Facebook

Nimeni nu caută pe Google cenzură

todayFebruary 15, 2021 1

Background
share close

De-a lungul ultimului deceniu și jumătate, diferite dispute legale au adus, când și când, în atenţia unor segmente de public chestiunea responsabilităţii sociale a marilor companii Big Tech de a controla fluxul de informaţie de pe canalele lor. Însă, la jumătatea lui ianuarie 2021, oameni de toate culorile ideologice au avut dovada incontestabilă că deciziile giganţilor tehnologici au ramificaţii care depășesc cu mult sfera comercială.

La începutul lunii februarie, vice-președinta executivă a Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabilă de domeniul digitalizării în Uniunea Europeană, aprecia drept binevenită decizia reţelelor sociale precum Facebook și Twitter de a-i suspenda președintelui american Donald Trump posibilitatea de a publica noi postări pe platformele lor. Dincolo de faptul că declaraţia a confirmat convingerile unei tabere politice și le-a înfierat pe ale celeilalte, poziţionarea lui Vestager (diferită de cea a Angelei Merkel, de pildă), a alimentat noi discuţii despre cenzura politică și marile reţele.

Aceasta nu este, nici pe departe, prima ocazie în care politicul și politicile corporatiste se împletesc într-un amestec cel puţin curios.

Pentru mulţi, episodul cenzurării președintelui american este prima instanţă în care judecă posibilitatea ca ideologia să influenţeze, perfect legal, deciziile unei companii care, prin amplitudinea ei, e capabilă să genereze ecou social pe mai multe continente. Însă aceasta nu este, nici pe departe, prima ocazie în care politicul și politicile corporatiste se împletesc într-un amestec cel puţin curios. În realitate, cenzura și chiar auto-cenzura politică este o practică mult mai veche, insuficient dezbătută în spaţiul public. Să analizăm de pildă cazul Google, una dintre companiile care au luat măsuri în ianuarie pentru cenzurarea discursului online al președintelui american.

Imperiul Google

Google este o companie a cărei identitate primară se bazează, cel puţin teoretic, pe libera circulaţie a informaţiei. În practică însă, arhitectura motorului de căutare este un echilibru de forţe în care informaţia relevantă se confundă uneori cu informaţia populară. Iar lucrul acesta are consecinţe serioase.

Alături de Amazon, Apple, Facebook și Microsoft, Google este unul dintre cei cinci mari jucători tehnologici din lume. Capacitatea sa informaţională, tehnică și financiară combinată o fac să fie una dintre cele mai puternice companii transnaţionale din lume.

În calitate de companie multinaţională de tehnologie specializată în servicii și produse legate de internet, Google LLC, filiala principală a conglomeratului american Alphabet Inc., a fost considerată cea mai valoroasă marcă din lume în 2017. Valoarea mărcii Google a crescut constant în ultimul deceniu, anul 2020 fiind un an record când gigantul tehnologic a fost evaluat la 323,6 miliarde de dolari SUA, potrivit Statista Research Department. În ceea ce privește veniturile, aceeași sursă indică faptul că, în 2019, corporaţia și-a majorat încasările cu 24 de miliarde de dolari SUA comparativ cu anul precedent, atingând un record istoric de peste 160 de miliarde de dolari SUA.

Un alt unghi de a privi amploarea acestei societăţi multinaţionale de servicii online este prin cartografierea serverelor sale. Deși aceasta este o sarcină aproape imposibilă, deoarece în prezent nu există informaţii oficiale cu privire la numărul exact de servere pe care Google le găzduiește în centrele sale de date, firma de cercetare și consultanţă Gartner a estimat în 2016 că Google folosea 2,5 milioane de servere în acel moment. Potrivit unor statistici, Google are în prezent peste 70 de birouri în peste 40 de ţări din întreaga lume, oferă căutare în peste 130 de limbi și intermediază aproape 25% din traficul de internet din America de Nord – mai mare decât Facebook, Netflix și Twitter la un loc.

Pe lângă puterea sa de calcul financiar și fizic, ceea ce a consolidat poziţia de top a Google printre marii jucători în domeniul tehnologiei este capacitatea sa informaţională. În lucrarea academică pe care fondatorii Sergey Brin și Lawrence Page au scris-o pentru conferinţa publică de la Universitatea Stanford, unde au anunţat pentru prima dată prototipul Google, motorul a fost prezentat ca unul de căutare hipertextuală pe scară largă menit „să îmbunătăţească calitatea motoarelor de căutare web” sortând eficient prin cantitatea tot mai mare de informaţii disponibile pe web.

Concursul de popularitate al site-urilor

Obiectivul principal al Google, de la bun început a fost acela de a oferi utilizatorilor rezultate de căutare relevante și de a face acest lucru „operând cu judecăţi privind relevanţa informaţiei și aplicând filtre de calitate [acelei informaţii]”. Aceste judecăţi privind relevanţa și filtrarea calitativă a informaţiei ar fi rezultatul unei analize a relaţiei dintre site-uri web, în principal pe baza verificării backlink-urilor pentru a estima importanţa unui site web. Pentru Google, dacă un site web a fost menţionat de numeroase alte site-uri care la rândul lor sunt citate în numeroase alte surse, atunci probabilitatea ca site-ul dat să fie unul relevant e crescută. Prin urmare, site-ul web ar fi favorizat și arătat mai sus în rezultatele căutării. Mecanismul se păstrează și astăzi, deși crawlerele Google actuale și-au diversificat criteriile de relevanţă și le-au ridicat la un nivel mai înalt de complexitate. Criteriile de clasare ale Google sunt considerate secret comercial.

Criteriile de clasare ale Google sunt considerate secret comercial.

Dependenţa sa de backlink-urile unui site a stimulat porecla iniţială a motorului de căutare „BackRub”, deși numele său original era PageRank. În brevetul oficial pentru PageRank, cofondatorul Larry Page citează un brevet anterior al RankDex, un algoritm similar de clasificare a paginilor și de punctare a site-ului, care a fost dezvoltat de un inginer chinez de software: Robert Li, cel care va crea ulterior motorul de căutare chinez Baidu.

PageRank va deveni Google, un nume ales pentru a reflecta misiunea sa de accesare cu crawlere și sortare prin cantităţi mari de informaţii. „Am ales numele Google, deoarece aceasta este o ortografiere greșită frecventă a googol sau 10100 și se potrivește bine cu obiectivul nostru de a construi motoare de căutare la scară foarte mare “, scriau fondatorii la lansarea prototipului. Misiunea Google „de a organiza informaţiile lumii și de a le face accesibile și utile universal” a fost susţinută de un cod de conduită bazat pe un principiu simplu, dar puternic: „Don’t be evil” („Să nu fii rău.”). În documentele pentru oferta publică iniţială de acţiuni Google, Brin și Page scriau: „Să nu fii rău. Credem cu tărie că, pe termen lung, vom fi mai bine deserviţi – ca acţionari și în toate celelalte moduri – de o companie care face lucruri bune pentru lume, chiar dacă renunţăm la câștiguri pe termen scurt. Acesta este un aspect important al culturii noastre organizaţionale și este unul general împărtășit în cadrul companiei.”

Citește și: Migraţia încrederii, în era digitală

În actualul cod de conduită, reprezentanţii companiei afirmă că „Deși multe companii pretind că își pun clienţii pe primul loc, puţini sunt capabili să reziste tentaţiei de a face mici sacrificii pentru a crește valoarea acţiunilor. Google a refuzat ferm să facă orice modificare care să nu ofere un beneficiu utilizatorilor care intră pe site.” Numeroși activiști pentru drepturile omului nu sunt însă de acord cu această evaluare și aduc ca argument felul în care Google s-a poziţionat atunci când a încercat să intre pe piaţa chineză.

Ciocnirea imperiului informaţiei cu imperiul cenzurii

Din punct de vedere economic, piaţa chineză este un potenţial rai pentru companiile de servicii de internet. Cei aproape 900 de milioane de internauţi din China reprezintă aproape 20% din utilizatorii activi de internet din întreaga lume. Începând din 2019, China s-a clasat pe primul loc printre ţările cu cei mai mulţi utilizatori de internet, lăsând Statele Unite pe poziţia a treia, cu un număr de utilizatori de trei ori mai mic (313 milioane). Utilizatorul de internet chinez petrece o medie de 25,9 ore pe săptămână online, ţara având puţin peste 47,9% rata de penetrare a internetului și, prin urmare, o mulţime de consumatori potenţiali încă nearondaţi vreunei companii. Activităţile economice legate de internet ale Chinei sunt așteptate să atingă 22% din creșterea incrementală a PIB estimată până în 2025 – ceea ce se traduce la 2,28 miliarde de dolari din PIB-ul Chinei.

În 2006, când Google a făcut pasul decisiv și a lansat motorul său de căutare în chineză, consilierul pe politici al Google, Andrew McLaughlin, a recunoscut că intrarea pe piaţă înseamnă că gigantul a decis să respecte legea guvernamentală chineză și, implicit, să cenzureze conţinutul pe care îl afișează. Potrivit lui MacKinnon, la acel moment, compania a insistat că va rămâne fidelă motto-ului său de responsabilitate socială corporativă „Să nu fii rău”, dar că trebuie să aleagă între două situaţii de compromis: o restrângere a misiunii sale de a furniza informaţii relevante chinezilor utilizatori versus a nu furniza deloc niciun serviciu utilizatorilor chinezi. În timp ce McLaughlin a recunoscut că cenzurarea rezultatelor Google.cn a compromis misiunea companiei, el a insistat că „a nu oferi deloc acces la Google unei cincimi din populaţia lumii este totuși ceva și mai compromiţător.” Deci, în 2006, cenzura a câștigat lupta cu libera circulaţie a informaţiei. Iar caracterul seducător al pieţei chineze face ca această decizie să fie ușor de înţeles. La fel cum infrastructura fizică și legală creată de guvernul chinez pentru a cenzura o gamă variată de subiecte incomode fac ușor de înţeles și decizia Google de a părăsi piaţa în 2010.

„Marele Firewall Chinezesc”, cum a fost supranumit sistemul de cenzură din China filtrează nu doar companiile care au voie să ofere conexiune la internet furnizorilor la care se abonează populaţia, ci obligă ca tot fluxul de informaţie să treacă prin mai multe gateway-uri care le „purifică” de concepte indezirabile precum „drepturile omului”, „democraţie” sau „libertate”.

Guvernul chinez interzice nouă categorii principale de informaţii, inclusiv informaţii care: (a) sunt contrare principiilor de bază stabilite în Constituţie, legi sau reglementări administrative; (b) este sfidător faţă de regimul de conducere al statului sau sistemul socialismului; (c) subminează puterea statului sau sabotează unitatea statului; (d) incită la ostilitate etnică sau discriminare rasială sau perturbă unitatea rasială; (e) răspândește zvonuri sau perturbă ordinea socială; (f) propagă superstiţiile feudale; diseminează obscenitate, pornografie sau jocuri de noroc; incită la violenţă, crimă sau teroare; îi încurajează pe alţii să comită infracţiuni; (g) insultă sau defăimează public pe alţii; (h) dăunează reputaţiei sau intereselor statului; sau (i) are conţinut interzis de legi sau reglementări administrative.

Citește și: Nativi digital, naivi digital. Viaţa la răsăritul încă unei revoluţii

În ianuarie 2010, Google a anunţat detectarea „unui atac extrem de sofisticat și direcţionat asupra infrastructurii noastre corporative originare din China”. Acest atac, asociat și cu încercarea (eșuată) de a sparge conturile Gmail ale mai multor activiști pentru drepturile omului au dus compania la concluzia că nu mai trebuie să continue cenzurarea rezultatelor pe Google.cn. Google a prezentat guvernului propunerea de a funcţiona necenzurat, sau a părăsi piaţa și rezultatul a fost că Google.cn și-a mutat mai întâi operaţiunile în Hong Kong (datorită regimului legal special al acestuia), apoi le-a închis cu totul, ca urmare a faptului că site-ul nu putea fi tehnic accesat decât cu dificultate.

Lecţia pentru acasă

Ce înseamnă toate acestea la nivel practic pentru utilizatorul european de internet? Începem să înţelegem folosind intrumentele pe care le avem la îndemână: am căutat „semneletimpului.ro crestini china” cu Baidu, motorul de căutare rămas lider de piaţă în China astăzi, iar rezultatele (comparate cu cele de pe Google.ro în imaginea de mai jos) sunt ilustrativ de derizorii.

Pentru un european este straniu să realizeze că diferenţele acestea chiar există, astăzi, și că afectează un număr uriaș de oameni. Dar poate și mai stranie este ușurinţa cu care lumea a trecut peste faptul că în urmă cu doar câţiva ani, Google China oferea utilizatorilor chinezi rezultate asemănătoare celor pe care le oferă astăzi Baidu și nu considera că face nimic greșit. Din contră, considera că face un bine utilizatorilor chinezi oferindu-le, de fapt, același conţinut filtrat pe care li-l ofereau practic și ceilalţi competitori ai Google.

Atunci când principalii promotori ai libertăţii de exprimare modelează această libertate după criterii relative, după ideologii politice, sau chiar după algoritmi care intră sub incidenţa secretului comercial, toate raportate nuanţat la reguli de piaţă regională sau naţională (adică inconsecvent de la o ţară la alta), conștientizăm că libertatea de care ne bucurăm astăzi nu este un dat, ci o construcţie vulnerabilă, de care nu toată lumea se poate bucura în mod egal.

Din nefericire, umbre ale inegalităţii se văd chiar și în sânul societăţilor în care libertatea de exprimare nu este sub presiunea guvernului. În aceste societăţi, exprimarea e afectată mai degrabă de decalajele care par să se adâncească între generaţii. Generaţiile care nu au avut ocazia, timpul sau priceperea să își construiască o raportare sănătoasă la noile tehnologii și generaţiile care s-au născut cu ele și care, paradoxal, suferă de un soi de analfabetism digital funcţional manifestat printr-o încredere fără prea multe rezerve în tot ceea ce le oferă companiile Big Tech.

Alina Kartman este senior editor la Semnele timpului și ST Network.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Alina Kartman

Rate it

Previous post

Biserica

Sute de biserici creștine amenințate de planul Franței de a pune capăt separatismului musulman

Frustrat de mai mulți ani de terorismul cauzat de islamiștii radicali, parlamentul francez dezbate o lege pentru a pune capăt separatismului musulman. Evanghelicii francezi se tem că bisericile lor vor deveni „daune colaterale”. „Este pentru prima dată, în calitate de președinte al Federației Protestante din Franța, când mă găsesc în poziția de a apăra libertatea de cult. Nu mi-am imaginat niciodată că în propria mea țară se poate întâmpla așa ceva.”, a spus François Clavairoly. Denumită oficial „Legea pentru respectarea […]

todayFebruary 14, 2021 11


Similar posts

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%