Mișcarea unitariană s-a definit ca fiind o mișcare minoritară marcantă, sub influenţa umanismului. Numele de unitarieni vine de la credinţa într-o singură Persoană divină, asemenea evreilor și islamicilor, în opoziţie cu doctrina Trinităţii.
Dar non-trinitarianismul nu este singurul și nici cel mai important principiu al acestei mișcări. În istoria creștinismului au existat și alte mișcări și confesiuni antitrinitariene, cum a fost arianismul, care a cuprins mare parte din creștinătate în secolele IV-VI, dar unitarienii au luat fiinţă ca un curent raţionalist-umanist în aripa radicală a Reformei.
În 1527, Martin Borrhaus (Cellarius), teolog și universitar german, inspirat de tolerantul Wofgang Capito, a publicat o carte care conţinea și idei anabaptiste și antitrinitariene. În lipsa unor agitaţii publice, Borrhaus nu a avut mult de suferit pentru ideile lui. Cartea sa însă a influenţat pe alţii. În 1539 a fost arsă pe rug în Polonia Katerine Weigel, în vârstă de 80 de ani, după 10 ani de închisoare, bătrâna fiind condamnată pentru propagarea de idei antitrinitariene. Citise cartea lui Borrhaus.
Discuţiile despre libertatea de conștiinţă, principiu fundamental unitarian, au apărut în urma morţii lui Servet și peste veacuri au influenţat Europa și America.
Miguel Servet (1511-1533), medic, umanist, om de știinţă și teolog originar din Spania (sau Navarra), care a fost ars pe rug la Geneva sub autoritatea lui Calvin, a contribuit prin scrierile lui la formarea conștiinţei unitariene, deși fusese doar un protestant radical care susţinea vehement o formă neortodoxă a doctrinei Trinităţii și minimaliza importanţa „păcatului originar“. Discuţiile despre libertatea de conștiinţă, principiu fundamental unitarian, au apărut în urma morţii lui Servet și peste veacuri au influenţat Europa și America.
Mișcarea unitariană la început
Fondatorii confesiunii unitariene au fost doi învăţaţi italieni, care au activat apoi în Polonia (Lelio, †1562, și Fausto Sozzini sau Socinius, †1604). De la numele acestora, unitarienii se mai numesc socinieni. Un alt pionier important al mișcării a fost medicul Georgio Biandrata (†1588), care a activat în Polonia și în Transilvania, înainte de a se întoarce la catolicism.
Dar principala figură a unitarianismului din epoca Reformei a fost sasul Franz David Hertel din Cluj, cunoscut ca Dávid Ferenc (†1579). La origine preot catolic, acesta a devenit episcop luteran, apoi calvinist și predicator unitarian al curţii lui Ioan Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei și rege disputat al Ungariei (†1540).
Ideile nu pot fi ucise. Ele călătoresc în spaţiu și timp și reînvie.
Urmând același traseu, de la catolicism la luteranism și la calvinism, principele a devenit și el unitarian, guvernând un teritoriu în care toleranţa religioasă a fost legiferată pentru prima dată, prin Edictul de la Turda (1568). În același timp a apărut mișcarea „sâmbătașilor“ secui, ca o ramură a unitarianismului transilvan. După moartea principelui unitarian, lumina libertăţii s-a stins, iar Dávid a murit martir la Deva.
În Transilvania, urmașii lui Dávid au supravieţuit, formând o biserică minoritară, predominant maghiară, iar sâmbătașii secui au fost decimaţi până la dispariţie. Totuși, ideile nu pot fi ucise. Ele călătoresc în spaţiu și timp și reînvie.
Pe lângă doctrina Trinităţii și cea a ispășirii înlocuitoare, unitarienii au contestat de asemenea predestinaţia, păcatul originar, nemurirea inerentă a sufletului și chinurile veșnice. Aceste idei aveau să influenţeze și alte confesiuni. Baptistul american Henry Grew le-a popularizat printr-o broșură, descoperită întâmplător de George Storrs (1837), un pastor metodist care avea să influenţeze unele grupuri ale mișcării millerite (adventiste).
La nivel mondial și în special în Statele Unite, unitarianismul s-a distanţat tot mai mult de creștinism. Hristosul unitarian este doar un om în legătură specială cu Dumnezeu. Jertfa Lui nu mai este ispășitoare, este doar un exemplu, o influenţă morală. Unitarianismul a devenit pluralist și tolerează orice învăţătură (cu excepţia teologiilor conservatoare!).
Principiile unitariene
Nu există un crez, ci doar principii umaniste: respectul pentru demnitatea persoanei, dreptatea, compasiunea, acceptarea reciprocă, libera cercetare, dreptul conștiinţei, democraţia, pacea, libertatea, justiţia la nivel global, respectul pentru natură și viaţă.
Pe lângă abordarea critică și selectivă a Bibliei sau a altor scripturi religioase, unitarienii acceptă, ca sursă de adevăr, experienţa directă cu „misterul transcendent“ afirmat de toate culturile; învăţăturile umaniste care așază raţiunea ca ghid suprem, rezultatele știinţei și tradiţiile care celebrează viaţa și natura; spiritualitatea panteistă, păgână și neopăgână.
Nu există un crez, ci doar principii umaniste.
În Statele Unite, unitarienii s-au asociat cu universaliștii în 1961. Universalismul, apărut în America după 1700, este credinţa că toţi oamenii vor fi mântuiţi în cele din urmă, mizând pe filosofia nemuririi sufletului și pe o concepţie extremă despre bunătatea lui Dumnezeu.
Este vorba despre o reînviere a învăţăturii lui Origen (†253), care a influenţat și teologia unor confesiuni noi, cum ar fi mormonismul și spiritismul. Spre deosebire de evoluţia mișcării în Statele Unite, în Transilvania unitarianismul a rămas mai conservator și mai atașat de Biblie.
Deși la început unitarienii au fost persecutaţi și de catolici, și de protestanţi, principiile lor raţionalist-umaniste au influenţat puternic gândirea occidentală, dând naștere școlilor moderniste de abordare istorico-critică a Bibliei, acceptate în teologia bisericilor vechi protestante și catolice.
În ce privește cultul, unitarienii se aseamănă cu protestanţii, în general. Se adună duminica și au servicii divine cu imnuri, rugăciuni, predici etc. Multe biserici unitariene nu mai practică botezul și euharistia.
Unitarianismul s-a răspândit mai întâi în Europa (Polonia, Transilvania, Ungaria, Ţările de Jos, apoi și în Spania, Italia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Germania), în Marea Britanie și în Statele Unite, după care și în Australia, Noua Zeelandă, Canada, Africa de Sud și chiar în Asia (Indonezia, India, Nigeria, Pakistan, Filipine, Sri Lanka). Este vorba însă doar de grupuri puţin numeroase și care nu fac prozelitism. În Statele Unite sunt mai puţin de 200.000 de unitarieni. În Transilvania este cea mai mare comunitate de „unitarieni biblici“, numărând aproximativ 75.000 de membri.
Printre personalităţile mondiale de confesiune unitariană sau de opinie unitariană se numără: Francis Ronalds, George Boole, Florence Nightingale, Susan Anthony, Julia Ward Howe, Ezra Cornell, compozitorul Edvard Grieg etc.
Unitarienii se laudă și cu câţiva premianţi Nobel și cu câţiva președinţi americani unitarieni. Isaac Newton, deși oficial era anglican, în secret era unitarian. Dr. Albert Schweitzer a avut, de asemenea, o teologie și o filosofie de viaţă unitariană. Inventatorul internetului, Sir Tim Berners-Lee, este un ateu declarat, dar în același timp este unitarian-universalist. Dintre unitarienii biblici din România, personalităţi mai cunoscute sunt compozitorul Béla Bartok și liderul politic Ludovic Orban.
În ciuda unor defecte pe care le-am menţionat, unele fiind grave, unitarianismul a jucat și un rol pozitiv, benefic, pentru omenire în general și chiar pentru istoria creștinismului. Multe dintre principiile fundamentale unitariene au fost adoptate de diferite alte biserici, astfel că punctele de vedere ale unei minorităţi neortodoxe trebuie cântărite și astăzi în lumina Bibliei și a istoriei.
Citește și: Lupta pentru Occident – Ortodoxia în discuţia despre Reforma protestantă și catolicism
Florin Lăiu privește onest și obiectiv către una dintre mișcările care au aparţinut Reformei radicale, demonstrând că unele dintre convingerile unitarienilor au fost cât se poate de ortodoxe și merită preţuite cu adevărat.
Post comments (0)