Duminică, 6 decembrie, mergem din nou la urne și alegem membrii legislativului pentru următorii patru ani. Duminică alegem pe cei care vor scrie legi și vor decide regulile de joc pentru următorii patru ani. Pentru județul Bistrița avem doi candidați creștini înscriși în cursa electorală, Robert Sighiartău (PNL) și Ioan Deneș (PSD).
Robert Sighiartău candidează pentru un nou mandat în Camera Deputaților. În ultimii patru ani a fost deputat din partea Partidului Național Liberal și secretarul general PNL. Cum a fost această experiență și ce îl motivează să meargă mai departe:
„Au fost 4 ani grei, iar 2020 este cel mai greu. Ne luptăm cu pandemia, dar și cu aliații ei, majoritatea PSD în parlament. N-am dat și nu dăm înapoi. Am avut curajul să ne asumăm guvernarea, într-o criză globală fără precedent. Am compensat lipsurile din sănătate, prin măsuri decisive, luate la timp, astfel încât România nu a fost copleșită de pandemie, nicio secundă. Pentru că suntem cu sufletul alături de români, am redus la minim pierderile și riscurile. Dar am făcut-o privind înainte! Am accelerat dezvoltarea țării, în ciuda crizei sanitare, și ne-am asigurat că, după pandemie, România va ieși câștigătoare, iar românii vor avea o viață mai bună și speranță în inimi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, după ce scăpăm de blocajele create de majoritatea toxică PSD în parlament, nimic nu mai poate opri dezvoltarea României. Este ultima și cea mai importantă bătălie, momentul decisiv, care va defini următorii 30 de ani. Votați pentru România civilizată și prosperă!” este mesajul candidatului cu poziția nr. 1 în buletinul de vot pentru Camera Deputaților, Robert Sighiartău.
Robert Sighiartău este unul dintre cei mai tineri deputați ai României. Este tatăl a patru copii. Vine dintr-o familie cu o bogată moștenire teologică evanghelică. Luptă pentru „România în care vreau să trăiască copii mei e una a valorilor creștine, a valorilor morale, a promovării pe bază de merit și a competitivității, care să poată genera prosperitate pentru toți. Fac parte dintre tinerii formați în România liberă și cred că viitorul pe care îl clădim are nevoie de un fundament solid. În următorii 30 de ani, vom reclădi țara dacă vom avea cetățeni educați, respect pentru valorile cultivate în familie și pentru muncă. Trebuie să avem înțelepciunea și curajul de a nu ne abate de la calea dreaptă și de a pune interesul public în primul rând. Trebuie să-i ajutăm pe cei care înmulțesc talanții și să fim solidari față de semenii aflați în dificultate. Cred că putem pune o cărămidă în fiecare zi prin muncă, prin lucrul bine făcut și prin atașamentul față de familie, comunitate și țară. Vom reuși”, este convingerea și țelul lui Robert Sighiartău.
Echipa ȘtiriCreștine.ro vă cheamă în primul rând să vă rugați și să votați pe cei care ne împărtășesc valorile. Rugați-vă pentru Robert Sighiartău, pentru protecția fizică, emoțională și spirituală. Pentru ca oridecâte ori va deschide gura să fie apărătorul libertății adevărului și valorile moral spirituale în România.
Post comments (0)