Război

Părinții și timpul liber | Regăsind timpul liber pierdut

todayMarch 18, 2022

Background
share close

Părinţii și timpul liber ajung uneori să nu se intersecteze deloc pe parcursul unei zile. De ce relaxarea nu este ușoară pentru părinţi?

Privesc o imagine cu o mamă care într-o mână ţine copilul, cu cealaltă învârte cu lingura într-o oală, în faţa ei este un munte de vase care așteaptă să fie spălate, iar la ureche are un telefon la care întreţine o conversaţie care pare a fi importantă profesional.

Inevitabila întrebare a mamelor apare și în mintea mea: Cu ce greșesc?

Mă încearcă un sentiment contradictoriu. Nu mă regăsesc în această imagine. Nu vreau să mă regăsesc în acea imagine epuizantă, dar în același timp este ceva în mine care regretă că nu poate să se încadreze în acest tipar. Pe de altă parte, întâlnesc o altă imagine, cea a unei mame îmbrăcate într-o rochie florală, pe o pajiște, zâmbind relaxată și fericită, totul editat în tonuri pastelate. Mă încearcă din nou același sentiment contradictoriu. Nu mă regăsesc în această imagine.

De data aceasta îmi doresc să mă regăsesc în tiparul acesta împlinit, dar ceva îmi spune că realitatea, cel puţin a mea, este altfel, așa că am din nou același sentiment de regret. Mă întreb unde este problema. Și inevitabila întrebare a mamelor apare și în mintea mea: Cu ce greșesc?

Îmi spun că voi sta departe de mediul social, pentru că îmi creează un standard și mă presează să ader la el. Însă curând realizez că nu rezolv de fapt nimic. Ideile acestea sunt peste tot, ca un dat, din generaţie în generaţie. Și, pentru că mintea mea gândește juridic inclusiv în concediul de creștere a copilului, mă simt ca un om cu o datorie păguboasă lăsată într-o moștenire: este atât de consumatoare de resurse fizice și psihice încât acoperă tot beneficiul moștenirii. Dar cum am ajuns de la bebeluși la moșteniri și de la relaxare la datorie? Ceva chiar e în neregulă aici.

Portretul unei generaţii de părinţi

În dorinţa de a descoperi fisura de logică, încep de la ceea ce în presa contemporană pare a fi oracolul zilelor noastre – analiza statistică.

Fenomenul de sharenting[1] adaugă presiune și consumă timp, cu efecte asupra sănătăţii psihice.

Responsabilităţile părinţilor s-au aflat, în timpul pandemiei de COVID-19, sub o presiune probabil nemaiîntâlnită în generaţia noastră: 52% dintre părinţii cu copii sub 12 ani au spus că a fost dificil să facă faţă acestor responsabilităţi, faţă de 38% care spuneau același lucru înainte de martie 2020. Rata depresiei post-partum s-a dublat în cursul izolării, iar taţii sunt sub presiunea de a fi sprijinul financiar central în familiile lor, în condiţiile în care sunt mult mai implicaţi în educaţie decât acum 50 de ani.

Fenomenul de sharenting[2] adaugă presiune și consumă timp, cu efecte asupra sănătăţii psihice. Iar blogurile părinţilor contra-curent, care prin umor și sinceritate doresc să prezinte realist această experienţă consumatoare, au de multe ori un efect paradoxal. Imaginea unui părinte obosit, de tip multitasking, care poate face haz de necaz normalizează și valorizează imaginea pe care o deplânge, adăugând la presiunea pe care o resimt părinţii.

În condiţiile acestor așteptări, nu este de mirare că timpul liber personal al părinţilor poate însuma mai puţin de o oră pe zi.

Perceperea generală a vieţii de părinte ca „job permanent“, deși a avut ca efect validarea socială și recunoașterea eforturilor părinţilor care aleg să stea acasă, aduce cu sine și concepte străine, în contradicţie cu spaţiul liniștit al casei – presiunea performanţei, competiţie, eșec, frica de greșeli, recompensarea sacrificiului.

Se pare că taţii petrec pe săptămână cu peste trei ore mai mult implicaţi în activităţi recreative[3], în comparaţie cu mamele, prin activităţi recreative, înţelegându-se: TV sau alt tip de mass-media, activităţi sociale și activităţi sportive. Chiar și în timpul acestor activităţi, în special mamele declară că se simt stresate. Cum altfel, dacă timpul liber petrecut împreună cu copiii a fost inclus ca standard pentru o educaţie completă și de calitate, iar responsabilităţile parentale nu se opresc nici dacă familia merge în vacanţă?

De ce relaxarea nu este ușoară pentru părinţi?

Citind statisticile încep să îmi înţeleg sentimentul contradictoriu despre care scriam la început și să identific fisura de logică. În esenţă, societatea noastră livrează implicit ideea că fericirea se găsește într-o performanţă continuă: la serviciu, acasă și în timpul liber. Este bine cunoscutul perfecţionism, care încă este privit ca un defect respectabil. Însă, cel puţin la nivel practic, acesta capătă o cu totul altă dimensiune în zona parentingului. Vine împreună cu ideea că, deși pare greu, părintele experimentează încununarea tuturor împlinirilor pe care le poate avea un om pe acest pământ.

părinţii și timpul liber lecţii

Ca părinte, ai promovat la categoria oamenilor al căror combustibil nu mai este cel clasic (hrană, odihnă), ci supravieţuiești cu energia, zâmbetul copiilor tăi și cu sensul pe care ţi-l oferă creșterea lor. Timp liber? Ei sunt timpul tău liber, mamele sau taţii care aleg să stea primii ani acasă împreună cu copilul sunt în „concediu“. Vrei să ieși la o plimbare? Recomandările spun că e bine să ieși cu copiii de două ori pe zi, de preferat în natură. Și, pentru că greutăţile și gândurile cu care se confruntă părinţii sunt încă, cel puţin la nivel interpersonal, un subiect tabu, această nouă identitate este asemănătoare unei decizii fără cale de atac – înveţi să trăiești și să te adaptezi la noua realitate fără a-i contesta regulile.

Totuși nu pot să nu observ că suntem prizonierii unei mașinării pline de presiuni, idealuri și roluri, care merge pe pilot automat spre burnout.

Nu știm să punem frână acestei mașini, deși suntem generaţia care are tutoriale pentru orice, ghiduri pentru fiecare boală, studii pentru orice fenomen. Deși cunoaștem mai mult decât oricând, niciodată nu am fost mai stresaţi de aceste responsabilităţi, mai alienaţi unii de alţii și mai involuaţi din punct de vedere social.

Între timp, poate cel mai deranjant și greu de urmat sfat pe care îl poţi da unui părinte este: „Mergi și odihnește-te, relaxează-te și tu puţin!“ De la responsabilităţile de părinte este greu să te decuplezi. Așa că timpul liber, acela care chiar odihnește, deși știm atât de bine că avem nevoie de el, devine o fata morgana – îl dorim cu ardoare, pare atât de aproape, însă nu ajungem la el niciodată.

„Mergi și odihnește-te, relaxează-te și tu puţin!“

Pe de altă parte, nu vrem să oprim mașinăria, pentru că asta ar necesita nu doar să tragem frâna, ci și să scoatem motorul. Care nu este altceva decât validarea sau, în termeni medicali, dopamina de care suntem așa dependenţi ca urmare a acestui sistem performanţă-recompensă. Cei mai mulţi dintre noi nici nu ar merge atât de departe încât să recunoască faptul că ceea ce la suprafaţă vrea să fie o dedicare totală poate reprezenta în esenţă doar un mecanism egoist de împlinire proprie.

Părinţii și timpul liber. Presiunea părintelui creștin

Pentru părintele creștin există un stres adăugat, de altă natură. Responsabilitatea părintească, educaţia, alegerea activităţilor recreative, atât pentru copii, cât și pentru adulţi au în spate legi divine cu propriul lor sistem de așteptări și consecinţe. Unul cu implicaţii mult mai profunde și pe termen lung, veșnic.

Unii creștini trăiesc o viaţă întreagă sub convingerea că, dacă ar fi mai religioși, dacă ar merge mai mult la biserică, ar da mai mult la săraci, ar urma toate sfaturile de educaţie creștină, s-ar sacrifica mai mult, ar iubi mai mult, atunci ar trăi într-o perfectă legalitate spirituală și, drept consecinţă, ar primi recompensa odihnei, păcii, bucuriei și în final a mântuirii. Nu pot să nu observ și aici aceeași paradigmă a tutorialului, ghidului, care aduce exact rezultatul de care vrea să te scape.

Totuși știu că adevărul eliberează, oferă o liniște care rămâne în cele mai grele timpuri și o stare de spirit care permite odihna. De asemenea, știu că, deși trăiesc într-un timp în care întrebarea: „Cum te face să te simţi?“ este mai folosită decât: „Ce crezi și ce știi?“, în final, apelul la raţiune este vital în momente de criză, când emoţiile îţi joacă feste.

Așa că mă întreb, în căutarea noastră de împlinire completă, control și confort, am ajuns cumva să pervertim și singurul lucru care ne-ar putea ajuta – adevărul?

O schimbare totală de perspectivă

Căutând o nouă abordare, mă îndrept către modelul uman absolut de bunătate, milă, dragoste, atât pentru creștini, cât și pentru cei care, deși stau departe de religie, apreciază, cel puţin la nivel cultural, ceea ce a spus și a făcut Iisus Hristos. Viaţa Lui arată că trebuie să fi avut un fundament valid.

Îmi amintesc de întâlnirea lui Iisus cu Marta și Maria. Aflându-se în febra pregătirilor pentru vizita lui Iisus, Marta este deranjată că sora ei, Maria, care, deși vede câtă treabă este de făcut, nu îi dă ajutor și preferă să stea la picioarele lui Iisus și să Îl asculte.

O recunosc pe Marta. Este genul care face din nimic o masă pentru 20 de persoane, prietena pe care vrei să o ai în anturaj pentru că niciodată nu e prea târziu să mergi la ea acasă. Nu mi-ar fi greu să o văd în ipostază de mamă a patru copii, stâlp psihic și ajutor esenţial al familiei. Ca bărbat, îmi imaginez genul care, după ce vine de la muncă, se apucă de asamblat mesele pentru grădină și reparat ţeava care curge la baie, totul rapid, până vin musafirii.

Recunosc în această istorie dinamica zilelor noastre. Marta vrea ca lucrurile să se întâmple într-un anumit fel, într-o ordine, pentru un rezultat pe care ea îl consideră potrivit. Marta are un ghid, un șablon, o serie de acţiuni structurate în pași, care, dacă se împlinesc, duc la recompensă. Îmi dau astfel seama că mentalitatea aceasta este foarte veche.

În schimb, Maria pare că nu face nimic. Ea pare că se bucură de o oază de odihnă. Și Iisus o validează pe Maria. Îmi imaginez șocul Martei. Cineva tocmai i-a oprit motorul supraturat. Acum are de ales, îl repornește sau îl înlocuiește.

Relaţie, nu acţiune

Într-un comentariu teologic pe marginea istoriei Martei și Mariei se sublinia ceea ce pare a fi diferenţa esenţială dintre Marta și Maria. În centrul acţiunilor pe care Marta le face este acţiunea ca scop în sine, ca datorie continuă pentru cei din jur și pentru Dumnezeu, ca și când aceasta ar reprezenta baremul pentru un examen de admitere.

În schimb, în centrul acţiunilor Mariei este dorinţa de cultivare a relaţiilor și, cu prioritate, a relaţiei cu Cel de la care învaţă. Desigur, și Marta își dorește relaţia, după ce a aranjat tot, va veni și ea spre seară să participe la discuţie. O dorește în termenii ei, cu micul ei ritual obsesiv-compulsiv, care nu face altceva decât să transforme ceea ce ar trebui să fie o relaţie de prietenie într-un examen de competenţă.

La finalul relatării biblice nu ni se spune ce s-a întâmplat cu lista de priorităţi a Martei. Poate nu întâmplător, pasajul se referă în continuare la modul în care Dumnezeu răspunde cererilor noastre – așa cum un tată nu poate da unui fiu o piatră în loc de pâine, nici Dumnezeu nu Se va reţine de la împlinirea nevoilor noastre, doar că va alege să ne ofere ceea ce ne este cu adevărat cel mai util.

Din această perspectivă este lesne de înţeles de ce Iisus nu îi răspunde Martei la cererea de a fi ajutată. Dacă această dinamică duce direct spre burnout, de ce ar vrea să o ajute să ajungă acolo mai repede? Așa că îi oferă singurul lucru de care are cu adevărat nevoie – propunerea ca în mijlocul haosului din jurul ei să facă o pauză. Să își ia un timp de calitate pentru a valorifica o relaţie.

părinţii și timpul liber pelerini
A sta la picioarele Lui reprezintă expresia biblică echivalentă cu experienţa de a deveni ucenic.

Răspunsul la solicitarea ei este atât de contraintuitiv încât la primul instinct ai fi tentat să crezi că Iisus glumește. Mai ales în condiţiile în care, înapoi la contextul nostru, un părinte pe pilot automat e greu de oprit. Cu toate acestea, este o invitaţie atât de plină de căldură încât cu greu i-ai putea spune „nu“.

A sta la picioarele Lui reprezintă expresia biblică echivalentă cu experienţa de a deveni ucenic. În cazul lui Iisus, ucenicii nu aveau doar poziţia unui student, ci erau numiţi prieteni (Ioan 15:15). Este delimitat acest concept de orice idee de datorie, pe care Iisus o asociază cu statutul de sclav.

Conceptul de meditaţie creștină, în contrast cu cel oriental, are ca fundament dezvoltarea unei relaţii. Nu este despre golire de sine sau despre concepte abstracte de recunoștinţă, liniște și bucurie, ci despre formarea unui caracter într-o relaţie cu Dumnezeul descoperit în istoria biblică. Deci, mai mult decât un sfat de a-și lua timp liber, Iisus îi oferă Martei ordinea unor priorităţi și o cale spre o stare de spirit care să-i aducă liniște.

Copilul, observator al timpului investit în relaţiile de jur

Este ușor de văzut cum copilul devine centrul existenţei familiilor, nemaifiind un simplu membru al familiei. Este sensul ei, deoarece, mai mult ca niciodată, avem informaţii care ne spun cum să îl creștem sănătos, independent și puternic.

Tot ce nu au știut părinţii noștri despre emoţii știm noi, toată atenţia de care se presupune că am fost privaţi o oferim noi, tot ce nu au făcut ei facem noi. Cu timpul, copilul nu mai are ce să observe în jur în afară de un efort colectiv centrat pe el, pentru că în alergarea părinţilor celelalte relaţii se sting încet. Acordarea unui timp pentru dezvoltarea sănătoasă a relaţiilor cu toţi membrii familiei este esenţială atât pentru noi, cât și pentru educaţia copilului.

Observarea relaţiilor din jur și a modului în care acestea au nevoie de continuă grijă și întreţinere este o lecţie valoroasă pentru un copil care se naște într-o lume în care abilităţile sociale încep să fie uitate.

La polul opus extremei părinţilor care învaţă forţat să se adapteze noilor reguli limitative de viaţă se află categoria celor care, știind că acesta este un drum sigur către resentimente, aleg calea hedonistă sau cel puţin evadările de acest tip. Până la urmă, dacă părintele e fericit, și copilul e fericit, nu-i așa?

Timpul liber personal este perceput de multe ori pentru părinţi ca o evadare. Problema acestei abordări este că îţi desparte lumea în două locuri și două stări. Timpul liber fiind asociat cu ideea de libertate, se naște un sentiment de care nu te saturi ușor. De fapt, fiind creaţi cu o căutare spre libertate, întotdeauna o vom dori mai mult și mai mult.

Părinţii și timpul liber – resursă pentru responsabilităţile zilnice, nu evadare din mijlocul lor

Gabor Maté, psihiatru și psiholog, în cartea sa Pe tărâmul fantomelor înfometate – prizonieri în lumea dependenţelor, propune ideea că orice poate deveni un drog atâta timp cât este folosit ca mijloc de vindecare a unei răni psihice, spirituale. În acest sens oferă ca exemplu propria adicţie de discurile cu muzică. Explicând dependenţa, arată că aceasta se caracterizează printr-o căutare a unor lucruri exterioare care să satisfacă dorinţa noastră acerbă de eliberare și împlinire.

Dând exemplul dependenţei de narcotice, Maté explică modul în care aceasta se dezvoltă într-un sistem al creierului unde se naște instinctul de atașament și dragostea. Durerea devine una perpetuă, pentru că substanţele, obiceiurile sau ţintele în care ne punem încrederea că vor aduce satisfacţia dorită nu reprezintă în fond ceea ce avem nevoie cu adevărat.

Îmi dau seama că acest mod în care alegem să facem faţă provocărilor vieţii nu este unul nou, ci vechi de mii de ani. Este fisura de logică ce ne îndeamnă să ne rezolvăm problemele apelând la mijloace, obiceiuri, standarde sau relaţii care dau pe moment un sentiment de confort, însă nu tratează cauza. Nu satisfac nevoia adevărată, care în fond este una relaţională.

Tocmai de aceea și propunerea de acum două mii de ani a lui Iisus pare la prima vedere atât de străină de modul nostru de rezolvare. Însă, ca un medic bun, ce nu se limitează la a trata simptomele, Iisus Se adresează exact cauzei – oferă dragoste, relaţie, validare direct de la modelul absolut.

Ce legătură are această relaţie cu timpul liber?

Este doar o propunere de sursă și resursă. Oferă o structură sigură pe care să ne construim acţiunile din timpul liber, petrecut pe cont propriu sau alături de copii, cât și pentru educaţie în general. Duce la o stare de spirit care permite odihna psihică, aceea care încarcă, nu cea care se pierde în orele agitate ale zilei.

Experienţa ultimului an m-a învăţat că timpul liber individual, în calitate de părinte, nu mai vine în cantităţile de dinainte. De aceea calitatea acestuia este mai importantă ca oricând. Printre obiceiurile pe care învăţ să le regândesc, un obicei nou pentru mine este acela al unei plimbări de dimineaţă.

În acest timp vreau să cunosc o Persoană prin ce mi-a lăsat scris. Încerc să înţeleg dragostea pe care mi-o poartă, să o accept ca pe un dar pentru care să fiu recunoscătoare și să cred în această iubire până la capăt. Nu aștept nicio recompensă în schimb. Nu aș putea spune că cei mici plâng mai puţin, nici că reușesc să dorm mai mult decât alţi părinţi. Însă ceva se schimbă, mă bucur de plimbarea mea, mă satură și, deși nu am o listă cu liniuţe despre ce ar trebui să fac, am încredere că nu voi bâjbâi pe tărâmul educaţiei.

Am momente în care, din reflex, îmi vine să intru într-o dinamică foarte populară, însă acum știu de unde vine și unde se îndreaptă, așa că aleg în continuare perspectiva căreia vreau să mă expun.

Andreea-Beatrice Popa crede că sinceritatea și autenticitatea faţă de propria experienţă sunt primul pas către redescoperirea bucuriei odihnei ca părinte, iar alegerea perspectivei la care ne expunem este soluţia.

Te-ar putea interesa și: Lecţii de parenting de la părinţi imperfecţi

Lecţii de parenting de la părinţi imperfecţi

„Practica părinţilor de a publica în social media conţinut despre copii.”

„Free time (engl.), timp liber rămas după scăderea orelor petrecute în muncă plătită, treburi casnice, îngrijirea copilului și îngrijire personală.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Andreea-Beatrice Popa

Rate it

Previous post

Important

Jurnal de rugăciune: Răspunsul la situația Ucrainei

Buletin de rugăciune Wycliffe România 18 – 24 martie Răspunsul la situația Ucrainei: Wycliffe RomâniaWycliffe România și echipa de traducere a Bibliei în limba semnelor române ajută refugiații care vin din Ucraina în diferite moduri. Mai multe detalii găsiți aici. Rugați-vă să avem înțelepciune să știm cum și unde să ajutăm financiar. Rugați-vă ca din toată această situație să se formeze o mare unitate, pentru ca împreună să putem servi […]

todayMarch 18, 2022

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%