Psihologie

„Nu eu, nu tu, ci Dumnezeu.” | Lecţii din viaţa lui Iosif

todayMarch 4, 2023 1

Background
share close

Credinţa neabătută a lui Iosif în puterea lui Dumnezeu de a controla totul l-a ajutat să depășească orice încercare. El a profitat de ocazia de a sta înaintea faraonului pentru a da mărturie despre Dumnezeul lui.

Frumos, inteligent și perspicace, Iosif era fiul preferat al tatălui său. Avea vise ciudate, de la o vârstă foarte mică, și chiar mai straniu era faptul că deţinea darul de a interpreta visele. Darul de a vedea lucruri care aveau să se întâmple în viitor și tratamentul preferenţial primit de la tatăl său au aprins flacăra geloziei în inima fraţilor săi. Tatăl lui i-a dăruit o haină scumpă, multicoloră, iar acest dar a înteţit vâlvătaia invidiei. Oricât de dureroasă ar fi fost confruntarea cu invidia și neîncrederea fraţilor săi, ea nu a reușit să devieze viaţa acestui tânăr de la direcţia pe care o luase și nici nu i-a diminuat credinţa puternică în Dumnezeul părinţilor lui.

Numele acestui tânăr era Iosif. La vârsta de 17 ani, tatăl său i-a încredinţat misiunea de a-și căuta fraţii, plecaţi la Sihem cu turmele de oi ale familiei. Iosif urma să aducă vești despre ei, dar, îndată ce l-au zărit, fraţii lui au complotat să scape de el. Deși planul lor a suferit câteva schimbări, în final, au reșit să se debaraseze de el – Iosif a fost vândut negustorilor de sclavi și a ajuns în Egipt, în casa lui Potifar, un dregător al faraonului (Geneza 37 și 38).

Soţia lui Potifar a încercat să-l seducă, dar loialitatea faţă de Dumnezeu l-a ajutat pe Iosif să scape din mrejele ispitei ţesute zi de zi în jurul său. Nu și de temniţă însă, unde a ajuns pe nedrept și unde și-a petrecut ani buni din viaţă. Treisprezece ani mai târziu – în care a rămas credincios chemării lui Dumnezeu, fără să înţeleagă scopul suferinţei prin care trecea – primește de la faraon a doua cea mai înaltă funcţie în stat (Geneza 41:39), după ce reușește să interpreteze visele care îl tulburau pe conducătorul Egiptului (Geneza 41:14‒46).

Integritatea lui Iosif rămâne una dintre cele mai încurajatoare elemente ale acestei istorii, care seamănă cu o cursă în montagnes russes.

Încrezându-se în Dumnezeu pentru ajutor în îndeplinirea responsabilităţilor sale, Iosif reușește să gestioneze cu înţelepciune problemele naţiunii, atât în vremuri prospere, cât și în cele de criză. La 22 de ani după plecarea de acasă, Iosif își reîntregește familia, fiind împreună cu tatăl și fraţii lui în următorii 17 ani.

Integritatea lui Iosif rămâne una dintre cele mai încurajatoare elemente ale acestei istorii, care seamănă cu o cursă în montagnes russes. Anii în care primește un tratament preferenţial nu reușesc să îl corupă, anii de suferinţă nu îi erodează credinţa, iar perioada în care face parte din elita politică a Egiptului nu îl impinge spre autosuficienţă.

„Nu eu, ci Dumnezeu!”

Atunci când l-a chemat pe Iosif înaintea lui, faraonul a recunoscut că în străinul acesta sălășluia o putere mai mare decât în magii şi înţelepţii împărăţiei sale: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci şi am aflat că tu tălmăceşti un vis îndată după ce l-ai auzit” (Geneza 41:15).

Iosif s-a grăbit să clarifice situaţia, pentru că nu intenţiona să folosească acest moment de criză pentru a se promova pe sine. Dimpotrivă, el a refuzat laudele pe care i le aducea faraonul și a folosit oportunitatea întrevederii cu puternicul conducător al Egiptului într-o șansă de a mărturisi despre Dumnezeul în care se încredea: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!” (Geneza 41:16).

Iosif respinge cu modestie elogiul pe care i-l aduce faraonul – „Nimeni în afară de tine” – replicând: „Nu eu, ci Dumnezeu.”

Deși ar fi putut să se bucure de recunoaștere din partea celei mai înalte autorităţi a Egiptului, Iosif repinge cu modestie elogiul pe care i-l aduce faraonul – „Nimeni în afară de tine” – replicând: „Nu eu, ci Dumnezeu.”

Iosif știa că Dumnezeu este sursa cunoașterii și că succesul vine de la El. Această idee este reliefată de Scriptură constant, pe măsură ce se derulează povestea lui Iosif: „Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine” (Geneza 39:2); „Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca” (Geneza 39:3); „Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea” (Geneza 39:23). Secretul succesului lui Iosif consta în umblarea cu Dumnezeu și el nu a ezitat să dea mărturie, ori de câte ori se ivea ocazia, că Dumnezeu este Acela care descoperă viitorul și controlează evenimentele.

„Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu” (Geneza 40:8), le-a spus Iosif dregătorilor faraonului, căzuţi în dizgraţie și tulburaţi de visele avute în închisoare. Înaintea faraonului, Iosif Îl mărturisește din nou pe Dumnezeu ca Autor și Interpret al viselor, dar și ca Suveran peste tot ce se petrece în lume: „Ce a visat Faraon înseamnă un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă” (Geneza 41:25); „Cât priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu Se va grăbi să-l aducă la îndeplinire” (Geneza 41:32).

„Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru.”

Dacă învestirea în a doua cea mai înaltă funcţie politică reprezintă apogeul experienţei lui Iosif, probabil cel mai jos punct al experienţei sale este acela în care fraţii lui îl aruncă într-o fântână fără apă (Geneza 37:24). Calomniile aduse de soţia lui Potifar și lipsa de recunoștinţă a paharnicului faraonului trebuie să fi fost, la rândul lor, experienţe amare – doar că aceste nedreptăţi nu veneau din partea familiei.

Culmea trădării a venit din partea fraţilor lui, care l-au vândut, în ura lor, ca sclav. Mai târziu, aveau să admită că fuseseră conștienţi de impactul pe care îl avea actul lor de trădare: „Da, am fost vinovaţi faţă de fratele nostru, căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga, şi nu l-am ascultat!” (Geneza 42:21). Iosif însuși nu și-a putut imagina că vânzarea lui ca sclav era parte dintr-un plan pe care Dumnezeu îl îndeplinea – un plan despre care îi vorbise prin vise.

În momentul călătoriei spre Egipt, după ce își pierduse libertatea, familia și patria, Iosif nu primise nicio explicaţie de la Dumnezeu cu privire la visele lui, iar șansele ca ele să se împlinească păreau spulberate. În visul paharnicului, al brutarului și în cel al faraonului, Iosif a văzut indicii despre timpul în care se vor împlini acestea. Dar din propriile sale vise au lipsit indiciile care să-l ajute să înţeleagă cât mai avea de așteptat pentru ca ele să se materializeze. Cele 11 stele (Geneza 37:9) nu au reprezentat 11 ani, așa cum a fost în cazul visului faraonului, unde cele 7 spice pline și cele 7 vaci frumoase simbolizau 7 ani de prosperitate pentru Egipt (Geneza 41:26). Iosif a putut dezvălui timpul în care se vor împlini visele celor cărora le-a servit ca tălmaci, dar nu avea nicio idee despre timpul și maniera în care urmau să se împlinească visele proprii.

Abia atunci când fraţii lui au venit în Egipt pentru a cumpăra mâncare și-a amintit de visele din tinereţe (Geneza 42:9) – a fost nevoie de 22 de ani pentru ca Iosif să descifreze sensul viselor lui și să le vadă, în sfârșit, împlinite. Au fost ani lungi, în care Iosif a mers prin credinţă. Acea credinţă pe care Biblia o definește drept „încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1).

„Nu voi, ci Dumnezeu!”

Atunci când Iosif și-a dezvăluit identitatea, fraţii săi au fost incapabili să-i răspundă, din cauza groazei care-i învăluise (Geneza 45:3). Ar fi putut fi ocazia perfectă pentru ca Iosif să se răzbune, dar el avea o altă perspectivă asupra evenimentelor care avuseseră loc cu 22 de ani în urmă. Declaraţia sa categorică este rodul filtrării experienţei trăite prin prisma planului divin: „nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu” (Geneza 45:8).

De fapt, acesta este laitmotivul vieţii sale în exil: „Nu tu, nu eu, ci Dumnezeu!” Relaţia lui cu Dumnezeu îi oferise perspective noi, transformatoare, asupra experienţelor trăite. Lăudat de faraon și ispitit să-și însușească gloria pentru interpretarea viselor, el răspunde cu umilinţă: „Nu eu, ci Dumnezeu!” Pe de altă parte, în ciuda amintirilor despre faptele pline de cruzime ale fraţilor săi, el le poate spune „Nu voi, ci Dumnezeu!”

O viaţă de misiune

Iosif a crezut că viaţa sa era dedicată unei misiuni – o misiune divină despre împlinirea căreia nu deţinea prea multe detalii. Întâlnirea cu faraonul a fost, fără îndoială, o ocazie unică, una pe care ar fi putut să o folosească în avantajul său: un palat pentru sine, o viaţă de prosperitate materială, un viitor asigurat pentru familia tatălui său. Dar Iosif era construit dintr-un material puternic, așa că și-a mărturisit curajos credinţa în suveranitatea lui Dumnezeu, profitând de o ocazie irepetabilă de a vorbi despre Creatorul său.

Mărturia lui a dat roade. Faraonul deschide conversaţia cu Iosif catalogându-l drept singurul capabil să-i descifreze visele și o încheie recunoscând că există o putere mai înaltă care i-a descoperit viitorul: „Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri” (Geneza 41:39). „Împăratul a recunoscut în mod public că numai prin intervenţia milostivă a Dumnezeului lui Iosif se bucura Egiptul de belșug, în timp ce naţiunile celelalte piereau de foame”[1], punctează scriitoarea Ellen White.

Faptul că Iosif își privește viaţa ca pe o misiune dedicată împlinirii planurilor divine este reliefat de răspunsul pe care îl dă fraţilor lui îngroziţi: „Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (Geneza 45:5). Prin inspiraţie divină, Iosif convertește un act cutremurător, vânzarea lui ca sclav, într-o „trimitere”. Cu 22 de ani în urmă, el credea că urma să fie rob pentru tot restul vieţii, dar acum știe că Dumnezeu l-a trimis în Egipt.

În conversaţia dintre Iosif și fraţii săi, cuvântul „a trimite” (ebr., șalach) apare de cel puţin trei ori (Geneza 45:5,7,8), Dumnezeu fiind cel care îl trimite pe Iosif. Iosif a mai spus: „El m-a făcut” (ebr., sum sau sim, „a pune, a plasa, a stabili” – Geneza 45:8-9). Folosirea acestor verbe în răspunsul (Geneza 45:3-1) dat de Iosif fraţilor săi – „a trimite”, „ a pune, a plasa, a stabili” – accentuează ideea că Dumnezeu l-a trimis cu o misiune în Egipt:

A. „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră.” (versetul 5)

B. „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră.” (versetul 7)

C. „nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu.” (versetul 8)

B’. „Dumnezeu m-a făcut.” (versetul 8)

A’. „ Dumnezeu m-a făcut.” (versetul 9)

Iosif a înţeles că scopul lui Dumnezeu a fost, dincolo de dorinţa de a Se descoperi egiptenilor, acela de a-Și salva poporul ales. El a încercat să-și convingă familia – și, prin mărturia înregistrată în filele Scripturii, pe noi toţi – să accepte că Dumnezeu are un scop pentru care îngăduie experienţele pe care le trăim: „ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (Geneza 45:5). Acesta este spiritul unui adevărat misionar, care Îl așază întotdeauna pe Dumnezeu pe primul loc.

Citește și: Cântând în ploaie | Lauda care ne ţine pe frecvenţa cerului

cantand-in-ploaie-lauda-care-ne-tine-pe-frecventa-cerului_exp

„Cum a putut fi Iosif în stare să aibă un asemenea raport de tărie de caracter, cinste și înţelepciune? În anii tinereţii, el se lăsa condus de datorie mai degrabă decât de înclinaţii; integritatea, încrederea simplă, firea sa aleasă, nobilă au adus roade în faptele maturităţii sale. O viaţă curată și simplă înlesnise dezvoltarea puternică atât a puterilor fizice, cât și a celor intelectuale. Legătura cu Dumnezeu prin lucrările Lui și contemplarea marilor adevăruri încredinţate moștenitorilor credinţei au înălţat și au înnobilat natura lor spirituală, lărgind și întărindu-i mintea cum n-ar fi putut-o face niciun alt studiu. Atenţia plină de credincioșie acordată datoriei în orice împrejurare, de la poziţia cea mai umilă și până la cea mai onorată, îi educase toate puterile în vederea celor mai înalte funcţii. Acela care trăiește în armonie cu voinţa Creatorului își asigură dezvoltarea de caracter cea mai reală și cea mai nobilă.[2]

Asemenea lui Iacov

Viaţa lui Iosif conţine lecţii valoroase pentru noi, una dintre cele mai importante fiind aceea că Dumnezeu are un scop special pentru viaţa noastră. El ne-a trimis acolo unde suntem astăzi, cu un scop salvator. Atunci când credem că Dumnezeu are un plan pentru noi, El va deveni centrul vieţii noastre. Dacă avem această credinţă, în fiecare experienţă fericită, împlinitoare a vieţii noastre putem spune: „Nu eu, ci Dumnezeu!” De asemenea, în fiecare circumstanţă care ne întristează și din care nu vedem ieșirea, vom avea puterea de a ne abţine să-i învinuim pe ceilalţi, concluzionând: „Nu tu, ci Dumnezeu!”

Richard A. Sabuin este director al departamentului Educaţie, precum și al departamentului Școala de Sabat și Lucrarea Personală, în cadrul Diviziei Bisericii Adventiste din Pacificul de Nord, în Goyang Ilsan, Coreea de Sud. El este, de asemenea, profesor asociat de studii biblice la Institutul Adventist Internaţional de Studii Avansate (AIIAS), unde a ocupat anterior funcţia de decan. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.

Footnotes
[1]„Ellen G. White, Patriarhi și Profeţi, Ed. Viaţă și Sănătate, București, 1999, p. 237”.
[2]„Ibidem, p. 215-216”.

„Ellen G. White, Patriarhi și Profeţi, Ed. Viaţă și Sănătate, București, 1999, p. 237”.
„Ibidem, p. 215-216”.

The post „Nu eu, nu tu, ci Dumnezeu.” | Lecţii din viaţa lui Iosif first appeared on Semnele timpului.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Richard A. Sabuin

Rate it

Previous post

Oameni

Nikolaus Ludwig von Zinzendorf | Totul sau nimic

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, protestantismul german încetase de mult să fie o torţă aprinsă. Acceptat de nobili și de gloată, el devenise o instituţie ecleziastică, seculară și politizată, ca toate celelalte. În noaptea înstrăinării, Dumnezeu a făcut să răsară din cenușă lumina unei noi dimineţi. Cu capul în mâini, aplecat peste măsuţa din sufragerie, Phillip Jakob Spener (1635 – 1705) era cufundat în meditaţie. Trecuseră cinci ani de când, în 1670, abia numit pastor în Frankfurt, se hotărâse să […]

todayMarch 3, 2023

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/