Cartea lui Moris Venden, Răspunsul este rugăciunea, se constituie într-o pledoarie puternică pentru forţa și importanţa rugăciunii, adresându-se cititorilor care cred sau speră că pot găsi în rugăciune ceva mai mult decât au reușit să o facă până atunci.
Pentru toţi aceia care îngenunchează cu îndoiala că Dumnezeu răspunde încă rugăciunilor în aceeași manieră promptă și spectaculoasă pe care o făcea în timpurile biblice, cartea lui Moris Venden aduce vești mai mult decât încurajatoare. Iar prima dintre ele, la care autorul revine din nou și din nou, este aceea că cele mai multe dintre rugăciunile redate în Scrpitură au primis un răspuns, iar acesta a fost, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, unul pozitiv.
Este întotdeauna corect să ceri – acesta este laitmotivul cărţii lui Venden.
După ce inventariază cauzele cele mai frecvente ale lipsei de răspuns la rugăciune (de la rugăciunea-rutină la cea care conţine cereri generale, la care e dificil să îţi dai seama dacă ai primit sau nu un răspuns), Venden insistă asupra ideii că scopul principal al rugăciunii este acela al comuniunii cu Dumnezeu. Totuși, autorul crede că nu ar trebui să spiritualizăm acest subiect până acolo încât să separăm rugăciunea de viaţa cotidiană, asigurându-ne că suntem bineveniţi să aducem înaintea Lui dorinţele și nevoile noastre (Filipeni 4:6). Este întotdeauna corect să ceri – acesta este laitmotivul cărţii lui Venden, care trece în revistă sau radiografiază o serie de rugăciuni biblice și contemporane pentru a-și încuraja cititorii să persevereze în rugăciune chiar și atunci când Dumnezeu tace.
Unul dintre capitolele cele mai interesante ale cărţii analizează 14 argumente pe care personajele biblice le-au folosit pentru ca să-și apere „pricina înaintea Lui” (Iov 23:4), invitându-le să le aducem înaintea lui Dumnezeu și să perseverăm în rugăciune până când vom primi un răspuns, și acceptând în același timp că acesta va veni la timpul și în termenii Lui.
După ce realizează o radiografie a condiţiilor rugăciunii eficiente, de la mărturisirea păcatului cunoscut și manifestarea unui spirit iertător faţă de alţii la necesitatea de a a ne aduce cererile în Numele lui Iisus (ceea ce înseamnă mai mult decât simpla rostire a Numelui Său), Venden se oprește asupra rugăciunii pentru iertare, sondând temerile celor care nu îndrăznesc să caute ajutorul lui Dumnezeu pentru că știu că au păcătuit. Deși legea păcatului și a morţii spirituale de care vorbește apostolul Pavel („când vreau să fac binele, răul stă lipit de mine” – Romani 7,21) și legea secerișului conform semănatului („Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea,nu m-ar fi ascultat Domnul” – Psalmi 66:18) sunt cât se poate de reale, există o lege spirituală mai puternică, susţine Venden: legea îndurării lui Dumnezeu, care operează „fără nicio perioadă de așteptare”.
În timp ce rugăciunea de laudă este surprinsă în faţetele ei familiare sau mai puţin cunoscute, dar și cu cortegiul ei de efecte benefice, subiectul rugăciunii pentru vindecare este abordat cu sensibilitate și într-o manieră foarte încurajatoare (autorul însuși are un copil născut cu o boală genetică gravă, iar pentru o perioadă lungă de timp a trăit cu impresia că, în principiu, vindecarea este posibilă, dacă cel care se roagă are o credinţă foarte puternică și este „suficient de neprihănit”).
„Nu meritele noastre, ci întotdeauna meritele lui Hristos ne fac în stare să primim (…) orice binecuvântare a lui Dumnezeu”.
Istoriile biblice reliefează o serie de vești bune despre vindecare: au fost vindecaţi oameni din toate categoriile sociale și religioase, inclusiv cei care sufereau din cauza neascultării lor, răspunsul la majoritatea cererilor de vindecare a fost pozitiv și imediat, bolile vindecate nu erau curabile prin mijloacele disponibile la acel moment. De fapt, când studiem toate informaţiile pe care Biblia ni le dă pe acest subiect, realizăm că ceea ce aveau în comun cei vindecaţi era marea lor nevoie de ajutor și faptul că nu aveau nimic care să-i califice înaintea lui Dumnezeu, pentru că „nu meritele noastre, ci întotdeauna meritele lui Hristos ne fac în stare să primim (…) orice binecuvântare a lui Dumnezeu”.
Chiar și atunci când cererile noastre legitime nu primesc un răspuns pozitiv (cazul notabil al apostolului Pavel, care dorea să fie eliberat de „ţepușul din carne”), credinţa autentică rezistă, pentru că nu se bazează pe un anumit răspuns, ci pe o Persoană, Singura care decide, în suveranitatea și iubirea Sa, dacă oferă izbăvire din strâmtorare sau puterea și prezenţa Lui în necaz. În cele din urmă, rugăciunea rămâne răspunsul la cea mai mare nevoie a noastră, aceea de a trăi sentimentul prezenţei continue a lui Dumnezeu, în vremuri de prosperitate și de restriște, și de a-I semăna tot mai mult, până la ultima bătaie de aripă a vieţii.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
Post comments (0)