Istoria creștinismului

Și Iisus iubea… | Reţeta unei relaţii fericite

todayAugust 5, 2023 2

Background
share close

„Istoria ne arată cât de dificil este pentru creștini să nu-L uite pe Hristos”, spunea profesorul Chris Green.[1] Uitarea nu implică pierderea din memorie a existenţei Lui, ci mai ales pierderea din vedere a felului Său de a fi, a valorilor Sale și a modului în care relaţiona cu cei de lângă El.

Iisus rămâne unic și irepetabil, și totuși modelul suprem de viaţă și credinţă al tuturor – uimitor de departe, și totuși neașteptat de aproape de fiecare dintre noi. A învăţa să ne raportăm la oameni din perspectiva Lui poate fi nu doar un exerciţiu de regăsire, ci și o cale de a descoperi fericirea și bucuria pierdută. Până la urmă, chiar dacă nu putem fi de acord cu concluzia lui Alfred Adler, că toate problemele din viaţa noastră ţin de relaţii, trebuie să recunoaștem că majoritatea lor au totuși legătură cu relaţiile dintre noi.

O perspectivă dublă

Felul în care îi privea Iisus pe oameni este surprinzător și pe alocuri paradoxal. Ei sunt cei pe care i-a învăţat să se roage spunând „Tatăl nostru”, cei pe care „i-a iubit până la capăt”, cei pentru care s-a rugat în ultimele clipe ale vieţii Sale ca să fie iertaţi, dar tot ei au fost comparaţi cu vulpile, lor li S-a adresat spunându-le „nebuni și orbi” sau chiar comparându-i cu „câinii” și „porcii” care nu preţuiesc adevăratele mărgăritare (Matei 6:9-13; Ioan 13:1; Luca 23:34; 13:32; Matei 23:19; 7:6). În faţa acestui tablou atât de complex și contrastant, nu poţi să nu te întrebi: până la urmă, ce gândea Iisus despre oameni?

Stilistica discursului lui Iisus
La o citire chiar și rapidă a evangheliilor, nu poţi să nu observi că Iisus S-a raportat la oameni în primul rând în calitatea Lui de Dumnezeu creator.

La o citire chiar și rapidă a evangheliilor, nu poţi să nu observi că Iisus S-a raportat la oameni în primul rând în calitatea Lui de Dumnezeu creator. Trimiterile Sale la istoria creaţiei și afirmaţia apostolului Ioan că „toate lucrurile au fost făcute prin El” (Ioan 1:3) arată că Iisus a crezut în istoricitatea relatării creaţiei din cartea Genezei. Cuvintele și chiar gesturile Sale („a suflat peste ei” – Ioan 20:22 ) arată deslușit că El știa că oamenii erau creaţia mâinilor Lui. Tocmai de aceea decizia întrupării Sale este atât de încărcată de semnificaţii și de smerenie. Deși era Creatorul, El a devenit om, pentru ca omul să simtă din nou atingerea lui Dumnezeu de care fugise cândva în Eden. Îmbrăcat nu în strălucirea de la început, ci în hainele unui tâmplar anonim, a venit să străbată drumurile gloduroase ale Palestinei în căutarea adamilorpierduţi, ascunși sub frunzele de smochin ale propriilor prejudecăţi și păcate.

În felul în care Iisus i-a privit pe oameni observăm, mai degrabă decât înţelepciunea Creatorului, bunătatea celui deopotrivă cu ei, dragostea de frate, grija, blândeţea și credincioșia.

Tocmai de aceea El a putut spune: „[S]ă vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12).

Cum ne-a iubit?

Să descoperim perspectiva Lui despre oameni prin câteva paradoxuri pe care le găsim în evanghelii și care surprind complexitatea felului Său de a Se apropia de oameni și de a le arăta iubirea Sa.

Deși știa totul despre oameni, încă se mira de ceea ce observa la ei. De multe ori, autorii evangheliilor spun despre Iisus că știa totul despre cei cu care se întâlnea. Ioan, de exemplu, relatează despre norodul entuziasmat care li s-a alăturat ucenicilor lui Iisus la prima sărbătoare a Paștelui la care Învăţătorul a participat după botezul Său: „Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toţi. Și n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuși știa ce este în om” (Ioan 2:24,25). Afirmaţii de genul acesta apar destul de des la Ioan: Iisus îl știa pe Natanael, știa câţi soţi avusese femeia din Samaria sau cine avea să Îl vândă. Dar, cu toate că autorii evangheliilor nu aveau niciun dubiu legat de capacitatea lui Iisus de a cunoaște totul despre cei pe care îi întâlnea, ei scriu și despre două ocazii în care Iisus s-a mirat, așa cum facem fiecare dintre noi. Iisus s-a mirat de necredinţa locuitorilor din Nazaret și de credinţa sutașului roman, care a fost sigur că Iisus îi poate vindeca robul cu un singur cuvânt spus de la distanţă (Marcu 6,6; Matei 8:10).

Pare greu de înţeles pentru noi cum, pentru cineva care știe totul despre toţi, să mai existe reacţii ale oamenilor care să Îl facă să se mire, dar ele ne ajută să observăm și mai mult profunzimea iubirii Sale. Un Iisus care știe totul despre Iuda îl acceptă totuși printre cei mai apropiaţi colaboratori ai Săi. Un astfel de Iisus predică și le face bine unor oameni care într-o zi Îl vor condamna la moarte și continuă să fie uimit de (îndurerat de, greu de resemnat cu) încăpăţânarea lor sau fascinant de (încântat de) credinţa lor. Această mirare Îl aduce aproape de noi și ne descoperă uimitoarea pasiune pe care o are pentru om. Iisus iubește oamenii atât de mult, încât micile lor gesturi de credinţă Îi trezesc în continuare o reacţie emoţională asimilată surprizei plăcute, și, deși îi cunoaște atât de bine, continuă să resimtă refuzul lor de a răspunde bunătăţii Sale ca un gest de neînţeles. Cu toate acestea, continuă să le arate simpatie și bunătate.

Ce înseamnă minunile lui Iisus?
 Iisus iubește oamenii atât de mult, încât micile lor gesturi de credinţă Îi trezesc în continuare o reacţie emoţională asimilată surprizei plăcute, și, deși îi cunoaște atât de bine, continuă să resimtă refuzul lor de a răspunde bunătăţii Sale ca un gest de neînţeles.

Iisus răstoarnă cutumele sociale când alege oamenii. Este un alt paradox al felului Său de a-i trata pe cei de lângă El. El nu ia un adult ca să îl pună în mijlocul unor copii pentru a le fi model, ci ia un copil pe care îl pune în mijlocul unor adulţi. Nu ceartă copiii care se ţin după El, ci îi ceartă pe ucenicii care nu îi lasă să Îl deranjeze. Iisus le-a făcut cel mai mare dar tuturor copiilor atunci când a ales să Se întrupeze nu într-un adult, cum a fost Adam, ci într-un copil. Vi-L imaginaţi pe Iisus la 3, la 5 sau la 7 ani? La 12 ani, când a mers la Templu și a stat de vorbă cu înţelepţii de acolo, nu a mers cu atitudinea celui care știa totul, ci așa cum era potrivit pentru vârsta Lui… cu întrebări. Trebuie că avea atâta farmec și atâta căldură, încât copiii Îl puteau asculta ore în șir fără să se plictisească. Trebuie că transmitea seninătate și bucurie, disponibilitate să îi ajute pe cei de lângă El, sensibilitate la nevoile lor, discreţie și loialitate. Nu a fost niciodată deranjat de prezenţa oamenilor și nici de întrebările lor sincere sau ascunse.

Când i-a ales pe cei doisprezece apostoli, a căutat oameni în caracterul cărora toţi să ne putem identifica. Ambiţioși, vulcanici, contemplativi, entuziaști, tăcuţi, perfecţioniști – toţi ne regăsim în felul lor de a fi. Iar El l-a iubit pe fiecare dintre ei în felul lui. L-a lăsat pe Ioan să stea cu capul pe pieptul Său, pe Petru să meargă pe apă, pe Toma să Îi atingă rănile și chiar pe Iuda să Îl sărute. Și nu doar pe ei. Procedează la fel cu Pavel, pe care îl întâlnește pe drumul spre Emaus și din care face un apostol al neamurilor. Iisus știa nu doar cine erau oamenii din faţa Lui, cunoștea nu doar păcatele lor și defectele care le amărau viaţa, ci și ce puteau deveni prin puterea Lui și oamenii pe care viaţa lor transformată putea să îi schimbe și să îi apropie de El.

Iisus a fost aproape de oameni, dar a știut să păstreze și distanţa. Iisus, despre care se spune că le „iubea pe Marta și pe sora ei” (Ioan 11:5), care i Se descoperă pentru prima dată în dimineaţa învierii Mariei, care are printre sponsorii activităţii Sale un grup de femei (Luca 8:1-3), îi surprinde pe ucenici la fântâna din Sihar, când L-au văzut că vorbea „cu o femeie” (Ioan 4:27). Niciodată însă nu a fost acuzat de dușmanii Săi de un comportament nepotrivit faţă de vreo femeie. A fost un etalon de moralitate pentru toţi cei care L-au cunoscut.

În evanghelii, Iisus este apropiat de toţi, dar îi lasă fiecăruia suficient spaţiu ca să se simtă liber să aleagă chiar și să spună nu, așa cum au făcut Iuda, Pilat sau mulţi din cei care L-au urmat.

Faptul că apar iar și iar episoade ale chemării ucenicilor poate fi o dovadă că ei au fost chemaţi de mai multe ori de Iisus. Așa se explică de ce, de exemplu, tânărul bogat, în ciuda faptului că se spune textual că Isus „l-a iubit” (Marcu 10:21), a plecat fără să răspundă invitaţiei lui Iisus.

El, care a inventat libertatea, a continuat să le-o ofere tuturor celor pe care i-a întâlnit, cu aceeași responsabilitate ca în Eden, și a murit tocmai pentru a-i garanta omului libertatea de a spune da sau nu. De aceea s-a rugat pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23:34), iar primul răspuns la această rugăciune a fost sutașul care L-a recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu. În virtutea acestei libertăţi, a ales să tacă în faţa martorilor mincinoși, a preoţilor și a cărturarilor dezlănţuiţi împotriva Lui și tot din acest motiv, în dimineaţa învierii, i-a ocolit pe Pilat, pe Irod, pe Ana sau pe Caiafa. Cum vor fi pășit prin Ierusalim cei patru știind că oricând se pot întâlni cu El? Cât se vor fi „rugat” ei ca nu cumva să treacă prin faţa lor și să îi salute discret. Și Iisus le-a împlinit dorinţa.

Iisus a iubit… Este poate cea mai potrivită manieră de a descrie felul Lui de a se purta cu oamenii de lângă El. Putem citi toată evanghelia în nota aceasta atât de greu de înţeles… Iisus i-a iubit pe Marta cea ocupată, pe Lazăr cel sfios, pe Maria cu trecutul ei complicat, pe Petru, pe Ioan, pe Toma și chiar pe Pilat, pe Irod, pe tânărul bogat și pe Iuda. A fost atât de evident acest lucru la El, încât în batjocură Îl numeau „prieten al vameșilor și al păcătoșilor” (Matei 11:19). L-a durut doar că nu voiau să fie și al lor. Pentru că a iubit atât de mult, le-a spus tuturor adevărul, uneori cu lacrimi, alteori cu hotărâre, dar de fiecare dată cu responsabilitate și har. Și încă ceva… nu a bârfit niciodată. Dacă vi se pare inspirator, să mergem după El și să iubim așa cum a iubit El!

Adrian Neagu crede că felul în care Iisus i-a tratat pe cei de lângă El constituie reţeta unor relaţii fericite și împlinite.

„Apud Ryan Post, Jesus People. Communities Formed by the Beatitudes, Muscadine Press, Brandon, 2021, p. [5].”

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Adrian Neagu

Rate it

Previous post

Creaţionism

Pierdut recunoștinţă. Nu o declar nulă.

Ultima zbatere a vieţii, înainte de a se desprinde, prin intermezzoul agoniei, de posesorul ei, nu pare să deţină niciun grăunte de miracol. E o imagine de care ai vrea să te ascunzi, până când se mistuie toate chipurile diforme ale unei treceri, doar arareori line, spre odihna de după ultimele bătăi de aripă ale vieţii. „Te laud câtă vreme mai am zile; Te iubesc câtă vreme mai am zile: […]

todayAugust 4, 2023

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%
https://upm.fatek.unkhair.ac.id/include/slotgacorhariini/ https://baa.akfarsurabaya.ac.id/inc/-/slotgacorhariini/ https://marumanfiore.xsrv.jp/