Israel

Noi suluri ce conţin texte din cărţile profeţilor biblici descoperite în peşterile de lângă Marea Moartă

todayMarch 17, 2021

Background
share close

Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA) a anunţat marţi că s-au descoperit mai multe fragmente din texte biblice pentru prima oară în ultimii 60 de ani, într-o operaţiune ce a fost descrisă ca fiind „provocatoare şi complexă și care s-a derulat la nivel naţional.”

„Noile” manuscrise de la Marea Moartă, includ porţiuni din cărţile a 12 dintre profeţii mici, incluzând şi cărţile Zaharia şi Naum.

„Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecaţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii; niciunul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său şi nici să nu iubiţi jurământul strâmb! Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul.” Acest pasaj din Zaharia 8:16-17 este un exemplu de text ce a fost găsit.

În ciuda faptului că cea mai mare parte din texte sunt în limba greacă, numele lui Dumnezeu apare în vechea scriere ebraică, ce se folosea încă din perioada Primului Templu din Ierusalim.

Manuscrisele găsite au fost probabil ascunse în perioada revoltei evreilor împotriva Imperiului Roman, ce a avut loc acum mai bine de 1.900 de ani.

Într-o operaţiune naţională de amploare ce a urmărit prevenirea jafului, arheologi şi voluntati au recuperat manuscrisele din aşa numită „Peşteră a Groazei”, căţărându-se pe frânghie.

„Echipa ce a lucrat în deşert a demonstrat un curaj excepţional, dedicare şi devotament pentru scopul urmărit, escaladând un spaţiu abrupt, săpând şi cernind, înghiţind şi respirând cu greutate în praful din jur şi întorcându-se cu nişte comori de o valoare inestimabilă pentru omenire,” a declarat Israel Hasson, directorul IAA.

Arheologii au mai descoperit şi o grămadă de monezi din perioada revoltei lui Bar Kokhba, un skelet parţial mumificat vechi de 6.000 de ani al unui copil şi un coş foarte bine păstrat vechi de 10.000 de ani, care se crede că este cel mai vechi coş descoperit intact din lume.

Aproximativ 80 de kilometri de traseu interior de peşteră au fost explorate folosind drone, tehnici de căţărare şi echipament de alpinism, a spus IAA. Excavările arheologice au fost realizate în anumite peşteri ţinând cont de aspecte biologice şi zoologice.

Primele manuscrise de la Marea Moartă au fost descoperite acum mai bine de 70 de ani şi sunt cele mai vechi copii descoperite ale Bibliei. Condiţiile climaterice din interiorul peşterilor au asigurat un mediu perfect de păstrare a acestor obiecte preţioase. Ele au constituit însă şi o sursă de interes pentru hoţii de artefacte.

Sursa: CBN News

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Poteraș Ionuț

Rate it

Previous post

Devoțional

Ioan Ciobotă: Concentrează-te doar la Dumnezeu

16 martie 2021 „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.”(1 Petru 5:8) Video AICI. În Yoga esența este să nu cugeți la nimic, să nu gândești, adică să nu ai mintea trează, să nu gândești, să nu judeci. Să te gândești la nimic. Atunci duhurile celui rău invadează imediat mintea celui care nu se gândește la nimic, iar restul vine de la sine. Însa Biblia […]

todayMarch 17, 2021 1


Similar posts

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%