„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic […] Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine” (Psalmul 23:1, 4).
Continuăm astăzi călătoria noastră în cel mai cunoscut psalm al Sfintei Scripturi. Am văzut până acum în această săptămână cum Domnul, Păstorul cel bun, poartă de grijă oilor turmei Sale. Însă ieri am văzut că purtarea aceasta de grijă nu este în contradicție cu suferința sau nu presupune lipsa acesteia.
Pe lângă contrastul acesta pe care îl prezintă David în versetul 4, el mai face un lucru. Dar până a vedea care este acel lucru, e bine să vedem care este reacția lui David față de realitatea suferinței din viața lui: „nu mă tem de niciun rău”. Păi, ca să ajungi să poți rosti cu încredere și din toată inima o astfel de afirmație ai nevoie să-L cunoști cu adevărat și în mod personal pe Păstor.
Și acum, dacă David până aici ne vorbește despre Dumnezeu, începând cu versetul 4 el schimbă lucrurile. Mi-l imaginez pe David care, la începutul acestui psalm, mă trage undeva deoparte și vrea să-mi spună lucrurile extraordinare despre Păstor. Îmi spune (și îți spune și ție deopotrivă) ce minunat este Păstorul. Apoi, când ajunge la problema suferinței, îl pot vedea cum îmi întoarce spatele și începe să vorbească cu Altcineva, iar Acesta nu este nimeni altul decât Păstorul său.
Iată principiul: David vorbește DESPRE Păstorul lui, apoi vorbește CU El. Cred că principiul acesta este vital în viața credinciosului. El trebuie să vorbească oamenilor despre Păstorul său. Însă pentru a putea vorbi despre El, trebuie ca mai întâi să-L cunoască. Dumnezeu Se descoperă pe Sine prin revelația deplină a Cuvântului Său. În ce privește revelația de Sine a lui Dumnezeu, Scriptura are autoritate supremă.
Din acest motiv, găsim atâtea versete pe paginile Scripturii care ne îndeamnă să strângem Cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră, să nu ne îndepărtăm de el, ci să-l citim, să-l studiem și să medităm asupra lui zi și noapte, căutând să facem tot ce este scris în el. După ce ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu prin Cuvânt, avem datoria de a-L face de cunoscut celorlalți oameni din jurul nostru.
Apoi, celălalt principiu, trebuie să vorbim cu El. Facem acest lucru prin rugăciune. Să punem mai mult preț pe rugăciune. Rugăciunea nu-i ceva lipsit de putere, nu-i ceva ce e acolo doar de dragul de a fi, ci e o necesitate în viața credinciosului. Foarte interesant, apostolul Pavel când vorbește de războiul spiritual pe care credinciosul îl are de purtat, după ce menționează componentele armurii pe care trebuie să o poarte, continuă cu îndemnul acesta: „Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri” (vezi Efeseni 6:18).
Câtor oameni le-ai vorbit săptămâna aceasta (într-un fel sau altul) despre Păstorul tău? Cât de mult ai stat tu de vorbă cu El? Nu uita cele două principii pe care le vedem reflectate în viața lui David în acest psalm: vorbește despre Dumnezeu și vorbește cu Dumnezeu.
Timotei Stoica
Biserica Creștină Baptistă din Pătrăuți, Suceava
Post comments (0)