Prietenie

Sensul vieţii în momente de incertitudine

todayJanuary 28, 2021 4

Background
share close

Plecăm. Chiar dacă nu trebuia, am ales și se întâmplă. Ne mutăm iarăși. E a opta oară în unsprezece ani de căsătorie.

Ar fi trebuit poate să mă obișnuiesc deja, dar fiecare mutare mă face să îmi pun aceleași întrebări de bază: Încotro? Care e rostul tău? Pentru ce trăiești? Și aceasta se întâmplă pentru că mutarea nu e datorită mie, ci datorită soţului meu, pastorul.

Uitându-mă la mobila împachetată ce stă rezemată de pereţi, la cele peste 50 de cutii și genţi ce așteaptă să fie mutate 400 de kilometri mai spre sud, la ultimele zeci de nopţi nedormite, la telefoanele care zbârnâie de când îl cunosc, la maratonul între nunţi, botezuri, înmormântări, construcţii, pare că viaţa lui chiar are sens. E sensul dat de trăirea chemării de până acum și de împlinirea unui vis ce urmează. Aș putea foarte ușor și e chiar tentant uneori să mă simt o anexă la viaţa lui, dar nu e așa. Dacă stilul acesta de viaţă are sens și pentru mine este pentru că trăiesc promisiunea făcută în ceasul nunţii: acolo unde vei merge tu, voi merge și eu.

Ce face ca viaţa mea să aibă sens, semnificaţie, chiar și când nu e nimic stabil?

Locul de muncă? Pentru mine e vremelnic și diferit, de cele mai multe ori. Tot ceea ce începea să capete sens și direcţie se oprește aici. Proiectele care începeau să se contureze se vor termina înainte de a fi începute. Va trebui să-mi redescopăr aportul în societate într-un nou context. Acum stând în faţa unui nou ce stă să se arate, când vechile cărări nu se mai potrivesc cu noutatea ce se așază, mă întreb: Ce aș încerca dacă nu mi-ar fi frică de eșec? Ce aș face dacă aș ști sigur că reușesc? Ce aș alege dacă nu aș simţi nicio presiune socială? Cum îmi pot folosi pasiunile și abilităţile, talentele în noile circumstanţe? Nu de puţine ori teama sau încăpăţânarea de a ţine lucrurile pe o anumită traiectorie mi-a înceţoșat drumul, căutând încoace și încolo fără rost.

Relaţiile? Prietenii îmi sunt tot mai rari, familia e departe. Soţul – ocupat, copiii – uneori prea obositori. Dar, da, relaţiile îmi menţin viaţa. Conectarea, empatia, efortul depus pentru dezvoltarea altora, chiar și a celor mai neînsemnaţi au fost întotdeauna izvor de energie indiferent de consumul implicat. Să văd că viaţa celor din jur e cu un pic mai bună pentru că am fost și eu în preajmă, că au reușit un pic mai bine și cu ajutorul meu, fie că e vorba de un loc de muncă, în cazul adulţilor, sau doar de a tăia drept o felie de pâine, în cazul copiilor, îmi aduce împlinire.

Uneori, visul și perspectiva îmi creionează direcţia. Împlinirea acestora, realizările măreţe, experienţele pozitive dau semnificaţie vieţii. Alteori, găsesc același sens puternic al vieţii și în situaţii dureroase sau în lucruri mai mărunte. Ieri dimineaţă, cel mic, cu ochii încărcaţi de somn, m-a luat în braţe zicându-mi că sunt supereroina lui. Nu visa și nici nu făcusem ceva special. Doar îl luasem lângă mine, în pat, în miez de noapte, când îl deranja burtica. Așa își exprima el uimirea că mângâierile de mamă au alinat durerile lui. Și acest mic feedback mi-a umplut întreaga zi cu mulţumirea că sunt mama lui. Copiii îmi oferă nenumărate ocazii de a mă bucura de sensul vieţii așezat în lucrurile mici.

Certitudinea, planurile zilei de mâine îmi oferă siguranţă, direcţie și curaj. Pentru momentele mai tulburi, cum sunt cele de acum, în care nu știu ce îmi rezervă ziua de mâine, curiozitatea și credinţa dau valoare viitorului incert.

Oare va încăpea canapeaua în noua sufragerie? Cum va fi oare să am pianul pe hol? Ce voi putea face pentru copiii mei să se simtă acasă și acolo? Eu cu ce mă voi ocupa? Care sunt oamenii pe care îi pot influenţa pozitiv? Cu ce mă va surprinde Dumnezeu de data aceasta?

La nivel macro sau micro, în vremuri certe sau la început de drum necunoscut, viaţa mea capătă sens și echilibru atunci când e trăită potrivit cu propriile valori. Iar valorile mi le definesc atunci când am o imagine clară asupra identităţii mele. Cine sunt eu? Ce mă reprezintă? Care sunt credinţele mele? Ce e preţios și vital pentru mine? Pe ce/cine mă bazez în momente dificile? Odată cu trecerea timpului, și perspectiva asupra vieţii și împlinirii acesteia se schimbă. Dacă acum 20 de ani credeam că realizările social-profesionale sunt de maximă importanţă, acum caut mai degrabă semnificaţia decât rezultatul în sine. Să înţeleg de ce e uneori suficient pentru a lua decizii care îmi sunt incomode: să fac salată de varză chiar dacă nu îmi place deranjul creat, pentru că știu că e sănătoasă; să duc copiii la înot, pentru că au nevoie de sport și iarna, să scriu o carte de povești, pentru a strânge donaţii.

Simţul identităţii și conștientizarea valorilor fac ca celelalte lucruri mici sau mari să se alinieze acestora aducând însemnătate fiecărei zile. Așa că și acum, în momentele de disconfort și dezechilibru, îmi doresc să trăiesc fiecare zi cu responsabilitate, fiind autentică faţă de mine însămi, devenind cea mai bună versiune a mea și în aceste ipostaze. Ce va fi, nu s-a arătat încă, dar un lucru e cert: la fiecare mutare, cel mai valoros bagaj sunt eu.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Simona Condrachi

Rate it

Previous post

Educatie

ZIUA 18 –  21 Zile de Post și Rugăciun: Oamenii departe de Dumnezeu

1 Timotei 2: 4„…toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința deplină a adevărului”! Inima lui Dumnezeu tânjeste ca toți oamenii să aibă acces la cunoașterea iubirii Sale și a lucrării mântuitoare prin Isus Hristos. Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru această perioadă de har, pe care o avem în România, în care putem să ne manifestăm liber credința în Domnul Isus Hristos, dar privim cu responsabilitate la ce se petrece […]

todayJanuary 28, 2021 2

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%