Ratarea ţintelor apare uneori pentru că în viaţa noastră există slăbiciuni, obligaţii sau obstacole care ne obstrucţionează contactul mental vizual cu reperul, cu ţinta.
În dimineaţa zilei de 4 iulie 1452, când Florence May Chadwick pornise înot de pe ţărmul insulei Catalina către coasta Californiei (aproximativ 42 de kilometri), nimeni nu intuia din ce cauză avea să eșueze tentativa sa.
După 15 ore epuizante de înot, învăluită într-o ceaţă deasă, Florence a început să aibă îndoieli cu privire la șansele ei de reușită. Deși a continuat să înoate un timp, în final, Florence a pierdut lupta cu sine și a fost ridicată într-una dintre bărcile care o însoţeau. După câteva zeci de secunde însă a descoperit că se afla la doar 1,6 kilometri de ţărm. „Nu vreau să mă scuz, dar dacă aș fi văzut pământul aș fi reușit,“ a comentat americanca după eșec.
Două luni mai târziu, Florence a înotat din nou cei 42 de kilometri, tot prin ceaţă, și a reușit. „Am păstrat tot timpul în minte imaginea ţărmului“ a fost de această dată declaraţia ei.
Ratarea ţintelor – rezultatul slăbiciunilor?
Pe lângă cauzele clasice (lipsa de efort și perseverenţă sau incapacitatea de a alcătui un plan sau de a urma niște etape), uneori ne ratăm ţintele pentru că în viaţa noastră există slăbiciuni, obligaţii sau obstacole care ne obstrucţionează contactul mental vizual cu reperul, cu ţinta. Chiar și o voinţă extrem de puternică poate fi învinsă dacă nu e pregătită să continue să navigheze fără busolă și sub un cer acoperit de nori.
În asemenea situaţii e vital simţul interior al orientării, care se formează în ani de educaţie și autoeducaţie, de experienţă și, mai ales, de credinţă. Nu cunosc o cale mai eficientă de ascuţire a simţului intern de orientare decât relaţia cu Dumnezeu și internalizarea principiilor sale imuabile.
Tocmai de aceea, pe prima „tabla de piatră“ a decalogului atingerii ţintelor (dacă ar exista așa ceva) ar trebui să fie prezente câteva porunci responsabile de crearea și consolidarea unui sistem intern de orientare:
1. Aderă la un sistem de principii imuabile care să-ţi asigure o structură de rezistenţă solidă pentru construcţia pe care o planifici;
2. Ia-ţi timp să te gândești pe îndelete la schimbările pe care le vrei în viaţa ta, la ordinea priorităţilor din lista de ţinte și fă-ţi un plan pentru atingerea ţintelor propuse;
3. Caută motivaţiile puternice, în care să crezi atât de mult încât să intri pe un drum al schimbării fără întoarcere;
4. Schimbă constant unghiul de abordare a problemelor, pentru a putea vedea problema în toate dimensiunile ei și din ce în ce mai detașat. Fii constant deschis să înveţi metode mai bune și să-ţi adaptezi strategia pe baza experienţei tale sau a altora.
Pe de altă parte, drumul parcurs în urmărirea ţintelor propuse este marcat de eșecuri, iar eșecul are o forţă demobilizatoare care nu trebuie subestimată. De aceea, probabil cea mai perfidă cauză a ratării ţintelor este descurajarea care ne încearcă atunci când deziluziile trecutului întâlnesc deciziile pentru viitor și le fac să pară niște simple iluzii.
Și totuși, în ciuda acestei senzaţii, la fiecare început de an, frământările cu privire la ţinte revin, semn că am fost creaţi pentru a fi mai mult decât suntem.
Când Biblia afirmă că Dumnezeu a pus în om „gândul veșniciei“, are în vedere, fără îndoială, și năzuinţa la care se referea și C.S. Lewis când afirma: „Dacă descopăr în mine o dorinţă pe care nu o poate satisface nicio experienţă din lumea aceasta, cea mai probabilă explicaţie este că eu am fost creat pentru o altă lume“.
Acesta este imaginea „ţărmului“ care ne poate da forţa să ajungem la destinaţie, împlinind, fără îndoială, toate poruncile impuse de antrenamentul de bază al oricărui „înotător“.
5. Nu renunţa când nu vezi ţărmul sau când nu e nimeni să te încurajeze. Apelează la sistemul de orientare intern;
6. Stabilește-ţi realist câte ţinte poţi urmări simultan și ţine-te de ele. Ai răbdare cu tine când greșești dar păstrează și o doză de nerăbdare ca să nu încetinești;
7. Analizează-ţi constant progresul și identifică lucid și detașat cauzele care te ţin pe loc (asta presupune să nu te minţi, găsindu-ţi justificări pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut sau trecând cu vederea interferenţele la care nu ești dispus să renunţi);
8. Renunţă la mediul care îţi pune piedici în atingerea ţintelor;
9. Urmărește ţinta absolută, nu privi niciodată mai jos;
10. Nu îţi propune ca ţintă un lucru, ci o persoană. Imaginea de ansamblu este vitală pentru a nu pierde lupta cu tine. Mulţi oameni decenţi își propun ţinte bune, dar cine își propune modelul lui Iisus Christos descoperă de ce modelul înseamnă mult mai mult decât suma calităţilor care îl compun. Și de ce doar aceasta este Calea.
Post comments (0)