Optimism

Oglinzi prăfuite | Omul renăscut într-o lume cinică

todayJuly 15, 2022

Background
share close

Într-o lume cinică, formulările corecte, pentru că pot fi ușor bănuite de ipocrizie, dezvoltă și mai mult cinismul, precum anumiţi nutrienţi altminteri sănătoși dezvoltă cancerul. Cinicii au nevoie de perspective diferite, trăite, care să-i ajute să creadă din nou.

Mai intens și mai crâncen decât pe oricare piaţă se bat comercianţii din piaţa ideilor. Artizanii și partizanii ideologiilor politice, sociale, economice sau religioase coexistente se înfruntă permanent, în încercarea de a-și asigura o cotă mai bună de piaţă. Iar, retrospectiv, lumea a fost adesea șocată de cât de ușor au reușit să se impună de-a lungul istoriei ideologiile false, nocive sau chiar inumane.

Pe lângă manipularea și minciunile perpetuatorilor ideologiilor nocive mai există un factor care, deși nu se află în mâinile acestora, a lucrat de fiecare dată în favoarea lor. Acest factor, cu o importanţă uriașă, este bine ilustrat de analiza unui caz din 2015, realizată de Seth Stephens-Davidowitz, cercetător de date american.

Pe 2 decembrie 2015, în San Bernardino, California, doi tineri musulmani au deschis focul în sediul Inland Regional Center și au ucis 14 oameni, rănind grav alţi 22. În seara aceleiași zile, în faţa televizorului și a computerului cu care analiza aproape permanent, de mai bine de doi ani, căutările pe Google ale americanilor, Davidowitz a făcut o descoperire răscolitoare[1].

La numai câteva minute după ce buletinele de știri au dat numele unuia dintre atacatori, „un număr tulburător de californieni au decis ce vor să facă cu musulmanii: să-i ucidă“. Sintagma cea mai căutată pe Google în acele momente, dintre cele care conţineau cuvântul „musulman“, a fost în acea seară „kill Muslims“ (kill, în engleză, înseamnă „a ucide“). Dacă, înainte de atacul din 2 decembrie, aproximativ 20% din căutările pe Google ale americanilor cu privire la musulmani conţineau indicii ale urii, acest tip de căutări trecuse de 50% în orele care au urmat atacului.

Mai important însă este ce a descoperit Davidowitz patru zile mai târziu, când președintele Obama a ţinut un discurs pe tema atacului din San Bernardino. În general, presa a apreciat că discursul a fost un succes, prin prisma retoricii puternice și mișcătoare, și l-a lăudat pe președinte pentru tonul clar și pacificator. Obama transmisese mesajul corect din punct de vedere politic, social și moral, chemându-și concetăţenii la abandonarea discriminării de orice fel și amintindu-le că libertatea este mai puternică decât frica. În ciuda evaluărilor presei, pe care consilierii prezidenţiali le-au putut folosi ulterior ca indicii ale reușitei comunicării președintelui, Davidowitz a descoperit că, în timpul discursului lui Obama și imediat după, căutările americanilor pe Google au descris o cu totul altă realitate. Președintele reușise să trezească și mai multe emoţii negative în cei care l-au ascultat. Căutările pe Google care asociau musulmanii cu termeni precum „teroriști“, „răi“, „violenţi“ s-au dublat, cele în care refugiaţii sirieni erau asociaţi cu termeni negativi au crescut cu 60%, în timp ce căutările referitoare la cum pot fi ajutaţi aceștia au scăzut cu 35%.

Ce a fost în neregulă cu discursul lui Obama? Fără îndoială, iubitorilor de istorie situaţia le reamintește de multe cazuri similare (de la Hitler, acum opt decenii, la Trump, anul trecut, ca să ne referim doar la trecutul recent) în care, în general, presa a estimat greșit calitatea și impactul anumitor mesaje din spaţiul public asupra maselor. Astfel, înainte de a răspunde la întrebarea anterioară, e util să răspundem la o alta: Ce ne spune această eroare recurentă de evaluare despre noi și percepţiile noastre? În primul rând, că oamenii mint și se mint cvasipermanent. Nu știm, cel mai adesea, adevărul despre ce gândesc ceilalţi, indiferent de cât de atent este sondată sociologic piaţa. În al doilea rând, mesajul corect, adevărul, nu deţine o putere magică de a-i convinge pe oameni. Urmărind efectele pe care le are asupra maselor, concluzia inevitabilă este că, cel puţin în unele situaţii, adevărul în sine este mai puţin important decât maniera în care a fost el comunicat. Acesta este de fapt și răspunsul la întrebarea cu care a debutat paragraful de faţă: Discursul lui Obama fusese corect, transmisese adevărul, dar era în esenţă moralizator, ceea ce, contrar intenţiilor, a determinat o amplificare a reacţiilor negative ale ascultătorilor săi faţă de musulmani.

Dar partea cea mai spectaculoasă a observaţiilor lui Davidowitz abia urmează. A existat o frază în discursul președintelui care a spart tiparul căutărilor negative pe Google efectuate de ascultătorii săi. După ce Obama a afirmat că „musulmanii americani sunt prietenii și vecinii noștri, colegii noștri de muncă, eroii noștri din sport și, da, ei sunt bărbaţii și femeile noastre în uniformă, care sunt gata să moară ca să ne apere ţara“, pentru prima dată în mai bine de un an de zile, spune Davidowitz, cel mai căutat termen alături de „musulmani“ nu a mai fost „teroriști“, „extremiști“ sau „refugiaţi“, ci a fost „sportivi“, urmat în topul căutărilor de cuvântul „soldaţi“. Iar „sportivi“ era pe prima poziţie și la o zi după discurs.

O concluzie sugerată de analiza lui Davidowitz este că, mai ales atunci când subiectul îi afectează personal, direct sau indirect, oamenii nu tolerează nici limbajul de lemn, dar nici mesajul de lemn, adică mesajul moralizator, intuitiv, indiferent de cât de bine este sau nu este el îmbrăcat retoric. Altfel spus, oamenii nu vor să li se dea lecţii, să fie mustraţi și învăţaţi să fie buni. Durerea, frustrarea sau furia sunt mai mari decât impulsul de a ne lăsa cercetaţi de lecţiile despre „cum e corect sau ce este bine să faci“. Mesajul rece, obiectiv are șanse mici în faţa emoţiilor răvășitoare. Dar acolo unde corectarea nu funcţionează se pare că funcţionează invitaţia la a descoperi mai mult, la a lărgi orizontul – un exerciţiu care poate începe pe același teren al emoţiilor, dar care duce la concluzii raţionale, de folos pentru ieșirea din cercul vicios al durerii, fricii sau furiei.

La două luni după primul discurs, Obama a ţinut un alt discurs televizat pe tema islamofobiei. Unul complet diferit. Nu s-a mai concentrat pe adevărul teoretic și pe apelul ca oamenii să facă ce trebuie, ci pur și simplu a deschis orizontul și i-a ajutat pe ascultătorii săi să-i vadă pe musulmani într-un cadru mult mai larg, cu accent pe detalii semnificative, impresionante, de natură să încline balanţa. El le-a amintit americanilor că mulţi sclavi ajunși cu secole în urmă în America erau musulmani, că Thomas Jefferson și John Adams aveau propriile exemplare ale Coranului, că un musulman a creat planurile zgârie-norilor din Chicago. A vorbit din nou despre sportivi și soldaţi, dar și despre ofiţerii de poliţie, pompierii, profesorii și doctorii musulmani americani. Iar Davidowitz a constatat, în analiza sa minut cu minut a căutărilor pe Google, că acest discurs a fost mai eficient decât cel dintâi – căutările marcate de ură au scăzut în orele de după intervenţia televizată a președintelui.

Chiar dacă analiza lui Davidowitz nu ne răspunde la o întrebare importantă, și anume în ce măsură căutările pe Google pot influenţa mentalităţi și comportamente pe termen lung, totuși ea ne ridică o altă întrebare, a cărei semnificaţie este evidentă: Ce s-ar întâmpla dacă mult mai mulţi comunicatori din spaţiul public – de la politicieni la clerici, incluzându-i pe jurnaliști, dar și pe noi toţi, cei care prin reţelele sociale avem astăzi propria voce în agora – ar comunica diferit? Dacă, lăsând predicile moralizatoare deoparte, am trăi mai autentic și am învăţa să comunicăm mai mult istorii de viaţă și imagini care conturează realist perspective diferite?

Într-o lume cinică, formulările corecte, pentru că pot fi ușor bănuite de ipocrizie, dezvoltă și mai mult cinismul, precum anumiţi nutrienţi altminteri sănătoși dezvoltă cancerul. Cinicii au nevoie de perspective diferite, trăite, care să-i ajute să creadă din nou. După ce istoria ne a oferit suficiente motive să nu mai credem, deopotrivă, în bunătatea omului religios sau a omului secular, avem nevoie să găsim motivele de a crede în omul renăscut (după metafora biblică), adică schimbat, tocmai pentru a ne stinge cinismul care ne transformă treptat într-o societate distopică, mercantilă și fără morală.

Norel Iacob este redactorul-șef al revistelor Semnele Timpului și ST Network.

„Pe care o descrie în cartea Everybody Lies: What the Internet Can Tell Us About Who We Really Are, Bloomsbury, 2017.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Norel Iacob

Rate it

Previous post

Carne

Viața sănătoasă (și) cu o casă ordonată se ține

O dimineaţă care începe cu căutarea frenetică a cheilor sau a telefonului nu dă cel mai relaxat ton unei zile, dar specialiștii spun că beneficiile pe care ni le oferă o casă ordonată trec dincolo de reducerea nivelului de stres cotidian. Zeci de jurnaliști s-au grăbit spre Princeton, New Jersey, la 18 aprilie 1955, ziua în care a murit Albert Einstein, dar numai unul a reușit să obţină fotografii inclusiv […]

todayJuly 14, 2022

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/