COVID-19

recomandări pentru prevenirea infectării cu (noile variante ale) SARS-CoV-2

todayMarch 17, 2021

Background
share close

Al treilea val de pandemie lovește deja statele Europei, în timp ce variantele mai contagioase ale SARS-CoV-2 circulă deja în câteva zeci de ţări de pe mapamond. Ne așteaptă o primăvară complicată, așa că avem nevoie să știm cât mai multe despre circumstanţele și activităţile care ne expun în mod deosebit la infectare, dar și despre cele mai bune metode de a ne proteja. 

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19

Avertizările repetate ale specialiștilor despre situaţia epidemiologică sumbră în care se află România au trecut aproape neobservate, așa că răspândirea rapidă a SARS-CoV-2 ne-a luat din nou prin surprindere. În timp ce spitalele din București au epuizat locurile la terapie intensivă, cele din ţară mai au foarte puţine locuri și se întocmesc liste de așteptare pentru pacienţii cu Covid-19 care au nevoie de un loc la ATI.

Medicii spun că este nevoie ca spitalele non-Covid care pot asigura un dublu circuit să preia, pe lângă bolnavii cu alte patologii, și pacienţii cu SARS-CoV-2. Secţia de Terapie Intensivă a Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta s-a umplut în 2-3 zile, spune medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului, explicând că s-a ajuns din nou la situaţia din luna noiembrie, când erau așezate paturi suplimentare în orice loc liber. Diferenţa este că acum media de vârstă a pacienţilor care ajung la terapie intensivă este în scădere, aproximativ jumătate dintre pacienţii trataţi la Marius Nasta cu forme severe ale bolii fiind sub 50 de ani, spune managerul.

Al treilea val al epidemiei de coronavirus este deja aici, la zile și săptămâni după ce am asistat la primele sale efecte în alte ţări europene, care au adoptat deja măsuri restrictive pentru a putea gestiona numărul mare de infectări și de decese

Noi restricţii anti-Covid în Europa

Începând cu mijlocul lunii februarie, rata de infectare cu noul coronavirus este în creștere în Europa. Răspândirea noilor variante ale SARS-CoV-2 este considerată una dintre cauzele principale ale acestei creșteri, care afectează progresele obţinute carantina prin care au trecut mai multe state europene încă din toamnă.

La un an de pandemie, Europa respiră același aer de nervozitate și de incertitudine, scrie ziarul The New York Times, amintind de creșterea infectărilor, deficitul de doze de vaccin, scepticismul în privinţa vaccinării, adoptarea restricţiilor în diferite state, în paralel cu protestele celor revoltaţi de măsurile antiepidemice.

Pe 12 martie, varianta B.1.1.7 (detectată iniţial în Marea Britanie) fusese deja identificată în 11 ţări, în timp ce varianta P.1, originară din Brazilia, și varianta B.1.351, detectată pentru prima dată în Africa de Sud, circulau deja în 32, respectiv 58 de ţări.

La un an după ce a instituit primul blocaj la nivel naţional din Europa, Italia intră din nou în lockdown. Sistemul de restricţii aplicat până acum doar zonelor cu număr mai mare de infectări nu pare să fi funcţionat. „Istoria se repetă”, a declarat virusologul Massimo Galli, explicând că, odată cu începerea programului de vaccinare, s-a creat iluzia că restricţiile nu vor mai fi necesare, deși abia 3,8% din populaţie a fost vaccinată.

Începând de luni, 15 martie, au intrat în lockdown jumătate din cele 20 de regiuni ale Italiei (fie în scenariul roșu, fie în cel portocaliu), iar de Paște, între 3 și 5 aprilie, întreaga ţară va fi declarată zonă roșie. Toate aceste măsuri au fost luate „conform principiului celei mai mari precauţii posibile”, a declarat Franco Locatelli, expert al Ministerului Sănătăţii, care a explicat că sănătatea publică trebuie să fie pe primul loc, în ciuda consecinţelor economice, și că scopul lockdownului îl reprezintă un context epidemiologic mai favorabil după Paște.

Mulţumind italienilor pentru „răbdarea lor infinită”, primul ministru Mario Draghi a declarat că, deși măsurile adoptate vor afecta economia, educaţia și starea de spirit a populaţiei, ele sunt totuși necesare, pentru că, în absenţa lor, criza sanitară se va agrava, reclamând ulterior măsuri și mai stricte. Draghio a anunţat că, doar în ultima săptămână, 5.000 de persoane au fost internate cu Covid-19, iar 600 au ajuns la terapie intensivă.

Există indicii clare că Germania a intrat în cel de-al treilea val de pandemie, a declarat Lothar Wieler, șeful Institutului pentru Boli Infecţioase Robert Koch, subliniind că ţara nu s-a pregătit pentru vaccinare la fel de bine ca în cazul testărilor.

Joia trecută, numărul de noi cazuri de Covid-19 a crescut la 14.356, cu 2.444 de cazuri mai mult decât în săptămâna precedentă. Creșterea numărului de infectări coincide cu răspândirea variantei britanice a SARS-CoV-2, care stă la baza a peste 46% dintre noile cazuri de infectare. Pentru a reduce impactul noului val este necesară impunerea unui nou lockdown, susţine Christian Karagiannidis, directorul știinţific al Asociaţiei Interdisciplinare Germane de Medicină de Urgenţă și Terapie Intensivă. Lipsa restricţiilor severe ar putea conduce la o dublare a numărului de pacienţi din secţiile de terapie intensivă, în condiţiile în care medicii sunt deja epuizaţi de fluxul mare de pacienţi, avertizează Karagiannidis.

După ce restricţiile regionale nu au reușit să influenţeze creșterea infectărilor, medicii cer un blocaj naţional de urgenţă președintelui Macron. Situaţia din Paris este îngrijorătoare, a declarat ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, care a explicat că la fiecare 12 minute un parizian ajunge la terapie intensivă.

covid-19-criza-din-brazilia-un-avertisment-pentru-restul-lumii_exp

Citește și: COVID-19: criza din Brazilia, un avertisment pentru restul lumii

La rândul ei, Polonia a înregistrat 17.260 de cazuri noi de Covid-19 miercurea trecută, cea mai mare creștere zilnică înregistrată din luna noiembrie. Se așteaptă ca guvernul să adopte noi restricţii, în timp ce majoritatea școlilor sunt deja închise, iar restaurantele livrează mâncare doar la domiciliu.

Ungaria și Cehia au raportat, la rândul lor, rate ridicate de infectări și decese, oficialii celor două ţări avertizând că situaţia se va înrăutăţi următoarele săptămâni.

Dincolo de măsurile pe care le aplică guvernul, avem nevoie să știm cum ne putem proteja pe cont propriu, diminuând riscul de infectare.

Unde au loc cele mai multe contaminări?

Majoritatea contaminărilor cu SARS-CoV-2 au loc în familie, a arătat un studiu al Institutului Pasteur, realizat între 1 octombrie 2020 și 31 ianuarie 2021, care a inclus 77.208 de participanţi infectaţi cu SARS-CoV-2.

Studiul a adus informaţii noi, care completează sau aduc informaţii diferite de cele prezentate  grafice mai vechi, precum cel produs de ghidul vizual Information is Beautiful sau cel publicat de Asociaţia Medicală din Texas pe 3 iulie, și care au încercat să cuantifice gradul de risc al unor activităţi uzuale.

Mesele organizate în mediul privat sau profesional sunt raportate cel mai frecvent ca sursă a infectării, arată raportul.

Studiul Institutului Pasteur a constatat că 45% dintre persoanele cu Covid-19 cunosc persoana care le-a transmis virusul, 18% suspectează un eveniment în care a avut loc contagierea, dar nu și o persoană anume, iar 37% nu știu cum s-au infectat. De fapt, 63% spun că persoana care a fost sursa infectării face parte din familie (în 42% dintre cazuri locuiesc cu ea, iar în 21% dintre cazuri face parte din familia extinsă), în timp ce colegii de muncă și prieteni reprezintă sursa infectării în 15%, respectiv 11% dintre cazuri.

Potrivit studiului, contaminarea are loc cu predilecţie în interior, în încăperi neaerisite. Astfel, din 10.000 de cazuri de infectare, 80% au avut loc în încăperi cu ferestrele închise, 15% în încăperi cu ferestrele deschise și 5% în mediul exterior. În 37% dintre infectările care au avut loc în afara mediului familial, persoanele care au transmis virusul mai departe nu erau simptomatice în momentul contactului, procentul urcând la 46% atunci când contaminarea s-a produs la locul de muncă.

Transportul public nu a fost asociat unui risc crescut de infectare (spre deosebire de transportul cu malina personală, în care călătorește altcineva decât un membru al familiei, caz în care riscul de infectare crește cu 58%); de asemenea, magazinele, școlile, bisericile, saloanele de coafură nu reprezintă locuri cu risc foarte mare de infectare, dacă se respectă regulile de distanţare și se folosește masca.

Frecventarea sălilor de sport, a restaurantelor și a barurile reprezintă activităţi cu scor ridicat de risc, la fel și călătoriile în străinătate, care amplifică cu 53% riscul contaminării.

Prezenţa unui copil de vârstă școlară în familie crește riscul de infectare al adulţilor (cu 29%, în cazul liceenilor și cu 27% în cazul studenţilor, dar și cu 39% dacă există o persoană din afara familiei care îngrijește/supraveghează în mod regulat copilul). Vestea bună este că, în cazul copiilor de școală primară, nu a fost identificat până acum un risc ridicat de infectare a adulţilor care locuiesc în aceeași gospodărie.

În finalul raportului, cercetătorii avertizează că gradul de risc al activităţilor menţionate se poate modifica, în condiţiile în care noile variante ale SARS-CoV-2 circulă deja în Franţa.

Recomandări ale cercetătorilor francezi

În urma studiului pe care l-au derulat, cercetătorii de la Institutul Pasteur recomandă respectarea regulilor de prevenţie deja cunoscute, pentru a încetini răspândirea virusului.

Evitarea întâlnirilor care au loc în interior, în încăperi neventilate și fără respectarea măsurile de distanţare, rămâne cea mai importantă recomandare a cercetătorilor.

Pentru că riscul infectării la locul de muncă s-a dovedit a fi unul ridicat, specialiștii recomandă aerisirea frecventă a încăperii, precum și respectarea măsurilor de distanţare. În cazul celor care lucrează în regim de telemuncă, riscul de a contacta SARS-CoV-2 scade cu 30%.

În timp ce transportul public nu a fost asociat unui risc excesiv de infectare, specialiștii recomandă ca măsurile de distanţare să fie respectate riguros de călători. În același timp, cercetătorii atrag atenţia asupra pericolului de a călători cu o altă persoană în mașina personală, explicând că această circumstanţă a favorizat contaminarea, pe tot parcursul studiului.

De asemenea, o recomandare importantă făcută celor care suspectează că sunt infectaţi este de a se autoizola imediat, inclusiv faţă de restul familiei, fără a mai aștepta rezultatului testului. Contagiozitatea este maximă în primele 5 zile de la debutul simptomelor, spun autorii studiului.

Cum ne protejăm de noile variante ale noului coronavirus

„Primul lucru pe care îl spun oamenilor este că acesta nu este un virus diferit. Toate lucrurile pe care le-am învăţat despre SARS-CoV-2 încă se aplică”, a declarat dr. Ashish K. Jha, decanul Școlii de Sănătate Publică a Universităţii Brown, răspunzând îngrijorărilor generate de noile variante ale SARS-CoV-2. Ceea ce trebuie să reţinem însă este faptul că, deși noile variante se răspândesc prin metodele deja cunoscute, activităţile considerate riscante până acum devin și mai riscante, subliniază Jha.

Circulaţia noilor variante nu mai lasă loc pentru neglijenţa sau relaxarea pe care le-am  manifestat uneori de-a lungul pandemiei, crede Linsey Marr, profesor la Universitatea Tech și unul dintre cei mai buni specialiști în măsurarea aerosolilor. Marr spune că obișnuiește să poarte măști de calitate bună  atunci când merge la cumpărături, se gândește de două ori înainte să revină la predarea în sălile de curs sau să călătorească cu avionul și evită orice potenţială expunere, pentru a nu se infecta chiar înainte de vaccinare.

Întrucât noile variante ale SARS-CoV-2 sunt mai contagioase, fiind nevoie de mai puţine particule virale pentru transmiterea lor, oamenii ar trebui să fie mult mai vigilenţi, punctează și Scott Braunstein, directorul medical al clinicii Soliis Health, din Los Angeles.

Timpul petrecut la cumpărături, de exemplu, trebuie redus drastic, crede Braunstein, care subliniază că fiecare minut petrecut într-un magazin poate crește riscul contaminării. Dezinfectarea mâinilor ar trebui făcută frecvent, ori de câte ori atingem bani, carduri de credit sau suprafeţe atinse de un număr mare de persoane, tocmai pentru că infectarea poate surveni cu mai multă ușurinţă, spune Braunstein.

Reducerea numărului cercului de persoane apropiate cu care ne întâlnim reprezintă o măsură foarte importantă, subliniază microbiologul Jason Tetro. Deși izolarea nu este o soluţie viabilă și nici dezirabilă în timpul unei pandemii căreia nu i se întrevede încă finalul, Tetro spune că numărul persoanelor cu care interacţionăm în mod obișnuit ar trebui să se rezume la o singură cifră. De asemenea, microbiologul amintește despre importanţa purtării corecte a măștii, dar și a alegerii unui model care să ofere o protecţie mai bună, cum ar fi o mască N95. Purtarea a două măști poate fi, de asemenea, o soluţie mai bună, dacă o persoană nu-și poate permite sau nu are acces la o mască de o calitate superioară, cel puţin în contextele în care expunerea la virus este ridicată.

de-la-gripa-spaniola-la-covid-19-lectiile-unei-pandemii-uitate_exp

Citește și: De la gripa spaniolă la COVID-19. Lecţiile unei pandemii uitate

Până la obţinerea imunităţii prin vaccinare, masca rămâne cel mai important instrument cu care se poate controla răspândirea coronavirusului, susţine și medicul Abraar Karan, de la Harvard Medical School. „Orice mască este mai bună decât nici o mască”, spune Karan, adăugând că, în contextul creat de noile variante ale SARS-CoV-2, este util ca oamenii să caute modele de calitate, care filtrează corespunzător particulele din aer, dar și că o mască de pânză purtată peste una chirurgicală oferă o protecţie mai bună decât o singură mască.

Atunci când interacţionezi cu multe persoane, dublarea măștii reprezintă un factor cheie, susţine, la rândul său, Peter Hotez, care predă microbiologie și virusologie la Baylor College of Medicine, mărturisind că a purtat mereu a doua mască, pentru motivul practic că una dintre ele ar putea avea o fisură microscopică, despre care purtătorul nu știe nimic.

Când vom ieși din iarna pandemiei?

Estimările optimiste ale specialiștilor despre eventuala stingere a pandemiei în cursul acestui an sunt contrazise de situaţia epidemiologică din Europa (și nu numai). În noiembrie, anul trecut, sir John Bell, imunolog și Regius Chair of Medicine la Universitatea Oxford, se aventura să prognozeze revenirea la normalitatea încă din această primăvară, mizând pe atuul vaccinării.

Primăvara așteptată de întreg mapamondul se amână nedefinit, iar ceea ce avem de traversat acum este o primăvară „chiar mai periculoasă decât cea din 2020”, susţine medicul Vlad Mixich, expert independent în board-ul Agenţiei Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă. Motivele pentru care traversăm această situaţie critică nu se rezumă doar la apariţia noilor variante ale SARS-CoV-2, ci includ relaxarea prematură, pe fondul optimismului generat de vaccinare și al oboselii induse de pandemie, explică medicul.

În timp ce (parte din) Europa se pregătește de restricţii dure pentru a contracara răspândirea rapidă a noilor variante ale SARS-CoV-2, există speranţa că pandemia va putea fi ţinută sub control pe măsură ce vaccinarea avansează.

Zilele acestea, Israelul atrage atenţia tututor, în timp ce locuitorii săi celebrează redeschiderea ţării și primii pași spre normalitate.

Financial Times descrie bucuria oamenilor din diferite părţi ale ţării, care se întâlnesc în barurile și restaurantele deschise după o pauză de aproape un an, îmbrăţișându-se și sărbătorind, după un blocaj dur, care a durat 139 de zile. Cu 4 milioane de locuitori vaccinaţi (din cei aproape 7 milioande de adulţi), cu o scădere promiţătoare a numărului de pacienţi cu Covid-19 din spitale și cu epidemiologi care se declară oprimiști cu precauţie în privinţa evoluţiei epidemiei, Israelul pare să fie prima ţară care zărește silueta unei primăveri pe care o așteptăm cu toţii.

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Carmen Lăiu

Rate it

Previous post

Biserica

Libertatea religioasă în Franța: răspunsul lui Gérald Darmanin dat reprezentanților bisericilor creștine

Duminică, 14 martie, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a dat un răspuns reprezentanților bisericilor protestante, catolice și ortodoxe care sunt îngrijorați din cauza proiectului de lege „de consolidare a principiilor Republicii”. În urmă cu o săptămâna, François Clavairoly, președintele Federației Protestante din Franța, Éric de Moulins-Beaufort, președintele Conferinței Episcopilor din Franța și mitropolitul Emmanuel Adamakis, președintele Patriarhiei Ecumenice din Franța, au semnat o rubrică publicată în Le Figaro. În acest text, reprezentanții bisericilor creștine și-au exprimat încă o dată […]

todayMarch 17, 2021 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%