

Previous post

Analize

Gândirea critică și adevărul | Lupta morală pentru adevăr

E moral să folosești sofisme pentru a convinge pe cineva să accepte o idee adevărată? Când luptăm pentru un adevăr, merită să ducem o luptă morală. Descoperă colecţia de analize ST pe tema gândirii critice. Raţionarea corectă nu determină obligatoriu obţinerea unei concluzii adevărate. De fapt, se poate să raţionăm perfect logic și să ajungem la o concluzie neadevărată dacă premisele au fost false. De aceea, premisele trebuie mereu verificate […]

todayNovember 24, 2021


Similar posts

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%