Nașterea lui Iisus

Nașterea lui Iisus, „cea mai frumoasă poveste a lumii”

todayDecember 25, 2022 4

Background
share close

Nașterea lui Iisus oferă sens și speranţă tuturor poveștilor despre noi și despre lumea în care trăim. În mănunchiul naraţiunilor care au fost imaginate și povestite vreodată, ea rămâne „cea mai frumoasă poveste a lumii”. 

Purtăm în noi „o dragoste instinctivă pentru poveste”, notează scriitoarea britanică Kate Nicholas, autoarea unei cărţi care încearcă să ajute creștinii să redea într-o manieră creativă povestea intervenţiei divine în viaţa lor. Această capacitate de a crea naraţiuni pentru a da un sens lumii este, potrivit istoricilor și psihologilor, una dintre caracteristicile definitorii ale omului, punctează Nicholas, care contină să-și depene povestea cu Dumnezeu pe blogul ei, după ce cancerul căruia i-a supravieţuit în 2014 a recidivat.

Modul în care ne spunem povestea vieţii are un impact semnificativ asupra persoanei care devenim, susţin specialiștii. „Tu ești una cu povestea ta”, afirmă psihologul Christian Jarrett, subliniind că naraţiunile despre noi oferă sens vieţii și o fundaţie pentru identitatea noastră.

Poveștile pe care le spunem despre noi înșine dezvăluie cine suntem, dar ne și modelează și ne susţin în diferitele etape ale vieţii – aceasta este concluzia unui studiu coordonat de cercetătoarea Kate McLean. Modul în care gândim și vorbim despre viaţa noastră poate influenţa sănătatea noastră fizică și mentală, preformanţele academice, opţiunile politice. Sunt psihologi care cred că poveștile pe care oamenii le spun despre viaţa lor reprezintă cel mai puternic factor de modelare a identităţii.

Nașterea lui Iisus, „cea mai frumoasă poveste a lumii”

Dacă povestea trecutului pe care-l avem contează atât de mult în procesul devenirii noastre, cât de important este să înţelegem și să transmitem mai departe povestea lui Dumnezeu? Pentru că, ori de câte ori își examinează povestea vieţii lor, creștinii văd, dincolo de însăilarea unor evenimente, firul roșu al intervenţiei divine. Iar povestea lor devine astfel parte dintr-o poveste mai mare  – cea a iubirii neînţelese dintre Dumnezeu și om.

Imaginea noastră despre Dumnezeu, precum și tipul de atașament faţă de Divinitate, își pun amprenta asupra sănătăţii și bunăstării noastre mintale, spun studiile. Suntem creaţi după chipul Lui, iar atunci când păcatul ameninţa să șteargă această asemănare, am fost salvaţi cu un preţ care a depășit orice valoare imaginabilă.

Intervenţia Divinităţii în problema suferinţei umane se clasează lejer pe primul loc într-un clasament al factorilor care ne modelează imaginea despre bunătatea lui Dumnezeu, susţine autorul creștin Herb Montgomery. Nașterea într-un staul din Betleem a Celui pe care „cerurile și cerurile cerului nu pot să Îl cuprindă” (1 Împăraţi 8:27) a fost începutul unei povești incredibile, menite să spulbere orice îndoială că Dumnezeu dorește să fie cu noi pentru totdeauna, indiferent cât de mult ar costa acest plan de reconciliere. Iar modul în care cerul și-a dovedit dragostea de nestins pentru noi, fiii rătăcitori ai universului, face din evenimentul de la Betleem „Cea mai frumoasă poveste a lumii Și cea mai grandioasă poveste dintotdeauna Singura poveste interesantă care s-a întâmplat vreodată”[1], în cuvintele poetului Charles Péguy.

Te-ar putea interesa și: Astăzi S-a născut Hristos… De ce?

Există, neîndoielnic, o foame de poveste și o căutare frenetică a bucuriei în această perioadă a anului. Dar reflectă poveștile pe care ni le repetăm și bucuriile după care alergăm litera și spiritul poveștii care a început în Betleem, cu un Prunc înfășat și culcat într-o iesle?

Întoarcerea la istoria descrisă de Evanghelii

Analizând istoria sărbătoririi Crăciunului în America, profesorul de teologie David O. Taylor concluzionează că există o problemă profundă legată de reflectarea și diseminarea poveștii nașterii Mântuitorului și că, oricât de bine ar suna, sloganul „să-L redăm pe Hristos poveștii Crăciunului” nu aduce o soluţie reală.

„Poate că problema nu este dacă ne amintim «că Isus este motivul sărbătorii”, ci că povestea pe care o creionează  «Crăciunul în America» nu seamănă deloc cu povestea pe care Matei și Luca o spun despre nașterea lui Hristos”, scrie Taylor.

Profesorul susţine că istoria Crăciunului este una complicată, modelată de cel puţin patru influenţe: interzicerea sărbătoririi evenimentului de către puritani în secolul al XVII-lea, adoptarea sărbătorii și centrarea ei pe familie la începutul domniei reginei Victoria, publicarea în 1843 a nuvelei Poveste de Crăciun, semnate de scriitorul Charles Dickens și operele poeţilor și pictorilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea (ilustratorii Alexander Anderson și Thomas Nas, de exemplu, sunt cei care au creat un chip, un costum și o legendă pentru Moș Crăciun).

Poveste de Crăciun, nuvela scrisă de Dickens la 6 ani de la urcarea pe tron a reginei Victoria, este un exemplu al modului în care au fost create mituri despre povestea Crăciunului care n-au legătură cu relatările Evangheliilor, subliniază Taylor.

Deși întindem un deget acuzator spre filmele de Crăciun care au înlocuit orice referire la motivul real al sărbătorii cu conceptul „adevăratului spirit al Crăciunului” (un amestec de bunăvoinţă, camaraderie, bucurie și rămășiţe vagi de credinţă), eviscerarea Crăciunului de elementele sale definitorii a avut loc mai devreme, observă autorul unei analize pe tema cărţii lui Dickens. Încercând, potrivit propriilor cuvinte, să judece secolul 19 după cărţile care au fost scrise în el, C.S.Lewis remarca în povestea lui Dickens absenţa „oricărui interes pentru Întrupare. Maria, Magii și Îngerii sunt înlocuiţi cu «spirite» inventate”, până și animalele pomenite în Scriptură (boul, măgarul) fiind înlocuite cu curca și gâscanul de la prăvălia cu păsări.

Poate că sărbătoarea Crăciunului nu e deloc greșită dacă o lăsăm să fie ceea ce este deja – o sărbătoare care a prins un contur tot mai laic, pliindu-se pe nevoia de a petrece timp cu familia și prietenii la final de an – fără a ne lupta să-I facem mai mult loc în ea unui Iisus miniaturizat, diminutivat în noianul de povești concurente, croite pe măsura gusturilor și intereselor noastre.

Pe de altă parte, profesorul pledează pentru o biserică dispusă să se lase modelată mai mult de adevărata istorie a Crăciunului, așa cum este ea prezentată de evangheliștii Luca și Matei. Pentru că aici, în miezul poveștii autentice, și a detaliilor ei uimitoare, se decojesc lecţii ușor de ratat atunci când ne lăsăm modelaţi de propriile noastre povești despre bucurie, perfecţiune și „magie”.

Nașterea lui Iisus: o istorie brăzdată de suferinţă

Dacă examinăm fiecare cusătură a istoriei Întrupării, vom găsi peste tot povești despre dificultăţi, suferinţe, renunţări și pierderi, notează Taylor, îndemnându-și cititorii să descopere că suferinţa semnează experienţa fiecărui personaj al acestei naraţiuni.

„Întruparea este ca o nouă creaţie”[2], scrie profesorul Georges Stéveny, observând că, în timp ce prima a fost marcată de bucurie, a doua este definită de suferinţă. Răspunsul pe care îl dă Maria veștii neobișnuite aduse de înger, „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”(Luca 1:38), este dovada acceptării planului divin în pofida măsurii de suferinţă pe care o presupunea împlinirea acestuia. Mariei avea să-i revină datoria de a-l însţiinţa pe Iosif despre sarcină și despre conversaţia cu îngerul, expunându-se suspiciunilor legitime ale viitorului soţ și riscului de a fi abandonată. Putem doar bănui ceva din frământările și suferinţa lui Iosif, care decide să-și părăsească logodnica în ascuns, pentru a nu-i face situaţia și mai grea și nu știm nimic despre modul în care au fost afectaţi de rușinea sarcinii dezonorante membrii familiilor extinse.

Din povestea pierderii și a tragediei care are loc odată cu nașterea lui Iisus nu lipsește nici masacrul din Betleem, în care pruncii de sex masculin mai mici de doi ani cad victimă setei de putere a unui rege care își simte ameninţat tronul.

Nouă luni de explicaţii incomode, mirosul inconfundabil al scandalului plutind în jur – e ca și cum Dumnezeu ar fi aranjat cele mai umilitoare împrejurări posibile pentru venirea Lui în lume”, punctează Philip Yancey, descriind cât de mare a fost contrastul dintre raportarea la două miracole petrecute la mică distanţă unul de celălalt.

Elisabeta, ruda Mariei, poate vorbi liber despre binecuvântarea primită de familia lor, vecinii și rudele se adună pentru a sărbători nașterea lui Ioan; în urma vindecării miraculoase a lui Zaharia, tot ţinutul vorbește cu uimire despre pruncul abia născut și despre destinul care-l așteaptă.

Maria Îl naște pe Iisus într-un staul, departe de casă – miracolul venirii lui Iisus este învăluit în rușine și va continua să fie, de-a lungul anilor, sursă de priviri și de cuvinte batjocoritoare. La scurt timp după nașterea pruncului, Iosif și Maria sunt nevoiţi să se refugieze în Egipt – o decizie dificilă pentru o familie săracă și probabil imposibil de pus în aplicare dacă nu ar fi existat darurile generoase ale magilor. La nașterea Lui, Iisus nu este întâmpinat cu bucurie și recunoștinţă de cei pe care venise să-i mântuiască, și nici măcar cu dramul de bunăvoinţă cu care este primit un copil în lumea noastră: „în casa de poposire nu era loc pentru ei” (Luca 2:7). Nici moartea Lui nu este cea a unui erou – atârnat între cer și pământ, batjocorit de conducători și de gloată și părăsit de ai Lui, moare ca un făcător de rele, desconsiderat până la ultima respiraţie.

Povestea întrupării este tivită cu suferinţă, iar durerea lui Dumnezeu depășește cu mult suferinţa tuturor personajelor care fac parte din această istorie. Evangheliile ne prezintă un Dumnezeu dezgolit, dezbrăcat de Sine, dispus să rabde tot ce putea născoci răutatea oamenilor și a demonilor. Devenit om, „a rămas om (…) până în situaţia umană cea mai disperată”, îndurând  „chinuri pe care omul nu și le poate închipui”[3], scrie Georges Stéveny.

„Pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”

Generozitate, bunăvoinţă, armonie între oamenii de aproape și de departe – acestea sunt ingrediente la care sperăm în „cea mai frumoasă perioadă a anului”, dar în ce măsură le regăsim în povestea nașterii Lui, așa cum este ea depănată de vameșul Matei și de medicul Luca?

Crăciunul este dezgolit tot mai mult de amintirea nașterii lui Iisus și abia dacă mai este privit ca un element-cheie al planului de salvare a omului, punctează scriitorul Joshua Hill, observând că am înecat mesajul spiritual al evenimentului în siropul dulce al așteptării de a fi mai buni și mai generoși și chiar de a aduce pacea pe întregul pământ. Ideea păcii care să învăluie omenirea cu prilejul nașterii lui Iisus este desprinsă din Scriptură, dar este greșit înţeleasă, crede autorul.

Versetul din Luca („Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte și pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”[4]) nu se referă la o pace construită de om, prin puterea omului – îngerii nu au cântat despre speranţa că planeta noastră va deveni un loc al păcii dacă ne vom trata cu mai multă bunătate. De fapt, dacă vrem să deslușim semnificaţia păcii anunţate de corul îngeresc, vom descoperi în epistola lui Pavel către Efeseni, două dimensiuni ale acesteia – o pace încheiată între Dumnezeu și oameni și, de asemenea, pace între oamenii care Îl primesc pe Iisus, devenind moștenitorii aceleiași promisiuni.

Nicăriei, de altfel, nu găsim în Biblie promisiunea păcii între naţiuni, subliniază Hill – nu ne îndreptăm spre un moment de  încheiere a vărsării de sânge, a tensiunilor și nedreptăţii, ci ne așteptăm la deteriorare progresivă a relaţiei dintre popoare și indivizi (Matei 24:7-9), care va culmina cu sfârșitul tuturor lucrurilor și creerea unui pământ nou, a cărui pace nu va mai fi tulburată vreodată.

Înţelegerea distorsionată a ideii de pace vine dintr-o receptare superficială a mesajului transmis de îngeri, subliniază un autor creștin, care spune, în esenţă, că pacea autentică este posibilă doar dacă oamenii se raportează corect la Dumnezeu, trăind pentru slava Lui.

Crăciunul perfect versus Darul perfect

Există o presiune de a trăi Crăciunul perfect pe care o admit onest unii dintre cei interesaţi doar de latura laică a sărbătorii, dar și cei care încearcă să rămână la semnificaţiile ei religioase.

Pentru unii, perfecţiunea rezidă dintr-o familie armonioasă, împlinită, care se adună în jurul mesei pentru a fi împreună. De altfel, în această perioadă în care oamenii se caută și se reunesc, ne este mai ușor decât oricând să simţim că „pacea pe pământ” ia forma unei familii întregi, care se reunește într-un decor festiv, observă autoarea Hannah King. Dar dacă nu faci parte dintr-o familie numeroasă, și nici măcar fericită? Dacă nu poţi nici măcar silabisi cuvântul  familie fără să simţi durerea unui gol niciodată vindecat sau rușinea unui eșec care pare amplificat sub culorile idilice ale sărbătorilor?

Istoria nașterii lui Iisus nu este despre perfecţiune și magie, ci despre supunere și despre speranţă în orice circumstanţă.

Chiar dacă familia este un dar al lui Dumnezeu, istoria întrupării nu aduce în prim-plan o familie perfectă, oricât de mult am fi idealizat-o de-a lungul vremii. „Imaginea pe care o avem astăzi despre familia perfectă adunată de Crăciun – prosperă, fericită, întreagă și bucurându-se de un decor atractiv – nu e deloc compatibilă cu ceea ce are Biblia de spus despre primul Crăciun”, scrie profesorul de Biblie Esau McCaulley. O mamă necăsătorită, un tată adoptiv, o situaţie materială deloc strălucită – e greu să găsești perfecţiunea în familia lui Iisus, cel puţin dacă privești lucrurile din perspectivă umană. Iar autorii Evangheliilor nu se sfiiesc să arate că, cel puţin în anumite momente, atitudinile și relaţiile membrilor familiei lui Iisus au fost dureros de îndepărtate de perfecţiune (Ioan 7:5; Marcu 3:21).

De altfel, nu perfecţiunea, ci ascultarea este accentuată în experienţa neobișnuită a acestei familii, punctează King: Maria și Iosif se supun voii lui Dumnezeu, chiar dacă ascultarea presupune sacrificiu și umilinţă.

Ajutorul divin este mai ușor de primit de către cei a căror vieţi se năruie, pentru că oamenii cu vieţi perfecte nu găsesc cu ușurinţă un loc pentru El.

Istoria nașterii lui Iisus nu este despre perfecţiune și magie, ci despre supunere și despre speranţă în orice circumstanţă. Despre puterea lui Dumnezeu de a se desfășura acolo unde lucrurile nu merg perfect și nici măcar rezonabil. Despre faptul că ajutorul divin este mai ușor de primit de către cei a căror vieţi se năruie, pentru că oamenii cu vieţi perfecte nu găsesc cu ușurinţă un loc de poposire pentru El.

Povestea nașterii în Betleem face parte dintr-o poveste mai mare pe care o știm tot mai puţin (un sondaj britanic din 2014 a arătat că o treime dintre părinţi credeau că povestea lui Harry Potter este inspirată din Biblie și că mulţi dintre copiii între 8 și 15 ani nu auziseră nimic despre teme biblice celebre, precum nașterea Lui Iisus (25%), Răstignire (43%) sau creaţie (63%). Este o istorie care începe cu crearea unei lumi perfecte și se încheie cu eradicarea răului și restaurarea fiinţei umane.

Te-ar putea interesa și: Minunea apariţiei lui Mesía | În căutarea unei minuni pentru mine

Nașterea Lui întrerupe tragedia declanșată de răzvrătirea omului și aduce speranţa unei schimbări care trece dincolo de voinţa și eforturile umane, supravieţuind și după ce toate luminile de sărbătoare au fost stinse.

Cea mai frumoasă poveste a lumii începe cu Dumnezeul care își părăsește refugiul Său inaccesibil, coboară în întunericul și neorânduiala lumii noastre, primește ieslea și crucea pe care I le întindem și ne oferă, la schimb, o viaţă, o patrie și un tron.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.

„„Georges Stéveny, Întruparea infinitului: Isus Hristos, Editura Viaţă și Sănătate, Pantelimon, 2017, p. 232”.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Carmen Lăiu

Rate it

Previous post

Oameni

Pruncul din iesle și misiunea de salvare a lumii

Nașterea lui Iisus Hristos este amintită în special în perioada Crăciunului, dar întrebarea rămâne: de ce nașterea unui copil, care a avut loc cu aproape 2000 de ani în urmă, este atât de importantă? E Crăciun. Se aud colinde. Se aprind luminiţe, se agaţă vâsc de tocurile ușii, se folosesc fulgi de zăpadă artificială. Dacă poţi, oprește-te un moment și gândește-te: Despre ce ar trebui să fie Crăciunul? Prietenii creștini […]

todayDecember 24, 2022 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%