Credință

„Puneţi-Mă la încercare” | Un legământ al zecimii și darurilor

todayApril 11, 2023 9

Background
share close

La sfârșitul primului an de căsătorie am devenit foarte îngrijorat: nu economisisem niciun ban. Crescusem într-o familie care obișnuia să pună bani deoparte în orice situaţie și nu îmi imaginam viitorul propriei mele familii fără deprinderea de a economisi. Economiile ne-ar fi permis să ne planificăm vacanţe, să ne înlocuim mașina înainte să se uzeze prea mult și să ne achiziţionăm o casă. Dacă nu reușisem să economisim nimic în primul an, ce garanţie aveam că vom reuși s-o facem mai târziu?

Pentru a găsi soluţii, era nevoie să identific cauzele problemei, așa că preţ de câteva zile – era ianuarie 2003 – am reflectat la deciziile financiare greșite pe care probabil le luasem. Cum a fost posibil să lucrăm amândoi un an întreg, câștigând salariul obișnuit pentru niște tineri profesioniști, dar să nu reușim să economisim nimic? Ceva nu era în regulă. Dacă alte familii reușesc să se întreţină cu un singur salariu, cum de nu fusesem în stare să punem deoparte nici măcar o mică parte din al doilea salariu? Nu cumpăraserăm lucruri mari pentru casă. Nu avuseserăm cheltuieli extravagante, ci trăisem destul de cumpătat. Nu fuseserăm bolnavi, iar mașina nu ne făcuse probleme.

Pentru că toate calculele mele nu au oferit un răspuns satisfăcător, am mers cu nedumeririle noastre la Dumnezeu și L-am întrebat: „Doamne, de ce nu am fost în stare să economisim?” După câteva zile de rugăciune și meditaţie, răspunsul a venit printr-un pasaj biblic: „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: «Cu ce Te-am înşelat?» «Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare»” (Maleahi 3:8-10).

Zecimea biblică și veniturile noastre

Rugăciunea mea a continuat, dar întrebările s-au schimbat: „Jefuim noi pe Dumnezeu? Este posibil să fim sub blestemul despre care vorbește profetul Maleahi?” Zecimea era deja reţinută de angajator, așa că nu se putea spune că eram necredincioși în returnarea zecimii. De asemenea, nu neglijam să oferim darurile despre care vorbește Biblia, așa că nu înţelegeam de ce ni s-ar fi aplicat nouă pasajul din Maleahi. Timp de câteva zile am fost frământat de acest subiect, dar am găsit în final un răspuns citind sfaturile scriitoarei Ellen White: „Nu suntem lăsaţi să ne împiedicăm în întuneric și neascultare. Adevărul este spus clar și poate fi înţeles clar de toţi cei care doresc să fie sinceri în ochii lui Dumnezeu. O zecime din toate veniturile noastre este a Domnului.”[1]

Poate că nu ofeream zecime din toate veniturile noastre? Dar mai aveam și alte surse de venit în afară de salariu? Da; erau mici, într-adevăr, dar existau. Misiunea ne acordase o îndemnizaţie lunară pentru mașină și ne-a rambursat o parte din unele cheltuieli (medicale, telefonice etc.). În plus, din când în când, primeam cadouri în numerar de la părinţi sau rude.

După ce m-am rugat și am continuat să studiez acest subiect, am avut convingerea că ne însușiserăm bani care nu erau ai noștri, pentru că nu returnasem zecimea din toate veniturile noastre. Am realizat că ignorasem sau neglijasem problema zecimii și ne-am dorit să reparăm cumva greșeala. Așa că am discutat cu soţia, am continuat să ne rugăm și să studiem și am decis să dăm zecime din toate veniturile noastre, inclusiv din beneficiile extrasalariale.

Darurile: de la procente la motivaţia din spatele lor

Dar cum rămâne cu darurile? În timp ce studiam această temă, am ajuns la istoria văduvei sărace care a dat la templu doi bănuţi. Iisus și ucenicii Săi se aflau în curtea templului, discutând și privind la închinătorii care își aduceau la vistierie darurile. Oameni îmbrăcaţi bine au aruncat multe monede în cutie, atrăgând atenţia cu zornăitul acestora și continuându-și apoi drumul cât se poate de mulţumiţi de ei înșiși. La urmă, o văduvă săracă, trecută prin greutăţile și asprimile vieţii, a așteptat într-un colţ până ce dăruitorii au plecat, a mers neobservată până la cutie și a aruncat acolo doi bănuţi, părăsind apoi iute templul.

Totuși, Iisus și ucenicii Lui au observat-o, iar Învăţătorul a făcut un comentariu care avea să dezvăluie ce anume preţuiește Dumnezeu la cei care își aduc darurile la El. „Atunci, Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: «Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie, căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască»” (Marcu 12:43-44). Cuvintele lui Iisus arată că Dumnezeu nu privește la cantitate, ci la proporţii.

Ellen White face câteva comentarii pe marginea cuvintelor lui Iisus: „Hristos a atras atenţia ucenicilor asupra acestei femei, care oferise «tot ce avea»” (Marcu 12:44). El a apreciat darul ei, de mai multă valoare decât marile daruri ale celor a căror pomană nu cere lepădare de sine. Din belșugul lor, ei dăruiseră o mică parte. Pentru a-și aduce darul, văduva se lipsise chiar și de cele necesare vieţii, încrezându-se în Dumnezeu că îi va asigura nevoile pentru ziua de mâine. Despre ea, Mântuitorul a declarat: «Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie» (Marcu 12:43). Astfel, El a transmis învăţătura că valoarea darului nu este estimată prin cantitate, ci prin proporţia care este dată și prin motivul dăruitorului.”[2]

Am înţeles, așadar, că Dumnezeu nu Se uită la mărimea darului meu, ci la procentul pe care-l reprezintă acesta din venitul meu și la motivele din spatele darului. Imediat mi-au venit în minte imagini din copilăria mea sau lucruri pe care le-am învăţat în acea perioadă. Mi-am amintit că tatăl meu mi-a spus că, în timpurile biblice, poporul Israel a ajuns să ofere 33% din venitul propriu (pe lângă zecime, israeliţii dăruiau 23% din venit ca daruri și impozite pentru susţinerea sistemului politico-religios).

M-am apucat de calcule. Ce procent din venitul nostru era direcţionat spre daruri? Potrivit socotelilor noastre, darurile reprezentau 2,5% din venitul nostru. Am fost șocat să realizez că, deși suma părea rezonabilă, procentul era atât de mic. După ce am discutat cu soţia mea, am decis creșterea procentului alocat darurilor la 3%, o creștere de 20% faţă de anul precedent (0,5 reprezintă 20% din 2,5).

Citește și: Creștinii și datoriile financiare, în lumina Bibliei

Am analizat apoi motivele pentru care dăruiam. Răspunsul care mi-a venit cel mai rapid în minte a fost că dăruiam din datorie – trebuia să o fac, devenise o tradiţie și oricum mi-ar fi fost rușine să las să treacă pe lângă mine coșul la biserică fără să pun ceva în el.

Nu am găsit însă un motiv profund spiritual pentru care dăruiam, așa că m-am simţit rușinat și m-am rugat lui Dumnezeu să îmi ofere o motivaţie corectă. Voiam ca banii mei să fie darul inimii mele pentru inima Lui.

 „Puneţi-Mă la încercare!” – o promisiune împlinită dincolo de așteptări

Am meditat din nou la pasajul din cartea lui Maleahi și la promisiunea făcută de Dumnezeu: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare” (Maleahi 3:10).

„Doamne”, am întrebat, „ești sigur că vrei să Te pun la încercare? Nu i-a spus Iisus diavolului în pustie că nu trebuie să-L ispitim pe Dumnezeu?” Convingerea mea a devenit tot mai clară: Dumnezeu mi-a făcut o promisiune pentru a-mi întări credinţa, pentru a arăta o nouă măsură din puterea și dragostea Lui pentru mine. El îmi spunea să Îl pun la încercare, pentru că voia să facă un legământ cu mine.

Legământul nostru cu Domnul a avut patru părţi:

  1. Îl vom pune pe primul loc în finanţele familiei noastre.
  2. Îl vom ruga să Își împlinească promisiunea că Își va turna binecuvântarea peste noi dacă vom fi credincioși în oferirea zecimii și darurilor.
  3. Vom da zecime din toate veniturile noastre.
  4. Vom oferi un procent din venitul nostru ca daruri de bunăvoie.

Pentru că am încheiat acest legământ, am decis să ţinem o evidenţă a tuturor veniturilor și cheltuielilor noastre și să alcătuim un buget lunar, pentru a putea fi credincioși în oferirea darurilor și zecimilor.

La sfârșitul acelui an, verificând veniturile și cheltuielile din 2003, am fost uimit de ceea ce descoperisem: deși cheltuielile noastre crescuseră (pentru că sumele oferite ca zecimi și daruri erau mai consistente), nu ne-a lipsit nimic. Nu doar atât, dar, în ciuda faptului că am avut mai puţini bani în mână decât în anul precedent, începuserăm să facem economii.

Am îngenuncheat și I-am mulţumit Domnului pentru că Își îndeplinise promisiunea, deși nu înţelegeam cum. Poate că încălţămintea noastră nu se mai uzase atât de mult ori hainele au rezistat mai bine. Poate că mașina nu a mai ajuns atât de des la mecanic sau combustibilul a ţinut mai mult. Ori poate că Dumnezeu ne-a susţinut sănătatea și am cheltuit mai puţin pe medicamente. El a promis: „Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor” (Maleahi 3:11). Și chiar așa s-a întâmplat, iar credinţa noastră slabă a fost întărită.

Această experienţă ne-a încurajat să facem următorul pas, prin credinţă. Atunci când am început noul an (2004), ne-am reînnoit legământul cu Proprietarul universului. Legământul conţinea aceleași patru elemente, dar prevedea o creștere a procentului darurilor, de la 3% la 5% – o creștere semnificativă. Ne-am spus: „Dacă acest lucru vine de la Domnul, vom reuși.” Am făcut un nou buget, care să includă veniturile, cheltuielile și economiile și ne-am rugat pe tot parcursul anului pentru o nouă împlinire a invitaţiei: „Puneţi-Mă la încercare!”

Economisiserăm cu un sfert mai mult decât estimaserăm. Nu știm cum s-a întâmplat acest lucru, dar știm că Dumnezeu a făcut minuni, exact așa cum promisese.

La final de an, am constatat că Dumnezeu fusese credincios făgăduinţei Sale. Economiile noastre erau cu un sfert mai mari decât fuseseră estimate în bugetul nostru. Nu știm cum s-a întâmplat acest lucru, dar știm că Dumnezeu chiar a făcut minuni, exact așa cum promisese. I-am mulţumit pentru bunătatea și credincioșia Lui.

La scurt timp după aceea, un pastor căruia i-am împărtășit experienţa noastră ne-a invitat să ţinem un seminar în biserica lui. Așa am început să prezint seminare despre finanţele familiei în bisericile și școlile din Misiunea Paraguay. A fost un adevărat privilegiu să vorbesc despre administrarea creștină a resurselor financiare.

Pe măsură ce binecuvântările creșteau, legământul nostru cu Dumnezeu a suferit modificări. În fiecare an am crescut procentul darurilor, până am ajuns la 20% în cel de-al șaselea an. An de an, Dumnezeu S-a ţinut de cuvânt. A deschis uși pentru îndeplinirea unor visuri despre care noi credeam că se vor realiza într-o perioadă lungă de timp. Astfel, am reușit să-mi vizitez părinţii în Rusia, am primit multe cadouri cu ocazia nașterii celor doi copii ai noștri, ne-am cumpărat un apartament și am reușit să urmăm școli și să le absolvim. Înţeleptul Solomon spunea: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău, căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug şi teascurile tale vor geme de must” (Proverbe 3:9,10).

Iisus ne pregătește pentru o viaţă cu El care să dureze o eternitate, iar această pregătire are loc și în planul deciziilor noastre financiare. „Puneţi-Mă la încercare!” – aceasta este invitaţia Lui ori de câte ori ezităm să-L așezăm pe primul loc în gestionarea resurselor pe care tot El ni le așază în mâini.

Acest articol are la bază al doilea capitol al cărţii Libertad financiera: Principios bíblicos de administración, fidelidad y generosidad („Libertate financiară: Principii biblice de administrare, credincioșie și generozitate”, Asociación Casa Editora Sudamericana, Santiago, Chile, 2019, broșură) și este publicat cu permisiunea autorului.

O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.

„Ellen G. White, Counsels on Stewardship, Review and Herald, Washington, D.C, 1940, p.82”.

„Ellen G. White, The Acts of the Apostles, Pacific Press, Mountain View, California, Pacific Press, 1911, p. 342”.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Carlos Biaggi

Rate it

Previous post

Iisus

Vapingul: Un război nou, același inamic

Utilizarea ţigărilor electronice (cunoscută sub numele de vaping) a înregistrat o creștere constantă în ultimii ani, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Se estimează că, în mai puţin de șase luni, numărul de utilizatori de ţigări electronice ar putea crește la peste 55 de milioane. Piaţa ţigărilor electronice a depășit 25 de miliarde de dolari, SUA, Japonia și Marea Britanie fiind cei mai mari consumatori. Vapingul | Dincolo de cortina de […]

todayApril 10, 2023

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/