Dintre cuvintele lui Iisus, m-au fascinat mai întâi contraîntrebările Sale, suprinzătoare și enigmatice, care generau adevărate caramboluri printre ispititorii săi. În faţa întrebărilor care trebuiau să-L lase fără răspuns, El avea întotdeauna o viziune mai cuprinzătoare, din perspectiva căreia capcanele se reduceau la obstacole ridicole, absurde.
Mi-au plăcut apoi parabolele lui Iisus, pentru că nu erau niciodată discursuri moralizatoare, ci istorii vii, „subversive” pentru împotrivitorii săi, dar eliberatoare sau salvatoare pentru cei onești și pentru neinstruiţi, neștiutori și oprimaţi. Într-adevăr, numeroasele suprize, așteptările înșelate și finalurile intrigante, prezente în parabolele lui Iisus, pe de o parte, au șocat și au umplut de mânie, dar, pe de altă parte, au edificat, au restaurat încrederea oamenilor în Dumnezeu și le-au îndreptat ochii către Marea Salvare, care stătea întrupată înaintea ochilor lor.
În faţa unei lumi pestriţe, în a cărei fibră esenţială, firească, se află împletită rezistenţa faţă de imperativele morale, Iisus a ales cea mai potrivită cale. El știa puterea mesajelor strecurate printre cuvinte, întruchipate în imagini vii. El știa că povestea îţi aduce prezenţa însăși, nu dovezile sau argumentele prezenţei. Știa că detaliile, adunate din cotidian sau din bogatele surse tradiţionale ale comunităţii, au capacitatea de a pătrunde direct în inimă, de a convinge și de a reduce la tăcere contraargumentele pe care predicile fariseice moralizatoare nu le-ar fi putut niciodată stăvili. El conta pe faptul că poveștile sunt mai ușor de prezentat și mai greu de uitat, mai ușor de înţeles și mai greu de epuizat.
Astăzi, enunţurile morale nu sunt doar mai ușor de uitat, ci sunt și mult mai dezavuate. Imperativele morale sunt în general respinse de contemporanul nostru postmodern, dar, în poveste, ele nu mai sunt „strigate”, ci se întrepătrund cu viaţa cititorului, implicit și cuminte. Vin împreună cu intriga, cu personajele, nu pot fi disociate. Iar „oasele și carnea” poveștii care le îmbracă le fac mult mai greu de desconsiderat. Rămân și influenţează.
Din păcate, cele două milenii de creștinism le-au răpit parabolelor lui Iisus din elementul surpriză și din noutatea lor revelatoare. Parabolele sunt astăzi istorii clasice.
Efortul de a le reînvia puterea transformatoare printr-o simplă explicare condamnă buna intenţie să degenereze într-o simplă expoziţie moralizatoare. De aceea, în ediţia de faţă am încercat să reconstituim, cel puţin în parte, trăirile publicului lui Iisus de acum 2 000 de ani prin pilde moderne, reale, care păstrează în esenţa lor surprizele și uimirea edificatoare din parabolele lui Iisus. Poveștile, aflate mereu în mișcare, arată că trăirea se impune în faţa discursului, făcând ca prejudecăţile să rămână și mai departe inerte. Ediţia de colecţie „Parabolele Domnului Iisus” a ajuns să cuprindă astfel zeci de povești reale, unele istorice.
Mai mult, în această ediţie, parabolele lui Iisus răspund direct la zece întrebări esenţiale, care ne marchează viaţa cu atât mai mult acum cu cât postmodernitatea înseamnă o oarecare fugă de noi cei de ieri și de valorile noastre hotărâte odinioară. În faţa întrebărilor esenţiale însă, nu poţi decât să închei cu teama că nu ai făcut destul. Așa am încheiat și noi această strâmtorată căutare după gândul mai bun, după lumea diferită despre care a venit să mărturisească Iisus, nădăjduind că ceea ce am scris va reuși să reînvie, pentru fiecare cititor în parte, câteva dintre surprizele revelatoare ale Învăţătorului.
Norel Iacob este redactor-șef Semnele timpului și ST Network.
Post comments (0)