Tema centrală a cărţii lui Jo Ann Davidson este sugerată de însuși titlul cărţii: Redescoperind gloria Sabatului (Rediscovering the Glory of the Sabbath, orig.).
În timp ce se ocupă de mai multe probleme legate de Sabat, inclusiv de experienţa mântuirii, Davidson prezintă un studiu impresionant al Bibliei și al istoriei bisericii, care indică faptul că de-a lungul istoriei Sabatul biblic a fost întotdeauna predicat, păstrat, distorsionat și restaurat. El nu a dispărut însă niciodată: rămâne pentru totdeauna un dar binecuvântat oferit oamenilor. Iisus Însuși a declarat: „Sabatul a fost făcut pentru om” (Marcu 2:27).
În introducerea cărţii, Jo Ann Davidson arată că învăţătura biblică despre Sabat este una cu o relevanţă majoră, care se concentrează asupra lui Iisus, care Se proclamă „Domn (…) al Sabatului” (Matei 12:8). De asemenea, autoarea insistă asupra faptului că Sabatul nu a fost vreodată destinat să fie o povară, ci mai degrabă o încântare.
Este limpede că prima pereche de pe Pământ nu a păzit Sabatul pentru a câștiga mântuirea.
Primele două capitole ale cărţii oferă un studiu comprimat asupra Sabatului, indicând faptul că acest subiect impregnează Vechiul Testament. În primul capitol, autoarea scrie despre Sabat ca dar al lui Dumnezeu pentru Adam și Eva. Un dar făcut chiar la creaţie, înainte ca ei să păcătuiască și chiar înainte să fi lucrat o singură zi. Este limpede că prima pereche de pe Pământ nu a păzit Sabatul pentru a câștiga mântuirea. Prin urmare, nimănui nu i se cere să păzească Sabatul pentru a primi har.
Dumnezeu a pus deoparte a șaptea zi a săptămânii, destinând-o părtășiei cu oamenii. Respectarea Sabatului are ca rezultat creșterea fiinţelor umane în bunătate, sfinţenie și bucurie și le oferă privilegiul de a se închina înaintea Celui pe care au învăţat să-L cunoască.
Al doilea capitol reprezintă o incursiune în istoria Sabatului, urmărind pervertirea și restaurarea zilei de închinare din perioada care a urmat morţii lui Moise și până în vremea lui Maleahi. Această secţiune subliniază că Sabatul este un prilej de continuă amintire a faptului că există un Dumnezeu Creator care iubește și susţine ceea ce a creat. Prin urmare, păzirea Sabatului ar trebui să inspire simţul răspunderii și grija plină de iubire pentru ceilalţi, construind o comunitate care se bucură de Dumnezeu și de ziua Lui de închinare.
Următoarele patru capitole continuă să analizeze istoria Sabatului în istorie, arătând că acesta nu și-a pierdut niciodată semnificaţia din perioada intertestamentară până în vremurile noastre. Această secţiune investighează, de asemenea, modul în care liderii evrei din epoca intertestamentară au creat reguli și reglementări pentru protejarea și respectarea corectă a Sabatului în fiecare situaţie. Această concentrare obsesivă pe reglementarea păzirii Sabatului a indus ideea că respectarea Sabatului este esenţială pentru experienţa mântuirii.
Distorsionarea Sabatului, de la ocazia de a trăi o viaţă sfântă în părtășie cu Dumnezeu la un jug omenesc greu de purtat, a ruinat gloria Sabatului.
Într-adevăr, ţinerea Sabatului a ajuns un jug spiritual și moral, iar Dumnezeu a fost considerat un tiran (pentru că El era Autorul Legii, în cele din urmă), în timp ce ascultarea de Legea Sa a devenit o chestiune de conformare exterioară, relaţia cu Dumnezeu fiind bagatelizată. O asemenea distorsionare a Sabatului, de la ocazia de a trăi o viaţă sfântă în părtășie cu Dumnezeu la un jug omenesc greu de purtat, a ruinat gloria Sabatului. Atunci când a fost pe pământ, Iisus a respins această raportare la Sabat. El s-a străduit să restaureze Sabatul, redându-i adevărata glorie și demonstrând că aceasta trebuie să fie o zi a vindecării. Ucenicii Lui au continuat să adopte același mod revoluţionar de a păzi Sabatul.
Ultimul capitol reiterează ideea că Sabatul, la fel ca mântuirea, este un dar al harului divin; respectarea Lui este mai mult decât împlinirea unei porunci: este o reamintire perpetuă a originii noastre și a dependenţei noastre de Dumnezeu. Sabatul este cadoul lui Dumnezeu, care are ca scop aprofundarea relaţiei umano-divine și sprijinirea omului, pentru ca el să crească în asemănare cu Tatăl său.
Meritul autoarei este acela că aduce înaintea lumii creștine caracterul sacru al Sabatului și relevanţa lui veșnică într-un moment în care respingerea sacralităţii Sabatului pare să minimalizeze importanţa poruncii lui Dumnezeu de a păzi Sabatul (Deuteronomul 5:12).
După cum conchide Davidson, a șaptea zi a săptămânii ar trebui considerată „ziua de naștere a lumii”. Ziua pe care să o celebrăm plini de bucurie și în care „să ne urăm unii altora: «La mulţi ani!»”.
Paluku Mwendambio (PhD, Institutul Adventist Internaţional de Studii Avansate, Filipine) este profesor de Vechiul Testament și rector al Universităţii Adventiste din Goma, Republica Democrată Congo. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.
Post comments (0)