cum sa te bucuri de rugaciune

Rugăciunea zilnică – de la corvoadă la bucurie

todayDecember 2, 2020 29

Background
share close

Deși este mai greu să simţi decât să recunoști acest lucru, orice creștin știe că rugăciunea  poate deveni o experienţă aridă, bifată din obișnuinţă sau din simţul datoriei.

Absenţa rugăciunii sau lipsa profunzimii ei este una dintre cele mai mare surse de vinovăţie din viaţa creștină, scrie pastorul Mark Jones, subliniind că disciplina rugăciunii reprezintă o problemă nu doar pentru creștinii superficiali, ci și pentru cei maturi.

Astfel, John Bunyan, predicator baptist din secolul al XVII-lea, autorul celebrei cărţi Călătoria creștinului, a scris despre „dificultatea de a te ruga lui Dumnezeu așa cum ar trebui”. Bunyan admitea că inima lui este adesea reticentă atunci când trebuie să se roage și ezită, în timpul rugăciunii, să rămână în prezenţa lui Dumnezeu, ca și cum această experienţă ar fi o obligaţie, și nu un privilegiu. 

Dacă am fi sinceri, am recunoaște că ducem această luptă cu toţii, dar lucrurile se înrăutăţesc atunci când nici măcar nu mai luptăm pentru a descoperi în rugăciune ceva mai mult decât o rutină sau o datorie, punctează Jones.

De ce nu-mi place să mă rog

În timp ce citea versetul scris de apostolul Iacov, „Nu aveţi, pentru că nu cereţi”, autorul creștin Bill Blankschaen a auzit, în adâncul sufletului, replica foarte clară „Dar nu vreau să cer”. Iar acesta nu era un gând al vreunui păcătos răzvrătit, ci mărturisirea onestă a cuiva care-l găsise pe Iisus cu mai bine de trei decenii în urmă. Mai mult decât atât, Blankschaen se găsea într-o perioadă cu mari provocări, în care obișnuia să se roage mai mult decât de obicei, și în care mărturisește că a primit răspunsuri incredibile la rugăciune. Cu toate acestea, descoperise că erau ocazii în care dorinţa lui de a se ruga devenea cât se poate de străvezie.

De fapt, natura noastră umană nu este pe aceeași frecvenţă cu Dumnezeu, de aceea avem nevoie de vieţi care să fie schimbate zilnic, explică autorul creștin Mike Jones. Nu e de ajuns să Îl accepţi pe Hristos ca să fii salvat, ci este nevoie de o experienţă a nașterii din nou, scrie Jones, subliniind că moartea eului nostru precedă nașterea. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă”(Ioan 12:24).

Motivele pentru care nu ne rugăm uneori sau o facem fără tragere de inimă sunt numeroase și foarte familiare, scrie Rachel Dawson pe un site creștin.

Poate că ne este rușine de modul în care am recidivat într-un păcat cunoscut sau Îl simţim pe Dumnezeu distant, poate suntem prea prinși în iureșul zilei sau nu simţim că avem ceva anume să-I spunem. Problema este că ne simţim apăsaţi de vinovăţie atunci când nu ne mai rugăm, iar  vinovăţia îngreunează întoarcerea la odaia noastră de rugăciune.

Radiografiindu-și succint viaţa de rugăciune, Blankschaen inventariază o serie de cauze pentru care nu ne place să ne rugăm. În primul rând, rugăciunea ne amintește că suntem doar un fir de praf (Ce este omul ca să te gândești la el?”) care are nevoie de Dumnezeu, în timp ce noi tânjim să controlăm tot ce ţine de viaţa noastră. În al doilea rând, tindem să ne credem destul de competenţi pentru a lua decizii bune și alergăm mai lesne spre Dumnezeu abia atunci când planurile noastre se fac scrum. O altă cauză a reticenţei noastre faţă de rugăciune este aceea că preferăm să facem ceva, orice, decât să stăm liniștiţi și să-L așteptăm pe El.

„Am atât de multe de făcut astăzi încât voi petrece trei ore în rugăciune”, spunea Luther, dar această strategie de abordare a unei zile pline ni se pare dificil de aplicat tocmai pentru că rugăciunea, în sine, este o muncă grea. În final, la închinare vedem mult mai limpede dimensiunea și gravitatea păcatelor noastre, iar acest lucru ne displace atunci când încă ne agăţăm de un păcat favorit. În loc de a sacrifica rugăciunea de dragul păcatului, ar trebui să ne legăm și mai bine de acest timp de închinare, pentru că, în realitate, nu există alte cale de a ne învinge păcatele decât petrecând timp în prezenţa lui Dumnezeu și fiind împuterniciţi de El, explică Blankschaen.

Nevoia noastră de rugăciune

În timp de criză, chiar și necredincioșii se roagă, a fost concluzia unui studiu britanic din 2018. Rezultatele au arătat că un adult din cinci se roagă fără a fi religios, dar și că o majoritate destul de firavă crede că Dumnezeu chiar răspunde rugăciunilor.

Mai surprinzător încă este faptul că mulţi creștini se roagă cu adevărat abia atunci când ajung în suferinţă, notează Hyveth Williams, profesor de omiletică. De fapt, vremurile de strâmtorare ne îndreaptă instinctiv spre Cel care nu este surprins de nicio criză. Pe de altă parte, în Evanghelii, Iisus nu vorbește niciodată despre rugăciunile fără răspuns, punctează Williams. Dimpotrivă, promisiunea Lui este: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da”. Promisiunea se referă la rugăciunile făcute în conformitate cu voia Sa, scrie Williams, amintind cuvintele lui Oswald Chambers: putem ști dacă cerem după voia Lui din modul în care trăim atunci când nu ne rugăm.

Rugăciunea nu este numai despre cereri, oricât de legitime ar fi acestea, ci rolul ei este acela de a hrăni viaţa noastră spirituală. „Rugăciunea zilnică este la fel de esenţială pentru creșterea în har și chiar pentru viaţa spirituală în sine, precum este hrana pentru bunăstarea fizică”, scrie autoarea creștină Ellen White.

În faţa rugăciunii totul este secundar”, scrie profesorul Roberto Badenas, explicând că viaţa spirituală autentică nu este posibilă dacă neglijăm să ne rugăm. Scopul rugăciunii este să ne apropie de Dumnezeu, iar dacă nu reușește să atingă acest scop, rugăciunea rămâne doar un obicei bun, autosugestie sau o terapie printre atâtea altele.

În schimb, dacă rugăciunea noastră devine o întâlnire, atunci ea ne conectează cu Sursa puterii și iubirii din univers, punctează profesorul. În acest caz, închinarea noastră devine o poartă spre „o viaţă fără limite (…) la o rugăciune distanţă de realitatea mea personală”. Rugăciunea nu trebuie să fie monolog și nici meditaţie în gol, concluzionează Badenas, explicând că deschiderea inimii în faţa lui Dumnezeu Îi dă ocazia să Își exercite influenţa asupra noastră, să ne clarifice situaţia noastră și să ne apropie mai mult de El. Regele David știa deja că rugăciunea nu înseamnă să-ţi trimiţi gândurile în eter, fără certitudinea că vor fi receptate, dar și că trebuie să investească timp în această întâlnire, pentru că răspunsul va veni, într-o formă sau alta: „Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine și aștept” (Psalmul 5:3).

Rugăciunea care Îi supune totul lui Dumnezeu Îl aduce aproape de noi și de activităţile noastre zilnice, oferindu-I permisiunea să ne finiseze alegerile și caracterul nostru, notează scriitoarea Ellen White: „Consacră-te lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă; fă din aceasta prima ta lucrare. Supune-I toate planurile tale, ca ele să fie aduse la îndeplinire și abandonate, după cum va hotărî El (…) În acest fel, zi de zi să-ţi încredinţezi viaţa în mâinile lui Dumnezeu, și astfel viaţa ta va fi din ce în ce mai mult modelată după viaţa Domnului Hristos”.

Ce să fac când nu îmi vine să mă rog

La fel cum nu fiecare mic dejun e un bufet cu mai multe feluri de gustări, la fel nici dimineţile de rugăciune nu sunt întotdeauna un festin pentru suflet, scrie pastorul Dwight Nelson, zugrăvind o realitate familiară nouă: uneori Duhul Sfânt ne impresionează într-un mod deosebit la închinare, și ne simţim învioraţi și gata să cucerim lumea, în timp ce alteori timpul de rugăciune se scurge greoi și toată experienţa pare sterilă și monotonă. Adevărul este că nu întotdeauna suntem fericiţi când tot ce primim la micul dejun este un bol de cereale, dar nu renunţăm la ele doar pentru că aveam în minte niște wafe delicioase. De fapt, uneori închinarea noastră are mai degrabă gust de cereale înmuiate nu pentru că Dumnezeu nu s-ar ridica la înălţimea așteptărilor noastre, ci din motive care ţin mai degrabă de fragilitatea omenească – poate că agenda zilei ne zorește sau suntem distrași de îngrijorările sau tristeţea zilei precedente.

Oricum ar fi, dacă tot ce putem noi pregăti pentru întâlnirea de rugăciune este un castron de cereale, este cu mult mai bine să ne înfruptăm din el decât să rămânem flămânzi, insistă Nelson.

Îi putem mărturisi lui Dumnezeu orice, inclusiv vinovăţia pe care o resimţim din cauza lipsei noastră de entuziasm pentru rugăciune. El poate transforma și un mic dejun anost în hrană pentru suflet și ne acceptă așa cum suntem atunci când venim la El, exact așa cum ar face-o un tată cu un copil care adoarme, de pildă, în timpul conversaţiei cu el.

De fapt, uneori credem că trebuie să venim la Dumnezeu cu cereri și cuvinte „corecte politic”, subliniază și autorul creștin Patrick Mabilog, dar o scurtă trecere în revistă a Psalmilor arată că autorii lor exprimau exact ceea ce se afla în adâncul inimii lor. „De aceea zic lui Dumnezeu, Stânca mea: «Pentru ce mă uiţi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare, sub apăsarea vrăjmașului?»” (Psalmul 42:9). Acest mesaj al fiilor lui Core este unul dintre multele care reliefează nevoia noastră de a veni la Dumnezeu așa cum suntem și nu așa cum pretindem sau ne dorim să fim. Tocmai această libertate poate fi punctul de plecare al unei lungi călătorii în care învăţăm să îndrăgim timpul de închinare și chiar să flămânzim după el, observă Mabilog.

Să începem și să încheiem fiecare zi cu Dumnezeu – acesta este antidotul contraintuitiv al pastorului Mark Jones pentru lipsa apetitului pentru rugăciune. „Rugăciunea naște rugăciune”, scrie Jones, explicând că timpul de închinare întărește dependenţa noastră de Dumnezeu și ne amplifică dorinţa de a petrece timp cu El. Totuși, pentru a menţine vie această dorinţă, rugăciunea de dimineaţă și de seară se vor dovedi, de obicei, insuficiente, notează Jones, amintint de îndemnul apostolului Pavel: „Rugaţi-vă neîncetat”. Aceasta nu este o chemare la a ne petrece ziua pe genunchi, ci un imbold pentru a purta o conversaţie continuă cu Tatăl nostru, incluzându-L în gândurile, activităţile și alegerile noastre zilnice.

Notarea pe hârtie a unora dintre rugăciunile noastre sau chiar alcătuirea unui jurnal de rugăciune s-ar putea dovedi o practică revoluţionară pentru viaţa noastră devoţională. Nu doar că scrisul ne ajută să ne facem ordine în minte și în problemele pe care I le împărtășim lui Dumnezeu, dar o evidenţă a nevoilor noastre zilnice și a modului în care Dumnezeu S-a îngrijit de ele fortifică încrederea noastră în El. Este ca și când am putea reciti, în orice vreme de restriște, o cronică a bunătăţii Lui faţă de noi.

Oricât de reticentă ar fi uneori inima noastră să aloce câteva minute rugăciunii, trebuie să ne raportăm la acest timp ca la unul al bucuriei.

Este o mare bucurie să știi ca Dumnezeu Îţi este Tată și că te iubește, că Îi poţi spune orice, iar El răspunde în modul Lui și la timpul Lui. Nici măcar în cele mai apropiate relaţii ale noastre nu avem mereu energia și dispoziţia de a purta conversaţii, dar ori de câte ori iubim pe cineva, ne simţim bine în compania lui, chiar dacă nu avem ceva special să-i spunem.

Pastorul Dwight Nelson povestește despre o experineţă stânjenitoare, trăită pe când păstorea o biserică în Salem, Oregon. Telefonul său începuse să prindă pe fir muzică heavy metal, așa că, ori de câte ori membrii bisericii își sunau pastorul, auzeau bubuitul muzicii rock – iar unii, se întrebau, probabil, dacă nu cumva l-au surprins ascultând o muzică despre care nu aveau cea mai bună părere. O vreme, compania de telefoane  a încercat să rezolve acest inconvenient, însă fără succes. Până când un tehnician a identificat sursa problemei: atunci când a tras fire noi, compania de telefoane le-a așezat atât de aproape de cele ale unei staţii de radio, încât curentul din unele se descărca și în celelalte. Până la urmă, poate că rostul rugăciunii noastre zilnice este acesta: să ne atragă atât de aproape de El, încât oricine ne caută pe noi, să Îl găsească pe El.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Carmen Lăiu

Rate it

Previous post

Important

Jurnalul unui Doctor: Covid pozitiv – ȘtiriCreștine.ro

Și astăzi stau și mă gândesc care a fost contactul care a dus la îmbolnăvirea mea. Din păcate nu găsesc în multitudinea de pacienți nici unul care să fi fost simptomatic, sau cu care să fii fost fără protecție. Îmi aduc aminte că într-o gardă am internat o pacientă care a fost testată și ulterior a fost identificată pozitiv, asimptomatică. În aceea seara m-am culcat mai târziu, așa că a […]

todayDecember 2, 2020 1


Similar posts

Devoțional

Ioan Ciobotă: Trăim vremuri tulburi

23 februarie 2021 „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”(Ioan 14:27) Video AICI. Trăim vremuri tulburi. Cu adevărat vremurile sunt tulburi. Domnul Isus Cristos, cu aproximativ 2000 de ani în urmă spunea: […]

todayFebruary 26, 2021

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%