Pruncul din iesle și misiunea de salvare a lumii

Nașterea lui Iisus Hristos este amintită în special în perioada Crăciunului, dar întrebarea rămâne: de ce nașterea unui copil, care a avut loc cu aproape 2000 de ani în urmă, este atât de importantă?

E Crăciun. Se aud colinde. Se aprind luminiţe, se agaţă vâsc de tocurile ușii, se folosesc fulgi de zăpadă artificială. Dacă poţi, oprește-te un moment și gândește-te: Despre ce ar trebui să fie Crăciunul?

Prietenii creștini se vor grăbi să spună că „Iisus este motivul sărbătorii!”. Într-adevăr, nașterea lui Iisus Hristos este amintită în special în perioada Crăciunului, dar întrebarea rămâne: de ce nașterea unui copil, care a avut loc cu aproape 2000 de ani în urmă, este atât de importantă?

Povestea din care se desprind toate poveștile

În cartea sa, Epic, consilierul John Eldredge scrie că fiecare inimă are o foame profundă de sens, care se manifestă sub forma atracţiei faţă de povești. „Toate aceste povești au elemente de împrumut din Poveste. Din realitate”, scrie el. „Auzim ecourile ei prin vieţile noastre… O bătălie importantă care trebuie purtată și cineva care să lupte pentru noi. Uite, n-ar avea sens să credem că, dacă am găsi vreodată secretul vieţii noastre, secretul universului, el ni s-ar înfăţișa sub forma unei povești? Povestea este însăși natura realităţii. La fel ca părţile lipsă dintr-un roman, ea  explică paginile pe care le ţinem în mână.”

Luată separat, povestea Crăciunului seamănă cu scenariul în care ai citi o mulţime de file rupte dintr-o carte mai mare. Desigur, este o poveste captivantă, dar ce putem spune despre îngeri și despre păstorii plini de entuziasm? Fără un context, pierdem sensul evenimentului. Trebuie să înţelegem povestea în felul amintit de Eldredge; „O bătălie importantă care trebuie purtată și cineva care să lupte pentru noi.”

Un război început în cer

Apostolul Ioan rezumă în cartea Apocalipsei această mare bătălie: „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.” (Apocalipsa 12: 7-9)

Chiar dacă aveţi doar cunoștinţe vagi despre Biblie, probabil începeţi să faceţi unele legături citind versetele de mai sus. „Șarpele cel vechi, numit Diavolul” este, desigur, același șarpe care i-a păcălit pe Adam și Eva. Prin acel infam episod cu fructele pomului interzis din Grădina Edenului, Pământul a devenit câmpul de luptă al războiului început în cer.

În timp ce o mare parte din Biblie înregistrează acţiunile umane, din loc în loc, ea lasă cortina să se ridice, pentru a putea vedea realitatea din culise. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”, scrie apostolul Pavel.

Dacă vreau să-mi dedic viaţa acestui Dumnezeu, vreau să știu ce fel de Persoană este El.

Cartea lui Iov arată că suferinţa umană este un rezultat direct al acestui război spiritual: „Domnul a zis Satanei: «Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.» Şi Satana a răspuns Domnului: «Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui acoperă ţara. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.» Domnul a zis Satanei: «Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna»” (Iov 1:8–12).

Acesta este începutul unei experienţe marcate de durere, pierdere și confuzie, pe care sper că eu nu o voi trăi niciodată – lui Iov îi sunt luaţi copiii, toate bunurile și, în final, sănătatea. Înţelegem din această istorie că, deși nu există niciun motiv pământesc pentru situaţia mizerabilă în care ajunge Iov, există un joc cu o miză mai mare în derulare; un război pe care Iov nu-l poate vedea, deși inima lui este câmpul de luptă.

Însuși caracterul lui Dumnezeu este pus în discuţie aici. Dacă vreau să-mi dedic viaţa în totalitate acestui Dumnezeu, vreau să știu ce fel de Persoană este El. În povestea lui Iov, Îl vedem pe Dumnezeu renunţând la putere pentru ca metodele Lui să poată fi verificate.

Pruncul din iesle, un războinic neobișnuit

Toate acele ocazii în care Dumnezeu alege să nu-Și manifeste puterea sunt uimitoare – El coboară de pe tron și se naște ca un Prunc neajutorat, de care ne amintim de Crăciun. Și nu orice copil, ci unul care Se naște în împrejurări umile, a cărui traiectorie în viaţă coboară din nou și din nou.

„El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,  ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2:6-8).

Dumnezeul infinitului a coborât în istoria omenirii nu printr-o invazie fulgerătoare, ci prin strigătul unei fecioare care a devenit mamă și printr-un jet de lichid amniotic amestecat cu sânge. Campania lui Dumnezeu de cucerire a Pământului a început cu înfășarea unui prunc și așezarea lui într-o iesle.

Dumnezeul infinitului a coborât în istoria omenirii nu printr-o invazie fulgerătoare, ci prin strigătul unei fecioare.

Profeţii au prezis de mult că Mesia va veni într-o misiune de salvare. Dar nimeni nu se aștepta că marele Dumnezeu al universului să coboare în smerenie și iubire. Că, în loc să îl zdrobească pe vrăjmaș, El va spune: „Iubiţi pe vrăjmașii voștri” (Matei 5:44).

În împărăţia lui Dumnezeu, cu valorile ei inversate, victoria pare uneori înfrângere. Cu un ultim strigăt și cu stropi de lichid pericardic amestecat cu sânge, Iisus Și-a proclamat triumful, atunci când a murit pe cruce: „S-a sfârșit!” (Ioan 19:30–34).

La început, urmașii Săi nu au recunoscut victoria Lui. Abia mai târziu, întâlnindu-L pe Iisus cel înviat și înţelegând mesajul profeţilor din vechime, primii Lui ucenici au început să înţeleagă puterea jertfei Sale. Puterea păcatului și a condamnării fusese frântă. „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce” (Coloseni 2:15), scria apostolul Pavel.

Dar Pavel nu se oprește aici; el expune implicaţiile morţii biruitoare a lui Iisus: „ Aţi murit împreună cu Hristos și El v-a eliberat de puterile spirituale ale acestei lumi” (Coloseni 2:20, New Living Translation). Cei care acceptă moartea și învierea lui Iisus primesc ei înșiși putere și o viaţă nouă.

Te-ar putea interesa și: Emanuel, Dumnezeu cu noi

Pavel avertizează însă că, deși războiul a fost câștigat, vrăjmașul nu renunţă: „De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi rezista în ziua cea rea şi, după ce aţi făcut totul, să rămâneţi în picioare. Aşadar, ţineţi-vă tari, având mijlocul încins cu adevărul, fiind îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii şi încălţaţi cu râvna Evangheliei păcii. Pe lângă acestea, luaţi scutul credinţei cu care veţi stinge toate săgeţile aprinse ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Efeseni 6:13-17).

„O bătălie importantă de purtat și cineva care să lupte pentru noi”, scria John Eldredge. Aceasta este Povestea; are loc un război – atât la nivel cosmic, cât și personal – la care luăm parte, fie că ne place sau nu. Dar avem pe Cineva care să lupte pentru noi. Acel Prunc din iesle a fost un războinic care nu s-a folosit de arme obișnuite, ci de unele mult mai puternice: iubirea, adevărul și pacea.

Auzi murmurul unui colind? „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!” (Luca 2:14)

O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.