COVID-19

Sub semnul pandemiei. A fost 2020 “cel mai rău an din istorie”?

todayDecember 30, 2020 1

Background
share close

Aplecaţi peste balustradele vechiului an, încercăm să străpungem necunoscutul anului care vine, dorindu-ne ca acesta să poarte în tolbă vești cât mai bune. Orice am fi sperat de la 2020, așteptările pentru 2021 par să graviteze în jurul revenirii la normalitate.

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19

În numărul său publicat pe 14 decembrie, care conţine tradiţionala retrospectivă a anului, revista Time a folosit un X roșu pe copertă, la care a recurs doar în anii catalogaţi drept foarte dificili pentru umanitate. Este a patra oară când revista folosește acest simbol în ultimii 75 de ani. A fost, cu adevărat, anul care aproape s-a scurs, „cel mai rău an din istorie”, așa cum l-a etichetat Time?

Criticul de film Stephanie Zachareck folosește un ton mai temperat atunci când cataloghează anul 2020 drept anul pe care nu am dori să-l mai revedem, explicând de ce acest an poate concura în topul celor mai răi din istorie: generaţia noastră nu a cunoscut devastarea adusă de cele două războaie mondiale sau de Marea Depresiune, așa încât pandemia ne-a surprins cu totul nepregătiţi pentru a-i face faţă. Sentimentul pregnant creat de criza sanitară a fost acela al lipsei de control; a fost ca și cum lumea ar fi început să se destrame sub ochii noștri, deși, în realitate, ea era deja în destrămare, notează Zachareck.

Uneori, un singur cuvânt definește o eră”, afirmă editorul dicţionarului MerriamWebster. „Pandemie” a fost cuvântul anului 2020, potrivit Merriam-Webster. Primele creșteri ale căutării cuvântului în dicţionar s-au înregistrat începând cu 20 ianuarie, data raportării primului caz de COVID-19 în SUA, iar la începutul lunii martie, termenul era cu 4.000% mai mult faţă de anul 2019. Alţi termeni care s-au regăsit tot mai frecvent în căutările populaţiei au fost „coronavirus”, „fără precedent” și „carantină”.

De altfel, SARS-CoV-2 și COVID-19 au fost subiecte atât de bine acoperite de presă, încât doar cele două războaie mondiale au avut o acoperire mai mare pe un singur subiect (47% dintre articolele The Economist și 46% dintre cele publicate de The New York Times au tratat subiectul noului coronavirus). Pandemia a eclipsat multe dintre evenimentele anului 2020, deși cel puţin unele dintre ele pot avea consecinţe care vor reverbera dincolo de graniţele acestui an.

Evenimente în ţesătura unui an complicat

În ianuarie începea ultima fază a procedurii de punere sub acuzare a președintele Donald Trump, care devenea astfel al treilea președinte din istoria SUA supus unei astfel de proceduri, după Andrew Johnson (în 1868) și Bill Clinton în 1998. O lună mai târziu, procesul de destituire care a ţinut ţara în suspans s-a încheiat cu achitarea șefului Casei Albe de acuzaţiile de obstrucţionare a Congresului și de abuz de putere. În noiembrie, Trump a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Joe Biden, dar a susţinut că alegerile au fost fraudate și a întreprins acţiuni în justiţie pentru a contesta victoria democratului. Deși acuzaţiile au fost respinse de judecători, retorica președintelui este de natură să dilueze însăși principiile democraţiei liberale.

Uciderea generalului iranian Qassem Soleimani la Bagdad la începutul anului, într-un atac condus de armata SUA, a acutizat tensiunile dintre SUA și Iran, stârnind temeri cu privire la posibilitatea izbucnirii unui război. Tensiunea dintre cele două state a fost alimentată pe tot parcursul anului, crescând ameninţător la sfârșitul lunii trecute, când a fost asasinat Mohsen Fakhrizadh-Mahabadi, arhitectul programului nuclear militar al Iranului, Israelul fiind principalul suspect. Una dintre posibilele consecinţei ale acestui atentat ar putea fi ieșirea Iranului din acordul nuclear semnat în 2015, decizie care ar putea schimba faţa anului 2021 sau chiar a următorului deceniu.

Anul care se încheie a început un nou capitol al istoriei britanice, dar și europene, după ce Marea Britanie s-a retras oficial din Uniunea Europeană, lăsând blocul comunitar mult mai fragil decât se arătase deja în ultimii ani.

Anul 2020 va rămâne în memoria americanilor (dar nu numai) și prin valul de proteste generat de uciderea lui George Floyd, care s-au răspândit mult dincolo de hotarele SUA, reînviind discuţia despre rasism, justiţie și egalitate.

De asemenea, 2020 a fost un an în care perturbările climatice au continuat. Australia s-a confruntat cu cel mai grav sezon de incendii, dar Richard Thornton, care conduce Bushfire and Natural Hazards Cooperative Research Council, crede că exact așa va arăta viitorul într-o lume a schimbărilor climatice.

De altfel, anul 2020 încheie cel mai cald deceniu de la începerea măsurătorilor, înregistrând temperaturi record, comparabile cu cele din 2016, în ciuda unui eveniment La Nina cu efect de răcire, care n-a reușit totuși să reducă temperatura globală, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale.

Criza care a monopolizat atenţia planetei

Interesul suscitat de pandemia care era inevitabil să se producă într-o zi este firesc, scrie jurnalistul Brian Walsh, subliniind că SARS-CoV-2 a marcat întâlnirea cu un dușman vechi și foarte primejdios: de-a lungul istoriei, virușii și bacteriile au produs cu mult mai multe victime decât cutremurele sau chiar războaiele. Doar în urmă cu un secol, gripa spaniolă a ucis între 50 și 100 de milioane de oameni.

De-a lungul secolului 20, mortalitatea prin boli infecţioase a scăzut în SUA cu 0,8% în fiecare an (cu creșteri temporare în timpul gripei spaniole și în timpul epidemiei de SIDA din 1980), potrivit epidemiologului Marc Lipsitch. În același timp, bolile infecţioase nu doar că nu au dispărut, ci sunt mai numeroase decât oricând, numărul bolilor infecţioase noi (precum Sars, HIV și COVID-19) crescând de aproape patru ori în ultimul secol (despre cauzele acestei creșteri am scris aici).

Pandemia de coronavirus a fost o lecţie de umilinţă pe care omenirea a fost nevoită să o accepte tocmai atunci când căuta cu febrilitate reţete ale nemuririi, spune istoricul Lucian Boia, amintind că satisfacţia cu care vorbeam despre gripa spaniolă ca despre ultima epidemie care a lovit Europa s-a topit brusc în faţa virusului care a schimbat faţa (și obiceiurile) lumii.

„Virusul misterios din Wuhan”

Prea puţini trebuie să fi fost tulburaţi, în decembrie 2019, de știrile despre o pneumonie misterioasă care afecta mai mulţi locuitori din Wuhan. Cazurile de îmbolnăvire nu au devenit, pentru destulă vreme, breaking news, mai ales că autorităţile chineze păreau să gestioneze bine o problemă despre care nu comunicau date alarmante.

Abia pe 31 decembrie autorităţile din Wuhan recunoșteau că spitalele tratează zeci de cazuri de pneumonie fără cauză cunoscută, iar pe 20 ianuarie 2020 se anunţa că „virusul misterios din Wuhan”, cum fusese numit iniţial, se transmitea de la om la om. Virusul fusese identificat ca fiind o tulpină de coronavirus, iar Thailanda, Japonia și Coreea de Sud înregistrau deja primele cazuri de infectare.

Deși ulterior China a aplicat măsuri agresive pentru a împiedica transmiterea virusului, până spre finalul lunii ianuarie nimic nu arată că ar fi considerat limitarea epidemiei drept o prioritate. La începutul anului, presa controlată de stat eticheta drept mincinoși medicii care au vorbit despre numărul de cazuri în creștere din spitale. Li Wenliang, primul medic care a lansat un avertisment asupra gravităţii situaţiei, și care a și decedat în februarie din cauza noului coronavirus, a fost cercetat pentru „tulburarea liniștii publice”. China a ascuns în mod intenţionat gravitatea epidemiei cu care se confrunta, în timp ce a redus exportul de măști chirurgicale și alte aericole necesare în pandemie, a fost concluzia unui raport al Departamentului pentru Securitate Internă al SUA.

Aproape zece luni de pandemie și încă numărăm

Pe 11 februarie, Comitetul Internaţional pentru Taxonomia Virusurilor (ICTV) a anunţat că numele noului coronavirus este „sindrom sever respirator acut coronavirus 2 – SARS-CoV-2”. În aceeași zi, OMS a anunţat că numele bolii cauzate de noul coronavirus este „Covid-19”.

Pe 15 februarie, Europa înregistra primul deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus – un turist chinez, în vârstă de 80 de ani. Era doar începutul – pe 24 februarie, mai multe ţări din Orientul Mijlociu raportau infectări și decese provocate de COVID-19. Pe dat de 29 februarie, Statele Unite anunţau (ceea ce credeau a fi) primul deces cauzat de noul coronavirus, iar pe 11 martie OMS declara pandemie de coronavirus.

Europenii încă pluteau în iluzia că epidemia putea fi oprită cu ușurinţă, deși pe 23 februarie autorităţile italiene deja carantinau 10 orașe mici la sud-est de Milano, arată o analiză a celor de la Financial Times.

De fapt, cercetătorii europeni erau focalizaţi pe succesul cu care China și Coreea de Sud păreau să gestioneze epidemia, însă ceea ce s-a întâmplat în Lombardia a fost coșmarul care i-a trezit la realitate, crede Igor Rudan, șeful catedrei de sănătate internaţională și medicină moleculară de la Universitatea din Edinburgh. Orașul Bergamo avea să înregistreze în martie-aprilie 2020 o creștere a mortalităţii de 464% faţă de media obișnuită a acelorași luni între 2015 și 2019, această creștere reflectându-se, chiar dacă la cote mai mici, și în alte state. Astfel, în perioada menţionată, numărul deceselor a crescut cu 60% în Belgia, cu 51% în Spania, cu 42% în Olanda sau cu 34% în Franţa.

Pe 17 martie, Angela Merkel a anunţat decizia ţărilor membre UE de a interzice pentru 30 de zile intrarea persoanelor din spaţiul extra-comunitar în Uniunea Europeană, precizând că Germania va aplica măsura imediat. Circulaţia în interiorul UE avea să fie reluată fără restricţii abia în iunie, graniţele externe fiind redeschise în luna iulie.

În Europa (și nu numai), multe state au declarat stare de urgenţă, populaţia fiind supusă unor perioade mai scurte sau mai lungi de carantină. Până pe 2 aprilie, se înregistrau deja peste un milion de infectări în 171 de ţări și cel puţin 51.000 de decese, iar aproape 10 milioane de americani au rămas fără loc de muncă.

În mai, OMS avertiza că SARS-CoV-2 „ar putea să nu mai dispară niciodată”, după modelul HIV sau al virusul variolei, care nu au fost exterminaţi până astăzi.

Se intensifică discuţiile despre modul în care se poate găsi un echilibru între salvarea vieţii cetăţenilor și salvarea economiei, iar cercetătorii încep să vorbească despre posibilitatea unui al doilea și al treilea val de pandemie, după modelul gripei spaniole. De altfel, în luna mai, Germania și Japonia, două dintre economiile cele mai puternice ale lumii, intrau în recesiune. David Beasley, directorul Programului Alimentar Mondial, avertiza că ţările sărace sunt pe punctul de a fi lovite de o foamete „de proporţii biblice”.

Închiderea școlilor și accesul inegal la tehnologie a produs o veritabilă „catastrofă generaţională”, declara, la rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Un bilanţ al pierderilor reale generate de criza sanitară va fi posibil abia la finalul pandemiei, numai că deznodământul mult așteptat se amână deocamdată. După relaxarea din timpul verii și veștile bune, dar fragile, legate de scăderea mortalităţii, al doilea val a lovit din plin ţări deja afectate de primul val, iar noua tulpină a SARS-CoV-2, care face virusul cu 70% mai contagios, ridică noi motive de îngrijorare. Deși Marea Britanie este izolată de restul lumii, închiderea graniţelor este, cel mai probabil, o măsură tardivă, noua tulpină fiind deja detectată în Canda și câteva state europene.

În miezul celui de-al doilea val

La aproape 10 luni de la declararea pandemiei, bilanţul deceselor din întreaga lume a ajuns la aproape  1.800.000, fiind înregistrate peste 82 de milioane de cazuri de COVID-19.

În ciuda carantinei impuse începând cu finalul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie în mai multe ţări din Europa, numărul infectărilor și al deceselor este în creștere. Italia, Marea Britanie și Germania se numără printre ţările care au menţinut restricţii mai mult sau mai puţin severe în timpul Crăciunului, deși carantina impusă anterior ar fi trebuit să permită o relaxare în preajma sărbătorilor.

După cum remarcă The New York Times, premierul italian Giuseppe Conte a schimbat nuanţa discursului său chiar pe ultima sută de metri, trecând de la discuţia despre salvarea Crăciunului la cea despre salvarea populaţiei în timpul Crăciunului.

Mai mult de jumătate din Marea Britanie este în carantină strictă, 48 de milioane de locuitori fiind supuși unor restricţii severe, dar noul coronavirus se răspândește încă într-un ritm alarmant: pe 28 decembrie au fost confirmate 41.385 de noi cazuri, o cifră record, 20.000 de persoane fiind internate în spital, un număr mai mare decât la apogeul primului val.

La final de an, Europa întreagă se confruntă cu o recrudescenţă a mortalităţii, acest moment suprapunându-se peste debutul vaccinărilor împotriva noului coronavirus, atât în Europa, cât și în lume, scrie într-o amplă analiză profesorul Vasile Gheţău.

În România, numărul total de decese înregistrate în octombrie 2020 a ajuns la 27491, o creștere cu 25% mai mare faţă de luna precedentă și cu 30% mai mare faţă de octombrie 2019. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, aceasta este cea mai mare mortalitate care a fost înregistrată în luna octombrie, din 1944 încoace.

În Olanda, pandemia a provocat un exces de decese record, cel mai mare de la al doilea război mondial, iar premierul a anunţat noi restricţii la începutul lunii, care ar urma să fie menţinute până pe 19 ianuarie.

Datele oferite de Centrul European de Control al Bolilor arată o creștere considerabilă a numărului de infectări din Europa, începând cu mijlocul lunii octombrie, ritmul de creștere al deceselor fiind chiar mai mare decât cel al infectărilor. Din 39 de ţări analizate, 30 au avut o curbă a mortalităţii în ascesniune, în 4 ţări mortalitatea a stagnat (Albania, Danemarca, Estonia, Islanda), mortalitatea fiind în regres în Moldova și Belarus.

Statele Unite au înregistrat peste 63.000 de decese cauzate de COVID-19 doar în luna decembrie, cel mai negru bilanţ de la debutul pandemiei. Cu peste 346.000 de decese provocate de COVID-19, SUA a pierdut mai mulţi locuitori din cauza SARS-CoV-2 decât orice altă ţară deși găzduiește mai puţin de a douăzecea parte din populaţia lumii, SUA își adjudecă un deces din cinci care sunt atribuite oficial COVID-19. Epidemiologul Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Sănătate din SUA apreciază însă că cele mai grele zile ale pandemiei abia urmează.

Veștile bune ale unui an dificil

De succesul extinderii masive a vaccinărilor în 2021 și al aplicării naţionale a măsurilor de limitare a infectărilor depinde răspunsul mult așteptat la întrebarea despre orizontul de timp în care pandemia se va stinge, afirmă profesorul Gheţău, inventariind provocările aplicării ambelor măsuri.

Din 27 decembrie, UE a început campania de vaccinare împotriva COVID-19, într-un moment emoţionant de unitate”, după cum l-a numit președintele Comisiei Europene, la scurt timp după aprobarea serului Pfizer/BioNTech.

În SUA, operaţiunea de vaccinare a început pe 14 decembrie, Anthony Fauci declarând că până în vara anului viitor 70-85% din populaţie ar putea fi vaccinată, ţara atingând astfel un nivel ridicat de imunitate. Zeci de persoane vaccinate au vorbit cu reporterii The New York Times despre efectele secundare (uneori destul de neplăcute) ale vaccinării. Unii medici au decis să vorbească foarte transparent despre modul în care s-au simţit după vaccinare. Printre ei se numără și Matthew Harris, care a scris despre febra și durerile articulare care au urmat vaccinării, explicând că vaccinul este lumina de la capătul tunelului, dar că oamenii trebuie să știe că este posibil să resimtă efecte secundare. Dacă medicii nu vor explica onest acest proces, nu se pot aștepta ca oamenii să aibă încredere în ei, spune Harris.

Potrivit Administraţiei americane pentru Alimente și Medicamente (FDA), vaccinurile sunt sigure și eficiente. Efectele secundare ale vaccinului sunt dovezi că acesta funcţionează, iar acestea dispar în cel mult câteva zile, așa că, în loc de a reprezenta un motiv de îngrijorare, ele fac parte din cea mai bună veste pe care o primim după mult timp, susţin experţii.

Bilanţ individual

Dincolo de evaluările mediatice, fiecare are libertatea de a așeza (sau nu) 2020 în panoplia celor mai grei ani dintre cei traversaţi până acum.

A fost un an de restriște pentru toţi, dar mai ales pentru cadrele medicale epuizate, care au pierdut colegi pe acest front ciudat, care și-au făcut griji pentru ei și familiile lor și care se plâng că al doilea val a surprins spitalele la fel de nepregătite ca primul val. S-a scurs un an în care am pierdut prematur părinţi, bunici, fraţi, copii, prieteni, dar mai ales un an care ne-a forţat să rescriem modul de a-i jeli pe cei dragi și de a accepta pierderea. Un an în care am învăţat să celebrăm diferit chiar și evenimente frumoase, precum nunţile, și în care cupluri separate brutal de pandemie s-au căsătorit pe zoom.

Au fost „vremuri înfricoșătoare” pentru categorii pe care le presupunem deja imune la criză, așa cum e generaţia supravieţuitorilor Holocaustului, cărora carantina, știrile despre lipsa de echipamente și produse medicale și despre numărul de decese în creștere le-au reînviat amintiri dureroase.

În măruntaiele acestui an straniu s-au întâlnit gesturi înduioșătoare de solidaritate cu cele de iresponsabilitate, iar veștile rele și cele bune s-au succedat într-un iureș epuizant. Ne-am trezit mai tentaţi decât oricând de a ne replia asupra noastră, fie că ne-am clamat responsabilitatea cu care gestionăm situaţia de criză, fie că am apăsat pedala curajului de a trăi după regulile de dinaintea pandemiei. Ne-am trăit individual și colectiv durerile și am eșuat adesea să recunoaștem conturul acelorași temeri în reacţii extrem de diferite.

Am realizat că viaţa noastră și normalitatea în care ne-am învelit confortabil sunt la fel de trainice precum dârele de păpădie ale unei primăveri confiscate de pandemie. Poate că aceasta este, de fapt, una dintre cele mai importante lecţii ale unui an pietrificat deja în trecut: să ne înveţe să investim mai mult, într-o lume în care totul se schimbă, în ceea ce nici pandemia, nici viaţa şi nici moartea însăşi nu ne poate lua vreodată.

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.

Sursa
semneletimpului.ro

Written by: Carmen Lăiu

Rate it

Previous post

Educatie

Sorin Cigher: Recomand vaccinul  

Nu vă grăbiți să trageți concluziile! Nu am să vorbesc despre vaccinul care a apărut pe piață și care este întors pe toate fețele de toți „specialiștii” calificați peste noapte. Păreorologii de serviciu s-au înmulțit, au devenit tot mai supărători în spațiul public. Își dau cu părerea despre vaccin în piață, în autobuz, la locul de muncă, vorbesc la televizor, dezbat chiar și la amvoane, predicatori sau preoți tună și […]

todayDecember 29, 2020

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0%