Spiritualitate

Părinţi cu fii risipitori

todayNovember 27, 2020 2

Background
share close

Puţine lucruri pot străpunge inima unui părinte la fel de dureros cum o face decizia copiilor de a se înstrăina de Dumnezeu. Durerea, vinovăţia, rușinea și sentimentul eșecului sunt poveri zdrobitoare pe care le poartă părinţii fiilor risipitori, în timp ce oscilează între speranţă și descurajare.

Două treimi dintre tinerii americani care au frecventat o biserică protestantă în mod regulat cel puţin un an în timpul adolescenţei spun că au abandonat mersul la biserică între 18 și 22 de ani, pe o perioadă de minim un an,  potrivit unui studiu realizat în 2017 de LifeWay Research în Nashville, Tennessee.

„Realitatea este că bisericile protestante continuă să vadă noua generaţie plecând. Indiferent de factorii externi, biserica protestantă se micșorează încet din cauze interioroare”, a declarat Scott McConnell, director executiv al LifeWay Research. Scriitorul catolic Brandon Vogt afirmă că biserica de care aparţine cunoaște o pierdere atât de masivă a tinerilor, încât o compară cu o hemoragie: 50% dintre tinerii americani crescuţi în biserica catolică nu se mai identifică cu această religie, iar opt din 10 dintre cei care își pierd credinţa o fac înainte de vârsta de 23 de ani.

Studiul efectuat de LifeWay Research a constatat că cele mai frecvente motive ale abandonării bisericii au fost mutarea la facultate (34%), responsabilităţi legate de job (24%), dezacordul faţă de poziţia bisericii cu privire la probleme sociale și politice (25%), faptul că tinerii nu se mai simt conectaţi cu membrii bisericii lor (29%) sau îi percep drept persoane critice sau ipocrite (32%).

Rezultatele arată că cei mai mulţi tineri nu își părăsesc biserica sub influenţa ateismului sau pentru că și-au pierdut credinţa, dar acest lucru poate fi chiar mai îngrijorător pentru bisericile protestante: înseamnă că nu a existat o credinţă bine întemeiată care să determine tânărul să caute o biserică locală atunci când intră într-o nouă etapă a vieţii, explică Ben Trueblood, director of student ministry at LifeWay.

Importanţa modelului parental

Cea mai importantă influenţă socială în conturarea vieţii religioase a tinerilor este viaţa religioasă modelată de părinţi, scrie Christian Smith, profesor de sociologie la Universitatea Notre Dame, în cartea sa, Soul searching. Pornind de la această afirmaţie, bloggerul și autorul creștin Frank Powell încearcă să clarifice problema responsabilităţii în cazul tinerilor care se îndepărtează de Dumnezeu. În timp ce mulţi se întreabă ce trebuie să facă biserica pentru acești tineri, Powell susţine că părinţii, și nu biserica, constituie veriga principală de legătură dintre tineri și Dumnezeu.

Atunci când a devenit lider de tineret, Powell a constatat că părinţii îl considerau adesea principalul responsabil pentru creșterea spirituală a copiilor lor, dar Biblia nu susţine un asemenea model, spune el. Pastorul, liderul de tineret și alţi membri ai bisericii care se ocupă de tineri pot contribui la consolidarea credinţei tinerilor, și e de așteptat să facă acest lucru, dar părintele are principala responsabilitate de a zidi această credinţă.

Rememorând perioada copilăriei, Powell spune că factorul cel mai important în menţinerea credinţei sale în perioada în care a plecat la facultate a fost credinţa părinţilor săi. Copiii nu trebuie să-l vadă pe Dumnezeu doar în asociere cu un set de reguli sau cu prezenţa la biserică. Ei au nevoie să vadă că părinţii lor chiar au încredere în promisiunile lui Dumnezeu, că iau decizii ca și cum Dumnezeu este real și viu”. Prin alegerile de zi cu zi, părinţii conturează un portret al lui Dumnezeu, spune Powell, insistând că nu este niciodată prea devreme, și, cel mai probabil, nici prea târziu, pentru a reflecta cât mai fidel acest portret.

Încurajând copiii adulţi să găsească calea spre Casă

Chair dacă fiul sau fiica ta sunt deja adulţi atunci când Îl resping pe Dumnezeu, nu e niciodată prea târziu ca să fie influenţaţi de credinţa părintelui, afirmă Rob Rienow, autorul cărţii Never Too Late: Encouraging Faith in Your Adult Child, care analizează câteva principii biblice pe care părinţii ar trebui să le urmeze.

În primul rând, părintele trebuie să-și analizeze viaţa, pentru că este imposibil să îţi conduci copilul într-o direcţie spre care nu mergi tu însuţi, spune Rienow, citând un pasaj din Deuteronom: „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Iar cuvintele acestea, pe care ţi le poruncesc astăzi, să le păstrezi în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti despre ele când vei fi acasă sau în călătorie, când te vei culca sau când te vei trezi” (Deuteronom 6:5-7). Orice părinte face greșeli și este nevoie să aducem eșecurile noastre în faţa lui Dumnezeu, în rugăciune și cu un spirit de pocăinţă, conștienţi de faptul că „viaţa noastră are un efect de undă de-a lungul generaţiilor”. În al doilea rând, oricât de mult ar fi rănit de alegerile copilului său, părintele trebuie să menţină o relaţie apropiată cu acesta.

„Cea mai scurtă distanţă între inima copilului tău adult și Hristos este relaţia ta cu el”, punctează Rienow.

Nu în ultimul rând, este nevoie ca părintele să comunice atât har, cât și adevăr copilului. Acesta trebuie să se simtă iubit indiferent de ce se întâmplă în viaţa lui, dar în același timp este important să știe că părintele este precocupat de starea sa spirituală.

Pe de altă parte, îngrijorarea părintelui nu este un motiv pentru a încălca libertatea copilului de alegere. Vrei ce e mai bun pentru copiii tăi adulţi, dar știi că nu le poţi spune cum să trăiască. Nu poţi lua acea decizie pentru ei”, explică dr. Alan Nelson, psihiatru și terapeut de familie. În timp ce se roagă pentru (re)convertirea copilului, un părinte trebuie să menţină canalele de comunicare deschise, așa încât copilul să nu asocieze întâlnirile cu acesta cu predici nesfârșite privind consecinţele alegerii sale ori cu o îngrijorare părintească permanent afișată, subliniază Nelson.

Niciunul dintre noi nu are puterea să schimbe alte fiinţe umane și ar fi grav dacă am avea-o”, scria Frederich Buechner, după ce, ani întregi, a fost măcinat de dorinţa de a rezolva problema anorexiei fiicei sale. Aceasta a ajuns doar piele și os, iar viaţa și bunăstarea părintelui ei a început să graviteze în jurul alegerilor ei. În cele din urmă, scriitorul a realizat că singura șansă ca fiica lui să se vindece era ca ea să decidă acest lucru, și că lui nu-i rămânea altceva de făcut decât să-i lase libertatea de a alege viaţa sau moartea. În final, Buechner a înţeles că acest travaliu nu este deloc nefamiliar Tatălui nostru ceresc, care se auto-limitează pentru a ne da libertatea de a alege inclusiv lucrurile care ne distrug

Întărind relaţiile și (re)descoperind puterea rugăciunii de mijlocire

Dacă viaţa ar avea încă o ediţie, orice părinte ar încerca să-și repare greșelile, dar cum trecutul nu poate fi schimbat, cel mai bun lucru care poate fi făcut rămâne întărirea relaţiei părinte-copil, scrie Dorothy Eaton Watts, autoarea cărţii Când copilul tău întoarce spatele lui Dumnezeu. Este dificil să iubești atunci când ești rănit, dar un părinte nu poate avea o armă mai puternică decât dragostea necondiţionată.

În iureșul problemelor zilnice, e ușor să ratăm ocaziile care pot întări relaţiile, de aceea este nevoie să ne oprim și să celebrăm bucurii simple, fără a aștepta evenimente speciale, scriu Dave și Claudia Arp, fondatorii organizaţiei Marriage Alive International.

Cel mai mare dar pe care-l putem oferi copiilor noștri este să fim acolo pentru ei, în momente de bucurie, tristeţe succes sau disperare”, scrie Watts, subliniind că, deși părinţii vor lipsi uneori de la anumite evenimente în semn de dezaprobare pentru alegerile copiilor, absenţa doar mărește distanţa dintre părinte și fiul risipitor.

Pe de altă parte, prezenţa transmite acceptarea copilului, nu neapărat și a alegerilor lui, și menţine deschise căile de comunicare.

Cel mai preţios dar care poate fi oferit copiilor, care exprimă dragostea mai mult decât orice alt cadou și care nu ne costă decât timpul, este rugăciunea, punctează Watts, prezentând în cartea sa exemple de convertiri care au avut loc în urma rugăciunii părinţilor. Pastorul Dick Eastman, autorul cărţii Dragostea pe genunchi, spune că rugăciunile mamei sale i-au schimbat cursul vieţii, după ce se lăsase antrenat de prieteni în diferite infracţiuni, în timpul adolescenţei. Eastman povestește că niciunul dintre darurile primite vreodată de la mama sa nu a depășit valoarea rugăciunilor ei de mijlocire.

Credinţa este un dar al lui Dumnezeu, unul netransferabil, așa că rolul părintelui de a-L îndrepta pe copil spre Dumnezeu este important, dar are limitele sale, scrie pastorul John Piper, subliniind că părintele n-ar trebui să fie mai împovărat decât este deja de alegerile copiilor săi. Rugăciunea pentru copii este esenţială, punctează Piper, sugerând că este nevoie de perioade de post periodice, la care se pot alătura și prietenii. Atingerea unui echilibru între tristeţea provocată de înstrăinarea copiilor de Dumnezeu și bucuria pe care ne-o dă prezenţa Lui ar trebui să fie un motiv solid de rugăciune, susţine Piper, explicând că nimic nu poate să distrugă bucuria creștină, nici chiar suferinţa provocată de un fiu risipitor.

Eliberarea de teamă și vinovăţie

Una dintre cele mai dificile experienţe ale unui părinte este să înveţe să dea drumul controlului pe care îl exercită (sau ar dori s-o facă) asupra copilului. Scriitoarea creștină Karen Burton Mains numește aceasta „experienţa Moria”. Nevoită să asiste la chinul prin care mezinul ei a trecut prin ultimele luni de viaţă, și la decesul lui, provocat de cancer, Mains vorbește despre darul unei lupte acerbe, în care înveţi să-ţi pleci genunchii în faţa Celui care controlează totul atunci când nu mai poţi controla nimic.

Până la urmă, atunci când un părinte aduce pe lume un copil, înţelege ceva mai bine dragostea lui Dumnezeu pentru fiii Lui, dar pe măsură ce acesta crește, cunoaște și o fărâmă din durerea pe care El a simţit-o atunci când ei au ales să-și folosească libertatea în detrimentul bunăstării lor.

Indiferent de alegerile copiilor, un părinte ar trebui să se elibereze de obiceiul de a se martiriza; el trebuie să înveţe cum să trăiască depinzând doar de Dumnezeu și nu de copii.

Deseori, părinţii care au copii rebeli experimentează o suferinţă dublă – aceea provocată de propriile regrete și cea produsă de membrii bisericii lor, care privesc cu ochi critic experienţa lor, eventual solicitându-le să renunţe la slujirea lor în cadrul bisericii, până ce odraslele lor vor reveni la comportamente mai bune, scrie autoarea Mary Yerkes. Răspunsul la întrebarea sfredelitoare „Am eșuat ca părinte?” este „Da. Toţi părinţii o fac”, explică Yerkes, citându-l pe apostolul Pavel: „Toţi au păcătuit și sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Pe de altă parte, chiar și într-un mediu perfect, cu un Tată perfect, Adam și Eva au ales să se răzvrătească. Prin urmare,după ce și-au cerut iertare pentru greșelile de care sunt conștienţi, părinţii trebuie să-și susţină copiii în rugăciune, agăţându-se nu de veștile rele ale prezentului, ci de Acela care le iubește copiii chiar mai mult decât o fac ei, conchide Yerkes.

Un sondaj realizat de psihologul James Dobson arată că 85% dintre copii se întorc la valorile și credinţa părinţilor lor între 20 și 24 de ani, următorul moment de întoarcere fiind în jurul vârstei de 40 de ani, când copiii lor sunt adolescenţi.

Cele mai frecvente motive pentru care tinerii s-au întors, în final, la biserica în care au crescut, potrivit LifeWay Research, au fost încurajarea familiei (37%), dorinţa personală de a se întoarce la biserică (32%) și sentimentul că Dumnezeu îi cheamă înapoi (28%).

În cele din urmă, deși așteptarea e grea, nu ar trebui să uităm că Dumnezeu nu socotește timpul ca noi, subliniază Watts. El Își așteaptă cu răbdare fiii risipitori și rămâne alături de ei, dar și de părinţii întristaţi. Orice copil rebel este căutat de dragostea Lui zile și ani la rând, pentru că Dumnezeu nu renunţă niciodată ușor la noi. Acesta este un motiv de speranţă pentru părinţii care se roagă, știind că El va continua să-i atragă spre El pe copiii rebeli chiar și după ultima bătaie de inimă a părintelui.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.

 

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Carmen Lăiu

Rate it

Previous post

Important

Cine a scris Biblia? – ȘtiriCreștine.ro

Potrivit nenumăratelor surse, singura carte cu cele mai bune vânzări din toate timpurile este Biblia. Miliarde de exemplare au fost vândute și distribuite în întreaga lume, mult mai mult decât cele clasice, populare sau hituri recente precum Harry Potter. În majoritatea cazurilor, autorii cărților cel mai bine vândute s-au îmbogățit din vânzările cărții lor. Uitați-vă la Harper Lee, de exemplu. În 1960, a publicat prima și singura ei carte (până […]

todayNovember 27, 2020 3


Similar posts

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%