
Au mai rămas două zile pentru la Conferința Emanuel 2023. În agenda sesiunilor plenare vor fi următoarele teme și vorbitori.
Sesiune plenară #1: „Cultivarea spiritualității” cu Mihai Dumitrașcu
Slujirea la care suntem chemați este mult prea mare și mai grea decât posibilitățile noastre, deoarece are în vedere schimbarea oamenilor, nu doar conformarea lor. Numai într-o dependență de Dumnezeu și cu resursele Lui putem duce la bun sfârșit lucrarea încredințată. Așa că dacă porți o nemulțumire sfântă față de status quo ești într-o poziție bună, ea te va duce mereu și mereu la Cel ce poate să îți asigure resursele necesare împlinirii mandatului încredințat.
Mihai Dumitrașcu este pastor fondator al Bisericii Creștine „Emanuel” Galați. Coordonează programul A.T.S. (Advanced Training Study) – Teologie Pastorală precum și organizația ProLider unde, împreună cu o echipă de pastori, lucrează la dezvoltarea unei rețele informale de lideri care se dezvoltă continuu.
Sesiune plenară #2: „Principii ale succesului spiritual” cu Nelu Filip
Orice om normal este interesat de succes. Cele mai vândute cărți sunt cele care oferă secrete al succesului în diferite domenii ale vieții. Există seminarii foarte frecventate, care au ca obiect succesul în afaceri. Alții caută succesul pe alte diverse planuri: succesul în profesie, succesul în relații, succesul financiar, succesul social, etc.
E normal ca și creștinii să dorească să aibă succes… Diferența este că un creștin va căuta succesul prin alte metode decât îl caută ceilalți oameni și de asemenea creștinul își va alege cu atenție mare domeniile în care vrea să aibă succes. Prioritățile creștinului, cu totul diferite de cele ale necreștinului, îl vor determina pe cel dintâi să caute succesul care să facă bine sufletului său și se va feri de succesele care ar putea să-l ducă la prăbușire spirituală.
Pastorul Nelu Filip este Președintele Cultului Creștin Penticostal din România, ales în cel de-al 12-lea congres electiv, din 04 noiembrie 2022. A studiat la Christ for The Nations Institute din Dallas, Texas, SUA, apoi la Institutul Teologic Penticostal din București și la Facultatea de Jurnalism a Universității Tibiscus din Timișoara. În anul 2005 a fondat Biserica Poarta Cerului pe care o păstorește și în prezent.
Sesiune plenară #3: „Dinamica spiritualității” cu Doru Cîrdei
Cum pot fi ajutați oamenii care încă nu au o relație personală cu Dumnezeu să-L experimenteze? În ce mod pot fi inspirați oamenii care l-au urmat pe Isus să-și aprofundeze relația cu El? Sunt două întrebări centrale vieții și scopului bisericii locale, care indică spre un proces spiritual.
Pentru a se conecta cu Dumnezeu, omul care nu are o relație personală cu Dumnezeu, are nevoie de un mediu favorabil, iar adunările publice ar trebui să asigure acest context al spiritualității publice.
În contrast, pentru a aprofunda relația cu Dumnezeu, persoana care-i aparține lui Cristos, trebuie să practice disciplina timpului devoțional – spiritualitatea privată. Așadar, spiritualitatea publică trebuie să indice spre spiritualitatea privată, să o inspire, iar spiritualitatea privată o precede pe cea publică și îi slujește ei.
Doru Cîrdei este pastorul fondator și coordonator al Bisericii Filadelfia din municipiul Chișinău. De la înființarea ei în anul 1994, Biserica Filadelfia, a crescut contribuind la înființarea multor biserici în diferite localități din Republica Moldova și a fondat și administrează Liceul Moldo-Finlandez – instituție creștină de învățământ, Universitatea Moldo-Americană și Centru Creștin Betania – orfelinat de tip familial.
Pastorul Doru are o mare pasiune pentru dezvoltarea liderilor, înființarea bisericilor dătătoare de viață și misiunea transculturală. El este membru al Comitetului de Referință al Agenției Penticostale de Misiune Externă din România, care identifică, instruiește, acreditează, trimite și susține misionari în diferite țări ne-evanghelizate, și este membru fondator al Asociației ProLider din România, care slujește liderilor și potențialilor lideri în vederea dezvoltării lor și a organizațiilor pe care le conduc. A obținut titlul de Master în Biblie și Teologie la Evangel Theological Seminary, Kiev, Ucraina.
Sesiune plenară #4: „Trezirea spirituală: între individual și comunitar” cu Ioan Szasz
Oare ce aport își aduce individul într-o trezire spirituală? Ține de Dumnezeu, de o persoană, de comunitate sau de toți cei menționați aici să aibă loc o mișcare de trezire? Putem face noi ceva sau este doar intervenția divină? Trezirea pleacă de la individ înspre comunitate sau de la comunitate înspre individ?
Ioan Szasz s-a născut în anul 1969 în orașul Beclean, jud. Bistrița-Năsăud. Este căsătorit cu Mihaela și au trei copii: Iulia, Natalia și Sophia.
După absolvirea ITP București, a slujit timp de 7 ani ca pastor în Biserica „Betania” din Oradea, după care, în anul 2006, a plantat Biserica RCF în Kitchener, Ontario, Canada, biserică pe care a păstorit-o timp de 15 ani, până în anul 2021.
Actualmente este pastor în Biserica Sfânta Treime din Bistrița și profesor la ITP București, unde ocupă și poziția de prorector.
Amintim că Conferința Emanuel 2023 se desfășoară în perioada 5-7 octombrie. Este găzduită de Biserica „Emanuel” din Galați și se află la a doua ediție. Conferința Emanuel 23 are ca scop dezvoltarea dependenței noastre în slujire de Dumnezeu, cultivând o inimă sensibilă la ce spune Duhul, bisericii astăzi. Prin sesiunile plenare și multitudinea de ateliere la care vom participa, vom fi invitați să înțelegem dependența de Duhul, să practicăm slujirea prin Duhul și să cultivăm o viață de slujire evlavioasă, având perspectiva biblică asupra conducerii creative a Bisericii secolului al XXI-lea.
Post comments (0)