Cultură

Pe urmele Apostolului Pavel – Episodul 4: Atena – ȘtiriCreștine.ro

todayAugust 22, 2021

Background
share close

Când a ajuns Pavel la Atena, orașul nu mai era de mult un centru politic sau economic. În  schimb, era încă un puternic centru universitar. În episodul de astăzi aflăm despre contextul cultural și spiritual pe care Pavel îl întâlnește la intrarea în Atena și despre modul în care a început să dezbată în vechea agoră diferența dintre mitologie si realitate spirituală, moarte si viața veșnică. Stârnind interesul celor două  școli filosofice care dominau Atena primului secol (stoici și epicurieni), Pavel este adus în fața Consiliului din Areios Pagos (dealul lui Marte), tribunalul cel mai vechi și cel mai respectat din Atena și, totodată, corpul intelectual suprem al cetății universitare.

În video-seria de astăzi vedem cum arată Areopagul și descoperim la ce poezie face apel Pavel în mesajul ținut aici, scrisă de Epimenide Cretanul (sec. VI i.Hr.):

„Ei au alcătuit un mormânt pentru Tine, o, Tu Cel Sfânt și Înalt
Dar Tu nu ești mort; Tu trăiești și dăinuiești veșnic;
Căci în Tine trăim și ne mișcăm și avem ființă!”
(F.F. Bruce – New International Commentary on The New Testament, p. 359)

Care au fost efectele argumentelor susținute de Pavel pe Areopag și detalii istorice despre Atena aflăm astăzi din materialul de mai jos.


Sursa
ȘtiriCreștine.ro

Written by: Doina Bejenaru

Rate it

Previous post

Reforma

Dumnezeu și istoria: o perspectivă biblică

Istoria este un proces ciclic, susţine Socrate. Istoria este liniară, conducând spre împlinirea unui scop ales de Dumnezeu, proclamă profeţii biblici. Istoria nu altceva decât „o poveste spusă de un idiot furios și gălăgios, dar care n-are nicio noimă”. Așa a spus Shakespeare. Istoria este locul în care vedem „în spatele, deasupra și dincolo de manifestările și contra-manifestările interesului uman, ale puterii și pasiunilor oamenilor , intervenţiile Celui milostiv, derulându-se […]

todayAugust 22, 2021


Similar posts

Educatie

Întrebări pentru cei născuți – ȘtiriCreștine.ro

Înainte de a reacţiona efervescent cu privire la tema avortului, încearcă să răspunzi la câteva întrebări: Cum ar trebui să-l numim pe cel nenăscut din pântec? Dacă entitatea este un vieţuitor, avem de-a face cu o viaţă? Dacă existenţa ta a început fiind o singură celulă, cum se poate ca […]

todaySeptember 24, 2021 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%