Revenirea lui Iisus

Motivul contrafacerii în scenariul apocaliptic

todayDecember 4, 2020

Background
share close

Se vorbește mult astăzi despre faptul că lucrurile nu sunt ceea ce par. Să faci deosebire între speculaţiile motivate conspiraţionist și adevăratele ascunzișuri din lumea noastră nu este ușor, dar de cele mai multe ori sursele fac diferenţa.

Biblia ne învaţă că, în conflictul final, tot sursele disting autenticul de fals. Iar prin termenul „sursă” se înţelege baza informaţional-morală pe care actorii de un fel sau de altul își construiesc rolul.

Lupul în haine de oaie

Cartea Apocalipsa prezintă conflictul dintre bine și rău în limbaj simbolic, în capitolele 12-14. În capitolul 12, cele două tabere sunt descrise drept balaurul și femeia. În esenţă, balaurul este diavolul (12:9), care așteaptă până când femeia naște pentru a-i mânca pruncul. Descrierea băiatului este în termeni mesianici (12:5; 19:15), deci imaginea se referă la încercarea forţelor răului de a-L omorî pe Hristos. Fiindcă această încercare eșuează (12:7-9), balaurul se năpustește asupra femeii (12:13-16), un simbol al bisericii. Tabloul reflectă bine multe secole de vărsare de sânge, de-a lungul cărora urmași ai lui Hristos au plătit cu viaţa credinţa pe care au îmbrăţișat-o.

Ultimul verset al capitolului 12 anunţă conflictul final în cuvintele: „Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășiţa seminţei ei” (v. 17). Expresia „rămășiţa seminţei ei” se referă la urmașii lui Hristos (sămânţa femeii).[1] În Scriptură, conceptul de rămășiţă se referă la cei puţini care Îi rămân loiali lui Hristos. Dat fiind parcursul de până acum al viziunii, ne-am aștepta ca balaurul să continue în același mod violent. Dar lucrurile se schimbă.

În capitolul 13 din Apocalipsa constatăm o schimbare de atitudine și de strategie a balaurului. Acesta își transferă prerogativele (tronul, autoritatea și puterea) asupra unei fiare, care este descrisă într-un limbaj incredibil de asemănător cu felul în care NT Îl portretizează pe Iisus.[2] O comparaţie între cei doi se poate observa în tabelul 1:

Fiara

Isus

Vine din apă când își începe activitatea (13:1); Vine din apa botezului ca să-Și înceapă activitatea (Luca 3:21-23);
Seamănă cu balaurul (12:3; 13:1); „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9);
Are 10 coroane (13:1); Are multe diademe (19:12);
Are 10 coarne pe capete (13:1); Are 7 coarne (5:6) ;
Primește putere, tron și autoritate de la balaur (13:2,4); Primește putere, tron și autoritate de la Tatăl (Matei 28:18; Apocalipsa 2:27);
42 de luni de activitate (13:5); 3,5 ani de activitate publică (Ev. după Ioan);
A fost înjunghiată (13:3); A fost înjunghiat (5:6);
A revenit la viaţă (13:3); A înviat (1:18);
Primește închinare după vindecarea rănii de moarte (13:3-4,8); Primește închinare după înviere (Matei 28:17);
Primește o autoritate universală după vindecarea rănii de moarte (13:7). „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28:18) după înviere.

Fiara, simbolul unei entităţi care se opune lui Dumnezeu[3], mai mult seamănă cu Iisus decât se distinge de El. Totuși asemănarea ei cu Hristos este numai de faţadă. În realitate, fiara nu face altceva decât să ţină omenirea departe de adevăratul Iisus, dar dându-i o falsă impresie că este cu El.

Un detaliu atrage atenţia aici. Această fiară are și ea un instrument, o altă fiară, prin care lucrează la sfârșitul istoriei. Această a doua fiară seamănă și ea cu Hristos (Apocalipsa 13:11), dar și cu profetul Ilie. Apocalipsa 13:13 spune că „săvârșea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor”. Aici se face o aluzie istorică la un episod din istoria Israelului antic (1 Împăraţi 18).[4] Este vorba despre o confruntare dintre profetul Ilie și falșii profeţi ai lui Baal. Testul adevărului a fost în acea circumstanţă răspunsul zeilor la jertfa adusă de profeţii aflaţi în competiţie. Poporul era confuz și avea nevoie de o dovadă palpabilă că Ilie sau profeţii lui Baal au dreptate. În acea împrejurare, focul a lovit numai altarul lui Dumnezeu, nu și altarul lui Baal. Oamenii au știut deci care este Dumnezeul adevărat și cine este profetul Său.

Dar Apocalipsa 13:13 ne spune că la sfârșitul timpului va coborî foc și pe altarul fals. Într-o asemenea împrejurare va fi imposibil să se facă deosebire între autentic și fals doar pe baza văzului. Chiar dacă ceea ce se va vedea va fi mai mult o iluzie[5], contrafacerea va fi extremă. Iisus avea dreptate când spunea că „se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși, vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putinţă, chiar și pe cei aleși” (Matei 24:24).

Lupul în haina păstorului

Dar aceasta nu este tot. Un alt text major care subliniază elementul contrafacerii în perioada sfârșitului este 2 Tesaloniceni 2. Aici apostolul Pavel abordează problema timpului Zilei Domnului, pe care unii o vedeau ca fiind deja venită (2 Tesaloniceni 2:2). Apostolul domolește spiritele, afirmând că există anumite condiţii fără de care apariţia lui Iisus nu se va întâmpla (2 Tesaloniceni 2:3-12). Cele două condiţii sunt „apostazia” (v. 3, cf. v. 11-12) și „descoperirea omului fărădelegii” (v. 8). Deși taina fărădelegii era deja în desfășurare în timpul lui Pavel (v. 7a), exista ceva sau cineva care stătea în calea acesteia și îi limita dezvoltarea (v. 7b). Când aceste restricţii aveau să fie îndepărtate, omul fărădelegii sau antihristul avea să-și facă apariţia. Înainte de a vorbi despre această revelare a antihristului este nevoie să creionăm un context.

Citind remarcile escatologice din 1 Tesaloniceni, cititorul observă că destinatarii îl așteptau pe Fiul lui Dumnezeu să vină din cer (1 Tesaloniceni 1:9-10) și se pregăteau spiritual pentru acea întâlnire (1 Tesaloniceni 3:11-12; 5:8,23). În contextul așteptării lui Iisus, care urma să vină în curând, plecarea dintre cei vii a unora dintre membrii bisericii a cauzat o criză spirituală.[6]

Pavel îi încurajează când le vorbește despre cei înviaţi care se vor uni cu cei aflaţi în viaţă la evenimentul celui de-al doilea advent (1 Tesaloniceni 4:15,17). În ceea ce privește timpul și modul parusiei, Pavel compară evenimentul cu un hoţ furișându-se noaptea (1 Tesaloniceni 5:2,4). Acest secret a fost probabil exacerbat[7] într-o asemenea măsură încât Ziua Domnului a fost văzută ca venind pe neobservate. M. Menken[8] susţine că această escatologie greșită i-a dus pe tesaloniceni la un comportament greșit (cf. 2 Tesaloniceni 3:6-11). În acest context trebuie citită exortaţia din 2 Tesaloniceni 2:1-12. Pavel afirmă că există anumite condiţii care trebuie să se împlinească înainte de sosirea Zilei Domnului. Pavel dezvoltă un program profetic prin care parusia nu este întârziată, ci prezentată ca fiind vizibil anticipată de anumite evenimente.

Cu toate că rezolvă problema timpului parusiei, încurajându-i pe membrii bisericii creștine să nu se lase prinși de speculaţii, apostolul Pavel dă totuși de înţeles că mai sunt falsuri de care trebuie să știe și să se ferească. Cel mai important dintre acestea este cuprins în 2 Tesaloniceni 2:8-10 – „Și atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Iisus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea lui Satana, cu tot felul de minuni, de semne și de puteri mincinoase și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.”

Pe baza traducerii Cornilescu nu poţi să-ţi dai seama la cine se referă pronumele din expresia „arătarea lui”. Ba, mai mult, asemănarea de cuvinte dintre „se va arăta acel nelegiuit” și „arătarea lui” pare să sugereze că aici e vorba de același personaj. Dar nu este așa. Pavel spune că acel nelegiuit „se va arăta (gr. apokalyfthēsetai)”, dar Iisus îl va distruge „cu arătarea (gr. parousia) venirii Sale” (2 Tesaloniceni 2:8). Apoi, chiar la începutul versetului 9, Pavel afirmă că „arătarea (gr. parousia) lui se va face prin puterea lui Satana”. Aici se vorbește despre culmea imitării lui Hristos de către antihrist.[9]

Chiar a doua Sa venire va fi contrafăcută.[10] Nu se spune exact cum, dar se afirmă că „prin puterea lui Satana, cu tot felul de minuni, de semne și de puteri mincinoase” (v. 9).

Nu este greu ca cititorul Bibliei să-și imagineze cum ar face Satana acest lucru. Același Pavel, vorbind despre profeţi falși din timpul lui, spunea: „Oamenii aceștia sunt niște apostoli mincinoși, niște lucrători înșelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină” (2 Corinteni 11:13-14). Diavolul s-a mascat încă din povestea căderii primordiale. Iar Iisus îl numește „tatăl minciunii” (Ioan 8:44). Cu Satana îmbrăcat în haina lui Hristos, nu e de mirare că omenirea se adună să lupte împotriva lui Iisus când vine pe norii cerului (Apocalipsa 19:19). Cel mai probabil, nu cunosc identitatea falsului/antihristului și, cu atât mai puţin, pe aceea a adevăratului Hristos.

A distinge adevărul de fals

Se pare că singura modalitate de a face deosebire între adevărat și fals la sfârșitul timpului este aceeași care a funcţionat dintotdeauna: ascultarea de Cuvântul explicit al lui Dumnezeu. Aș oferi în încheiere trei exemple doveditoare.

Primul provine din povestea căderii Evei (vezi Geneza 3). Discuţia ei cu șarpele a fost în jurul a ceea ce a poruncit Dumnezeu: să nu mănânce din pomul cunoștinţei binelui și răului. Deși aparenţele înșelau, iar șarpele părea să aibă dreptate, dat fiind că ceea ce el sugera venea în contradicţie cu porunca expresă a lui Dumnezeu, trebuia refuzat și depistat drept fals.

Al doilea vine din experienţa ispitirii lui Iisus (vezi Matei 4). Când L-a ispitit pe Iisus, diavolul nu și-a descoperit identitatea imediat. El a venit la Mântuitorul lumii ca un înger de lumină. Singura apărare a lui Iisus a fost Cuvântul lui Dumnezeu, pe care a hotărât să-l asculte indiferent cât de atrăgătoare și/sau convingătoare păreau sugestiile ispititorului.

Al treilea exemplu vine din Apocalipsa 12:11. Aici sunt prezentaţi învingătorii balaurului satanic. Ioan spune: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor.” Metafora sângelui lui Iisus are rolul de a ne spune că biruitorii nu sunt fără greșeală. Ei au nevoie de iertarea lui Hristos. Dar menţionarea „cuvântului” lui Dumnezeu[11], pe care ei îl mărturisesc și pentru care sunt gata să moară, arată că și la sfârșit va fi la fel: deosebirea dintre Hristos și Satana, dintre adevăr și contrafacere, se va face în funcţie de Cuvântul lui Dumnezeu.

Laurenţiu Moţ este conferenţiar universitar doctor la Universitatea Adventus.

„Grant R. Osborne, Revelation, Baker Exegetical Commentary on the New Testament, Baker Academic, Grand Rapids, MI, 2002, p. 485.”

„Simon J. Kistemaker, William Hendriksen, Exposition of the Book of Revelation, New Testament Commentary 20, Baker Book House, Grand Rapids, MI, 1953-2001, p. 376; Kendell H. Easley, Revelation, Holman New Testament Commentary 12, Broadman & Holman, Nashville, TN, 1998, p. 227.”

„Robert H. Mounce, The Book of Revelation, The New International Commentary on the New Testament Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1997, p. 245.”

„G. K. Beale, The Book of Revelation: A Commentary on the Greek Text, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1999, p. 709.”

„R. C. H. Lenski, The Interpretation of St. John’s Revelation, Lutheran Book Concern, Columbus, OH, 1935, p. 406.”

„Gillman sugerează că, deși acceptau atât adevărul parusiei, cât și pe cel al învierii morţilor, creștinii tesaloniceni nu erau întotdeauna în stare să le integreze pe cele două în mod coerent în gândirea și experienţa lor (John Gillman, „Signals of transformation in 1 Thessalonians 4:13-18“ , în Catholic Biblical Quarterly, vol. 47, nr. 2 (apr. 1985), p. 263-281 (270-271).”

„Margaret M. Mitchell, „A Tale of Two Apocalypses“ , în Currents in Theology and Mission, vol. 25, nr. 3 (ian. 1998), p. 200-209 (202).”

„M. J. J. Menken, „Paradise Regained or Still Lost? Eschatology and Disorderly Behavior in 2 Thessalonians“ , în New Testament Studies, vol. 38, nr. 2 (apr 1992), p. 271-289. Vezi și Bruce Kaye, „Eschatology and ethics in 1 and 2 Thessalonians“ , în Novum Testamentum, vol. 17, nr. 1 (ian. 1975), p. 47-57.”

„Charles A. Wanamaker, The Epistles to the Thessalonians: A Commentary on the Greek Text, Eerdmans, Grand Rapids, MI, 1990, p. 258.”

„F. F. Bruce, 1 and 2 Thessalonians, Word Biblical Commentary 45, Word, Incorporated, Dallas, TX, 2002, p. 173.”

„David E. Aune, Revelation 6-16, Word Biblical Commentary 52B, Word, Incorporated, Dallas, TX, 2002, p. 703.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Laurențiu Moț

Rate it

Previous post

Important

Rugăciune pentru proiectele din România – ȘtiriCreștine.ro

Wycliffe România 4-10 decembrie Bugetul proiectului Rroma – RomâniaÎn ziua de vineri, 4 decembrie, comitetul pentru traducerea Bibliei în limba rromani standard, se va întâlni cu partenerii Wycliffe România și SIL pentru formarea bugetului de lucru pe următorii trei ani. Bugetul acesta face parte din propunerea de sponsorizare pentru partenerii care doresc să se implice financiar în această lucrare. Rugați-vă pentru înțelepciune în a estima bine cheltuielile pentru fiecare activitate […]

todayDecember 3, 2020 2

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%