O zi de care să-ţi aduci aminte întotdeauna

Contează cu adevărat păzirea celei de-a șaptea zile a săptămânii ca Sabat? De ce nu duminica? De ce nu oricare altă zi? La urma urmei, odihna regulată (atât spirituală, cât și fizică) este cea mai importantă. Nu este spiritul legii mai important decât litera ei?

Te invit la o călătorie prin istorie – mai exact, vom ajunge la momentul în care are loc darea Legii, pe Muntele Sinai. Israeliţii erau sclavi în Egipt. Dacă ai fi întrebat pe cineva cu ce se ocupă el, părinţii ori bunicii, ţi-ar fi răspuns că fac cărămizi cu toţii. Lucrau 14 sau chiar 16 ore pe zi, 7 zile din 7. Fără sărbători, fără vacanţe. Atunci când Moise îl întreabă pe faraon dacă pot merge cu toţii în deșert, ca să se închine lui Dumnezeu, acesta le interzice plecarea și le înăsprește condiţiile de lucru: vor fi nevoiţi să își adune singuri paiele pentru cărămizi.

Dumnezeu lovește cu plăgi Egiptul, faraonul le permite evreilor să plece, iar ei traversează Marea Roșie și ajung la Muntele Sinai. Acolo, Dumnezeu le face cunoscute Cele Zece Porunci ale Sale, în mijlocul cărora se află porunca despre Sabat: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta” (Exodul 20:8-10).

Ce încearcă Dumnezeu să le spună? „Voi Îmi aparţineţi. Eu v-am creat. Eu v-am eliberat din Egipt. Nu mai sunteţi niște sclavi care trudesc să-și facă norma de cărămizi. Nu sunteţi definiţi de ceea ce faceţi, ci de ceea ce sunteţi.”

În fiecare săptămână, Sabatul ne amintește cine suntem cu adevărat. Este o zi în care să ne concentrăm asupra a ceea ce suntem cu adevărat – persoane create după chipul lui Dumnezeu, făcute pentru comuniunea cu El.

Ziua de Sabat, un dar mai bun decât darul sexualităţii

În vinerea din săptămâna creaţiei, Dumnezeu l-a creat pe Adam. Acesta s-a trezit, s-a uitat la tot ce era jur și și-a dat seama că se simţea singur. Așa că Dumnezeu a creat-o pe Eva și i-a oferit acest dar pe care noi îl numim sexualitate.

Iată care este dilema mea: tuturor oamenilor le place sexul, dar Dumnezeu a mai oferit omului încă un dar în aceeași după-amiază de vineri: Sabatul! De ce toată lumea vorbește despre un dar, dar nu și despre celălalt? Sexul a fost oferit pentru plăcere și pentru familie, dar la fel a fost și Sabatul! Dumnezeu numește Sabatul o desfătare (Isaia 58:13)! Oamenii mă întreabă: Mai trebuie să ţinem Sabatul? Este Sabatul încă obligatoriu pentru creștini?

Dar ce fel de întrebare este aceasta? Nimeni nu ne întreabă pe noi, pastorii, dacă mai trebuie să întreţină relaţii intime. Sabatul a fost menit să fie un dar incredibil, tot ce putea oferi Dumnezeu mai bun pentru binele și plăcerea noastră.

Iisus i-a spus samaritencei de la fântână: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:13-14). Această femeie avusese cinci soţi și, prin urmare, o mulţime de experienţe sexuale, dar satisfacţia ei întârzia să apară; era în căutarea a ceva care să o împlinească. Ceea ce spune Iisus este că doar relaţia dintre om și Dumnezeu poate împlini nevoile sufletului. Acesta este motivul pentru care ţinem Sabatul.

Este adevărat că păzirea Sabatului a fost transformată în poruncă. Dar el a fost, de asemenea, un dar – o zi de care să ne bucurăm. „Sabatul a fost făcut pentru om” (Marcu 2:27). A fost un cadou cu sute de ani înainte de a deveni o poruncă.

O zi pentru a fi cu Hristos

Biblia ne prezintă o imagine uimitoare: Iisus bate la ușa inimii noastre, în speranţa că Îi vom deschide și Îl vom lăsa să intre (Apocalipsa 3:20). Sabatul este, în cele din urmă, o fereastră spre relaţia cu Dumnezeu. Dacă ziua de Sabat te plictisește, acesta este un indiciu destul de bun al faptului că te-ai plictisit de Dumnezeu. Dacă Sabatul nu este o încântare, probabil că imaginea ta despre relaţia cu Dumnezeu nu include și acest sentiment de bucurie. „V-am numit prieteni” (Ioan 15:15), spunea Iisus – iar esenţa prieteniei este încântarea.

Dacă ziua de Sabat te plictisește, acesta este un indiciu destul de bun al faptului că te-ai plictisit de Dumnezeu.

Bineînţeles, în Sabat există o plăcere intrinsecă, chiar independent de relaţia cu Iisus. Să nu muncești, să îţi petreci timpul cu familia și prietenii – toate acestea produc bucurie. Mesele din Sabat pot fi foarte plăcute. Totuși, scopul Sabatului este prietenia cu Hristos.

Sabatul reprezintă numai o parte din viaţa unui creștin. Noi trebuie să trăim ca El, să iubim ca El și să slujim ca El. Sunt lucruri pe care trebuie să le facem în fiecare zi, și cu atât mai mult în Sabat. Aceasta este ziua Lui. Este un „templu”, așa cum a remarcat Abraham Joshua Heschel. El l-a făcut. Este o zi pentru a fi cu El și pentru a-L face cunoscut. El a ţinut Sabatul, așa că noi ţinem, la rândul nostru, Sabatul.

Ziua de Sabat are gust de cer

Păzesc Sabatul pentru că, prin el, gust ceva din bucuria cerului. Sabatul este un memorial al creaţiei: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exodul 20:11). Cerul nu face altceva decât să așeze lucrurile așa cum ar fi trebuit să rămână ele de la creaţie; astfel, Sabatul arată spre viitor la fel de mult cum evocă trecutul.

În cer vom avea ocazia să fim cu Dumnezeu tot timpul; acum, ne odihnim în Sabat și avem libertatea de a ne petrece o zi întreagă cu Dumnezeu. De asemenea, în cer ne vom închina înaintea lui Dumnezeu, așa cum o facem și acum, în Sabat, când mergem la biserică să ne închinăm Lui. Ieșim în natură, ne odihnim, luăm masa împreună cu familia și prietenii cei mai apropiaţi, pentru că exact acest gen de activităţi le vom regăsi și în cer. Acolo, timpul va încetini, tocmai pentru că vom avea tot timpul din univers la dispoziţie. Sabatul ne ajută să domolim ritmul vieţii noastre, într-un soi de protest împotriva agitaţiei cotidiene.

Războiul s-a terminat!

Un motiv în plus pentru a ţine Sabatul este acela că sărbătorim faptul că războiul s-a încheiat. Există o poveste despre cineva din Amsterdam care a mers cândva la preot să se spovedească: „Am ascuns un evreu în podul casei în timpul războiului.” Preotul a replicat că acesta nu este un păcat. „Da, însă i-am cerut 20 de florini pentru fiecare săptămână în care l-am ascuns”, a continuat cel care se spovedea. Preotul a admis că plata percepută nu a fost tocmai un lucru bun, dar a afirmat că a fost pentru o cauză bună. Moment în care enoriașul a mers și mai departe: „Bine, ceea ce-mi spuneţi chiar mă ajută. Dar aș vrea să vă mai întreb dacă ar trebui să-i spun că războiul s-a terminat.”

La cruce, Hristos a câștigat bătălia. El a strigat: „S-a terminat!” În Sabat sărbătorim sfârșitul războiului.

Timp de șase zile, suntem în mijlocul unui război. Dar în fiecare a șaptea zi luăm o pauză, ne bucurăm de Sabat – o pregustare a ceea ce vom trăi pentru totdeauna într-o zi, când răul va dispărea, iar universul va fi din nou în siguranţă.

Contează cu adevărat ziua?

Pentru a răspunde la această întrebare, să vedem cât de mult ne poate ajuta un exemplu legat de steaguri. Putem lua câteva bucăţi de pânză și să curăţăm mobila sau să ne  ștergem mașina cu ele. Dar în momentul în care le punem laolaltă și formă cu ele un steag, steagul ţării noastre, lucrurile se schimbă. Nu ne mai putem lustrui pantofii cu această bucată de pânză. Devine ceva „sacru” – au fost oameni care au murit pentru acel steag.

Dumnezeu ne spune: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exodul 20:11). El este cel care a luat Sabatul și a făcut din el o zi sfântă, sacră. Sabatul reprezintă ceva – la fel cum un steag are o semnificaţie –, el este o declaraţie despre cine ești și despre cui îi ești loial până la capăt.

„Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.”

Când mă întorc din străinătate, există un moment pe care îl aștept întotdeauna cu nerăbdare. După ce aterizez pe aeroportul din Los Angeles, după ce trec prin vamă și împing căruciorul pe rampă, văd un șir lung de oameni care-i așteaptă pe cei care au aterizat. Acolo sunt fiii mei, gata să mă întâmpine cu bucurie. Ei sunt aceiași băieţi care erau la plecarea mea, nu e ca și cum ar fi intervenit o mică problemă în timpul călătoriei mele, iar soţia mea i-ar fi schimbat. Nu, băieţii care mă așteaptă plini de entuziasm sunt aceiași băieţi pe care i-am primit cu mulţi ani în urmă. Atunci când Iisus Se va întoarce, Sabatul va fi exact aceeași zi pe care El Însuși a creat-o cu mult timp în urmă.

Avem în biserica noastră o familie din Irak, cu trei băieţi. Doi dintre ei, cei mari, au plecat în Irak și au ajuns să se căsătorească cu două surori din biserica din Bagdad (aceasta este o poveste cu adevărat specială). Să presupunem că, la prima nuntă, când fratele mai mare s-a urcat în limuzină pentru a pleca în luna de miere, i s-ar fi alăturat sora soţiei sale. „Ce crezi că faci?” ar fi întrebat el, cu siguranţă. Cum ar fi fost ca ea să răspundă: „Plecăm în luna de miere. Până la urmă, ce contează dacă eu sunt cea care merge cu tine sau sora mea? Semănăm mult, chiar și fizic, provenim din aceeași familie, așa că nu contează care dintre noi două va pleca în luna de miere.”

Citește și: Sabatul ca zi de odihnă | Adu-ţi aminte să te odihnești!

Îţi poţi imagina că mirele ar fi convins de aceste argumente? Relaţiile dintre oameni contează, iar persoanele nu sunt interșanjabile. Ziua în care ne odihnim și ne închinăm lui Dumnezeu contează pentru El. Păzirea Sabatului este declaraţia noastră că ne pasă suficient de mult de Dumnezeu pentru a ne închina Lui, chiar în ziua pe care El a pus-o deoparte, cu mii de ani în urmă.

Testul final al credincioșiei

În capitolul 6 din Daniel, citim despre împăratul Darius care semnează o lege, obligându-și supușii să nu se închine nimănui (niciunui om sau zeu) decât împăratului, timp de 30 de zile. Dușmanii lui Daniel l-au urmărit, pentru a vedea dacă va încălca legea sau își va schimba modul de închinare. Și noi credem, pe baza profeţiilor biblice, că în viitor va fi adoptată o altă lege de acest fel, iar lumea va fi cu ochii pe noi, ca să vadă dacă ne vom schimba ziua de închinare.

Ești dispus să fii un Daniel și să decizi că merită să fii destul de curajos încât să te rogi lui Dumnezeu cu ferestrele deschise, în ziua Lui de odihnă, fără teamă și fără rușine?

Dan Smith este pastorul principal al Bisericii Universităţii La Sierra din Riverside, California, SUA. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.