În viaţa fiecăruia dintre noi este posibilă schimbarea emoţională. Avem nevoie să ne amintim asta mai ales în mijlocul furtunilor emoţionale care ne contrazic.
Pentru copilul care uneori rămânea singur acasă, ori de câte ori ceilalţi membri ai familiei întârziau să se întoarcă începea tortura gândurilor negre. Prima dată a simţit asta la 4-5 ani. După ce a mai crescut, la teama care îi făcea mâinile să îngheţe și corpul să tremure s-a adăugat și furia îndreptată spre cei care întârziau. Pe la 7-8 ani, în ciuda discreţiei părinţilor, indiciile puse cap la cap l-au convins că e ceva în neregulă cu sănătatea mamei. Din frânturile de discuţii și din poveștile altora despre situaţii oricât de vag asemănătoare cu a mamei sale a tras concluzia că lucrurile sunt grave. Așa că noaptea se trezea și mergea în camera mamei pentru a-i asculta respiraţia. Teama că oricând s-ar putea întâmpla ceva i-a devenit în cele din urmă un companion fidel în copilărie și adolescenţă. De fapt, mulţi dintre membrii familiei lărgite, de toate vârstele, se aflau în aceeași situaţie. Teama era una dintre emoţiile caracteristice ale familiei.
În timpul studenţiei a reușit să-și impună să analizeze lucrurile raţional și probabilistic și să evadeze din cercul fricii. Nu a fost nici ușor și nici nu a putut face asta fără să aibă pentru o perioadă senzaţia că-și trădează familia – că nu-i mai iubește la fel sau că-și pierde capacitatea de a le purta de grijă, din moment ce a decis să nu mai trăiască permanent cu teama că li s-ar fi putut întâmpla ceva. Din fericire, în timp, a înţeles definitiv că dragostea nu se afirmă prin teamă iraţională. Și că dragostea are alte căi de a se exprima: preţuiește ce are și construiește pe această fundaţie, crește în lumină și se bucură de ea. Emoţia care umbrește întreaga viaţă pentru că se concentrează pe riscul de a pierde ce a primit este o dragoste modificată genetic de frică. Un mutant.
***
Oricine a renunţat la un avatar emoţional care l-a caracterizat o perioadă știe cât de dificilă poate fi tranziţia emoţională. Pentru unii dintre noi se dovedește atât de grea, încât renunţăm. Ne simţim inapţi pentru schimbare. În astfel de momente, avem nevoie să ne amintim că stima de sine scăzută este doar un alt avatar emoţional la care putem renunţa…
Alţii simt că nu știu cum să renunţe. Traumele emoţionale din trecut și reacţiile de apărare împotriva lor au săpat făgașe adânci din care ni se pare imposibil să ieșim. Rușinea, teama, vinovăţia, furia, frustrarea, invidia, nemulţumirea, tristeţea, resentimentele, ura și multe altele par imposibil de abandonat și imposibil de convertit. Nu suntem însă legaţi pe viaţă de emoţiile distructive cu care am trăit până în prezent. În viaţa fiecăruia dintre noi este posibilă schimbarea emoţională. Avem nevoie să ne amintim asta mai ales în mijlocul furtunilor emoţionale care ne contrazic.
Avem nevoie de puncte fixe de reper, de ancore în mijlocul volatilităţii emoţionale a vieţii. Vestea bună e că fiecare dispune de aceste ancore, trebuie doar să învăţăm să le aruncăm peste bord pentru a descoperi stabilitatea după care tânjim. Putem începe prin a privi la modelarea vieţii noastre emoţionale ca la o aventură, o vacanţă odihnitoare, o împrospătare a garderobei, o curăţenie de primăvară, o zi de plantat seminţe în grădină sau orice altceva ne face fericiţi.
Paralelele sunt fără număr, după preferinţele și visurile personale. Și toate sunt adecvate pentru că schimbarea avatarurilor emoţionale distructive cu unele care ne înfrumuseţează viaţa creează o paralelă reală cu cele mai frumoase visuri ale noastre. Apoi, pe fundalul visului pe care l-am ales, cu ajutorul celor de lângă noi, cu încredere în Dumnezeu și ţinând cont de cele mai bune sfaturi ale specialiștilor, să începem să pășim într-o viaţă emoţională nouă, fără priviri înapoi.
Să descoperim beneficiile bucuriei, mulţumirii, încrederii și dragostei și să începem să le permitem să ne reprezinte, pentru că acestea sunt avataruri emoţionale care nu-și epuizează resursele regeneratoare și care ne pregătesc să depășim cu bine întâlnirile cu toate emoţiile negative de care în mod necesar vom avea parte.
Norel Iacob este redactorul-șef al revistelor Semnele Timpului și ST Network.
Post comments (0)