Important

Nicolae Geantă: Richard Wurmbrand – Martirul viu

todayFebruary 19, 2021 3

Background
share close


Eram masterand când am auzit că a plecat. Vestea m-a întristat profund. Visasem cu ochii deschiși că am să pot să-l strâng odată în brațe. Și să îl rog să-mi pună mâna pe cap, să rostească o binecuvântare. Crescusem cu cărțile sale. Cu predicile sale. Cu citatele sale celebre. Și învățasem din iubirea sa zi de zi. Era cel mai renumit păstor român. Cel mai tradus scriitor român al tuturor timpurilor (în peste 80 de limbi), atât de cunoscut pe mapamond dar evitat în România culturală, pentru greşeala de a fi protestant. Era Richard Wurmbrand.

Considerat de Kremlin cel mai mare duşman al comunismului, singurul român care s-a clasat vreodată în top 70 de personalităţi ale lumii, a creat naţiunea în dimensiunea curajului. „Martirul viu” şi-a oferit bucăţica de pâine săptămânală colegilor suferinzi din celulă, a renunţat la medicamentele sale pentru tinerii bolnavi din puşcărie (după modelul în care „sfântul închisorilor” – Valeriu Gafencu, a procedat cu el), a declarat întotdeauna la anchete (sub tortură!) numai nume scrise pe crucile cimitirelor (și azi, unii dintr-ai noștrii lansează rachete împotriva fraților lor!), a introdus în spatele Cortinei de Fier literatură religioasă, alimente şi îmbrăcăminte, a tipărit şi înmânat Biblii soldaţilor atei ai Armatei Roşii care invadaseră în România postbelică și pe unii i-a convertit. A fost maratonist. Iar noi pietoni.

Probabil actele de curaj ale apostolului închisorilor nu încap într-o bibliotecă. A fost o torță care-a aprins zeci de mii de torțe. A fost un om al iubirii. Iar iubirea nu e iubire dacă nu e jertfită. Spunea că atunci când vom ajunge în ceruri vom fi uimiți să vedem că Dumnezeu ne va prezenta niște trupuri frumoase. „Cine sunt Doamne?” „Așa arătați voi dacă umblați fiecare clipă cu Mine pe pământ!” Adică gata de jertfă în orice loc, în orice clipă…

Erudit desăvârșit, evreul care a îmbrățișat creștinismul a scris, a predicat, a cutreierat pământul. A învățat milioane de oameni despre Împărăția Cerurilor. A fost asemeni Mântuitorului Lui.
Azi s-au împlinit 20 de ani decând cel ce-a mângâiat lanțurile “subteranei” pentru Hristos s-a dus în vesnicie. Mi-a fost ciudă că nu l-am întâlnit pe pământ decât în duh. Dar am să-l văd într-o zi în Ceruri.

Cum putem să ne păstrăm pururea sfinții, martirii printre noi? Trăind ca ei, făcând ca ei, umblând ca ei. Nu îl uitați pe Wumbrand! Dacă-l veți uita va muri a doua oară!

Doamne binecuvântează memoria lui Richard Wurmbrand! Și mai scoate dintre noi martori ca el!

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Doina Bejenaru

Rate it

Previous post

Comunicat

Scrisoare deschisă din partea conducerii RZIM privind investigația asupra lui Ravi Zacharias

Cu inima zdrobită, dorim să facem câteva observații privind acuzele aduse fondatorului RZIM, Ravi Zacharias. În urma acuzațiilor făcute în ultima parte a lunii august, 2020, care susțineau că Ravi Zacharias a avut un comportament neadecvat și a comis abuz de natură sexuală în contextul oferit de două centre de relaxare, am solicitat firmei Miller & Martin PLLC – o firmă de avocatură cu experiență în investigațiile asupra corporațiilor și investigațiile privind infracțiunile de tip sexual – să desfășoare o […]

todayFebruary 19, 2021 5


Similar posts

Anunțuri

Conferința de Tineret: „Unbound” la Sibiu

Conferința „Unbound” revine cu cea de-a II-a ediție la Sibiu. Evenimentul organizat de mișcarea de tineret Vox Dei, vă invită în perioada, 13-14 octombrie la Biserica „Betania” din Sibiu.  „Unbound Empowered by Scripture” dezlegați și împuterniciți de Scriptură putem fi biruitori asupra circumstanțelor. Discutăm în detalii despre importanța Bibliei pentru generația noastră. […]

todayOctober 3, 2023 6

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%