Copii

Religia și interesul tinerilor pentru închinare

todayJanuary 13, 2023 1

Background
share close

ESET NOD32 Antivirus Crack

Populaţia României are unul dintre cele mai înalte niveluri de religiozitate din regiune (conform World Values Survey sau European Values Study), iar datele unui sondaj recent (raportul din 2017 al Pew Research Center) confirmă caracterul generalizat al credinţei religioase în România.

Sondajul Friedrich-Ebert-Stiftung din 2018 a urmărit două dimensiuni ale religiozităţii: o dimensiune comportamentală (evaluată în funcţie de frecvenţa participării la slujba religioasă și a rugăciunilor) și o dimensiune atitudinală, surprinsă de o întrebare prin care respondenţilor li se cerea să precizeze cât de important este Dumnezeu în viaţa lor. Rezultatele sondajului au arătat că un procent de 91% dintre tinerii din România cred în Dumnezeu, 76% se declară religioși, dar doar 12% frecventează serviciile religioase ale unei biserici.

De ce un procent atât de mic din cei care cred sau se declară religioși participă la închinare? Cum putem crește interesul copiilor și al tinerilor pentru închinare? Oare am înţeles nevoia lor? Este „concurenţa” prea mare din partea lumii seculare și a tehnologiei? Cu un procent așa mare al populaţiei tinere care manifestă interes faţă de credinţă, cum putem crește interesul faţă de participarea la închinarea publică?

Educaţia și dezvoltarea unui copil se bazează pe o varietate de elemente care au rolul de a forma caracterul și personalitatea acestuia. Hrana, recreerea, cunoașterea, relaţiile, religia – toate acestea formează cadrul pentru creșterea și dezvoltarea copilului.

Religia se bazează pe restricţii sau pe privilegii?

Religia este văzută din două perspective: ca mijloc de educaţie – indiferent de premisa că Dumnezeu există sau nu – și ca relaţie personală și salvatoare cu Dumnezeu. Închinarea, din perspectiva relaţiei personale cu Dumnezeu, transmite ideea existenţei unui Dumnezeu real, care Se implică și care dă sens vieţii.

Modul în care este crescut un copil din perspectiva educaţiei religioase poate avea impact asupra practicării închinării. De aceea se vorbește astăzi despre problema neimplicării tinerilor în viaţa religioasă sau despre bisericile lipsite de copii și tineri. Fundamentul pe care se așază religia în viaţa unui copil sau a unui tânăr este esenţial. Rezumarea strict la forme în închinare este un rezultat direct al unei educaţii religioase lipsite de fundamentul relaţiei personale cu Dumnezeu.

Cunoașterea personală implică relaţie, iar relaţia trece dincolo de forme rigide și creează interes, dorinţă, disponibilitate la sacrificiu. Așadar, primul pas important în discuţia despre închinare este dacă ea promovează o relaţie sau transmite niște reguli, dacă aduce în viaţa copilului o persoană sau doar o tradiţie și un ritual. Consecinţa imediată a analizării acestei întrebări este discuţia despre forma închinării. Lupta zilnică a părinţilor pentru a contrabalansa constructiv atracţiile digitale și din media se regăsește și în domeniul închinării. Cum să fie atractiv mersul la biserică când acasă sunt jocurile video? Cum să poată urmări copiii o predică sau o slujbă când obișnuinţa le cere mai degrabă reels, adică mesaje transmise sumar în clipuri video de foarte scurtă durată?

Orice lucru își are vremea lui

În al doilea rând, părinţii, educatorii, pastorii sau preoţii trebuie să păstreze în minte că momentele de închinare din cadrul slujbei religioase nu sunt în concurenţă cu recreerea și distracţia copilului. Sunt un alt element, separat, o necesitate în complexitatea vieţii. Un părinte înţelept, indiferent cât de bine se simte un copil la joacă, nu îi va oferi joacă permanent. Acest principiu clarifică atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici că „fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui” (Eclesiastul 3:1). Este o vreme pentru somn, o vreme pentru studiu, o vreme pentru joacă și recreere și o vreme pentru închinare. Dacă jocurile video vor înlocui munca, somnul, masa, interacţiunea în cadrul familiei, în timp totul se transformă într-o cursă de satisfacere a plăcerii, iar în cele din urmă această cursă nu poate fi decât pierdută.

Calea atașamentului

Louis Cozolino remarcă faptul că „anxietatea și teama sunt inamicii curiozităţii și ai explorării. Atașamentul este esenţial pentru participare și învăţare.”[1] Pas cu pas înţelegem că „respingerea participării la închinare este mai degrabă o experienţă emoţională decât intelectuală”[2]. Următorul pasaj subliniază în mod esenţial direcţia potrivită în eforturile părinţilor de a-i implica pe tineri în mod activ și de a le câștiga adeziunea pentru închinarea publică: „[B]unătatea, amabilitatea și simpatia care se revarsă dintr-o inimă plină de iubirea lui Iisus le vor câștiga [tinerilor – n. red.] încrederea și îi vor salva de multe capcane ale vrăjmașului.”[3]

În urmă cu puţin timp, am vizitat o biserică de tineri, și la intrare am fost surprins de vizibilitatea redusă din încăpere, datorată fumului artificial din aer, și de beatul tobelor la volum maxim. Pastorul comunităţii s-a apropiat și mi-a explicat: „Este o închinare contemporană.” Din dorinţa de a aduce divertismentul tipic lumii seculare în cadrul religios, multe biserici au pierdut din vedere relaţia personală cu Dumnezeu ca bază a interesului pentru religie și închinare al tinerilor. Puterea de atracţie a unei întâlniri cu Mântuitorul nu poate fi înlocuită de nimic!

Ziua de închinare și serviciile divine privite și oferite în cadrul nealterat de amestecul dintre religios și secular sunt doar un pas.

Ziua de închinare și slujbele de închinare din biserică nu pot și nu trebuie să fie niște accidente.[4] Plecând de la această premisă, pașii următori presupun interes și planificare pentru implicarea și responsabilizarea celor tineri.

Din experienţa noastră, putem împărtăși câteva idei de implicare a copiilor și tinerilor în închinare:

Implicarea în pregătirea zilei de închinare, chiar și în lucruri mărunte. În familie se poate face planul zilei de închinare, în care se poate include timp petrecut în familie, închinarea la biserică, vizitarea sau primirea de oaspeţi, ieșirea în natură. Cu cât planificarea și organizarea sunt făcute mai atent împreună cu copiii și tinerii, cu atât timpul de închinare va fi mai important pentru ei. Planificarea timpului zilei de închinare și pregătirea unor activităţi specifice vârstei lor reprezintă obligaţia celor responsabili din familie și biserică. A lupta cu tehnologia fără a avea grijă de nevoile celor mai mici înseamnă doar a duce o luptă pierdută.

Implicarea copiilor și a tinerilor în pregătirea serviciului de închinare. Alegerea imnurilor, participarea cu instrumentele la cântările cu sala, strângerea darurilor, redarea din memorie a diferitelor pasaje din Biblie sunt momente ale închinării publice în care copiii și tinerii pot și merită să fie implicaţi. Un lucru foarte important: copiii trebuie să participe împreună cu cei mari la serviciul principal de închinare. Ei nu încurcă, sunt o parte activă, iubită și chemată de Dumnezeu să fie acolo: „Lăsaţi copilașii să vină la Mine și nu-i opriţi” (Marcu 10:14).

Folosirea unor mijloace vizuale (prezentări sau vizualizarea textelor citite) poate fi de mare folos pentru a facilita menţinerea atenţiei la vârste timpurii.

Oferirea unui model de amabilitate și credinţă sinceră sunt ancore necesare în cunoașterea lui Dumnezeu.

Probabil că unul dintre cele mai încurajatoare gânduri și un răspuns succint și memorabil la întrebările și frământările părinţilor, ale instructorilor, ale pastorilor și ale celor ce lucrează cu copiii și tinerii se găsește în Scriptură: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6).

Daniel Oncea este convins că o relaţie se bazează mai mult pe privilegii decât pe reguli și că regulile se nasc natural din autenticitatea relaţiei. Iar transmiterea valorilor religioase către copii este, pentru el, același lucru cu dezvoltarea unei relaţii frumoase.

Te-ar putea interesa și: Stima de sine și religia – o relaţie complicată

religia

„Louis Cozolino, Predarea bazată pe atașament, Trei, București, 2017, p. 195.”

„Roger L. Dudley, De ce resping adolescenţii religia și ce este de făcut, Viaţă și Sănătate, București, 1999, p. 25.”

„Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, Viaţă și Sănătate, București, 2004, p. 154.”

„D. Pate, 52 de activităţi de Sabat pentru grupuri de adolescenţi, Viaţă și Sănătate, Pantelimon, 2016, p. 15.”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Oncea Daniel

Rate it

Previous post

Interviuri

Dragostea și cel de-al doilea „Da!”

Cableguys HalfTime VST Crack Au citit că dragostea se epuizează în doi-trei ani și, deși și-au adunat toate argumentele pentru care acest lucru nu li s-ar putea întâmpla lor, nu și-au mai putut scoate cu totul din minte această posibilitate. Nunta i-a făcut să uite pentru o clipă înţepătura acelui gând. Luna de miere, spectaculoasă și fără griji, a îndepărtat și mai mult teama potenţialului eșec. Primele zile ale noii […]

todayJanuary 12, 2023 1

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%