De vorbă cu pastorul Cristian Modan, profesor de religie și capelan la Liceul Teoretic „Mihai Ionescu”, din București, am vrut să aflăm cum îi învăţăm pe cei mici să comunice cu Dumnezeu.
Când este cel mai bine să începem să ne învăţăm copiii să se roage?
Dacă ne rugăm zilnic, copiii noștri observă acest lucru încă de când sunt bebeluși. Chiar dacă nu înţeleg, ne observă atitudinea, poziţia și tonul vocii și înţeleg că se întâmplă ceva important. Apoi, pe măsură ce înţeleg tot mai multe cuvinte, pot participa și ei la rugăciune. La început pot fi încurajaţi să spună „Amin!” apoi să repete rugăciuni simple după părinţi. Mai târziu pot repeta după părinţi anumite idei, dar în propriile cuvinte, până când reușesc să se roage singuri.
Să nu uităm să îi încurajăm să se roage și singuri, nu doar cu familia. Deși pentru unii ar putea părea surprinzător, se poate observa cu ușurinţă că, pentru copii, rugăciunea este ceva firesc, un moment așteptat și dorit.
Ce să le spunem copiilor despre rugăciune, astfel încât să le transmitem o primă învăţătură sănătoasă despre semnificaţia ei?
Le putem spune că rugăciunea este un mod de a vorbi cu Dumnezeu, un mod în care Îi arătăm că Îl iubim și că Îl respectăm. Ne putem adapta rugăciunile în cuvinte simple, spunându-I cu sinceritate lui Dumnezeu bucuriile, îngrijorările și dorinţele noastre, iar rugăciunea noastră va fi un model pentru ei.
Care consideraţi a fi lucrul cel mai important pe care copilașii trebuie să îl știe despre Dumnezeul căruia îi învăţăm să se roage?
Este important să le transmitem copiilor convingerea că Dumnezeu îi iubește. El este mereu lângă noi și ne ajută să învăţăm să fim cetăţeni ai Împărăţiei Sale. Viaţa de credinţă nu va fi întotdeauna ușoară, însă Dumnezeu nu ne respinge dacă uneori greșim sau dacă avem nelămuriri sau îndoieli.
Ce să evităm atunci când îi învăţăm pe copii să se roage?
Copiii greșesc mai des decât adulţii, însă sunt sensibili la reacţiile noastre. Cred că ar trebui să evităm să îi ironizăm sau să comentăm negativ rugăciunile lor. Aprecierea și încurajarea sunt două ingrediente esenţiale în educaţie, așa că vă îndemn să le folosiţi din plin.
Cum încurajăm un copil care crede că Dumnezeu nu-i răspunde la rugăciune?
Cred că cea mai bună încurajare pentru ei ar putea fi o relatare a experienţei noastre de rugăciune. Putem să îi povestim despre răspunsuri la rugăciune pe care le-am primit mai târziu decât ne așteptam sau răspunsuri diferite de ceea ce am cerut noi, dar care s-au dovedit mult mai bune decât ceea ce doream.
Sursa
semneletimpului.ro
Post comments (0)