Externe

Pastorul nigerian răpit în decembrie anul trecut de către organizația teroristă Boko Haram, a fost eliberat

todayMarch 6, 2021 2

Background
share close

Pastorul creștin Bulus Yikura al Church of the Brethren (EYN) a fost eliberat din mâinile răpitorilor săi, după ce a fost ținut captiv din data de 24 decembrie 2020.

Human Angle relatează că organizația teroristă Boko Haram, condusă de Abubakar Shekau, l-a eliberat pe pastor în seara zilei de miercuri – chiar când termenul pentru cererile lor de răscumpărare a expirat.

Din ziua în care a fost răpit, Yikura a apărut în trei clipuri video în care a fost obligat de către răpitorii săi, înarmați, să își spună numele, apoi să ceară oficialilor guvernamentali și liderilor creștini să negocieze eliberarea acestuia.În ultimul videoclip, apărut la sfârșitul lunii ianuarie, pastorul Yikura solicită, de asemenea, Asociației Creștine din Nigeria (CAN) și președintelui EYN să-i asigure eliberarea:

„Vă rog să vă rugați pentru mine. Astăzi este ultima zi în care am ocazia să vă chem în calitate de părinți și rude ale mele din țară. Oricine are intenția, ar trebui să mă ajute și să mă salveze. Vă rog să mă eliberați de această durere.”

Potrivit martorilor, Yikura a fost răpit de extremiștii islamici în luna decembrie a anului trecut, în satul Pemi, lângă Chibok, în statul Borno. Pemi se află la aproximativ 20 de kilometri de Chibok, unde insurgenții Boko Haram au răpit sute de eleve în 2014.PREMIUM TIMES declara că pastorul a fost văzut în timp ce era mutat la biroul serviciului de informații interne din Nigeria, cunoscut sub numele de Serviciul de Securitate de Stat din Borno, în seara de miercuri, când a fost eliberat.

Acesta este un sfârșit fericit pentru pastorul Bulus Yikura, însă nu toate aceste acțiuni se termină la fel. Președintele Raionului Church of the Brethren (EYN) din Michika, statul Adamawa, nord-estul Nigeriei, Lawan Andimi, a fost răpit în Ianuarie 2020 de Boko Haram și ucis, în ciuda cerințelor sale adresate guvernului pentru a-i asigura eliberarea.

SURSA | CBN News

Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Cosmin Frișan

Rate it

Previous post

Rugăciune

Tăcerea lui Dumnezeu

Cuvintele „Dumnezeu nu mă ascultă! Nu îmi răspunde!” reprezintă esenţa uneia dintre cele mai tulburătoare plângeri. Există oare un răspuns suficient de bun încât să ne scoată din negura unei asemenea îndoieli, permanent actuale? Când, sub impresia că Dumnezeu nu ne ascultă, frustrarea deschide ușa celor mai insidioase complexe și celor mai aprige motive de revoltă, Biblia poate deveni, paradoxal, dușmanul nostru. Motivul este că adesea privim la intervenţiile divine […]

todayMarch 6, 2021


Similar posts

Important

Ion Damian: Argumente în oglindă

„De aceea, preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” 1 Corinteni 15:58 „Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți–vă!” 1 Corinteni 16:13 Argumentele distanțării, izolării: Înțelegerea mesajelor publice Mesajele publice cer distanțarea dintre oameni. Mai întâi a fost folosit termenul de „distanțare socială”, iarmai apoi acesta a fost înlocuit cu „distanțarea fizică” fiindcă s-a înțeles că primul termen transmite un mesaj negativ. Mesajele publice de genul […]

todayApril 9, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%